Posturi de şoferi sunt ori unde în ţara aceasta dar de cele de directori încă n-am auzit. Acum ştiţi cine-i mai valoros?!”. Nu l-a dat. Şi-a înghiţit găluşca pe care nu şi-a preparat-o cum trebuie.
Într-o altă scrisoare, o scrisoare lungă, sora sa mai marea îi spune că se mărită şi-l invită acasă. Pentru asemenea motiv, Luky a venit. Tot consătenii lui erau îmbrăcaţi din materialul ce li se repartiza pe puncte, acelora care erau în câmpul muncii, o stofă de lână în dungi albe pe bleumarin. Vă puteţi imagina ce faţă au făcut, când a apărut Luky intr-un costum de camgarn culoarea oului de raţă. Nici mirele care era „cineva”, după cum îi vorbea soră-sa nu avea aşa ceva. Irina sora lui Luky, i-a prezentat mirele, viitorul său bărbat, om la vreo treizeci de ani, cu mari perspective în munca pe care-o desfăşura. Acesta, pe nume George, i-a promis soţiei sale că o să se ocupe el de acum încolo Luky, dacă acesta-i acceptă oferta. Chestia asta i-a dat de gândit lui Luky. Erau propuneri tentante în ceea ce îi spunea cumnatul său, dar el nu pricepea nimic. De fapt discuţia a pornit de la studii, unde s-au şi împotmolit. Numai că, atât George cât şi Irina, cunoşteau programul de alfabetizare a populaţiei recent înfiinţat, de care Luky nu ştia nimic. Cum n-au putut vorbi cu el mai pe şleau, Irina l-a înscris la cursuri şi până în toamnă se termina un prim ciclu şi Luky va avea şi el cele şapte clase primare. După absolvirea cursurilor de alfabetizare, din câte a înţeles va pleca la Iaşi să-şi ia postul de care vorbeşte George, în primire. Luky a ascultat tot ce i-a spus cumnatul său George dar toate păreau o nebuloasă. Nu ştia de unde să le ia, cum se adună. Pentru el toate erau noi, de fapt noi erau pentru întreaga ţară toate măsurile care le lua guvernul comunist.
Elegantul şi frumosul Luky Banu, care avea în partea asta de ţară aproape în fiecare localitate câte-o gagică, s-a distrat de minune la nunta surorii sale şi, de ce n-am spune-o, toate fetele se dădeau în vânt după el. Frumuşel era, armata o avea făcută, serviciu avea, era o partidă pentru ori care domnişoară, mai ales acum când au fost naţionalizate şi averile, nu mai era o ruşine şi nici o obligaţie dacă nu erai proprietarul propriei case. Timpurile erau în aşa schimbare că multe familii din sat stăteau deja în chirie dacă posibilităţile nu le permiteau să-şi facă ori să dobândească o casă. Această schimbare era acceptată chiar şi de oamenii din satul lui. Au apărut şi asemenea „culduşi”. Era de înţeles că Luky profita din plin „de starea lui” de aura aceasta, care era incomparabil mai bună cu a celorlalţi colegi din copilărie sau şcoală, care „n-au vagabondat” rămânând în sat pe pământul părinţilor. Cel care ani de zile a fost hulit şi purtat în poveştile mamelor ce aveau copii, şi cărora nu le plăcea cartea sau munca cu: „Vei ajunge şi tu ca copchilul Nuţucului, un bagabond de ţară”, asta era porecla ce-o avea Luky în sat. Şi uite că „bagabondul” a ajuns să fie invidiat de tot satul, dat mai ales de mamele care aveau fete de măritat.
Numai că Luky Banu era pe lângă „bagabondul de ţară” şi un „crai” profitor mai ales când era vorba de „sucitul gâturilor la gâşte” „operaţie” în care era as. Notorietatea aceasta de crai, l-a dus în situaţia că, până acum aproape lunar era obligat să îşi schimbe domiciliul pentru a evita urmările „promisiunilor neonorate” şi mai ales răzbunările fraţilor şi a taţilor fetelor „păcălite” de Luky. Nu şi-a schimbat nici acum obiceiul, dar nu-şi putea explica de ce în ultimul timp dorea să o vadă mai des pe Ida „din hijuri”. Se pare că, fără intenţie şi fără această dorinţă, a început să facă diferite asocieri şi deosebiri între Ida şi celelalte fete. Fata asta care rămânea pe retina oricărui bărbat în a cărui rază vizuală intra, era o fiinţă mai specială. Nu se pune şi nici nu s-a pus, problema frumuseţii fetelor, deoarece ele era multe şi deosebit de frumoase, pretutindeni. Nici satul lui nu făcea excepţie la acest capitol. Luky era un bărbat înalt, avea aproape 1,80m, când înălţimea medie a bărbaţilor era cu vreo 20 de cm mai mică ca a lui, postură care-l făcea şi mai arogant în faţa celorlalţi băieţi.

Şi Ida parcă s-a „întins” în înălţimea cu mult deasupra băieţilor, de fete, ce să mai povestim. Înălţimea Idei impunea un anumit respect, ca să nu spunem că nici un sfert dintre băieţi nu-i ajungeau la nasul ei, la propriu. Aceştia din orgoliu nu doreau să se „măsoare” cu ea. Resemnarea băieţilor, a unui mare număr dintre ei în a aborda discuţii de prietenie cu Ida, o făceau şi pe ea, în ochii lumii inabordabilă. Pentru Luky, ea avea un şarm aparte de-al celorlalte fete. Unii-i ziceau emfază, şi cu toate acestea şarmul Idei îl incita mult pe Luky. Era ca o fascinaţie care-l debusola total pe bărbatul inabordabil, dar care în faţa Idei pierdea teren văzând cu ochii. De fapt această situaţie, această atracţie senzuală ce o emana Ida spre Luky, el o considera cea mai umilitoare situaţie a bărbatului din el, în ale cărei mreje este pe cale să fie prins el. A început a se zbate crunt între a o aborda pe Ida sau a-şi vedea de treabă. Poate că toate acestea s-ar fi lămurit într-o banală discuţie cu ea. Neşansa lui a fost că niciodată nu a discutat cu Ida altceva, decât lucruri de complezenţă. Un eventual salut sau un compliment, când era în toane mai bune, în rest erau tot atât de „apropiaţi” cum era cu oricare consătean de-al lor, cu care avea relaţii pur şi simplu de cunoştinţe. Se pare că celelalte femei cunoscute de Luky, prin fata aceasta, prin Ida, îşi vor răzbuna feminitatea pângărită de „craiul de Luky”. Se spunea acest lucru deoarece Ida nu-i cunoştea frământările interioare ale lui Luky. Poate că îi părea oarecum mai amabil în discuţiile de complezenţă ce le purtau, discuţii care de regulă aşa era normal să fie, cu unul care se întoarce la glia natală. Sau poate că timbrul vocii uşor amabile, cam neobişnuită la un „asemenea personaj” să-i fi „spus ceva” Idei, că din partea lui, a lui Luky, nu erau semne certe în această privinţă.
Spre seară aceste stări i-au provocat gânduri serioase şi oarecum contradictorii. Trebuia să întreprindă ceva altfel simţea că Ida, fără să ştie ea măcar, va avea un curtezan din umbră. Umilinţa aceasta îl „scotea din pepeni” pe Luky. Cum Ida o să-l îngenuncheze pe El ? Asta nu se va întâmpla niciodată. Mai sunt destule femei care aşteaptă să fie iubite de dânsul! Nu doreşte să se îngroape într-un sat, unde câştigul său la o singură cursă, pentru „ăştia” era cât munca unei întregi familii pe o săptămână. El nu va mai accepta să fie un gheboşat ca ei, care îşi rup spinările sub greutatea plugului, a sapei sau a coasei. El va fi un bărbat cu spinarea întotdeauna dreaptă, semeaţă, cum bine stă fiecărui bărbat. Eu, domnilor, gândea Luky, am zis adio muncii de ocnaş, dacă voi nu ştiţi, am aflat deja că se poate învârti o şaibă, destul de simplu şi uşor, cu un câştig de zece ori mai mare. N-am stofă de ţăran şi nu voi fi ţăran nici chiar în satul meu. Cine o are să şi-o păstreze, el n-are ce face cu ea!
– Ce faci aici, pe întuneric, singur? Îl întrebă Irina, soră-sa.
– Ce să fac, mă gândesc şi eu la ale mele.
– Hai în casă ! George vrea să-ţi vorbească. Din una-n alta, Irina i-a povestit cum „s-au aflat” ea cu George.
– Tu, Irina, de când am venit, se tot dă George al tău mare „că el mi-a rezolva un seviciu de l-oi pomeni” . Ce tot vrea să spună ? Ai văzut că nici preşedintele consiliului comunal nu se ridică la câştigul meu.

El despre ce vorbeşte? Ce lucrează el ? Ce pregătire are aşa de grozavă?
– Pregătirea lui a fost că a terminat şcoala profesională de mecanici.(Exact aceeaşi şcoală profesională de mecanici a absolvit-o şi generalul Postelnicu, fost ministru de interne pe vremea lui Ceauşescu până în ‘89)
– Păi şi eu am terminat şcoala de şoferi mecanici.
– Este adevărat. Dar el a avut şapte clase şi a făcut şcoala profesională de trei ani. Dintre aceştia, acei care au dorit au fost încorporaţi pentru şcoala superioară de ofiţeri de securitate. După ce a terminat-o a fost trimis să caute „tovarăşi cu origine sănătoasă pentru activul de partid” Cred că despre acest lucru doreşte să-ţi vorbească.
– Noa, bine-ai venit şogore, îl luă George. Hai să ne dregem cu un pahar. Au pus pălinca-n pahare, au închinat şi au făcut-o dispărută din pahare. După tradiţionalul răsuflet de plăcere specifică băutului de tării, George a început logosul. Mă cunoşti puţin, iar eu pe tine te cunosc doar din spusele Irinei. Surorile au o oarecare simpatie mai mare pentru fraţi, de aceea n-am crezut toate cele ce mi l-a spus. Cât a durat nunta, cu toate pregătirile am mai schimbat câteva cuvinte cu tine, puţine pentru un viitor partener. Luky se uita la George cu ochii boiţi. ”Ce vrea să zică şogorul acesta?”. Te văd dezorientat dar imediat te vei lămuri. Concret eu sunt acum ofiţer de securitate şi-mi recrutez oameni de încredere pentru echipa cu care voi „lucra” de acum înainte. Pe scurt, fiindcă nu ai încă studiile nu te-om face cadru MAI, ci te pun activist UTM în Regiunea Bacău, raionul Vaslui. În prima fază ai patru lucruri în care tu trebuie să intervii, şi acolo vei avea puteri depline. Ţi le enumăr: demascarea duşmanului de clasă, colectivizarea agriculturii, organizarea de diferite „acţiuni” şi întruniri tovărăşeşti pentru distracţia UTM – iştilor, dar numai în sărbătorile religioase şi cooptarea de personal loial cauzei pentru necesităţile politicii partidului.
– Ceea ce îmi spui tu aici este foarte complicat, se trezi vorbind Luky Banu.
– Aşa pare, dar pentru o mai bună eficienţă a muncii noastre, pentru evitarea nepotismului şi a ezitării în cazul unor acţiuni dure ale partidului, pentru a nu le ştirbi moralitatea şi a aduce asupra familiilor duşmănii sau adversităţi, personalul activist nu lucrează în zona natală, pentru că uneori ordinile partidului poate să pară în prima fază dure, nemiloase chiar, şi atunci să nu se creeze conceptul că am lucra împotriva tradiţiilor, a propriilor noastre familii. De aceea activiştii de aici merg la Vaslui, ăia din Dobrogea vin aici, ca oamenii noştri să nu aibă nici o ezitare în executarea ordinelor şi a directivelor ordonate de partid. Tu, ca activist raional, vei avea toată puterea politică asupra tineretului UTM – ist din raion. Din oamenii care-i găseşti acolo, din acei care-ţi vor fi loiali ţi-i face echipa. Dintre ei, unii vor fi aleşi ca membrii ai Comitetului raional, membri cărora le distribui funcţii şi sarcini de executat, ordine date de tine care la rândul tău le vei primi de la Comitetul regional.
– Tot pare complicat. Nu poţi să faci o desfăşurare mai amplă.