Chestia asta, prin care Cujmir l-a înfruntat direct, nu i-a plăcut de loc lui Banu Luky. Pentru a evita asemenea afronturi, la următoarele întâlniri, Luky l-a chemat pe Cujmir la Consiliu comunal al comunei Brădet unde altfel s-au pus problemele. De regulă convocările lui Iftode se făceau pentru ora 6 dimineaţa şi Luky ”se prezenta” ca să „vorbească” despre înscrierea lui Iftode în colectivă, pe la amiază. Cu toate că ştia că avantajele muncii în comun i-au fost prezentate de fostul Prim şi chiar şi de alţi activişti, Luky tot cu aceste lucruri şi-a început „lămurirea”. Deocamdată opţiunile lui Iftode nu avansau deloc înspre înscrierea lui în colectivă, dar ce era nemilos de adevărat, timpul pentru semănat se scurgea şi ce n-ai pus în pământ nu va da nici roadă. După câteva „invitaţii” făcute de Luky Banu la Consiliu comunal lui Iftode, activiştii lui Banu au început a veni, seară de seară, pe ospeţie la om. Cunoscând că „omul este cel mai slab în propria casă” dar şi sperând ca femeia lui Iftode, Anica, să-l determine pe bărbatul său să se înscrie în colectivă. Nu era numai înscrierea în GAC, dar după înscriere, practic nu-ţi mai lăsau nimic în curte. Deveneai un paria. Modul de „preluare” a bunurilor individuale şi a pământului ţăranilor se făcea la propriu ”cu japca”. La toate aceste împilări, orgoliu lor era satisfăcut numai după ce „ţăranii îşi manifestă dorinţa expresă de a cere intrarea în colhozuri şi sovhozuri depunând cererea personal”. Impuneau acest lucru tuturor colectiviştilor deoarece se considerau „partidul muncitorilor şi al ţăranilor”, deci ei „le protejau” şi apărau dorinţele ”sacre” ale acelora care făceau parte din partid. Dacă nu era vorba de aceste orgolii afişate ale partidului, aceste acţiuni erau ordonate, era noua politică, se cunoştea că ori cum se vor face acele sovhozuri şi colhozuri dacă ruşii, care erau cu trupe în ţară, le impuneau , cu toate că erau împotriva situaţiei din România. Dacă tot impuneau colhozurile, măcar atât trebuia să rezolve să se facă fără umilinţe şi fără maltratări fizice. Dar în stupida lui acţiune, omul nu putea fi colectivist dacă nu era şi umil şi resemnat în faţa autorităţilor. Ei bine această umilinţă pusă în spinarea ţăranului era cel mai greu de suportat de către acei care „doreau” să se înscrie în colhoz, mai greu şi decât confiscarea bunurilor sale. Că unele dintre procesele verbale de preluarea inventarului agricol din posesia ţăranului în custodia noului colectiv, unele dintre au fost „rătăcite” chiar de la preluare, ţăranii erau siguri că ce îi pleacă din curte niciodată nu vor mai fi ale lui. Deci lupta era tot ideologică şi numai în subsidiar materială cum se mai vehiculau anumite păreri.
Ciudat, dar cu toate similitudinile între cei doi, lucrurile nu mergeau în direcţia în care ar fi dorit Luky Banu. La întrebarea pe care i-a pus-o Iftode, Luky a dat un răspuns care nici lui nu-i convenea. Ba chiar avea o temere să nu fie convertirea inversă. Aici i-a fulgerat gândul lui Banu dar el putea folosi şi forţa, ceea ce Iftode nu deţinea.
-Tovarăşe Banu, sunteţi şi dumneavoastră fiu de ţăran, v-aţi da de pomană pământul care trebuie să vă hrănească pruncii?
– Dacă pot să-ţi spun aşa, şi dacă te mulţumeşte, nu ! Ce nu vrei să vezi tu, că eşti singurul din satul acesta, care nu eşti înscris în cooperativă. Tu cât crezi că vei rezista, cunoscând că aceasta este linia partidului, şi nici nu se pune problema să nu fie aplicată, dacă-i directivă
– Îmi pare rău dacă vă supăr, dar atât cât oi putea, nu voi întra în colhoz.
– Bine. La bună vedere.
– Doamne ajută! a zis Iftode mai mult cu gândul la el.
– Tovarăşe Cujmir! Fără misticism!
– Cum spuneţi dumneavoastră.
Odată terminată această a nu ştiu câta „lămurire” s-au despărţit parcă fiecare pregătindu-se înspre o luptă surdă, mare, şi poate, definitivă.

A doua zi Banu Luky a fost chemat la tovarăşul prim secretar al UTM – ului regional. Acolo, în puţine cuvinte i s-au spus următoarele lui Luky:
-Tovarăşe prim secretar, postul în care aţi fost numit era destinat altui tovarăş. La studierea dosarului, recomandările tale există şi o referinţă a unui organ al securităţii statului care a înclinat balanţa în favoarea ta. Munca depusă de dumneata în acel raion şi mai ales în satul Brădet, este infructuoasă, dacă ne gândim numai la faptul că fostul prim secretar a colectivizat 478 de familii rămânând doar una singură în afara colhozului, iar dumneata în acelaşi timp, n-ai fost capabil să lămureşti să intre în colectiv singura familie rămasă pe dinafară.

* denumirea în limba rusă. Pentru ţara noastră denumirile s-a adaptat la Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.) şi Gospodării Agricole Colective (G.A.C.) care înspre anii 1970 au devenit: Întreprinderi Agricole de Stat(I.A.S.) şi Cooperative Agricole de Producţie (C.A.P.)

– Dar tovarăşe prim, în celelalte sate…
– Vrei să-şi spui că satul Brădet nu-i în sectorul tău de activitate? Sau vrei să te laud că pentru o singură familie nu suntem capabili să declarăm Brădetul sat integral colectivizat.
– Dacă-mi permiteţi…
– Nu-ţi permit nimic. Ştiu că eşti bun de gură. Eu de fapte am nevoie, nu de poveşti. Îţi spun atât: Dacă într-o săptămână nu l-ai înscris în colectiv şi pe Cujmir Iftode, căpitanul de securitate George, va răspunde în faţa Comitetului regional de partid, pentru care fapte deosebite realizate de tine ţi-a dat recomandarea pentru această înaltă funcţie şi în realitate nu eşti capabil de nimic. Ai priceput?
– Da, să trăiţi tovarăşe prim secretar al regiunii.
– Atunci îţi doresc succes!
– Mulţumesc, să trăiţi!
Banu Luky ştia că nu o să-l cheme pe cumnatul lui la comitetul regional, dar numai bine nu i-ar face dacă se adevereşte că este superficial în promovarea unor cadre care „se dovedesc neloiale cauzei” şi el le girează. Acest reproş i-ar putea aduce mari neplăceri şi i-ar cauza enorm, ajungând până acolo încât, să fie dat afară ca incompetent. Până la raion şi apoi până în Brădet a tot făcut planuri. La raion a lăsat unele dispoziţii precise, cu el a mai luat ceva „oameni” şi s-a dus acolo unde i se va hotărî soarta, în satul lui Iftode. Să fi fost doar amiaza şi Luky şi-a pus oamenii să se culce. Nu le-a permis să mănânce nimic. Era orb de furie. Pentru prima oră se simţea pe „post de neagreat” şi ăsta nu-i cel mai bun lucru. Este greu ca din favorit să devii un nimeni căruia i s-au proferat ameninţări.

A plecat cu încă trei „băieţi” după ce afară a înnoptat. A făcut lucrul acesta pentru a-i vedea cât mai puţini oameni, în plus nu avea nici o nădejde ca înainte de lăsarea întunericului să găsească vre-un ţăran pe acasă. Când au ajuns la casa lui Cujmir Iftode a observat că nu-i ardea lampa. Totul era cufundat în întuneric. Au bătut la uşă. Au mai bătut încă odată. Ceva s-a auzit că se mişcă în casă. Cineva apoi a aprins lampa şi fără să le deschidă uşa i-a poftit:
– Intră.
– Sara bună.
– Mulţumim Domnului. Până acuma a fost le-a răspuns salutului Iftode, dar fără să coboare din pat. Nevastă-sa era pe marginea patului, el era către perete. Probabil că aşa erau aşezaţi în pat fiindcă bănuia că ea a aprins lampa. Luky cu băieţii s-au aşezat în jurul mesei şi pe lăvicer. Toţi tăceau. „Oamenii” lui Luky Banu de fapt au primit acest consemn înainte de-a veni spre casa lui Cujmir.
– Interesant mod de politeţe aveţi voi bănăţenii, începu Luky să vorbească.
– „Câte bordeluri atâtea obiceiuri” îi răspunse Iftode cu o zicală. În partea gazdelor, Anica, nevasta lui Iftode, nu avea drept „la vorbire”. Se uita Luky la această familie tânără, din câte i-a văzut actele, dintre ei nici unul nu împlinise vârsta de treizeci de ani. Oameni tineri puşi la tihnă şi odihnă, într-o casă alduită de Dumnezeu. Poate erau de-o vârstă, numai că el nu cunoştea parfumul nevestei din aşternuturi. Era deja fecior tomnatic. Nu spunea aceasta că n-ar fi cunoscut femei. Putea spune că ar fi putut umplea căruţe cu ele, numai că acele femei nu veneau niciodată din dragoste, din dăruire. Aveau motivele lor şi după ce i se ofereau îşi erijau pretenţiile, preţurile. Ciudat lucru, dar bănăţencele erau „purtate” mai mult cu gândul de a te poseda. Nu suportau să le spui că ţi s-au oferit. Ele te pretindeau şi considerau că au dreptul acesta de la natură. Pentru prima oră tânjea după viaţa de familist. Ida „lui”, cea din depărtatul lui sat, îi inunda gândurile, fiinţa şi dorurile.
– Văd că te pricepi la zicători, dar nu ne oferi ceva de îmbucat? Îi „aruncă” o altă întrebare Luky Banu. A fost o zi cam lungă, nu prea rodnică şi în astfel de cazuri parcă mai ai încă un duşman: propriul tău stomac.
– Să mă iertaţi dar şi noi abia ne-am pus jos şi din câte ştiţi şi dumneavoastră noi nu dăm ospeţe în zile de lucru, că nu facem faţă lucrului în ziua care urmează.
– Vezi Iftodi, ardeleanul nu este aşa. El, dacă i-ai intrat în casă, îţi dă o gură de palincă şi de nu are altceva, o bucată de slănină, clisă ori şuncă, cum îi spuneţi voi.
– Am auzit şi eu. Poate ei au de unde risipi, noi ne rupem spatele şi tot nu ajungem cu gospodăria mare lucru. În acest timp unul dintre oamenii lui Luky a intrat în cămară şi ce a aflat pe acolo „a scos la lumină”.
– Măi Iftode, după bunătăţile pe care le ai în cămară, gândeşti că eşti ardelean, după suflet eşti numai bănăţean, se slobozi la vorbă omul care i-a cotrobăit prin cămară. Au pus totul pe masă şi s-au apucat cu toţi să-i mănânce ce amarul avea prin cămară Iftode.
– Dacă tot v-aţi luat să aveţi ce mânca, duceţi-o cu voi şi lăsaţi-ne pe noi în pace, vorbi Iftode.
– Iftode, aşa vom face cum spui tu, dacă ne semnezi cererea de a te înscrie în colectiv.
– Domnul Banu, despre acest lucru noi am mai vorbit. Dacă dumneavoastră doriţi acest lucru, aveţi puterea să-mi luaţi pământul care este fundamentul gospodăriei noastre, dar eu, care moştenesc acest pământ, prin blestemul moşilor şi strămoşilor mei, nu am dreptul să-l înstrăinez de bunăvoie, ori să-l vând. Dacă este ordin să luaţi pământurile oamenilor luaţi-le, aveţi toate puterile, dar nu ne „scoateţi” pe noi proşti ca voi să vă puteţi lăuda altora. Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi, să terminăm odată şi circul acesta.
– Iftode dragă eu nu ţi-am făcut neamurile circari, dar văd că tu le atribui activiştilor partidului clasei muncitoare aceste porecle, ceea ce consider că este o mare jignire şi o împotrivire făţişă faţă directivele Partidului Muncitoresc Român. Cum s-ar zice ţi-ai făcut-o cu gura ta. Luaţi-l şi învăţaţi-l linia partidului de care el îşi bate joc. „Băieţii” l-au tras afară şi l-au mărunţit cum numai ei ştiau „că-i bine”.