Imediat după război cam toate femeile minerilor erau îmbrăcate cam la fel, uniform. Materialele care se aduceau “pe punctele de la cartela “A” era “cu boabe” şi toate femeile de miner aveau rochii cu boabe. Şi acum s-a păstrat ideea că hainele sunt un fel de uniforme, numai că de această dată uniformele sunt de un gri cenuşiu, culori şi haine “achiziţionate” de la magazinele de mâna a doua. Nevestele minerilor sunt unice şi deosebite. Înţeleg ori ce problemă doar din priviri. Ele sunt dornice de preţuirea bărbatului şi de aceia îi “ţine” casa şi gospodăria “ca un pahar”. Minerii ruşinaţi parcă de ameţeala care-i cuprinde după ce ies din mină de la aerul acela care are…aproape 16% oxigen, acea toropeală îi trage la pat şi regretă că nu în fiecare zi poate să-şi laude consoarta cât îi este de harnică, de primitoare. Rar fiinţă umană să îndure atâtea, cu voia ei, alături de acel cu care şi-a luat viaţa-n mâini. Numai ea ştie prin câte spaime trece nevasta unui miner şi cu toate acestea este poate acea femeie care îndeamnă la iubire şi înţelegere şi pe aceia care încă n-au dobândit-o. Vorbesc mulţi despre: adevăratele femei. Există femei mai adevărate ca femeile minerilor ? De bună seamă că nu. Nu cred că femeile minerilor merită o statuie. Nu femeile minerilor merită iubirea noastră necondiţionată şi veşnică. Atâta doar că dacă până acum îşi aştepta soţul să-i vină de la mină, acum…nu mai are ce aştepta !!! şi soţu-i trăieşte….
Numai tu, nevasta minerului, şti cum să trezeşti un bărbat din care nu s-a scurs toată oboseala. Faci lucrul acesta lin pentru a nu-i cauza, a nu-i băga nervi înainte de-a deschide ochi. Apoi, acum dacă te poţi scula, n-ai făcut-o până acum să nu-l înfrigurezi, îi pregăteşti merindea, îi dai hainele încălzite, că trupului încă nu s-a încălzit şi îl ajuţi să se îmbrace ca o mamă ce-şi oblojeşte odrasla. În capul uliţei se aude o tuse. Unul dintre ortacii lui a ieşit deja din casă. Îl îmbrăţişezi şi îi urezi să-l protejeze Dumnezeu şi Sfânta Varvara să vină întreg acasă să nu ţi-l betejească ca să-ţi poţi duce amarul şi datoriile în doi. El închide uşa, tu în spatele uşii închise mai spui un Tatăl Nostru şi o Născătoare ca domnul şi Buna Maria să nu ţi-l ia. Tusele celor care şi-au aprins ţigările se înteţesc. Creşte şi numărul celor care ies din casă cu tusa-n gură cum alţi spun;”Doamne ajută”. În josul uliţei s-a adunat toată trupa şi cu toate că sunt destul de gălăgioşi, zgomotul se pierde. Au cotit drumul şi nu se mai aud. E ora patru. Te-ai mai pune şi tu să-ţi hodineşti ciolanele, dar la gândurile cu care l-ai implorat pe Dumnezeu, ţi-a zburătăcit tot somnul. Cu fierul de călcat usuci o batistă la copil, la celălalt îi usuci ciorapii. Apoi ieşi afară să vezi bezna dimineţi şi te uimeşti, a câta oră, de Mărirea şi Puterea Celui De Sus. Te prind zorile făcându-le gustarea celor mici. Trebuie să-i trezeşti şi pe ei. Îi conduci şi…ai o zi bună de lucru în faţă, iubita noastră.
Aşa erai atunci, cu el, când vremurile erau normale. Astăzi, acum atât ţi-a mai rămas să: ASCULŢI VÎNTUL, să-i spui povestea voastră lui, ca el, când va pleca s-o spună lumi-ntregi, sau numai acelora care n-au ce face şi ascultă vântul.
