Toată noaptea cei doi soţi au şuşotit şi giugiulit, făcând planuri în care ei erau eroii vieţii. Bucuria lor era mare. Au ajuns aici cu …nimic ar putea spune, doar cu cunoştinţele de meşter ale tatălui său, iar, începând cu ziua de mâine, vor fii patroni, vor intra în clasa de mijloc, adică între acei oameni pe lângă care nu treci fără să-i saluţi, fără să schimbi câteva vorbe de complezenţă şi ne aparat îţi scoţi pălăria în faţa lor. Apoi, dacă vor ajunge să dobândească avere, copilul lor va face ne aparat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta, poziţie socială căreia toate uşile îi sunt deschise. Aşa este frumos să trăieşti, aşa mai merită să trăieşti şi ei, ca doi porumbei, n-au uitat să se iubească toată noaptea din plin
Moara de Hârtie din Prundul Bârgăului, că în ea şi-au băgat banii, era într-o stare bună, dar maşinile erau cam “obosite”. Gross Papa a inspectat toate maşinile, toate colţurile halelor, depozitelor, rampele, magaziile. Cu toate că la preluări an gros nu se face inventarul, el a sărit peste asta şi a inspectat totul. Timp de o săptămână n-a mai discutat cu nimeni, a întocmit schiţe, planuri şi tot ce se mai putea face ca Fabrica lor de hârtie să fie cel puţin la nivelul celor din Germania. Cu poştalionul a comandat de la vânzătorii lui cunoscuţi din Germania materiale şi puţine piese şi scule cu care dorea să pornească fabrica în noua ei viaţă. Apoi, ca şi cum el ar vinde-o, şi-a luat feciorul şi nepotul, cu hârtiile în mână le dădea explicaţii, susţinea logica explicaţiilor şi propunea îndreptări acolo unde erau necesare. Se pare că după aceste ultime precizări şi intenţii de schimbare şi Kosma, fiul său, putea da examen de meşter, dar aici nu avea cui. Examenul lui de Meşter va fi mai greu datorită faptului că tot ce va susţine şi face se va oglindi în hârtia pe care o vor prelucra ei, strădanie care-i va aduce ori belşugul ori falimentul. Şi-au luat o casă în apropierea Morii de unde se puteau supraveghea operaţiile ce se desfăşurau în jurul morii. Kosma era aşa de prins de ultimele indicaţii de la tatăl lui, că nu de puţine ori fără dorinţă expresă “sărea” peste mese. Obiceiul nevestelor de meseriaş era să ducă dânsele prânzul bărbaţilor, ocazie cu care reuşeau să mănânce împreună membrii familiilor. Melania nu ştia dacă acest lucru se poate face şi dacă “omul ei” este patron. Cât a fost numai meseriaş şi ea îi ducea prânzul lui Kosma. Dacă a văzut că tot întârzie, şi-a reluat rolul de nevastă de meseriaş. Decât să-şi flămânzească soţul, mai bine-i ducea ea prânzul la fabrică şi aşa reuşeau să stea mai mult timp împreună. Cum prânzeau cei doi soţi tineri pe-o bancă lângă moară, l-au văzut pe Gross Papa în uşă ridicând o mână. Crezând că le urează “poftă bună” au răspuns la bineţe şi şi-au văzut de mâncare. Kosma era în criză de timp. După ce-au prânzit, Melania s-a întors cu sufertaşul. Ajungând în uşă l-a văzut pe bătrânul vultur căzut. L-a luat de jos şi l-a aşezat pe pat. Atunci a observat că nu mai suflă. L-a strigat pe Kosma şi au început a face cele de cuviinţă pentru a-l înmormânta. “Maurul şi-a făcut datoria, maurul a plecat”. Cât de mult se potrivesc aceste vorbe ale lui Shakespeare cu viaţa bătrânului Vultur! A murit liniştit. Şi misiunea lui a fost îndeplinită.

Cu toate că pe bârgaie ponderea locuitorilor de confesiune ortodoxă era mare, nimeni nu s-a opus ca Gross Papa să fie îngropat în cimitirul satului, deşi ştiau că omul a fost de religie luterană, protestant. Kosma senior văzuse în alte locuri şi chiar şi în Bistriţa că cimitirele aveau amplasamente strict marcate pe confesiuni. Aici, oamenii aceştia, erau pur şi simplu… oameni. De acum toate problemele erau pe “spatele” lui. Fabrica “lor” îi consuma tot timpul. Nu de puţine ori simţea nevoia unor confesiuni cu nişte oameni cărora să i poată spune ofurile, şi mai ales acele lucruri pe care nu le poţi spune tuturor. S-a apropiat mai mult de Melania după moartea lui Gross Papa şi această ataşare şi iubire de nevastă începea din nou să “rodească”. L-a bucurat mult această turnură a lucrurilor deoarece deschidea un alt front de discuţii, mai tandre, mai visătoare, mai fără lucrurile care se repetau la nesfârşit în producţia de hârtie de la moară. Acum şi acumulările lor, strânsura primea legitimitate, vor avea doi copii, vor avea cui lăsa averea destul de bună pe care au dobândit-o după returnarea împrumutului lui Krauss căruia, ca mulţumire, i-a făcut cadou un murg de tracţiune adus special din Germania dintre renumiţii cai grei care nu se încurcau să tragă căruţa încărcată cu o tonă de materiale. Poate că aşa era bine să procedeze cu recunoştinţă, poate că, aşa cum a făcut Gross Papa, nu şi-a uitat niciodată furnizorii din Germania şi nici oamenii de care s-a ajutat şi nu pregeta a face unele cadouri, cunoscut fiind că micile atenţii şi vizitele întreţin bunele relaţii. În alte planuri aceste relaţii le mai cimenta şi Melania, care făcea dese schimburi de reţete, de alimente gătite ce se bucurau de atenţii deosebite printre”băştinaşii” de aici. Poate că nu s-ar fi bucurat îndeajuns dacă munca, ce acum îl solicita continuu, motiv să preţuiască mai mult zilele când erau sărbători. Sărbătoreau cu tot sufletul, lăsând toate gândurile deoparte. Acum a făcut un tur de “cunoştinţe” spunând tuturor ce bucurie îi hărăzea Dumnezeu familiei sale, când şi el, Kosma, se apropia de cinzeci de ani. Poate că nu s-ar fi bucurat atât, dar Kosma junior crescuse şi era deja în mult dorita cazarmă din Buda, cum pe vremuri Kosma doar a visat. Îşi dorea acest copil, fiindcă omul se simte pustiu într-o casă unde nu se aud voci de copil. Apoi vremurile au început să se tulbure. Le sosea tot mai greu acidul sulfuric. Acesta avea acum alte valenţe pe pieţe. Era oprit de armatele Europei pentru fabricarea prafului de puşcă care se cerea mai mult ca niciodată. S-a trecut în secolul XX şi Marile Puteri doreau o reîmpărţire a lumii. Erau în căutare de noi pieţe de desfacere, noi pământuri, noi averi. Lumea toată se înarma. Acum îi părea sincer rău lui Kosma, că şi-a trimis fiul să se facă ofiţer. Fiul lui era într-o cazarmă îndepărtată, cu gradul de locotenent. Abia trecuse de treizeci de ani. Kosma senior l-a chemat să vină acasă, să stea cu ei. N-a venit atunci. A venit doar când i-a trimis vorbă că mamă-sa, Melania, a murit la naşterea fetiţei, a surorii sale. Odată cu ea a murit şi sora lui şi dorea să se întoarcă la rosturile lor. Nimeni nu putea şti în ce direcţie vor evolua lucrurile în acest Imperiu.

După ce au făcut cele necesare în asemenea situaţii, pentru prima oră cei doi, Kosma tatăl şi fiul s-au simţit stingheri pe aceste pământuri, pe care nu le-a mers rău, dar dispariţia liantului şi a dragostei oferite de Melania, cu toate bucuriile ce numai ea le-a putut dărui vieţii sale, parcă i-a luat şi sufletul. După multe “dezbateri” pro şi contra, Kosma senior i-a propus locotenentului Kosma să se căsătorească, să-i facă şi lui un moştenitor, că nu mai poate trăi singur cu bătrâneţile lui. Moara aducea venit îndestulător pentru familia lor. E bine de ştiut că aşa înmormântare cum a avut Melania nu s-a văzut pe aceste meleaguri.
Starea dată de bogăţia adunată i-a propulsat în ierarhie, nu numai în cea a satului, dar şi a comunităţii săseşti din Bistriţa. Apoi să ai un fiu de însurat, bogat, frumos şi ofiţer, a adus aproape toată săsimea din Bistriţă şi chiar de pe Valea Rodnei la înmormântarea Melaniei. Aici erau toţi saşi care aveau fete de măritat, fete pentru care locotenentul Kosma era o partidă excelentă. La pomană s-au făcut multe apropouri, dar Kosma bătrânul era detaşat de ele, iar locotenentul, nediscutând nimic cu tatăl-său nu îndrăznea să abordeze această temă în asemenea ocazie neprielnică. O săptămână au tot discutat despre căsătoria lui Kosma junior. Tatăl lui, omul care a cunoscut dragostea Melaniei, acum nici nu vroia să audă ca fiul lui să se căsătorească cu o săsoaică, cu toate că în familia lor nu mai era nici o parte femeiască nemţoaică ce să poată menţine tradiţia şi educaţia germană şi aici.
Pe Valea Bârgaielor, în Prundul Bârgăului şi chiar în Susenii Bârgăului, numele de persoane, în marea lor majoritate erau cromatice. Erau familii ce aveau numele de: Albu, Negru, Roş, Galben şi altele. Unul dintre Galbeni avea o fiică, Anisia, foarte frumoasă, era de măritat şi avea de zestre şi 150 ha de pădure. Vater Kosma nu era sigur dacă o vedea şi pe Anisia sau numai pădurea care era în zestrea ei. Înţelegerea s-a făcut repede şi căsătoria tot aşa. Când a plecat la cazarmă, Anisia i-a spus că ar putea să fie gravidă. Lucru care i-a bucurat pe toţi. Dar”mişcarea” aceasta a lui Vater Kosma, de a-şi căsători fiul c-o româncă, l-a îndepărtat de comunitatea săsească, comunitate care la considerat ca pe un fiu al ei, sau ca pe un frate. Acum era un trădător care nu şi-a căsătorit fiul c-o soră, o săsoaică. În urma acestei alianţe cu “alţii” s-au hotărât şi l-au repudiat din sânul comunităţii săseşti din Bistriţa. Pe Kosma senior nu l-au impresionat “lătrăturile” acestea. El îşi ştia rostul. Apoi, poate că a simţit, dar atât a mai trăit până şi-a văzut prima nepoată, pe Florica şi se pare că a murit împăcat cu el însăşi, cu familia şi mai puţin cu comunitatea săsească. Locotenentul Kosma s-a demobilizat şi a venit să se ocupe de afacerea familiei. Peste încă un an, Anisia i-a făcut un fiu pe care, vă imaginaţi, îl chema tot Kosma. Familia era din nou întregită şi au început să curgă comenzi pentru hârtie, chiar şi din armată. Ponderea o avea hârtia cerată, dar multe alte sortimente erau solicitate. Preţurile creşteau şi afacerea prospera nesperat. Dar creştea şi invidia conaţionalilor saşi. Aşa s-a trezit Kosma cu un ordin de mobilizare la război. Era răzbunarea pe care i-au pregătit-o “ai lui”, deoarece “nu s-a dat de ginere” lor. Atunci n-au ştiut că momentul acela a fost apogeul familiei.