De când s-a întors din armată parcă era mai tăcut, mai dur. Şi asta nu ar fi o problemă, dar ei îi vine din ce în ce mai greu să-l evite, să-i respingă atacurile sale erotice, pe motiv că el devine prea agresiv. Adevărata problemă este că şi ei îi este drag şi ea îl doreşte şi nu găseşte ce motive să mai inventeze pentru a-şi mai salva încă o dată fetia.
Maria povestea cuiva:
– În ultimul timp mi-e teamă să-l mai întâlnesc. Simt că nu o să mai rezist. Când pune mâna pe mine mă înfior toată, mă pătrunde o căldură prin tot corpul. Mama îmi spune că am slăbit. Cine nu ar slăbi dacă ar fi perpelit ca mine zi de zi? Cine nu ar slăbi primindu-i mângâierile şi cuvintele sale dulci, şi în tot acest timp să gândeşti “încă nu este voie, încă nu se poate”, “noi nu suntem căsătoriţi”? Ce este în fond căsătoria? Şi dacă ne vom căsători o să ţină mai mult la mine? O să mă iubească mai mult ca acum? Doamne, ce gânduri mă frământă! Mă simt frământată de gânduri, purtări, neîmpliniri. Nimeni nu-mi spune ce şi cum să fac! Dacă fac rău sau fac bine? De ce oare Iosif nu vorbeşte nimic despre căsătoria noastră?
De când a venit din armată, o singură dată a mai zis: “Să mai stăm, să mai adunăm ceva, că tare puţine avem…
Eu am strâns, dar el oare pe unde o fi ajuns cu strânsul?! Nu-mi povesteşte nimic. Şi Doamne, cât îi de frumos, cât de îngrijit vorbeşte, ce tandru se poartă cu mine, cu excepţia când se apropie prea mult de mine. Atunci parcă devine animal sălbatic…
Duminică am plecat din nou la “locul nostru” să spălăm maşina. Era parcă mai pornit ca altă dată, îmi spunea că dacă nu mă grăbesc, pleacă singur.
Am spălat maşina. Tot timpul era nervos. Tot timpul bombănea. Nimic nu-i era pe plac. Nici la curăţenia maşinii n-a insistat prea mult.
La un moment dat s-a aruncat pe mine. M-a trântit jos. Eu eram crispată şi revoltată încă de purtările lui de dinainte, şi acum… Altă dată fugeam unul după altul, ne zbenguiam, ne jucam, era tandru, era…

S-a urcat pe mine şi mi-a ridicat fusta. Am simţit ceva dur lovindu-mă. Eram brutalizată de unul care parcă ar fi căutat un obiect de furat, sub fusta mea, mă răscolea, mă împungea şi căuta în mine, fără nici un fel de bun simţ. Am simţit o durere ascuţită, ca o arsură. Apoi nişte dureri cumplite ca de lovituri, apoi un fulger m-a cutremurat. Întreaga-mi fiinţă mi-a vibrat, apoi am primit o linişte în toate simţurile mele şi parcă pe moment toate au fost uitate. În mine creştea o căldură, o căldură plăcută. Pentru mine nu mai exista nimeni şi participam la acest act cu tot ce era femeie în mine.
Irealul a durat foarte puţin şi un zbucium mi-a tresăltat toţi muşchii, după care am simţit o moleşeală plăcută, caldă. Aş fi vrut să dorm, dar în acelaşi timp din locul de unde au pornit toate, am simţit ceva cald în mine. Aceasta m-a readus în simţiri. Căldura ce am primit-o, era viaţa ce-şi urma cursul. Din această căldură eu trebuia să fac un om. Şi acelui om, să-i dau căldura mea. Mult mai multă căldură decât am primit. Eu n-am cerut nimic. Începutul acestui act de dragoste era mai mult preludiul unei bătăi decât al dragostei. Am fost muşcată, suptă, împinsă, apăsată dur, dar de mângâiat de loc. De aşa ceva au parte toate femeile? Toate momentele pline ale iubirii au acelaşi ritual? Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă eu aşi fi avut mai multă putere, puterea de a mă opune? Dar nu am îndrăznit… Când i-am văzut ochii de lup flămând, mi-a fost frică. O frică paralizantă… în acel moment mi-am dat seama că ieri fusesem pentru ultima oară fată… azi e deja târziu…
Apoi el fuma liniştit. Aş fi dorit să-l întreb ce a simţit, să-i spun şi eu ce am simţit, ce am trăit, să mai vorbim… să vorbim despre ale noastre. S-a schimbat brusc.
– Mergem fată? şi m-a adus acasă.
Am vorbit cu mama, i-am spus… Ea nu s-a arătat surprinsă sau contrariată, mi-a zis doar atât:
– Bine ai făcut! Aşa “se prind” bărbaţii.
A trecut o săptămână, apoi alta, el nu mă mai lua la plimbare, venea numai seara, îşi lua porţia, atunci când putea, când nu, pleca nervos.

A început să nu mă ducă nici sâmbăta la târg, lucru observat de toţi. Eu nu aveam ce să le spun. De ce nu mă duc? Să le spun că ne-am certat? Să le povestesc ce-mi face seară de seară? Şi că ziua nu mai eram bună?
Se apropie iarna, nu mai puteam să-l aştept în drum.
Au trecut trei luni. Acum nu numai că eu simţeam ceva, dar a început să se şi vadă. Într-una din “serile noastre” i-am spus lui Iosif că sunt gravidă.
– Şi eu ce să fac?
– Să mă iei!
– Asta nu ştiu, fato, om vedea!
Aceste cuvinte mi-au căzut cel mai rău. El îmi zicea “fată”! A mai venit de câteva ori, pe urmă nu a mai venit de loc.
Să ies afară nu putea fi vorba, nu numai din cauza frigului, dar nici burta nu o puteam prezenta în sat…
Într-o zi a venit o vecină şi foarte, binevoitoare mi-a spus că Iosif se va căsători cu Ana Cucului.
Atunci am crezut că-mi ies din minţi, a fost colega mea de bancă, o veche prietenă. Deci ştia şi ea şi atunci… ştia tot satul…
A doua zi am stat în drum, până ce a urcat în “sus” cu maşina, să-mi spună el dacă e adevărat ce am auzit… că eu nu sunt bună pentru el, după ce atâţia ani m-a “zăhăit”… m-a lăsat cu burta la gură şi acum se însoară cu alta pe care o cunoaşte numai de câteva luni.
Când a avut loc nunta cu Ana Cucului eu aveam opt luni de sarcină…
Copilul l-am crescut aşa cum m-am priceput.
Iosif, în fiecare lună în zi de salariu, are discuţii cu nevasta lui pentru alocaţia copilului. Aceasta este otrava dragostei lui…
Iosif are un copil “din flori” şi o nevastă care s-a dovedit a fi stearpă…
“Un om sădeşte un copac, creşte un copil şi face o casă!” o fi semănând cuiva.
– Foarte adevărat, dar aş trece la câteva probleme mai de actualitate sau mai de societate. De fapt, ce doresc eu să zic cu asta?