Mă uitam la domnul Ghenceanu, moderatorul, omul care-i făcut să ia upercuturile literare, dar şi pe cele politice de la “prieteni”, dar care s-a învăţat să şi răspundă acelora care :”nimic nu au a spune în cultura românească”, şi impasibil îşi făcea “meseria” printre acei care nu se puteau tupila după deget. Nu ştiu cât trebuie lăudat Anghel care, primar fiind, şi-a rupt o oră şi 47 de minute pentru a fi în mijlocul scriitorimii maramureşene, a literaţilor, dar mai ales alături de Mihai, ceea ce nu-i puţin lucru. Dacă după spusele lui Ghenceanu în sală erau prezenţi jumătate din cei pomeniţi în cartea domnului Mihai şi care măcar de “obrazul lumii” trebuiau să fie acolo. Nici despre Tedy Ardelean, din câte ştiu, Mihai n-a scris niciodată(cum Domnia sa obişnuit o face) şi cu toate acestea el a ţinut să fie acolo. Şi Şiman a ţinut să fie acolo, nici el nu era trecut în carte, dar el ca de obicei mai avea o treabă din care numai domnia sa a hotărât care este prioritară. De fapt câţi oameni poţi trece într-o carte, dacă aceasta nu-i carte cu numerele de telefoane? În sala Europa erau 71 de persoane, şi ce persoane!! Profesori universitari, redactori şefi de ziare, Cozmuţa (cred că aici intră şi Ilea deoarece Gagniuc nu iese din “sera” lui), politicieni care au probat răsturnarea discuţiilor din sfera culturii în favoarea politicului. N-a ţinut. Era, era şi Doamna Sima şi chiar i-a plăcut ce-a zis Ilea, dar neînţelegând tot excursul,(s-a uitat între timp şi la mine), i-a propus lui Ilea să meargă cu “alţii şi cu ea în Italia” unde să lămurească neînţelegerile de ivite astăzi. Aici mulţi ar fi vrut “să se arunce” dar cine-i de vină că Doamna Sima n-a ştiut alte nume de scriitori care s-o însoţească unde s-or mai ivi delegaţii de înfrăţire, la care să participe şi scriitorii, poate mai viguroşi în relaţiile cu cititorii, ori poate că numai Ilea era cu şapcă de pilot de curse… Pe holul primăriei s-au întâlnit doi viceprimari; Barbur şi Feştilă. Şi-au dat mâna. Barbur era bine dispus uitându-se la Feştilă, care era emoţionat, ori poate şi bătrâneţea să fi făcut emoţiile mai mari, că eforturile depuse de dânsul, spun uni că cele mai grele lucruri ridicate de el, în funcţiile avute, erau timbrele de la Asociaţia Filatelică. Sorin precizează: În discuţiile purtate, eram de partea domnului Feştilă. Cum de ce? Suntem raioneni, ne respectăm. Poate era bine să le spun, dar nu-am ştiut credeţi-mă. Ar fi trebuit să-le spun, dar dacă n-am ştiut numai acolo, ce să fac?. La această festivitate era normal ca ochiul obiectivului aparatului de filmat, să “stea” doar pe domnul Mihai, era ziua sa de beatitudine şi laudă. N-a fost aşa, aparatul “m-a văzut” mai mult pe mine, zice Sorin. Operatorul era unul dintre absolvenţii cărora i-am fost diriginte. Deci…să fiu iertat. Mi-a plăcut liniştea emanată de profesorul Filip. Aş putea spune că nu l-am văzut niciodată aşa de senin. După cum am văzut i-a venit o idee căruia i-a intuit şi sfârşitul. Mă bucură felul acesta a lui de-a fi, inedit şi cu gândire pozitivă. Degeaba i-a dat scaunul şi locul domnul Jurcă, domnului Botiş, dacă nimeni, nici din greşeală n-a “scos” vorba mult adorată de “senator”. Aşa că domnia sa s-a zeflemisit, nu a discutat probatoriu pe opera respectivă, poate şi datorită faptului că el ar fi trebuit să spună că această carte este o cărămidă în opera scrisă română. N-a făcut acest lucru deoarece l-a copleşit supărarea mare ori poate invidia, nu mică nici aceasta că acest adevărat tezaur nu-i aparţine lui.

Se pare că şi hărnicia are valenţele ei culturale. A fost frumos, probabil şi bine, că Doamna Marchiş nu ne-a omis nici de această dată. S-a mai remarcat o doamnă, scriitoarea Florica Bud care se pare că va face onorurile şi probabil şi cheltuielile la lansarea cărţii soţului ei, în cadrul festivităţilor prilejuite de Sărbătoarea Castanilor. Printre invitaţii de seamă era şi seniorul, doctorul Achim Valeriu, părintele primei Edituri maramureşene dar şi a multora dintre noi, acei care ne-am încercat destinul şi în arta scrisului, ocazie cu care, Sorin la numit “Tătuca scriitorilor de dincoace de deal”. Cu toate că era în suferinţă, prezenţa lui a fost salutară. Să nu trecem nici peste harnicul domn Bilţiu, peste Mitică Rusu care erau în plină vervă şi alţi companioni de “gaşcă”. Sigur că nu-i pot menţiona pe toţi 71 dar şi aici s-a observat că o persoană a lipsit. Cu toate că doamnele şi domnişoarele care ne-au servit pe noi erau tinere, drăguţe, cu braţele frumoase şi nu numai, pline de bunătăţi şi promisiuni, nu semăna nici una cu chelnerul nostru, care-i inconfundabil în orice situaţie. Într-un timp am avut impresia că domnul Bud se uita după el, ori poate după… Paul Antoniu Mai erau şi alţii … care se căutau unii pe alţii…pe ei.. sau… uşa. Un aspect aparte. Ionu’ Împăratului era limpede şi am abordat discuţii la nivelul domniei sale. A fost un interlocutor amabil, sensibil care s-a bucurat de acest secetos în care nici auzul nu l-a supărat aşa de tare, cum de regulă-l frământă. S-a interesat de manuscrisul ultimilor mele realizări şi manifestându-şi satisfacţia că am reuşit imposibilul, recuperând ceea ce eu însumi am considerat pierdut şi să i-l aduc la corectură

Din toată această sărbătoare cu multiple valenţe, m-a impresionat onestitatea şi aprecierea unui profesor universitar, în profil, este vorba de domnul Glodeanu care a apreciat ca deosebită lucrarea domnului Mihai, prezentată la un nivel academic, chiar în branşa în care domnul Glodeanu-i specialist. Celălalt punct forte a fost disponibilitatea Domnului Mihai de a-şi cinsti companionii prin trecerea pe la fiecare, a le mulţumi de prezenţă şi a închina un pahar de bucurie împreună. Gest de aleasă consideraţie şi de multe ori ireversibil. Ce mi-a părut rău că această emoţionantă sărbătoare a culturii în care de acum domnul Mihai a plusat cu un as, i-a adus un consum enorm psihic şi emoţional,(numai picioarele dânsului o ştiu) care efectiv l-a dominat, obosindu-l. Am spus eu că plăcerile-s mai obositoare ca necazurile. Dar cine te ascultă?. Cu toate oboselile au venit şi mulţi senatori de drept care numai prin prezenţa lor au ridicat prestigiul cărţii, a autorului, a festivităţii. Ăştia au fost: Horvat, Bellu, foşti profesori, actuali profesori universitari, lume bună, domnule!….Mi-aş dori şi-n această săptămână o asemenea oboseală! Felicitări Domnule Ion M. Mihai şi nu uita câţi te-au rugat să scrii al doilea volum şi crede-mă că s-au gândit sincer numai la succesul Domniei Voastre în critica literară. Şi de se vor uita altfel de azi înainte, poate oarecum ciudat la domnia voastră, nu vă alarmaţi, o să vă scriu eu de ce fac acel lucru..

Uite că s-a demonstrat încă odată că nu-i bine să râzi de alţii şi mai ales de aceia care au acces la foaie. În timp ce ei se “ocupau” de epigramistul Nicu sau Micu, nu ştiu domnule ce-i scapără în capul vechiturii acestuia de Antic, sau Antoniu, că de nervi au uitat şi cum îl cheamă că au început să dea din coate. Spinoşii nici nu se aşteptau ca cineva să îndrăznească a se lua de ei. Dânşii şi-au făcut asociaţie şi stăteau liniştiţi, în ea, mai populând ziarul cu câte-o epigramă, două. Erau foarte încântaţi de asociaţie care avea şi membri, şi se simţeau minunat. Din când în când îşi mai propuneau şi oarece teme de poante, că în ultimul timp nu mai ştiau ce să-şi propună să “facă asociaţia”, în care lucra fiecare pe cont propriu, probabil crezând că au epuizat toate sintagmele răului de pe lume şi după mai bine de… nu mai ştie nimeni cât timp, reapare Anticul ăsta şi dă în ei, şi dă în asociaţia lor, doar, doar le va toci vârful spinului. Poate că nici nu s-ar fi sinchisit tare mult de asemenea chestie. Ei, oricum, erau o gaşcă măricică şi bănuiau că ceilalţi nici nu îndrăznesc să se uite-n spre ei. Doar Antoniu acesta care a mai “epigramat” şi pe alţii şi când nu erau asociaţie, chiar şi pe ei, dar acum poantele lui, cine ştie de unde le are, erau reuşite foc. De fapt la fel de reuşit era şi spectacolul de poezie şi orgă a domnului Antoniu la care, de ciuda asta nici nu vroiau să meargă. “Înainte de-a trece la problemele zilnice cred că ar fi bine să bem cu toţii -servus- E greu să discuţi atâtea lucruri într-o ambianţă glacială” Eu m-am gândit cum poţi să fi – servus – trei persoane dacă unul bea coniac, altul votcă şi al treilea bere. Ei bine a fost simplu. S-au ridicat paharele şi s-a rostit mult românescul SERVUS. Treaba făcută Domnul Bud, servus, a început lucrările. “Acum neapărat ar trebui înfierat acest fost epigramist dezertor dintre ei care de dragul artei şi-a trădat clubul şi de dragul epigramei îşi atacă colegii. Musai trebuie făcut ceva şi ca să vedeţi că problema este majoră şi foarte serioasă, eu am un plan de acţiune anti Antoniu.