Pe drum şi acasă se tot gândea ce poate însemna acest lucru. De ce au ales-o la treaba aceasta pe ea, de parcă i-ar fi citit gândurile. Cum de „tovarăşul George” la plecare s-a ridicat şi i-a întins mâna, el care precis că-i mai mare ca secretarul lor PMR. Apoi chestia cu „două şefe de echipă” toată lumea ştia că cealaltă a fost „promovată” că „se ţinea” cu… Dacă va pleca cineva din zeţărie, ea va fi aceea. Ce nu ştia Anica era că pe post de „femeie de serviciu” erau angajate cam toate tipele de la financiar, administrativ şi alte sectoare, femei care câştigau un salariu bun, dar nu era de neglijat că acele femei deţineau şi o putere destul de mare care uneori „lovea” fără măcar să ştii din ce direcţie vine lovitura. Probabil că Anica nu cunoştea că astfel de practici s-au extins la scară naţională. Nu era ea la curent cu asemenea procedee, dar chiar la şcoala unde învăţa Bănuţu, copilul ei, şcoală foarte mare e adevărat, erau mai multe femei de seviciu decât numărul de profesori care predau în acea şcoală. Avea acea şcoală peste 150 de femei de serviciu.( Scriitorul Ion Băieşu ştiind mai multe ca Anica despre acest fenomen social al timpului comunist a scris pe această temă schiţa „PREŞUL”) I-a venit „Bănuţu” de la şcoală şi spre bucuria propriei sale constatări, dacă va fi în noul post cu siguranţă că vor fi mai mult timp împreună. Acest lucru şi l-a dorit întotdeauna, să se poată ocupa cât mai mult de el, să fie o adevărată mamă, nu o „muncitoare” care creşte un copil. Nu ştiu cine-i spunea că din acel moment pentru ea şi Bănuţu va fi mult mai bine pe lumea aceasta. Şi-a prins pruncul şi s-au culcat îmbrăţişaţi aşa cum şi-au dorit întotdeauna. Emoţiile şi visurile unei noi vieţi, mult mai uşoare de până acum, i-au adus un somn adânc.

* * *

George o cunoştea pe Anica de când a fost la Mănăstirea Lainici. S-a întâmplat că în ziua în care a sosit Anica, securiştii, conduşi de el, informaţi fiind de „cineva” că o parte dintre „răzvrătiţii grupului Făgăraş” au fost la Mănăstirea Lainici, au primit alimente. În discuţiile purtate cu Stareţul Mănăstirii, George a întrebat şi de femeia aceea, de Anica pe care a zărit-o pe acolo cu pruncul în braţe.
– Părinte stareţ, am ajuns aici deoarece am primit o informaţie că au fost bandiţii (banditî din rusă) pe aici.
– Fiule, se poate ca să fi fost pe aici şi cine spui tu, dar primul care a fost primit şi adăpostit aici, la Mănăstirea Lainici, Domnul Tudor, tot aşa era catalogat de ruşi, fiindcă a luat parte la luptele împotriva lor. Desigur că meseria ta este de-ai prinde şi preda pe acei care se consideră că au greşit faţă de societate. Dar eu, fiule, profesia mea, este de-a ajuta şi uşura greşelile celor care ne bat la poartă. Au fost aici vre-o câţiva oameni, care într-adevăr m-au rugat să le dau făină de mălai, ceva prescuri, şi carne. Le-am dat, cum carne n-am avut, le-am dat o capră.
– Şi unde s-au dus?sări repede George.
– Fiule, să nu ne confundăm atribuţiunile, de aici meseria mea încetează, poate că din această fază să înceapă obligaţiile tale.
– Poate că aveţi dreptate părinte stareţ. Am văzut prin curtea mănăstirii o femeie cu un copil în braţe. De când stă pe aici?
– Ce să spun fiule, de destulă vreme.
– Dar ce face ea aici?

– A venit cred ca să-şi spele păcatele. Cu toţii avem păcate, musai că avem, dar mai avem o perioadă când suntem numai noi şi Dumnezeu. De perioada aceea niciodată nu ne putem feri nici unul. Ca să-ţi răspund la întrebare, mai dă şi ea, pe ici pe colo cu mătura, să-şi plătească hrana ce-o consumă. Îi este foarte greu având acel pruncuţ mic, cu toate că nici până acum nu cred să-i fi fost uşor. Pentru prima dată George a făcut o greşeală. Nu a insistat în precizarea timpului exact de când se afla acolo Anica. Dacă ar fi fost lăsat stareţul mănăstirii să-şi continue răspunsul la întrebarea pusă de el, ar fi aflat că Anica era acolo de destulă vreme, pentru aşi fi putut potoli foamea. George, văzând atâtea cazuri, a crezut că Anica era în situaţia în care păcătuiau majoritatea fetelor care vin aici, care cu sau fără voia lor se retrăgeau aici din momentul în care a constatat că este gravidă. Scopul venirii la mănăstire era de fapt pentru a naşte neştiută de nimeni, să nu intre în gura satului. Această omisiune l-a dus cu gândul că necazul care a căzut pe capul femeii, a acelei femei de rând, care era o năpăstuită, cât şi vorbele blajinului stareţ, l-au făcut pe el, ca atunci când Anica a avut nevoie de „recomandarea” lui să citeze vorbele acestui părinte în acel document.
Pentru unii care au citit aceste rânduri, s-ar fi putut ca întrebările puse de torţionarul George şi răspunsurile stareţului să nu pară reale. Cu toate acestea cine cunoaşte istoria Mănăstirii Lainici ştie că aceasta a fost întotdeauna un punct de sprijin pentru cei năpăstuiţi şi era foarte respectată de românii din cele două principate, Ardealul şi Ţara Românească, ea fiind în drumul de refugiu a multora dintre acei obidiţi şi oprimaţi de soartă.. Singurii care n-au respectat acest Sfânt locaş a fost un detaşament de hitlerişti care în al Doilea război mondial au despuiat biserica de acoperişul ei care era din plumb şi adăstând aici în biserică, au făcut foc ca în ori ce loc pustiu.
Perioada cât George „interoga” stareţul mănăstirii Lainici era exact acea perioadă în care preoţii şi religia greco-catolică au fost scoşi în afara legii. Dar cum şi ruşii erau ortodocşi, pe aceştia nu aveau voie să-i şicaneze, dacă spre bucuria lui stareţul le-a spus tot ce-l interesa. Cam de pe atunci ortodoxia a devenit religia oficială a statului român.
Deci de aici Anica primind „referinţe” bune de la stareţ, munca pe care a desfăşurat-o în zeţărie fiind deosebită, i-a adus numai onoruri fiind considerată o „tovarăşă de nădejde”. Acestea au contat mult, era de fapt atuul ei, în momentul când a fost propusă pentru acel post, de femeie de serviciu. Înainte de-a se hotărî s-a mai consultat şi cu rubedenia aceea care i-a fost singurul suflet căruia i s-a putut destăinui şi femeia aceea a sfătuit-o să preia această nouă muncă, mai ales dacă salariul era acelaşi. Îi spunea : „tu, ar fi o prostie să poţi scăpa de mizeria şi umezeala din zeţărie şi să n-o faci, dacă vei câştiga şi bine. Nu sta mult pe gânduri că bărbaţii îşi schimbă repede promisiunile şi să nu vezi şi acolo una mai tânără şi mai frumuşică”

După aceste consultări şi condiţiile bune pe care le-a avut preluat munca de femeie de serviciu de unde, la încheierea stadiului s-a şi pensionat. Înainte de preluarea „acestei funcţii” a fost câteva zile la „tovarăşul George” care i-a făcut „un mic instructaj”, i-a plăcut acolo deoarece avea impresia că poate să-şi şteargă de pe ea zoaia lăsată de Luky şi ceilalţi „oameni ai vremii”care au nenorocit-o pe ea şi întreaga ei familie. Dar de ce îi plăcea ei mai mult, era că nimeni nu se mai agăţa de ea indiferent despre ce era vorba, în schimb ea….

* * *

Pe Luky l-au trimis aici, la SCMM, deoarece cu puţină vreme înainte acest şantier a fost Secţia de transport a Trustului Miner, iar pe Luky, şofer fiind, l-au „sancţionat” în acest sector ca şef de coloană. Acest post era cel mai mare posibil „la profilul” său, unde „putea face şi treabă” şi lua un ban bun. I-a mai rămas şi procentul din salariu pe care-l primea de la securitate pentru diferitele informaţii pe care el le furniza. De fapt, în fostul regim, nimeni nu putea ocupa, nici un fel de funcţie ori cât de neînsemnată era dacă ei o considerau o promovare, fără a avea obligaţia ca periodic să furnizeze anumite informaţii despre persoanele indicate de ei şi evident despre unele activităţi depuse de aceştia.