În acel moment, un bărbat de vreo 50 de ani, scund de statură, cu faţa roşie specifică băutorilor de vin şi cu vioiciunea ce numai vinul ţi-o dă, se aruncă spre mine. Eu nu-l cunoşteam şi nu înţelegeam ce doreşte, moment în care se adresează spilcuitului.
– Cine a muncit, măi… banditule… tu măi… tu care ai tras pisica de coadă… pe la unitatea de securitate?! Nu ţi-e ruşine, porcule?!
Mă aflam într-o situaţie deosebită, o situaţie neplăcută. Mă aplec parcă pentru a lăsa ca vorbele să treacă peste mine, la cel căruia îi erau adresate, ca ele să nu mă lovească şi pe mine.
– Mă, tu să taci! Ştiu eu cine eşti, te-ai ajuns, te aranjez eu pe tine! Îi dă replica spilcuitul celui cu faţa roşie de vin.
– Eu nu sunt mă cu tine – zice băutorul de vin – mie să-mi spui domnule… idiotule ce eşti! Crezi cumva că-mi frică de tine, putoare ce eşti! Uite aici mâini muncite! De aceea nu mă tem de tine! Arată-ţi labele tale de dihor împuţit şi ţine minte că cine munceşte nu se teme de tine şi nici de câcăcioşii tăi de bandiţi!
Autobuzul opreşte în staţie, am coborât… Sufletul îmi era greu. Atunci când vrei să afli un adevăr, un mic adevăr, lumea se închistează, se retrage. Însă este suficient un pahar de vin, de alcool ca să afli adevărate romane de aventuri, istorii în “n” volume, dar mai precis ora timpului pe care-l trăieşti, viermele cel roade pe fiecare şi căruia îi dă “liber” la beţie.
În ziua următoare îl văd pe “beţivul educat”, cel care nu a reuşit să-i ceară scuze doamnei din autobuz, conducând prin municipiu un “multicar”, o roabă cu motor, ce mai… om umblat…
– Da, multe ciudăţenii se pot afla şi într-o călătorie ca asta, fie ea cât de scurtă!
– Auzi, acum, cum mai avem ceva drum de mers – continuă Buia Toma – şi picioarele nu-mi permit mai mult, eu ţi-aş mai povesti o întâmplare petrecută cu fiul acestui şofer de autobuz, care acum este şi el şofer.
– Dacă ai plăcerea, te rog spune-mi-o.

– Se ştie că fiinţa umană este o fiinţă orgolioasă şi dacă analizăm puţin acest lucru, un om, o viaţă de om, raportat la ceasul universului este nimic, inimaginabil de puţin. Am putea spune că la imensitatea lui, a universului, omul nu este mai mult decât o fărâmitură. Lucrul acesta nu poate mulţumi EUL său, al omului şi astfel, pentru marea trecere a lui prin lume, în care-şi doreşte să-şi satisfacă orgoliul de fiinţă superioară, a conchis că: „Un om nu a trăit degeaba dacă a făcut o casă, a sădit un pom şi a crescut un copil”
Târgul din Rodna este un eveniment marcant, care se repetă săptămânal, sâmbătă de sâmbătă, cu toate că acest eveniment de fapt este un calvar pentru cei care-l frecventează. Pe de altă parte, este o mare ruşine să nu fi participat la el, să nu fi fost văzut acolo, să nu ai tu ce povesti duminică înainte de film, sau de bal, despre ceea ce ai văzut la târg sau ai făcut la târg, ai cumpărat la târg.
Târgul se desfăşoară pe o străduţă gâtuită de numai câţiva metri lungime şi cam de 4 metri lăţime. Prin acest şanţ, tunel sau gât de sticlă, de la cinci dimineaţa şi până la ora 11 se frământă în jur de 3-5 mii de oameni, localnici sau cei veniţi din depărtări.
Aşa se face că parcurgerea acestor metri nu se poate realiza decât parcurgând uneori un metru pe minut, datorită repetatelor frământări faţă-spate, la care chiar dacă nu doreşti să participi eşti obligat, fiind cuplat la acea masă în mişcare.
Presat, cu mâinile pline de bagaje, de cumpărături, de foarte multe ori îl rogi chiar pe vânzător să-ţi scoată banii din buzunar, neavând alte posibilităţi de-a onora comanda. Şi ca toate să fie şi mai “plăcute”, tot pe această scurtă porţiune de stradă mai sunt şi instituţiile de interes comunal: PTTR, restaurantul, fostul han şi altele.
Specific acestui târg este că aici se poate cumpăra pe termen, nefiind obligatoriu să se achite pe moment valoarea cumpărăturilor. Poţi târgui fără nici un ban. La data scadentă te prezinţi cu banii, cu produsele tale sau dacă te-ai tocmit pe muncă, să-ţi faci datoria muncind.
Dacă un om vinde o oaie, tu poţi să-ţi comanzi acea parte din animal care te interesează. Te întorci peste o jumătate de oră şi-o primeşti. Între timp oaia a fost sacrificată şi poţi pleca cu bucata cuvenită ţie. Oamenii “se însoţesc” cum se zice pe aici.

Toate astea îi erau cunoscute Mariei. De când Iosif a venit din armată, cu carnet de şofer, ea este prezentă la toate târgurile, face cumpărăturile dorite, sâmbătă de sâmbătă.
Legumele de regulă sunt aduse din “jos”, aşa cum obişnuiesc să spună pe aici oamenii despre cei din localităţile de câmpie. Cu sau fără treabă, Maria se plimba toată ziua cu maşina.
Iosif avea o maşină aproape nouă, era un Z.I.S. la care de multe ori îi făceau “toaleta” împreună.
Se cunoşteau de când Iosif era ajutor de şofer. Casa ei, mai bine zis a părinţilor ei este aşezată în pantă şi pe lângă ea trec toate maşinile. Trec în mare viteză şi aproape toţi şoferii scot capul pe geamul cabinei ca să-şi “asculte” motorul, să asculte felul cum îi “duruie” la deal, în sarcină, la viteză. Maria îi vedea pe toţi ca-ntr-o revistă.
Şi văzând-o mereu, văzând acelaşi chip, aceeaşi mutră, din acelaşi târnaţ, lui Iosif a început să-i placă de ea.
S-a mai întâmplat ca tot el să o mai ducă şi în târg nu de puţine ori. Aşa au început să se cunoască. Tatăl ei lucrând la mină, uneori îl mai ducea şi pe el în “sus” sau în “jos”. Şi uite că înainte de armată Maria-l avea pe Iosif curtezan, cu toate că abia împlinise 17 ani. După plecarea lui în armată ea l-a aşteptat. La întoarcerea lui din armată ea avea 19 ani, era împlinită ca femeie, era frumoasă, iute la lucru şi la vorbă. Se plăceau şi dacă ne gândim bine se cunoşteau deja de câţiva ani.
În ultimul timp erau împreună toată ziua. Cu toate astea el încă n-o ceruse în căsătorie…
Seară de seară o conducea acasă. Uneori mai discuta cu părinţii, alteori se grăbea, funcţie de cât era de obosit, sau ce chef avea.
Într-o seară, tatăl Mariei l-a chemat în “camera din faţă”. L-a servit cu ţuică, au povestit, cred că despre nuntă. Despre acest lucru Iosif n-a vorbit nimic de la întoarcerea lui din armată.
Înainte de armată, aproape zilnic, îşi făceau planuri despre ce vor face şi cum va fi după ce se vor căsători. După ce spălau maşina în apa Izvorului, se tolăneau prin iarbă şi iar făceau planuri de viitor.