Cu toate că folosim acelaşi spaţiu ca şi “Cenaclul scriitorilor maramureşeni”, epigramiştii băimăreni, n-au acceptat niciodată un loc “următor” deoarece ei nu mai au douăzeci de ani, dar se străduesc din răsputeri să facă cinste acestui “Cap de ţară” cum în multe privinţe a fost dobândită această sintagmă de către maramureşeni. Cu toate că la nivelul clubului, epigramiştii băimăreni, nu şi-au propus “să rupă gura târgului”, creaţia care este prinosul muncii lor, este respectată datorită ţinutei sale la standardele actuale ale epigramei naţionale. Acest lucru este demonstrat de faptul că actualmente, unele reviste umoristice din ţară au publicat epigrame ale epigramiştilor băimăreni şi tot în acest context sunt învitaţi la toate festivalurile de profil (7-10 anual), la simpozioane şi festivaluri pe tema epigramei. La festivaluri, cu toate că noi ne numărăm doar 15, avem invitaţi câte doi membrii ai Clubului (Brăila are peste 200 de epigramişti şi invitaţi sunt doar pentru consacraţii)
Faptul că numai în acest an am fost nominalizaţi în 6 volume de cărţi de profil, şi, aşa cum spuneam mai sus, în unele reviste epigramistice din ţară, ideea ne duce acolo că în Clubul nostru, creaţia a devenit o preocupare sobră, de valoare ridicată care s-a impus în rândurile confraţilor, dar şi a cititorilor de epigrame. Am scris deja “cititor de epigrame”. De când e lumea şi pământul, indiferent de tipul de “realizator” acesta şi-a aşteptat elogiile din partea “beneficiarului” în cazul nostru – cititorul. Şi cum sadismul acestei întrebări “toacă mărunt” nu numai pe creatorul de epigrame ci pe toţi acei care scriu, conducerea Clubului “Spinului”, a luat hotărârea de-a se confrunta direct cu această întrebare: “Cât de citiţi suntem, câţi oameni mai citesc epigrame?”. Am făcut acest demers momentan, ca un cadou pentru frumoasa şi rodnica lor muncă, prin punerea Revistei ”Spinul” pe un site, particular şi care ne oferă această râvnită statistică. Au trecut 60 de zile şi site-ul ne spune că: în această perioadă, am avut 688 de “accesatori” dintre aceştia au devenit şi cititori de epigrame aproape toţi, ţinând cont că au accesat a doua sau a treia oră acest site şi au copiat Nr.7 al revistei “Spinul” de cel puţin 400 de ori. Pe site, există un număr de 218 accesatori care au citit numai epigrame (tirajul revistei noastre nu depăşeşte 150 buc.). Marea noastră surpriză a venit din faptul că acest site a fost preluat de încă zece distribuitori (directori) care amplifică răspândirea lui pe internet. Şi o ultimă surpriză sunt locurile din lume de unde am fost accesaţi: Chile, Madrid, Austria, Germania, Moldova, Ungaria, Elveţia Atena, San Francisco, Los Angels(partea de sud) Franţa, şi alţii Aceste punţi peste meridiane ne aduc mari satisfacţii, răspândind producţia noastră de epigrame tuturor cetăţenilor români care sunt departe de ţară, dar această confirmare ne obligă la mai mult. Poate că după această încercare reuşită, spunem noi, vom face un site doar al Clubului şi al revistei, dar deocamdată posibilităţile noastre sunt acestea. De cumva se doreşte accesarea Revistei “Spinul” Nr. 7 se poate face prin site-ul www rocneanu.ro.
Vă dorim lectură plăcută şi bună dispunere.
Toma G. Rocneanu

Acest cenaclu l-am început cu ceva timp mai devreme, deoarece fiecare dintre noi a sosit din timp, fără a socoti că însăşi şeful a venit mai devreme cu o jumătate de oră. Din nou ne aflăm într-o perioadă de acumulări de materiale pentru ultima revistă din acest an, Nr.-8, revistă pe care am dori s-o terminăm de ziua României. Dacă tot era şeful era acolo, l-am informat atât despre statistica revistei pe internet, cât şi asupra unui articol, pe care l-am scris cu mare bucurie, deoarece din statistică luată de pe internet a reieşit că revista noastră “Spinul”, a fost citită de mai bine de 86 de vizitatori în această scurtă perioadă de două săptămâini, ceea ce practic ne măreşte numărul tirajului revistei cu încă o sută. Articolul a plăcut atât de mult domnului Şiman, că la luat cu dânsul şi l-a dus la redacţia “Graiului”. În ziua următoare acesta a apărut (10 octombrie) Cum am sosit la cenaclu punctuali, fiecare căuta să-i smulgă cât mai multe ştiri şefului clubului, deoarece pe adresa dânsului primin corespondenţa pentru Club, şi pe adresa domnului Filip, materialele pentru revistă. Eu, în ultimul timp, am fost angajat în mai multe lucruri şi n-am trimis epigrame la Timişoara şi Piteşti, dar acei care au trimis, îşi aşteptau răspunsurile. Este vorba de doamna Găinariu şi mai ales de domnul Nistor Bud care a trimis un număr mare de epigrame. Domnul preşedinte parcă nici nu auzea de cererile lor. Ba mai mult ne-a pus din nou la un concurs de epigrame dându-ne cuvintele impuse “ruginită şi brumă” Am motroşit mult şi cea mai reuşită epigramă a fost a domnului Mureşan, apoi ale domnului Bud, Filip, Găinariu, după care, fiecare şi-a citit producţia proprie care însă nu satisface şi nici nu-i suficientă viitorului număr. Domnul Bodnar ne-a citit o scurtă proză umoristică, Domnul Filip câteva epigrame reuşite urmând ca între a dânsului şi a domnului Bud să se aleagă epigrama care va stabili locul clubului în topul erarhic cu cele lalte cluburi din ţară. A avut epigrame bune şi Ţîncaş care n-a întârziat şi dacă la recenta întâlnire n-am “apreciat” epigramele domnului Halas, astăzi n-a venit. A sosit momentul în care şeful şi-a deschis geanta de unde a scos revista AG-Pe Rime, revistă care i-a publicat toate epigramele domnului Bud Nistor.
Cu toate că n-a fost ziua nimănui, Doamna Aurelia Velea, de bucurie că s-a întors în ţară din Cipru, ne-a făcut cinste cu băutură şi minciunele, cu salatine şi vin şi alte bunătăţi. Ne-am bucurat de bucuria dânsei poveştile deviind de la patriotism la cum se face ţuica din crupe. I-am urat cele bune şi ne-am bucurat că, după aproape un an, o revedem între noi. S-a decis aniversarea a 80 de ani a domnului Ion M. Mihai, cu toate că în acest an a venit o singură dată la club. Membrii clubului apreciază mult contribuţia dânsului la ridicarea prestigiului clubului şi colegii doresc să-l aniverseze aşa cum se cuvine
. Am crezut că s-a terminat cursurile ezotericilor, dar n-am terminat de strâns că au şi apărut.

21 octombrie 2007

Nu-i un lucru aparte, în nici-o ramură culturală sau socială, să convoci pe cineva….după ce ţi-ai adus aminte de el, adică doar în momentul în care consideri că ai realizat tot ce trebuia pentru a se desfăşura respectiva manifestare culturală, cu mica observaţie: că ai uitat să inviţi şi participanţii. Poate să nu fi fost chiar aşa, dar celor din România, organizatorii Festivalului de Epigrame din Chişinău, le-au trimis invitaţiile cu câteva zile înainte de-a începe. Cum ei “nu s-au dat cu noi” şi “nici noi nu suntem cu ei”, asta a însemnat că nu se mai poate trece doar cu buletinul între cele două limbi de pământ. Să-ţi faci paşaport în timpul scurt în care ai fost solicitat, îţi trebuie taxă de urgenţă, care-i pentru unii un sfert de pensie. Acu, de, trebuia cumva să fac faţă chiar dacă am numărat de mai multe ori sumele…date altora cu acest prilej. Cu aceste documente în mână, după care am umblat atâta timp, mă simţeam ca şi în armată când mi-au dat “carnetul de serviciu”. Totuşi m-am liniştit puţin şi cum în ziua următoare trebuia să plec, am înţeles că mai sunt invitaţi epigramişti şi din Cluj-Napoca, persoane cu care mi-ar fi plăcut să merg împreumă pe moşia Marelui Ştefan Vodă. Contactez pe confratele meu din Cluj şi rămânem înţeleşi, să pornim la acest drum în aşa fel ca la ora 10 să ne întâlnim în Dej.
Trăgeam după mine un geamantan cu cărţi. Nu mi-am întâlnit confratele în gara din Dej, dar după ce mi-am găsit locul în vagon, am început să-l caut prin vagoane. După ce am făcut două tururi de lungimea trenului, am constatat că întradevăr colegul lipseşte. Am coborât din “Internaţional” în Chişinău şi confraţii moldoveni m-au luat în primire.
Printre atâţia oameni adunaţi acolo, în sala de conferinţe, era şi un tip, cam aşa cum îmi înmaginam eu la ora de istorie, că ar fi trebuit să fie Pârcălabul Arbore, un stâlp al istoriei, când observ că “stâlpul” îmi face sămn să mă duc la el. M-am dus. De fapt nimeni n-ar fii îndrăznit să nu-l asculte. “Arbore” acesta începe să mă descoase.:
-Nu-i fi tu Şiman din Baia Mare ?
-Io-s.
-Apoi numele tău nu-i tare românesc…
-Las’ că nici cu ale voastre nu mi-e ruşine. De câte ori vi le citesc îmi aduc aminte de Şantierele Naţionale, când se construia linia ferată Salva – Vişău.
– Pi cum aşa?
– Bini. Să nu-i cităm pe toţi .Cărare, Ciobanu, Ciocanu, Cojocaru, Târnacop, Lopată, Croitoru, Puică (noi avem găina). Mi-am permis această mică asociere de nume ale voastre, deoarece am observat cât de mult vă şicanaţi voi între voi, şi ce mult se gustă gluma prin părţile acestea, şi nimini nu se supără. Cert este că acei care au numele alea neaoşe româneşti, ori nu scriu epigrame ori nu le ies aşa de bine ca şi nouă… ăştia
-Domnule Şiman, încearcă un coleg de cenaclu, să-l aducă din Moldova în Baia Mare: Ştiţi că revista noastră este deja pe internet….
-Şti ce, acum eu vreau să vorbesc numai de-ale mele şi nu de-ale voastre. Aşa că…onorabilul nostru coleg, îşi continuă pâţăniile de dincolo de Prut.
După ce mă lasă “pârcălabul” , continuă povestea Şiman, îmi văd şi companionul de la Cluj-Napoca.
-Omule, tu unde ai fost? Când ai sosit?
-Domnule Şiman: eu am făcut aşa cum bine ne-am înţeles. La 10 am fost în Dej.
-Nu se poate domnule. Te-am căutat în tot trenul.
-Uite biletul. Şiman îi ia biletul şi, nu era o noutate, biletul colegului său era cumpărat în devans cu 12 ore. Deci Şiman a vorbit să se întâlnească la 10 AM şi el a înţeles PM. Aşa au putut rezolva acel lucru, să nu se întâlnească pi tren.
Ne-am luat locurile în sală, continuă Şiman povestirea, şi a urmat premierea celor mai deosebite creaţi. Îmi aud şi numele meu strigat acolo. M-am prezentat şi m-au premiat. Numai că şi acest premiu consta din cărţi ale autorilor din ţara, care n-a fost a lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, dar nici a lor nu este. Aşa că bagajul meu, geamantanul cu cărţi, de care m-am “descotorosit” răsuflând uşurat la Chişinău, a crescut din nou în volum şi greutate.
Din prinosul de cărţi primit la Chişinău, domnul Şiman ne-a făcut şi nouă cadou câte una:”pentru a le face recenzii ce le vom înclude în revista noastră”. Cică ce-a păţit el, dar noi…

Poveştile lui Şiman şi ale noastre nu s-au terminat, ba dimpotrivă s-au înteţit odată cu anunţarea de către Domnul Bud Nistor că urmează omagierea celor 80 de ani ai Domnului Ion M. Mihai, epigramist fondator al Clubului Spinul din Baia Mare. Au făcut elogii şi dovezi de preţuire a muncii depuse de Ion M. Mihai, preşedintele Clubului, Domnul Şiman, Domnul Filip Romulus, Doamna Găinariu, Domnul Micle, Domnul Bodnar dar cea mai înteresantă luare de cuvânt ne-a părut expozeul soţiei Domnului Mihai, care în puţine cuvinte a arătat că şi acum dragostea care i-a legat îi mai leagă încă. Au fost vorbe de-o sonoritate aparte care a fost receptate de fiecare participant, amintindu-şi partea frumoasă a tinereţii. S-a mai bucurat de aceste frumoase momente ale acestei sărbătoriri şi domnul Ţîncaş precum şi eu, momente care întotdeauna sunt unice în felul lor. Urându-i atât prin cântec cât şi prin grai, sărbătoritului “Mulţi ani cu sănătate” alături de Doamna Domniei sale, din nou ne-am grăbit să strângem deoarece, alţi cursanţi au venit de pe la ora cinci “să ne întrebe”…La Mulţi ani Domnule Mihai!