Dânsul ne-a spus că suntem recrutaţi pentru Şcoala de Ofiţeri la securitate. Am refuzat deoarece eram în prag de căsătorie şi nu-mi ieşeau celelalte pasenţe. Dar la revoluţie m-a fulgerat gândul că puteam fi eu în locul lui. A fost o fulgerare doar. Deci Tovarăşul Secretar de partid de la oraş, m-a chemat într-o rezervă a policlinicii unde mi-a spus că ori ce nevoi sau necazuri voi avea, eu sau familia mea, fraţii mei, să mă prezint la el că mi le rezolvă. L-am crezut dar nu în virtutea funcţiei ci datorită faptului că ne cunoşteam din „câmpul muncii” unde eram şi eu o verigă printre ceilalţi. Când m-a poftit la dânsul, stăteam pe o ladă mare de doi metrii. Doctorul Szabo ne-a rugat să-i dăm voie. A ridicat capacul cutiei şi în cutia de lemn era un miner din Parva. Era pregătit „pentru transport” . Domnul doctor Szabo avea în mână o seringă cu un ac de 25 cm pe care l-a înfipt în inima lui George din Parva şi i-a scos un lichid care probabil cândva a fost sânge. Ne-am retras ruşinaţi, că ne-am pus şezuturile deasupra lui George. Îmi aduc aminte că pe mama lui Nelu, pe soră-sa, de fapt pe toate femeile, le-au ţinut în faţa policlinicii. Femeile care-şi manifestau disperarea, şi ce poate fii altceva când au murit taţii a 43 de copii, le luau doctorii le administrau „calmante”. Doar la doi fraţi ne-a dat drumul în morgă pentru al îmbrăca. De fapt am dus doar hainele şi după ce autopsierul l-a „spălat „ cu furtunul cu apă rece, el l-a şi îmbrăcat. Nu ne-a permis să-l atingem pe mortul de frate-l meu. Atunci am auzit prima oră cuvântul: GREVĂ. Nu s-a întâmplat nimic, deoarece majoritatea morţilor erau Rodna şi i-au transportat, cât s-a putut de repede în localitatea de baştină. Acei care au fost îngropaţi aici, au „beneficiat” la înmormântări de mai mulţi „străini” decât de rude. Aveam vaga senzaţie că mergem, umblăm şi chiar gândeam cu încetinitorul. Era foarte multă lume la morgă, dar când să mă duc să prezint condoleanţe consătenilor care se întorceau în satul natal pentru ultima dată, mi-am dat seama că nu cunoşteam pe nimeni. De fapt familia noastră număra la morgă opt persoane. Eu nu m-am văzut cu ceilalţi din familie numai acasă. Este adevărat că existau maşini care transporta pe oricine, oriunde. Nimeni nu cerea bani sau relaţii. Parcă toate se ştiau de dinainte. Cum se adunau doi, cum apărea câte o persoană „afabilă” care „întreţinea” moralul familiilor. În acele momente nimeni nu s-a gândit să întrebe pe celălalt:”Tu ce mort ai aici?”

*****

Nelu s-a deplasat din locul unde s-a sfârşit Dani, loc care parcă i-a adus în suflet o mare greutate. Ciudat, dar parcă în tot trupul, simţea o sfârşeală. Gândurile sale care l-au urmărit atâţia ani, din nou îi dădeau târcoale. Se părea că oamenii spre a căror locuri de muncă se grăbea, Condrate şi Bălai nu şi-au mutat frontul în acea zi. Dacă aşa au stat lucrurile, s-a putut întoarce acasă printre ai lui. A băut cu mamă-sa un pahar de vin care l-a ameţit puţin, dar poate şi faptul că s-a împăcat cu mamă-sa, gândul lui care-i apăsa de mult inima, s-a ivit ocazia că l-a putut „pune jos” după atâţia ani de supărare. Se uita la Ioana, nevastă-sa care-i ţinea fetiţele în braţe. Uite ciudăţenia, parcă nevastă-sa ţinea în braţe şi un băieţel, dar nu ştia de ce băieţaşului nu-i vedea faţa. Apoi ca şi cum vinul îşi făcea efectul, îl toropea din ce în ce mai mult, îi tot venea să se întindă. Îi plăcea mult mai ales că nu mai simţea nici capătul spălătorului la picioare. Era bine. Era foarte bine. De aici gândurile au început a I se înceţoşa trecând punţile întunecate Stix-ului, în împărăţia lui Hades în braţele morţii. Ortacii l-au găsit întins nu departe de locul unde, al său bun prieten Dani şi-a lăsat şi el, cu câteva zile în urmă, sufletul. Gazul de la puşcătură l-a adormit pe veci.
„S-a rupt un lanţ plin de iubire”

Uită-te că mai trăiam şi în acest an. Trăiam cu mare frică, nu pentru că ne era teamă de cineva anume, dar pentru a menţine frica, cu multă matematică, era menţinută continuu, frica lipsurilor. Nu existau alimente cu care să-ţi umpli burţile pruncilor. Căldura care altădată era „dată de termocentrale” de cartier, a scăzut cu multe grade. „S-a dat o indicaţie”: să mai punem un pulover pe noi. Ce pulover puteai pune liniştit şi paltonul că ceea ce noi numeam căldură, numai vara ne mai întâlneam cu ea. Apa caldă „s-a raţionalizat”. Se dădea o dată pe săptămână sau de sărbători. E vorba de 1mai, 23 august, 30 decembrie şi gata. Numai că atunci cum o foloseam cu toţii, apa nu prididea cu încălzitul, deci tot rece o consumam. S-a început furtul de agent termic din calorifere. Doar nu era să faci baie de trei ori pe an? Şi apoi încălzirea centrală s-a compromis definitiv. Erau probleme că nu s-au schimbat conductele la cei 14 ani prescrişi de normative şi au ajuns cu ele la vârsta de 35. Deja erau foarte puţini acei care se mai puteau lăuda că au încălzire. În ultimii 10 ani nu mulţi se puteau lăuda că au avut 13gC în apartamente. Odată cu lipsa căldurii ne-a inundat mucegaiul şi igrasia de care nu se poate scăpa fără un regim termic normal. Dar chiar acesta ne lipsea. Tot în acest an au început întreruperile de curent pe perioade de 3-4 ore, evident că au început din iarnă, că dacă începeau vara pe cine mai interesa lucrul acesta. Lipsa curentului, însemna automat şi lipsa căldurii. Pompele nu funcţionează fără curent. Problema era că se întrerupea curentul şi în uzine. Un motor electric consumă la pornire de opt ori curentul nominal. În industrie întreruperile erau la o jumătate de oră. Neţinând cont de fraza anterioară, au observat că după aceste întreruperi consumurile sunt mai mari decât erau înainte de aceste „întreruperi economice”. Ce să mai punem la index necazurile ce ni le provocau în industrie şi acestea tot în capul celor ce munceau se spărgeau. Dacă se întrerupea curentul şi cuţitul de strung era în şpan acolo rămânea vârful cuţitului necesitând altul. Pompele dacă se opreau fără a avea posibilitatea să-i închizi robinetele, era începutul unui haos a cărui mărime încă nu se putea estima. Când să-l estimeze, „cu sinceritate” şi-au dat seama de pagubele enorme ce rezultă din „economiile prin întreruperile de curent”, economii care de fapt au crescut consumurile de curent neaşteptat de mult.

Acest an n-a avut în luna ianuarie mai mult de 5 zile senine. În acelaşi context nici în 2 februarie ursul nu şi-a văzut umbra. Deci aveam speranţa la o primăvară mai timpurie. N-a fost aşa de timpurie.
Mă aflam în casa unor cunoscuţi, unde era ziua de naştere a cuiva, deoarece se aflau şi alte persoane străine de familie. După masa de sărbătoare s-au animat şi discuţiile. Printre invitaţi se afla şi un bărbat spelb, la vreo 35 de ani, necăsătorit, după câte spunea dânsul.. Probabil că tipul a dorit să impresioneze fetele gazdei, adevărate domnişoare şi îşi căuta un companion. I-a căzut fisa pe mine, cu toate că nu doream să port discuţii cu persoană străină în casa rudeniilor, s-a brodit invers. Pentru a nu ieşii vr-un clinci şi a indispune gazda m-am executat, cu neplăcere. Tipul dorea o discuţie n-aş putea spune elevată , ci mai mult o discuţie din care să reiasă, de fapt cât este domnia sa de umblat, de cunoscător de oameni şi de locuri. Aşa vorbea de parcă ţara asta era moşia lui. Şi poate că nu m-aş fi antrenat în discuţii dacă nu rostea cuvântul „Dunărea”. M-a prins tipul. Dunărea este subiectul meu preferat. Urmăresc de aproape 20 de ani „răsuflarea Dunării”, oficial „Cotele apelor Dunării” la toate cele 27 de puncte de măsurare a fluviului care „mângâie burta ţării” pe mai bine de 1075 de km. Domnul povestea că abia ieri a venit de la Galaţi, „unde se va întoarce mâine”. Discutăm puţin de Galaţi şi specificul construcţiei radiale a oraşului raportat la fluviul Dunărea. Am trecut iar la populaţia nou venită care a inundat pur şi simplu oraşul, ce înainte de construcţia furnalelor n-avea nici 100.000 de oameni şi acum se apropie de o jumătate de milion. Că vechile obiceiuri nu se mai păstrează deoarece cei peste zece mii de noi veniţi sunt din toată ţara şi fiecare-i în felul lui. Nu-mi amintesc cum a mai evoluat discuţia, când eu i-am pus o întrebare fără intenţie de fapt: „la care picior de pod este amplasată mira de măsurare a Dunării?” . Mi-am dat seama imediat că, nu am fost atent la modul cum am pus întrebarea, deoarece mira este în port. N-am apucat să fac corectura deoarece a început tipul să ne spună cât de frumoase poduri sunt în Galaţi, parcă spunea că nu le-a văzut pe toate cinci, dar va merge să le vadă şi pe celelalte, etc…Pentru un cunoscător a spune că Galaţiul are poduri peste Dunăre este echivalentul „găleţii de curent”. Pentru mine era clar că poate nici nu ştia unde se află Galaţiul. Asupra unui lucru am fost amândoi de acord. Prea puţine două melodii, celebre este adevărat, dar numai două, să cânte apele binefăcătoare ale acestui fluviu care are cele mai mici izvoare, şi care în acel moment, la km 344 avea doar 1,2m.
S-a întâmplat ca fiica mea, în acel an să fie la facultate. În martie 26 ne-a făcut o vizită. La plecare efectiv n-am avut ce să-i pun d-ale gurii să aibă ce mânca în tren. Şi vă daţi seama că nu exagerez, dacă vă mai aduceţi aminte că „aveam dreptul” la 2kg de cartofi pe lună, pentru care disciplinaţi stăteam la şiruri nesfârşite. Degeaba aveai bani. Toate alimentele erau la raţie.
Se zice că după o discuţie mai „aprinsă” cu nevasta, doctorul Bogăţilă a făcut un anevrism. A murit în Spital, el, directorul Spitalului TBC de atunci. Nu ştiu cât l-au regretat colegii dar vecinii îl regretă şi acum. Dacă o să auziţi de-o violonistă celebră cu acest nume să ştiţi că-i fiica lui, un talent rar. N-a trecut mult şi soţia lui, uitându-şi cheile în apartament a încercat să coboare pe balcon să intre în casă. N-a mai ajuns în apartament, a alunecat şi a căzut de la etajul patru(doamna a fost handbalistă profesionistă)