A! … Da! … Înainte de garaje aveam terenuri de joacă pentru copii, aveam zone verzi … aveam! … Acum …verdeaţa-i puţină, ceea ce a mai rămas, sub formă de arbori, arbori care şi ei, din „greşeală, au rămas netăiaţi … pentru că i-au tăiat cei ce acum vreo trei ani dispuneau de ifron-uri … rabe … macarale şi alte utilaje, pentru a-i transporta şi nu trebuie să vă spun, ştiţi dumneavoastră cine!… Şi dacă totuşi nu, să ştiţi că-mi pare rău… că pe atunci oamenii obişnuiţi nu aveau aşa ceva … încă nu apăruse „privatizarea!…
Ei, copacii – păcatele lor – cei care au rămas … au rămas aşa cum le stă lor bine, netăiaţi… şi se uscă în picioare, între aceste maşini şi garaje! …
„M-au furat gândurile şi de fapt pornisem la piaţă …
Scăpat de „oaza din jurul blocului, care, strategic vorbind, este o cetate. Cetate cu trei brâie de apărare: maşinile, garajele şi în plus conductele de gaz care sunt de jur-împrejurul blocului … deci scăpat de „citadelă, caut să mă gândesc la alte lucruri, la cu totul altceva… Eu doresc acest lucru, dar mirosul de acru ce-mi înţeapă nările, îmi răsuceşte capul spre locul ce degajă acest pestilenţial miros! …
Mă gândesc la tragismul lucrurilor întâmplate cu ocazia „descălecatului acelor mineri în Bucureşti, dar nasul şi gândurile-mi zboară la gheene… la locul unde s-a hotărât să fie amplasată gheena, care este tot ceea ce poate fi mai ruşinos intr-o lume civilizată.
În acel moment, în care îmi pot permite să ţin un întreg oraş sub acest Damf de putoare, cum pot spune cuiva că ştii ce însemnă „civilizaţie?
Tragismul „plimbării acelor minerilor în Bucureşti nu constă în moartea unor combatanţi… fie dintr-o parte sau din alta, ci în faptul că în ţara noastră este şi se propagă o gândire de turmă… Până acum, în faţa arabilor şi studenţilor negri, în ţara noastră aveam doar un singur „trib … „tribul celor cu pălării mici – al oşenilor, acum s-a mai omologat unul … „tribul celor cu căşti, al celor cu căşti de protecţie… nici vorbă, aceste căşti şi-au dovedit „utilitatea în amintitele dispute! … Dacă în România nu s-a calificat de vreo 17 ani nici un miner prin şcolile care există, cine erau indivizii şi cine i-a „uns” mineri?
Dar, totuşi, ce căutau aceşti tipi (e logic că nu erau mineri numai la salarii) în Bucureşti?!…
Am ajuns în dreptul locului puturos ce conţine resturile acestei civilizaţii, civilizaţia noastră!… M-am prins de nas… dar nu îndrăznesc să deschid nici gura … caut să mă îndepărtez cât mai repede şi cât mai departe cu putinţă. Cum o să-i mai explic eu fiului meu că oraşul natal trebuie îngrijit… iubit …venerat…?
Pe unde se mai poate plimba azi un om onest, care şi-ar permite să rupă o oră din timpul lui, pentru a-şi cunoaşte şi, poate, admira iubitul său oraş? …
Dacă gazele combinatului îţi ofilesc plămânii şi căile respiratorii… dacă gazele de eşapament îţi irită ochii… gazele sau mirosurile ce se degajă dintr-un asemenea loc îţi întorc stomacul pe dos! ..

Omul, de foarte multe ori trăieşte în el, în amintirile lui …mă fulgeră un gând… Ce ar fi păţit Primăria dacă la noi în oraş s-ar fi păstrat obiceiul ca servitoarele să se plimbe în oraş, în fiecare săptămână în ziua de joi … joi după-amiază? … Toate slujnicele din tot municipiul? …
Într-un oraş în care nu se mătură… din care nu se elimină gunoaiele… gazele… în acel oraş orice frumuseţe veştejeşte. Dacă, din întâmplare, o maşină calcă o pisică sau un şobolan, nimeni nu-l ridică de pe stradă, de la locul accidentului, ca să fie aruncat… Îl lasă acolo, pe caldarâm, unde trec maşini după maşini peste el, îl sparg, îl usucă, îl pulverizează în aerosoli… Asta-i altceva… Ăsta nu este gaz, este ceea ce se degajă după o mortăciune… dar cred totuşi că turbarea nu se poate răspândi pe aceste căi!… Dar animalele moarte nu mai muşcă pe nimeni… nu? … Acum se aude tot mai des de holeră… mai ştii? … de…
Fir-ar al dracului de treabă! … Vrei să-ţi aduni gândurile şi un nu ştiu ce sau un fitecine îţi deviază firul gândurilor!
Poftim! … Treci de tomberoane şi aici întâlneşti o cioată de copac. Şi ce mai cioată? … Este o cioată cu diametrul de 1,20 metri. Pe această cioată scria că acest copac a fost martor în oraş trei sute de ani. Acum nu mai avem nevoie de martori, acum avem nevoie de scânduri… scânduri făcute din… deci, copacul a fost „naţionalizat… Tristeţea locului constă şi în faptul că în municipiul nostru, copacii care au fost tăiaţi… aceşti copaci au fost puşi de elevii şcolii profesionale şi de localnici… dar cu „naţionalizarea acum se ocupă alţii, alţii iau acum beneficiile! … alţi-s patronii.
Am ajuns la podul Unirii. Mă gândesc cu regret că în viaţă am constatat un lucru enorm de trist. Unirea, la români, înseamnă 1859 şi 1918 şi cam atât… Viaţa noastră de zi cu zi nu ne spune nimic în această privinţă… Mira podului arată că această apă neagră, greu mirositoare – chiar şi după această ploaie torenţială ce abia a încetat – are o înălţime de 80 de centimetri de substanţe toxice, greu solubile, care în afară de faptul că omoară orice vietate din apă pe o distanţă de câţiva kilometri, municipiului îi aduce o pagubă mai mare decât producţia tuturor minelor existente în jurul oraşului …
Pagubele provin din alungarea orăşenilor de lângă râu, imposibilitatea agrementării lui, lipsa peştelui, a pescarilor, lipsa unui comerţ specific la „buza apei… Dacă această apă, Săsarul nostru, ar fi curat, am câştiga locuri de muncă, nu am consuma atâtea medicamente… Toate astea au oare vreun rost, acum, când „preţul omului este atât de mic?… Când el nu merită nici atât, să-i mături strada?… Cu toate că el nu este iertat de impozite. „Cineva… o persoană „însemnată mi-a arătat un calcul. Calcul care demonstrează că Baia Mare, dacă renunţă la minele ce le are şi purifică Săsarul, este mai în câştig. Şi valoric vorbind şi spiritual. Şi va fi incomparabil mai igienic decât acum.
– Domnule, eşti nebun?! … Cum să desfiinţezi minele? Şi minerii? … l-am întrebat eu mirat (cu toate că peste puţin timp am început să văd…)
– Mie îmi spui asta? … Mie, care pot să-ţi demonstrez că aceste mine au fost rentabile numai pentru patronii lor, atunci la începuturi … pentru stat niciodată! … îmi spune omul. Şi apoi, ai văzut tu aur la gâtul nevestelor noastre sau al nevestelor de mineri?
– Dar … să vorbim altceva. Ce-or fi căutat acei mineri la Bucureşti, cu lămpaşele?! …

– Treaba lor… Ba nu … Este treaba noastră … sau mai degrabă este punga noastră … Dar parcă noi discutam de Săsar? …
Aici aş mai da o sugestie … dar au mai dat-o şi alţii şi ce au ajuns?…
– Mda…
Aşa este, gândurile mă duc tot la mineri, dar mă gândesc la minerii pe care eu i-am cunoscut care, săracii de ei ,nici în tren de clasa a III-a nu au călătorit, de cum să aibă trenuri şi locomotive, mă rog, tot tacâmul, la dispoziţie! …
Efectiv, am asistat la introducerea primei maşini de încărcat în subteran. Era o maşină poloneză, un LZK. Trebuie să vă spun că toată lumea era curioasă şi interesată, ce reviriment va face? … Cum se va comporta? … Se pare că nici cei ce conduceau pe acea vreme minele, nu erau nişte oameni „de ici de colo … Înainte de-a introduce maşina în front i-au făcut rodajul, cât au crezut ei că este necesar şi, concomitent, au instruit un om care să lucreze cu maşina. După ce minerul nostru a reuşit să ne uimească cu modul de utilizare a maşinii, cu dexteritatea obţinută, s-a luat hotărârea în ce loc de muncă va fi introdusă.
Acest loc de muncă l-au ales în aşa fel ca să poată concura maşina de încărcat cu ajutorul de miner din acel loc de muncă.
Nu cunosc cum se procedează la cursele de cai … dar aici nu se făceau pariuri, era vorba de demnitatea umană …am obţinut cu greu un loc … un loc de unde să pot vedea neobişnuitul concurs … a trebuit să fac parte din echipa de intervenţie … altfel nu puteam avea loc de atâţia şefi, normatori şi alţi curioşi …cu funcţii.
Un lucru era, cred eu, demn de luat în seamă, muncitorii, minerii în special, nu acordau nici o atenţie mai deosebită acestei maşini. Efectiv nu au ştiut care om, va fi acel, care va concura cu maşina… Maşina era privită (doar) aşa cum este privit orice ce intrus … A venit şi ziua… Am ajuns în front odată cu minerii, pentru a nu se mişca nimic după puşcare. Până la venirea maşinii, oamenii şi-au golit trăiştile … pe urmă a început concursul. Fiind dintre mecanici, nici nu-mi imaginam că ar putea fi pusă la îndoială productivitatea maşinii … La sfârşitul concursului, ajutorul de miner ieşise în faţă cu o jumătate de vagonet… Tuturor le-au rămas spusele în gât! … Făcând impoliteţea de a nu-l felicita pe ajutorul de miner, am plecat cu toţii răvăşiţi. Pe drum, normatorul îl opreşte pe şeful minei:
– Domnule inginer! … eu cred că materialul a fost prea mărunt în acest front … a fost folosită prea multă dinamită … haideţi să mai facem o probă … la un alt front, unde să folosim mai multă astralită! …
– Bine zici! … Uite ce … mâine mergem la 12 Nord.
Aşa au şi făcut. Ciudat, dar parcă toţi vroiau o răzbunare … În loc să se ataşeze omului … confratelui nostru … ajutorului de miner, noi ţineam cu maşina … Nu ştiu cum or fi dormit ceilalţi, dar atâta ştiu, că eu m-am trezit foarte devreme, ca să fiu primul la mină … Ei bine, ceilalţi erau deja la intrarea în galerie …
Agitaţi, cu toţii am plecat spre frontul de lucru respectiv. Ne-am uitat în front …într-adevăr, vor fi probleme! … Materialul rupt de puşcătură era de peste 250 mm, obligatoriu şi maximul ce intra pe grătar. Au hotărât să-l lase la acea dimensiune şi va fi spart după concurs…