De fapt, eu cred că pentru Domnul Mihai, nu am făcut nimic mai mult, decât menţionarea unor calităţi certe, a unei personalităţi al acestui municipiu. Poate Domniile voastre să nu fi observat aceste calităţi, fiind prea adânciţi în poantele epigramelor şi cui să mai aruncaţi ţepe, dar n-aţi fi ajuns până aici, dacă lucrurile n-ar fi precum s-au scris. Gândiţi-vă la ce-l solicitaţi domniile voastre ca liber arbitru la “mignonele” discuţii în contradictoriu, pe teme literare Atunci poate vă veţi da seama de acest lucru, care privit pe “dinafară” se vede cu totul altfel. Toate aceste aprecieri, consider că persoanele de faţă nu le vor considera deprecieri ale propriilor lor calităţi, deoarece se ştie că nu poţi face lucruri deosebite cu oameni opacizanţi. Vorbind despre aceşti oamenii, care au meritul că pot transforma o banală zi, întruna de reală satisfacţie intelectuală. Ultima problemă care s-a pus, în cazul nostru, ca lipsa de confort psihic în această zi să fie totală, şi care s-a observat doar după intrarea în local, era lipsa chelnerului, omul care ne ocrotea muza şi ne aducea berea aia cu:”poftă bună”. Mai timizi ca altădată, am intrat printre doagele butoiului care n-au mustit niciodată, am ocupat masa goală, de fapt localul gol, şi spre marea noastră bucurie, a apărut şi Domnul Mihai care habar nu avea cât suntem de depresaţi, prin prezenţă şi replici, ne-a oferit o porţie de bună dispoziţie. Acum fiecare avea o bogăţie de lucruri de discutat, dar Sorin, nu ştiu ce i-a venit că s-a băgat el primul la citit, cu procitirea acelui proces verbal. Şi-a dorit probabil prioritate, dar a şi rupt discuţiile de anturaj. După această imixtiune, celelalte discuţii s-au pasat şi s-a trecut de zor la lucru. Nu ştiu de ce am avut impresia că de această dată epigramele Domnului Bud au fost mai bune ca altădată, dar parcă s-a trecut prea repede peste ele, prilej cu care Filip şi-a spus tema, ce se pare că pe el nu l-a satisfăcut. Intre timp apare şi pictorul. Acum gaşca fiind mai mare, pictorul ne şi propune două teme, la care o primă epigramă a dat satisfacţie tuturor, în schimb cealaltă a mai scris-o de câteva ori ca apoi să n-o mai de-a nimănui. Atmosfera de lucru s-a încins aşa de tare că înlocuitoarea chelnerului, chelneriţa de acum, fără să-i ceară nimeni ceva, a adus două halbe cu bere. Ilaritate totală. Chelneriţa în virtutea faptului că acest local a fost un mare vad al berii, a cercat să ne “probeze”, iar noi: de ce să n-o bem dacă tot plăteşte Filip. Între două guri de bere se hotărăşte “să nu ne mai luăm” de oamenii în vârstă, cum este şi domnul Antoniu, aşa că mai punem o temă la odihnă. Atmosfera a devenit ceea ce ne dorim cu toţii de fiecare dată, deosebită, şi la despărţire parcă fiecare se grăbea să apuce Sărbătoarea Castanelor de… mâine, sărbătoare care ne ademeneşte cu multe promisiuni de întâlnire, şi parcă văd că multe nu se vor mai împlini.

Poate-i la modă, poate se profilează uneori nişte câştiguri nesperate şi în acest profil, cert este că de când s-a început această galerie transversală, niciodată n-a fost atâta grabă ca acuma, să se intersecteze cu “o lentilă”, forma geologică ce o au uneori marile depozite de minereu. Numai că ştiţi şi dumneavoastră cum este în asemenea cazuri. “te iei cu graba şi te întâlneşti cu zăbava”. Gândeşti că cineva se juca cu oamenii care trudeau în acel loc de muncă. La început roca a fost foarte dură şi perforatoarele româneşti şi ruseşti aveau un randament scăzut la astfel de durităţi ale masivului. Un contract nesperat ne-au adus perforatoare americane Ingersoll Rand, perforatoare care dădeau bune rezultate la acel loc de muncă. Se puşca numai cu dinamită ceea ce ducea la 20-30 metrii cubi, pe atac. Acum bieţii ajutori de mineri, nu biruiau cu încărcatul. Au cumpărat o maşină de încărcat poloneză L.Z.K. cu care, de această dată reuşeau să scoată în timp util materialul rupt la un atac. Se părea că lucrurile vor intra în normal când brusc se schimbă configuraţia geologică a pietrei şi au apărut nişte şisturi care erau aşa de fisurate că mai mult scoteau cu ranga la rămălit decât cu găuritul şi puşcatul. Nimic n-a exasperat pe conducătorii şi muncitorii din acel sector ca această”forţată”. După regulament, dacă o echipă nu-şi face planul din motive obiective, trebuie să i se permită să treacă la un alt loc de muncă unde să poată realiza salariul minim garantat. Într-o lună s-au “înaintat” trei metri faţă de 22. În acest caz “forţata” a devenit un loc de perindare a echipelor de mineri. Nimeni nu şi-a făcut aici nici planul dar nici salariul. Domnii spuneau că:”măcar să aibă şi ei experienţă în exploatarea şisturilor”.Dacă au văzut că soarta le era împotrivă, s-au resemnat şi munca se scurgea ca şi până acum. Numai că se întâmplă că nu toată lumea este de acord cu aceste judecăţi şi atunci se găseşte unul care profită de ultima situaţie pe care o mai poate impune:”Să-l punem la înaintare pe Porculean!”. Conducătorii care erau de faţă, s-au uitat unul la altul şi într-un târziu şi-au zis; “De ce nu?”. Şi începând de luna următoare i-au făcut scriptele şi planul la acel loc de muncă, lui Porculean, un miner în vârstă, cu zece ani de puşcărie pentru crimă şi care lucra la exploatare de vreun an. Mulţi se întreabă unde greşeşte societatea cu aceşti oameni ieşiţi din puşcărie care chiar dacă au greşit odată şi-au ispăşit pedeapsa şi termenul de excludere din societate, şi evident şi normal, că doresc să se reintegreze în ea. Este adevărat, dar cine ne precizează nouă când o să-i vină acestui rătăcit următorul moment de pierdere a minţii în care din nou îi vor ceda nervii şi cine-i va fi următoarea victimă. Pentru asemenea explozii sau crize psihice, nimeni nu dă garanţii sau asigurări, mai ales că “a doua greşeală” se înfăptuieşte cu mult mai puţină gândire, cu mai mare indiferenţă.

Cu toate acestea, fiind locuitor al satului, oamenii i-au acordat încredere şi aşa “ţinea” şi el de postul de la mină. Drept este că de câte ori se enerva, ajutoarele lui îşi căutau de lucru-n… altă parte. “Ce-i sigur e sigur”. Acum s-a văzut transferat aici, în acest loc de muncă care la început a fost privit de toţi ca un El Dorado, acum nu mai ştiu cum să se lepede de el. S-a creat un imens interes care se manifesta la întregul colectiv de oameni ai minei. Toţi erau curioşi cum va reuşi, dacă va reuşi, rezolvarea acestei probleme, dar mai ales, care va fi sfârşitul acestei situaţii şi ce metode va folosi Porculean s-o rezolve. Omul s-a gândit că de nu ajunge să-şi facă planul preconizat de realizat de către şefii lui în acea lună, măcar să fie cât se poate de aproape cu putinţă de realizarea lui. Altfel s-ar putea să trebuiască să-şi schimbe profesia. Atâtea echipe de mineri care au avut această lucrare, n-au reuşit, cu toate că printre ei erau mulţi mineri buni. Ei n-au fost capabili să se descurce la acest loc de muncă. Îi era teamă că pentru el, ca fost puşcăriaş, nu mai existau atâtea posibilităţi de sondare a lucrului şi nici alţii nu mai manifestau atâta răbdare până la o reuşită care nu se mai profilează. El cel mai puţin onorat dintre toţi trebuia, în afară de-a se salva pe el, mai trebuia să salveze preţul onoarei şi a profesionalismului şefilor săi în faţa organelor de conducere, deoarece de la ei a venit ideea realizării unei galerii forţate de randament maxim. Idee care se pare că în afara faptului că distruge minerii, deoarece nu câştigă mai nimic, nu vor fi capabili nici să pună în valoare depozitul de minereu proaspăt descoperit. În cazul acesta, cineva ar putea pune întrebarea că:”pe ce elemente s-au bazat specialiştii minei, când au propus ca acea lucrare să se execute în regim de înaintarea rapidă?”. Răspunsul ce-l vor primi nu cred că v-a fi mulţumitor nici pentru şefii noştri, dar nici pentru acei care sunt în drept să pună asemenea întrebări. Porculean a înţeles că viaţa ia oferit ultima carte. Era foarte conştient că această problema are o extindere doar de câteva zile. Ce mai putea face? A schimbat găurile de sâmbure şi a început să-şi realizeze zi de zi, atacurile reuşind destul de repede îndeplinirea planului propus iniţial. Apoi se vede că şi Dumnezeu l-a reabilitat că s-a schimbat roca şi din nou şefii se gândeau să pună problema înaintării rapide. Ajutorul de miner ce-l avea acum Porculean a fost singurul care, nu că a dorit să lucreze cu el, doar că el n-a refuzat acest aranjament în echipa lui, în care Porculean era minerul şi el ajutorul de miner. Dacă cumva îţi merge rău lucrul în mină, şi nu-ţi faci salariul, după trei luni trebuie să-ţi dea alt om în echipă. Dacă eşti miner şi nu vrei ca nici-un ajutor de miner să lucreze cu tine atunci, tu ca miner, te bagi singur de ajutor la un miner care te primeşte. Deci şi pentru Porculean, Bălăi, ajutorul de miner ,a fost singurul om care a acceptat să intre în echipa sa. De nu izbutea în acest caz, situaţia lui era pe sponci, era pe ducă şi nimeni nu ar mai fi avut nimic de spus în apărarea lui.