În data de 10 aprilie nu s-au transmis la radio “Cotele apelor Dunării” deoarece la acea oră se transmitea meciul de handbal MINAUR Baia Mare – BARCELONA. În 14 aprilie “Omătul mieilor”. Pe 24 aprilie a fost îngheţ. Erau înfloriţi cireşii, prunii, vişinii şi merii. În 28 aprilie au început bolile de gripă. În 20 mai s-a pornit o ploaie care s-a terminat într-o vijelie. În 21 mai din nou nu se transmit “Cotele apelor Dunării” la radio la ora 11,50 deoarece s-a transmis returul meciului IFH de handbal MINAUR-KAUNAS.
Ceauşescu vizitează în 25 Râmnicul Vâlcea şi în 26 mai Odorheiul Secuiesc şi Miercurea Ciuc.
În iunie 30 unui grup de elevi, de la şcoala mai sus menţionată, l-au fost premiată o altă lucrare ”Mâner oscilant al perforatorului P-90”. În 6 iulie (ziua cu temperatura cea mai mare din acel an) nepotul preferat a lui N. Ceauşescu, care era pilot de elicopter, s-a lovit cu elicopterul de „Creasta Cocoşului”. A murit pe loc. În cea zi, datorită acelui trist eveniment, au decolat şi aterizat 11 avioane de vânătoare şi trei de pasageri pe aeroportul din Tăuţi Măgherăuşi. Pe 29 iulie Phonixul a fost oprit pentru reparaţii. În 2 august a fost o vijelie, care a “curăţat” multe antene de pe blocuri. Pe 14 octombrie la Caransebeş au fost 33gC, iar pe 27 la Întorsura Buzăului -21g C. La 27 noiembrie începe să ningă, ninsoare, care continuă şi în ziua următoare. Pe 1 decembrie plouă şi se topeşte zăpada. .În data de 3 decembrie elevilor premiaţi la „Sesiunea de referate” şi au luat MARELE PREMIU-TEHNIUM li-s-a luat un interviu pentru Televiziunea Română I. În 12 decembrie am stat la rând la alimentară, trei ore pentru a putea cumpăra o pâine „integrală”, cum era denumită atunci pâinea neagră.. Afară ningea. Un grup de elevi pleacă la Timişoara să-şi cumpere blugi. Nu se ştie ce „informaţie” au primit miliţia TF care i-a arestat, i-a dus la o margine de câmp lângă Livada unde i-au legat împrejurul unui copac, atât pe băieţi cât şi pe fete, şi un grup de miliţieni îi „altoiau” cu „vâna de bou”. Lumea trecea pe lângă ei şi cu toate că strigau la „tovarăşii miliţieni” aceştia îşi vedeau „meticulos de lucru”. Cu o lună în urmă un asemenea grup de tineri, incorpore au trecut graniţa în Ungaria. Deci, tovarăşii miliţieni, erau foarte motivaţi în activitatea ce-o prestau.

Mă văd obligat să-ţi cer scuze, pentru articolul scris sub acelaşi titlu, dar şi pentru altele în care, specificam că în afară de know-how, din celelalte promisiuni nu s-a mai văzut mai nimic să fie îndreptat spre ţara noastră. Au trecut trei ani de la publicarea acelui articol, şi după ce am primit câte o “mânuţă de ajutor” şi indicaţii şi interdicţii cu carul, fel de fel de prescripţii, “sfaturi prieteneşti” cu toate că reuşiţi întotdeauna să păstraţi o bună distanţă între voi, şi “noi ăştia din Est”, probabil pentru a nu contamina Europa cu români. Cum a fost, a fost, azi uite că s-a împlinit visul, s-au semnat documentele de acceptare în Uniunea Europeană şi a României. Câte invidii n-am văzut până acum! Ba că trebuia să fim primiţi la Conferinţa de la Madrid, ba că suntem marginalizaţi, situaţii groaznice pentru noi, deoarece cam toţi ne-o luau înainte, de toţi eram comparaţi, exact cum face femeia despărţită cu „noul” bărbat comparându-l continuu cu cel ce la lăsat. Mândria noastră “de român” era tare şifonată. Atât de şifonată că poate nici nu-ţi poţi închipui, şi ni-se întâmpla această stare, deoarece, ori ce ţări: mari sau mici îşi puteau permite “aderarea” înaintea noastră, a românilor în mult “alduita” Europă.

Se justifică acest lucru? În mare parte da. De regulă tot ce nu a funcţionat bine, încă nu funcţionează nici acum, dar funcţionari plătiţi de populaţie pentru ai servi, ai apăra, încă n-au realizat deocamdată, că ei sunt acei care sunt în slujba populaţiei şi nu invers. Multe legi şi nelegiuiri, abuzuri ce se cer eliminate, sunt făcute chiar de dânşii, iar cele ce se cer a fi făcute, efectiv nu doresc să le facă, să le armonizeze, pentru a avea o situaţie armonioasă în ţară, situaţie care evident că se va observa şi din exterior. Constatăm cu tristeţe, că se înmulţesc neaşteptat de mult, numărul armelor de foc ce intră în posesia populaţiei, cunoscând că poliţistul englez nu are armă de foc în dotare. Aici ar trebui să fim mai atenţi, aici trebuia să limitezi şi tu Europă numărul lor, deoarece nu s-a văzut ca cineva să posede un obiect, sau un lucru cumpărat şi să nu fie dornic “să-l şi probeze”.
Prin interdicţiile ce le impune-ţi voi, nouă românilor, aţi reuşit ca “să plece în lume” din ţara aceasta, exact cine nu trebuia, în cazul acesta, am fost reprezentaţi: cum bine ştiţi!
Ori ce persoană care are puţină consideraţie faţă de el, cunoaşte că nu se “intră” nicăieri fără o taxă. Aşa cum au plătit bir Ştefan Cel Mare şi Sfânt şi chiar Mircea Cel Bătrân, aşa ne-a venit şi nouă rândul să fim taxaţi. Problema este cine, ce, şi cum se vor negocia aceste taxe impuse de Europa. Mergând mai departe putem folosi şi un alt proverb: “obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. Rezultă că în viitor vom avea o contribuţie după ce vom intra în Marea Familie Europeană, cheltueli care ţin de reglarea unor disfuncţionalităţi ce vor fi inerente într-o piaţă atât de mare, cât Europa.
Şi atunci care sunt avantajele “intrării noastre” în Europa. Indiscutabil cel mai mare câştig este libertatea care nu este numai de mişcare ci este o libertate în adevăratul sens al cuvântului. Dispărând ori ce barieră şi chiar şi “procedurile” mai puţin ortodoxe, practicate de unii. Acestea proceduri, vor fi vânate şi făcute cunoscute în ţările de obârşie şi în lume. Practic drepturile omului vor fi respectate şi protejate de ori ce instanţă din Europa, lucru ce unii nici nu şi-l pot imagina. V-a exista pentru prima oră o echilibrare în ori ce domeniu pe faţa Europei. Dar ce este mai important la această “primire”, pentru prima oră suntem “priviţi şi vom fii egalii” celor din Vest. Nu vom mai fi asociaţi cu acei care au „coborât recent” din copaci. Nu vom mai primi sau lua sfaturi discreţionare şi discriminatorii, infatuate de la fitecine. Pentru prima oră vor învăţa şi “alţii” că Centrul Europei este lângă Sighet, şi că până la capătul pământului…mai este. Deci nu vom mai fi marginalizaţi, pur şi simplu deoarece ne aflăm în buricul Europei, ci pentru că vor constata şi alţii câte carate avem..
Acest eveniment de mare amploare, primit cu oare care îngrijorare şi emoţie, l-am trăit pe 25 aprilie 2005, când în holul Prefecturii, corul Seminarului Teologic ne umplea şi ne săltau sufletele cu rezonanţe îngereşti, iar un „mănunchi” de fete ca un buchet de ghiocei, ne bucurau cu dansuri cum numai ele o puteau face. A fost un prilej de bucurie sufletească, pe care l-au meritat cu prisosinţă acei care şi-au rupt din timp şi au fost prezenţi la această mini sărbătoare.
După această minunată, dar scurtă, punctare a evenimentului semnării tratatului de aderare la UE a României, a trebuit să urc în clădirea Consiliului Judeţean Maramureş. Pe cele trei inele în spirală ale scărilor care ne urcă la etaje, erau circa 78 de pete, “lăsate” pe scări de unii care şi-au scuipat aici gumele de mestecat. “Europenii”noştri, concitadinii noştri, şi observaţi că nu puţini, aici şi-au găsit să se “scape” de resturile lor mestecate, înainte de-a întâlni funcţionarul de care avea nevoie, pentru aş rezolva problemele lor.