Plecând de la învăţătura Noului Testament în care se spune: ”Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5/44), şi constatând că bisericile sunt pline de mireni la fiecare slujbă, rămâi perplex cu gândul la ce învăţături primeşti la biserică, la şcoală, în familie şi cum se derulează viaţa în realitate. Constaţi că de fapt, în ultimul timp, relaţiile umane se deteriorează vizibil, că viaţa este una la biserică şi alta în realitate. Aici, fără a se simţi cineva jignit, dar exemplul dat de politicieni, care în imaginea noastră de electori, în momentul în care am introdus votul în urnă, i-am asemuit cel puţin egalii părinţilor noştri când le-am oferit puterea. Ce fac ei după alegeri cu ea mi-e ruşine să-mi aduc aminte. Cum îşi permit asemenea oameni să fie, slujbă de slujbă la biserică şi apoi să afli că din cauza lor au murit oameni şi animale, au fost inundaţii şi pe “gâtul ţării” au atârnat un lanţ greu, când apele au distrus locuinţele atâtor zeci de mii de oameni în urma lucrărilor de mântuială executate de firmele lor sau ale prietenilor lor, pe care nu-i doboară ruşinea, ba se simt insultaţi când li se spune! Cum i-au mai iubit ei pe cei pe care, consideră dânşii, că i-au prostit. Dar vorba lui Sergiu Vaida Vitalian…
De ani de zile, lumea municipiului nostru, se plânge că nu se poate duce în piaţă deoarece bande organizate de hoţi îi fură. Dacă a dat norocul peste tine, cum s-a întâmplat vineri 29 mai, şi dacă ai reuşit să-l prinzi de mână, în momentul “operării”, regreţi imediat deoarece apar nişte “băieţi”, blonzi nereuşiţi, cărora le-a uitat Dumnezeu măsurile, şi foarte calmi te întreabă: “Aveţi probleme domnu’?” după care-ţi regreţi faptul că “ţi-ai permis să observi fenomenul”. Câtă vreme fac ordine asemenea “persoane” şi nu acelea pe care noi le plătim pentru acest lucru, oameni obişnuiţi pe care nu-i apără bodigarzii personali, nu pot fii mulţumiţi, şi de cele mai multe ori, evităm să ne facem cumpărăturile în asemenea locuri.

O să spuneţi de fapt: “hoţi au fost întotdeauna”. Este adevărat, dar când hoţia devine fenomen, când se observă cârdăşia între ei şi „oamenii de ordine”, numai linişte nu ne sugerează.
Relaţiile umane sunt în continuă degenerare. Dacă doi “prieteni” beau împreună, precis că până la urmă unul “bea cu o gură mai mult” şi celălalt “îl pedepseşte”. Nu-i dă “o palmă”, “un pumn”, “o bâtă” ce o are la îndemână, un cuţit sau mai ştiu eu ce “dotare” are, îi cară la pumni, palme şi picioare, până îl omoară. Bagă cuţitul în el, de atâtea ori, că încurcă medicul legist la numărătoarea plăgilor. Iar dacă tot s-a pus de un viol, nu se mulţumeşte că şi-a potolit poftele, trece la programul următor, perversiuni (nu mai are cu ce mai departe), o tâlhăreşte pe victimă, o bate şi în final, o strânge de gât. Aceşti oameni sunt semenii noştri. Dacă totuşi se bat, o singură lovitură de topor consideră că nu este suficientă şi trece la tranşare conaţionalul nostru. De unde apare acest sadism. Din lipsa de ordine şi fermitate în ordine. Cu toate că eram imediat după război, când în numai trei luni, au fost schimbate trei guverne, de trei naţii, cu toate că se întâmplau destule şi atunci, la un sat cu 5000 de suflete erau numai trei jandarmi. Ăia au făcut faţă dacă nu s-au compromis cu cei certaţi cu legea şi nici n-am auzit, să se întâmple asemenea atrocităţi. Răufăcătorilor, jandarmii de pe acelea vremuri, le dădeau să taie lemne pentru şcolile din sat, şi chiar din alte localităţi. Tot timpul în curtea jandarmeriei erau metrii steri de lemne…pregătite. Acelora “care nu aveau ce face” le dădea să taie un metru de lemn cu un ferăstrău cu 1-2 dinţi. A rupt un individ un copac, ornamental sau fructifer, era obligat să pună cincizeci, „i-a fugit” mâna spre faţa prietenului, o palmă era o sută de lei (leul greu). Metode s-ar afla şi acuma dar lipseşte pasiunea şi responsabilitatea acelor care pot realiza ordinea.
Nu este de neglijat fenomenul încurajării băutului de alcool, la ori ce oră în ori ce cantităţi, Pentru cârciumi, pentru bodegi, băutul aduce venituri de neînchipuit. Discotecile au scos bani buni şi în post, tot aşa şi sălile de biliard care funcţionează în timpul cursurilor şcolilor, dar şi muzica de toacă şi piuă care prin sacadarea ei, prin efectul instrumentelor de percuţie, “împinge” omul “la acţiune” dacă a mai şi “servit” oareceva. Cu lozinci scrise pe geamul televizorului nu se va opri violenţa în ţară. Problemele violenţelor şi ale prostiilor transmise de televiziuni, sunt problemele lor, cred că au observat mai marii lor că “românii nu mai înghit ori ce”. Totuşi copiii sunt în formare şi ei nu discern cu mintea noastră, aşa că aici trebuie neapărat făcut ceva, de către CINEVA.
Şi dacă totuşi mergem la biserică, să mergem pentru sufletul nostru şi nu pentru implicaţiile politice sau de altă natură. Aşa trebuie să ne vedem, aşa ne doreşte şi Domnul.

Cercetează această enigmă din orgoliu, din cauza remuşcărilor, am ajuns cu acumulările şi cunoaşterile ştiinţei dincolo de galaxia noastră şi nu-am fost capabili să ne cunoaştem propriile limite? Toate-s presupuneri, nimic nu-i sigur. Cert este că se caută, se “scormoneşte” pentru descoperirea a ceia ce încă este o mare pată albă în cunoaşterea umană, posibilităţile şi capacităţile incredibile ale creierului uman. Să fi fost un imbold sau poate o concurenţă deoarece cel mai mare creier pe acest pământ îl deţine un animal, elefantul, şi foarte aproape cu inteligenţa umană ne urmează delfinul? Ori poate “îndemnul” să fie acea presupunere că animalele îşi întrebuinţează o cu mult mai multă probitate posibilităţile creierului raportat la om. Din toate aceste presupuneri rezultă că omul deocamdată nu-şi întrebuinţează mai mult de 5% din posibilităţile sale. O asemenea “utilizare” ne duce cu gândul că acesta este cel mai mic randament posibil cunoscut până astăzi.(maşina cu aburi care se consideră perimată, avea randamentul de 12%). Cine ştie posibil că una din aceste presupuneri să fie cea reală, ori poate toate, nu-i exclus să mai fie şi altele, cert este că în acest domeniu cercetarea nu încetează, se lucrează cu ambiţie, şi rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate. Toate acestea pasiuni şi stăruinţe în acest domeniu, sunt discrete, fără prea mare tam-tam, de aceia poate că se sesizează lipsa unor ştiri certe la nivelul societăţii. Cu toate acestea există în paralel cu problema “gradului de folosire” a creierului şi unele probleme irecuzabile care tind a apropia unele cauze de acest efect al neutilizării unui mare procentaj din capacitatea de lucru al creierului uman. Este evident că această nerealizare şi necunoaştere a “ceva” care este atât de răspândit şi totuşi atât de ermetic evitat de cercetătorii de până acum, au dat naştere unor ipoteze şi chiar false ipoteze, ca să nu le spunem şarlatanii.