Şi devin aşa de ostili că sunt capabili să “isprăvească” ca şi alţi locuitori din Bistriţa să facă acest lucru. Nu-i bine de uitat că porţile saşilor sunt înalte de peste patru metri şi zidite, aşa că uşor era “să nu fi văzut”, chiar dacă băteai la poartă. Acest lucru nu şi-l dorea Gross Papa. Bătrânul morar de hârtie era un diplomat înnăscut şi versat în păienjenişul vieţii, chiar dacă aceste tatonări îl scoteau din pepeni pe Kosma, fiul lui.. În vizitele “de curtoazie”, vizite în care el nu cerea nimic şi nici nu acceptă să primească ceva, ba dimpotrivă el era cel care dăruia saşilor de aici mici nimicuri aduse din Patria Mamă şi care năşteau unele nostalgii acelor care, şi aşa erau cei mai mulţi dintre ei, nici nu cunoşteau Germania toţi fiind născuţi aici, a cincia, sau a nu ştiu câtea generaţie. Printre familiile care întrau în “vizorul” bătrânului pentru viitoarele vizite, se aflau şi două familii din Dumitra, Krauss şi una din Budacu. Proprietari de utilaje agricole, batoze secerători, care erau ale lui Zimerer şi ale lui Krauss. Tot ei deţineau şi alte maşini ca: prese mecanice pentru stors struguri, vase de măsură pentru vin, la care Gross Papa, a pus mâna şi a reparat câte ceva. Astfel, a creat unele impresii bune despre hărnicia şi cunoştinţele sale, dar şi despre deosebita lui onestitate, făcându-se util tuturor şi pe unii ajutorul dat de el i-a scos din impasuri majore. Nu a trecut mult timp şi toţi vorbeau de cât de binevoitor şi priceput era Gross Papa, compatriotul lor, care nu pregeta să dea o mână de ajutor oricui avea o problemă. Când era cazul îşi aducea şi sculele de acasă pentru remedieri sau modificări mai ample. Saşii din jurul Bistriţei erau deosebit de plăcut impresionaţi de acest personaj. Impresia cea mai puternică era despre altruismul lui neîntâlnit între saşi, cu atât mai rar între emigranţi, să nu profite de aceste servicii l-ar fi costat enorm dacă şi le-ar fi putut face ei între ei d-apoi aşa? Pentru mulţi, aceste ajutoare date de Gross Papa au fost determinante, deoarece unii chiar se gândeau la cumpărarea unor utilaje mai performante, fiindcă pentru unele nu se mai găseau piese, altele aveau randamente slabe. Şi atunci Domnul l-a trimis pe Gross Papa care era un om neobişnuit între toţi saşii care se cunoşteau şi îşi cunoşteau şi metehnele. Bătrânul a putut face aceste intervenţii, deoarece în vremea când gândurile alunecau spre emigrare, el n-a stat degeaba, a făcut unele tatonări înainte de-a pleca din Germania. S-a interesat de tot ce-i mai nou şi ce ar putea face prin “Bistriţa aia”. Care sunt principalele ocupaţii ale băştinaşilor. Cum ţin legătura cu ţara mamă? Cât sunt de informaţi saşii de aici? A aflat că se deplasau anevoie, neavând încredere că cineva ar fi capabili să-i protejeze propriul avut. De aici apare şi o ruptură în informaţiile despre noutăţile care pe aici încă n-au apărut. Preocupaţi de “păzirea” avutului, nu s-au informat nici chiar de la vecinii lor unguri, care totuşi au mai adus noutăţi în muncă din Vest, mult mai multe ca ei. În atare situaţie, sfaturile şi îndemnurile lui Gross Papa le-au revitalizat procesele de prelucrare, păstrare a alimentelor şi a altor bunuri, concordându-le la tehnica de acum care se practică curent în Germania şi care, evident, au fost de real folos pentru truditorii pământului de aici.

Saşilor de pe aici nu le venea a crede că unul dintre ei, poate fi atât de altruist. Omul acesta care a făcut atâtea îmbunătăţiri şi modificări la maşini şi la prelucrarea bunurilor pentru a putea scoate mai multe produse şi în final mai mulţi bani nu cerea nimic pentru el, pentru munca sa. El care, recunosc conaţionali lui, le-a îmbunătăţit viaţa. I-a revigorat. I-a scos din înţepenirea în care au intrat şi le-a dat o lecţie care era de neconceput pentru zgârcenia proverbială a saşilor. Fiul lui, Kosma, îl însoţea în aceste vizite de curtoazie care uneori erau de muncă, pe brânci pentru amândoi, dar pe soţia lui Kosma, pe Melania, nevasta fiului său, care i-a dăruit şi un nepot, n-o luau în aceste vizite niciodată. Pe Kosma-l enervau şi aceste accese de altruism ale tatălui său şi mai ales, după câte o zi de lucru cruntă, parcă nici nu vroia să audă de bani, de plată, pentru oboseala lor, care, aşa cum spuneau acei cărora le prestau aceste munci, aveau randamente nemaipomenite, iar Gross Papa se mulţumea că serveau masa împreună şi…asta era totul. În timpul acestor “deplasări” pe la saşii din Bistriţa şi din jurul Bistriţei au aflat multe lucruri despre viaţa saşilor de aici, lucruri la care ei făceau comparaţiile de rigoare. Bucurându-se deja de încrederea lor totală, au ajuns să li se şi confeseze şi să-şi “divulge” uneori chiar cifrele de afaceri, vânzări de bunuri, de case. Tot în momentele de încredere şi preţuire arătate de saşi au aflat că unii au şi case goale, nelocuite, care sunt preţurile chiriei, unii oferindu-le doar în preţul întreţinerii. Cum li s-a dus buhul printre conaţionali despre priceperea lor, mulţi dintre ei îi aşteptau să le fie invitaţi, să nu-i ocolească, să-i viziteze şi pe ei. Această activitatea de reîmprospătare a unor tehnologii de lucru, de folosire a unor tehnologii mai bune în munca ce o făceau a reuşit, aşa cum am zis, ca într-o mare măsură să scoată din “adormire” societatea săsească din Bistriţa şi din jurul Bistriţei. Având din nou teme comune de discutat, lucruri de schimbat între ei, mărfuri de vândut şi cumpărat, dar mai ales facilitarea vizitelor făcute de Gross Papa, care între timp s-a mutat într-o casă mare a unui sas bogat, conaţionali au început a se căuta între ei, dar şi al căuta pe bătrân, pentru a le rezolva unele probleme gospodăreşti ori de producere de bunuri prin metodele prezentate de Gross Papa. Din câte se vede, toate acestea, i-a obligat pe saşi la schimburile de vizite între ei, mai frecvente ca până atunci, mai animate şi, chiar în cazul unor evenimente familiale(încuscriri) remontând relaţiile interumane din cadrul comunităţii săseşti bistriţeene. Aceasta a fost metoda prin care a dorit Gross Papa să intre în Comunitatea Săsească din Bistriţa şi după cum se vede, saşii se grăbeau să-l cheme la ei în vizită, în discuţii de afaceri pe Gross Papa şi nu căutau să se descotorosească de el cum s-a întâmplat cu alţii care au încercat să se salveze pe ei, “aruncându-se spre gâtul altora”.

Acum, în casa luată pe o chirie modică casă ce se afla în Bistriţa, foarte aproape de Şugălete, erau, la rândul lor, vizitaţi de oamenii importanţi ai cetăţii şi credeţi-mă că nimeni nu venea cu mâna goală, aşa că nimeni n-a ştiut niciodată când familia lui Gross Papa a trecut de acele momente de sărăcie lucie, “foarte aproape de fundul sacului”, sac în care s-au aflat cândva puţinele economii cu care au sosit din Germania. Toţi îi rugau să le promită că le vor întoarce vizita şi ei făceau acest lucru cu plăcere şi aproape întotdeauna în birja cu care se deplasau se afla şi o ladă cu scule de intervenţie. Ce s-a schimbat în viaţa lor faţă de primele vizite făcute la conaţionali era că acum îşi putea duce şi nepotul şi nora cu ei, prilej de mândrie a bătrânului “topitor de hârtie”. Îşi aducea aminte că au sosit la Bistriţa toamna. A trecut un ciclu de anotimpuri şi se puteau mândri că s-au integrat bine între vechii conaţionali, în comunitatea săsească din Bistriţa, inclusiv copilul la şcoală. Acum i-a alduit Domnul cu un trai tihnit, îndestulat, erau doriţi de musafiri în orice casă din Bistriţa sau împrejurimi, erau respectaţi. De aceea au rămas surprinşi, când într-o seară de toamnă târzie, parcă mai tihnită ca altele, bună de derulat poveşti, Gross Papa, după masa de seară, a început a zice:
– Dragii mei, se pare că orice pe lumea acesta are un sfârşit. Se pare că şi viaţa mea se apropie de capăt, de aceea ultima mea mişcare este să iau un împrumut mai mare ca să cumpărăm atât acţiuni la Moara de hârtie din Prundul Bârgăului, cât şi 150ha de pădure cu care vom produce hârtie de calitate, hârtie pe care noi o vom face, şi evident că tot noi o vom vinde, dar după perceptele de noi impuse. Fiul său şi nora, ba şi Kosmuc îl ascultau cu gurile căscate. Nu mai bănuiau că un om la vârsta lui Gross Papa, un hodorog cum l-ar cataloga cu uşurinţă unii şi după cum a început discuţia, chiar şi fiul lui, să mai fie capabil, să facă afaceri şi să gândească şi cum să le “ducă” cu bine la sfârşit, în forma dată.
– Vater(tată), de unde să împrumutăm bani?
– Mâine mergem la Krauss. El este bucuros să-mi împrumute banii de care avem nevoie. De fapt: pot să-ţi spun că am mai multe oferte, dar aceasta este cea mai grozavă. Nu ne pretinde nici o dobândă, doar din când în când puţină asistenţă tehnică la noile utilaje, atâta timp până va pricepe cum să le întreţină băiatul acela tânăr, care este mecanicul lui, dar el vrea să-l învăţăm să se poarte aşa cu maşinile lui cum ne-am purtat noi cu ele. Împrumutul trebuie să i-l rambursăm în 10 ani, de aceea trebuie să vii cu mine. Eu îţi fac împrumutul şi cumpăr acţiunile morii, iar tu vei înapoia banii şi vei conduce fabrica noastră, afacerea familiei noastre mai departe. Asta-i tot ce vă pot oferi. Ştiu că nu e mult, dar cu timpul şi cu cunoştinţele pe care le am, le avem, vom putea dezvolta o afacere prosperă.
Gross Papa, bătrânul neamţ, s-a ridicat de la masă cu sentimentul omului care n-a trăit degeaba şi le-a jalonat rostul vieţii şi urmaşilor.