Cu toate acestea, vedeţi că biserica a fost construită, iar acest preot până acum, nu a avut ocazia niciodată să-şi vadă biserica plină de credincioşi. Poate şi acesta să fi fost unul dintre motivele că azi a reuşit această slujbă deosebită, şi pentru dânsul ziua aceasta a devenit un eveniment. Pentru prima oară şi-a admirat auditoriul dorit o viaţă întreagă. Aveai impresia că nici lui nu-i venea să creadă acest lucru, altfel de ce ar fi ţinut ochii închişi pe toată perioada slujirii. Posibil că dânsul credea că era încă vis, şi-i era teamă să nu se trezească… din visul şi dorinţa vieţii. Te-am văzut căutând cu atenţie la mormintele din cimitir, mă “acroşă” Buia Toma, ai cunoscut pe cineva?
– Sincer să fiu, mi-am adus aminte de-ai mei, de acei care “m-au adus pe lume” şi evident că mi-au revenit în memorie şi câteva întâmplări de suflet. N-am căutat ceva special, lecturând înscrisurile de pe cruci, cu toate că sunt aici pentru a doua oară, mai cunosc câte pe unul dintre ei.
– Ai spus a doua oară. Înseamnă că prima oară ai fost la înmormântarea fiicei mele. Din ce ai văzut, ca în orice cimitir sunt morminte mai îngrijite, unele mai arătoase, în funcţie de banii “urmaşilor”, dar mai ales uneori de “scurtimea” memoriei celor apropiaţi, care “s-au scăpat” de-o grijă după ce şi-au “pus în pământ” părinţii. La toate acestea, ce ne-a rămas nouă în memorie este că înmormântarea cea mai frumoasă, dacă termenul nu-i deplasat pentru asemenea dureri, nu a fost a celor care au avut funcţii, putere sau avuţii. La înmormântările acelora cu cripte, este de înţeles că au venit oamenii mai mult din “obligaţie” şi mai puţini oameni din sat, au ţinut să-şi aducă aminte de ei, care-şi construiesc adevărate reşedinţe şi după moarte. Numai că toate-s în van. Pietrele n-au înlocuit şi nu vor înlocui dragostea niciodată. Ca să nu vă plictisesc prea tare, doresc să vă spun că înmormântarea fiicei mele aş putea zice că a fost pe locul II din câte se cunosc aici. Dar cea mai frumoasă şi dureroasă înmormântare a avut-o un şofer. S-a întâmplat într-o iarnă. Cred că ziua aceea a fost cea mai geroasă din acea iarnă. Zăpada scârţâia de parcă şi ea se tânguia în ton cu cortegiul funerar. Toată suflarea cătunului era în spatele sicriului, plângând cu jale alături de familia lui, de colegii de serviciu.

Cele douăzeci de maşini care-l urmau claxonau continuu şi, printre zecile de claxoane, claxonul maşinii sale parcă răzbătea cu tânguirea tristeţii deasupra tuturor celorlalte zgomote după acel tânăr bărbat. Om ca un brad, cu un suflet la fel de mare, care ori pe unde a umblat era observat, remarcat, simţit, preţuit şi chiar iubit. Nimeni n-a pomenit, de aici sau de altundeva, să aibă vreun necaz şi el să nu-i dea ajutorul de care avea nevoie, să nu îţi sară în ajutor, să nu te sprijine. Şi ce umeri mai avea… Era tipul de om din lume, făcut pentru lume. Era bun în toate, nimic nu-i era străin… din ceea ce era omenesc. Ei bine… acest om a căzut ca fulgerat. A murit în urma unui infarct, lăsându-şi familia, prietenii, cunoscuţii, văduviţi de un om deosebit. În cortegiul său funerar se aflau peste două sute de oameni, satul nostru nu are mai mult de o sută de fumuri, au venit mulţi cunoscuţi, mulţi prieteni, cu peste cincizeci de coroane şi jerbe. Aproape toţi însoţitorii cortegiului funerar au fost pătrunşi de frig până la oase. Picioarele le erau aşa de îngheţate că nimeni n-a înghiţit nimic la pomană, până n-au luat mai multe pahare de horincă să se dezmorţească, şi cu toate acestea nimeni n-a părăsit cortegiul funerar. Povesteau oamenii că mama lui, a şoferului, a rămas văduvă de tânără având de crescut vreo şapte copii, iar moartea ei a săpat o rană adâncă în sufletele copiilor, producându-le suferinţă mulţi ani după moartea ei. Unuia dintre ei puţin i-a lipsit să n-o urmeze imediat. Şocul i-a fost provocat de gestul soţiei şoferului, care îi aruncase coroana lui, a acelui frate, peste coşciugul mamei. Necugetatul gest, uluitor de altfel şi nejustificat, l-a împietrit pe fratele şoferului, care conform necugetatului gest, va fi primul care o va urma pe mamă-sa. Omul n-a comentat nesăbuinţa cumnatei resemnându-se. A considerat că lucrul acesta putea fi o premoniţie, mai ales că niciodată n-au avut nici două vorbe de supărare faţă de ea, nu i-a căşunat cu nimic. Fratele şoferului, ştia că totul e efemer, dar ca orice om nu şi-a “făcut până atunci temele” la acest capitol. Privea cu ochi reci mormântul etajat şi acum era sigur că el va fi colocatarul de “la etaj”. N-au trecut mulţi ani şi premoniţia era să se adeverească. Un infarct i-a “cercat” inima, aducându-i aminte de locul gol, la etajul mormântului mamei sale.

Am povestit această nenorocită întâmplare datorită faptului că fratele şoferului a trăit infarctul, pe când şoferul a murit de aceeaşi boală în braţele medicilor care-l asistau.
– E adevărat că ne-au adunat astăzi aici unele evenimente triste, intră în vorbă de această dată un orăşean get beget, unul trecut şi prin recenta revoluţie. El a fost invitat, ca şi ceilalţi de altfel, să participe la această zi de pomenire. Să nu uităm că este şi o zi aniversară, este şi Toma şi de aceea mă gândesc să mut poveştile în altă zonă. De fapt o să redau povestea unui amic al meu, poveste care cred că oarecum ne-a afectat pe fiecare: “Eram după vreo cinci ani de “televiziune de două ore” în care ni se transmiteau “indicaţii preţioase” şi imediat după “plătirea datoriilor externe”. Era o dată care a devenit foarte tristă pentru multă lume, cu toate că “de sus” ea a fost transformată în sărbătoarea acelor zile. Pentru mine ca salariat al unei şcoli, am aflat că fostul nostru director, om de o probitate profesională deosebită, înzestrat cu spiritul dreptăţii, psiholog de marcă, care a promovat multe “viitoare talente”, a avut neşansa să fie operat în ziua în care s-a “celebrat” achitarea datoriilor externe, care a culminat c-o demonstraţie fără precedent. Poate să fie exagerări, dar numai în Baia Mare au fost scoşi la miting peste 8000 de oameni, oraşul fiind practic blocat din strada Baia Sprie şi până aproape de gară şi de la Casa de Cultură până la hotel Mara – Traian, cu lozinci, pancarte, tablouri, şi evident, manifestanţii. Această scurgere masivă de oameni la această “grandioasă manifestare” era ordonată. Unii oameni fiind scoşi chiar de la muncă, dar era şi una dintre ultimele curiozităţi manifestate de popor în sensul că exista obişnuia ca la marile demonstraţii să se laude cu “viitoare drepturi sau libertăţi” care ne vor mai fi acordate, acceptate sau alte “îmbunătăţiri” ale “nivelului de trai” hotărâte de… Toţi doream să ştim după atâtea privaţiuni ce recompense vom primi, noi conştiincioşii care ne-am plătit datoriile făcute de DÂNSUL sau DÂNSA, la care noi n-am avut parte. Ca şi acum de altfel. Neşansa fostului nostru director era materializată prin faptul că el a fost operat în ziua respectivă când personalul medical al Spitalului a plecat aproape integral la… ADUNARE. Stau şi mă întreb ce s-ar fi putut întâmpla dacă atunci am fi avut hoţii de astăzi, atunci când ne permiteam să lăsăm oraşul pustiu şi noi să mergem la DEMONSTRAŢII.