Locul epigramei în literatura română
relevat în interviurile oamenilor de ştiinţă şi cultură literară din România obţinute de preşedintele U.E.R. domnul George Corbu

Nu de puţine ori am auzit persoane care-şi declinau competenţa faţă de statutul epigramei
cu o nedisimulată neîncredere, optând prin oscilaţiile lor impunerea unui rol isignifiant al acestei
creaţii literare, considerând-o cenuşăreasa literaturii, incertă de-a fi afiliată la unul sau altul dintre
genurile literare, improprie de-a susţine singură un gen literar aparte, deci neimportantă şi
nesugestivă ca realizare literară, deoarece nu se impune, iar timpul risipit pe asemenea formă de creaţie este considerat o pură pierdere de vreme. Asemenea “judecăţi” de fapt nu ar fi trebuit să ne facă nouă griji pentru soarta epigramei, dar se observă, că de fapt este o preocupare personală acută, un orgoliu nedisimulat în dosul unei pseudoprobleme literare şi care are o adresibilitate certă, anume: “cum o să-i evalueze posteritatea pe ei ca ”producători” de epigrame”. Uitau oamenii că dacă s-au decis să facă ceva, este foate bine să facă, ori ceea ce fac să mai şi reuşească şi de are posibilităţi să se împună. Când va fi cazul, vor veni alţii care-şi vor “sparge capul”cu creaţiile lor dacă au obţinut o oarecare valoare. Persoanele respective or fi uitat că Acta est fabula! Şi că scopul lor este de-a produce ceva bun, dacă se poate deosebit, că vorba aia “are cine se ocupa de bani bisericii”. Cu alte cuvinte specialiştii vor fi aceia care vor accepta, clasifica şi stabili rolul micuţei epigrame.
Este evident că nu pe ori cine, care a reuşit să scrie o epigramă, critica este obligată să-l abordeze pentru încorsetarea în critica literară. Dacă cumva, scriind o epigramă unii se aşteaptă la o răsplată în ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, ar trebui ca aceştia să întrebe pe toţi părinţii care au avut şi crescut copii, ce răsplată au avut ei din acest “gheşeft”, care este incomparabil mai mare ca şi micuţa epigramă. Dicţionarul enciclopedic (ediţia1996) defineşte epigrama “specie a poeziei lirice, cu caracter satiric, de proporţii reduse, care se sfârşeşte printr-o poantă ironică, muşcătoare la adresa unui personaj, fapt etc” Şi pentru a linişti total valurile stârnite de această frământare nejustificată a unor epigramişti, este cazul să dăm cuvântul profesioniştilor în materie, oameni cu o competenţă deosebită care dealungul anilor, cu pertinenţă şi stăruinţă au dat răspunsurile atât de aşteptate de cei mai sus pomeniţi, în interviurile obţinute de domnul George Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România.
În aceste interviuri domnul Valeriu Râpeanu, om de cultură, critic şi istoric literar, afirmă
că:“epigrama este un gen literar autonom, care urmează anumite reguli ce-i sunt caracteristice şi
au individualizat-o”.
Romulus Vulpescu traducând cuvântul epigramă din elină, ne alegem cu inscripţie care a
fost modalitatea de apariţie a acestei forme literare, epigrama, ca epitafuri sau diferite anunţuri.
Domnul Vulpescu şi-l ia martor pe Boileau de la care ne dă formula”Adesea epigrama în libera-i
scurtime, E un cuvânt de spirit ornat cu două rime”.
Domnul Geo Olteanu, care posedă rezultatele unor anchete pe marginea subiectului EPIGRAMA, citează pe Virgil Săvescu în’38, pe MirceaTrifu în‘82-83, pe George Corbu şi Valerian Lică, studii din care emană următoarea definiţie:”Epigrama este o creaţie literară în versuri de mici dimensiuni (o strofă), care reflectă la modul satiric, aforistic sau umoristic unele stări de lucruri, fapte, trăsături şi comportamente omeneşti, încheindu-se cu o concluzie ironică, şocantă, numită “poantă”. Astfel descrisă epigrama face parte dintr-un gen literar aparte, cu un specific al său propriu, diferit de cel al poeziei, numit “gen epigramatic”.
Academicianul Gabriel Ştrempel ne spune următoarele”Dacă epigrama este specie sau gen literar o stabilesc specialiştii în domeniu”.Academicianul Alexandru Surdu ne precizează:”Ca gen literar, epigrama ar avea mai multe specii : Evocatoare, satirică, umoristică etc.Căci dacă n-ar avea mai multe specii, nu ar fii gen”
De la domnul academician Gabriel Ţepelea primim o definiţie care este în tonul celei ce reese din anchetele revistei EPIGRAMA. Extragem:”Specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii ori ale unei instituţii şi se termină într-o poantă ironică”.Domnia sa precizează că este preluată din DEX cu mici modificări.
Domnul Mircea Ionescu-Quintus o numeşte:”Importantă specie literară satirico-ironică”
Petru Poantă conchide”Epigrama ar putea fi definită ca o specie a liricii, respectiv o poezie
concentrată cu un final neaşteptat, igenios, spiritual şi având efect râsul”
După ce am primit şi cunoaştem aceste precizări şi definiţii, apărute în revista EPIGRAMA din interviurile luate de domnul George Corbu unor oameni de litere, sper ca şi acei mai puţin dumiriţi de până astăzi asupra fenomenului “epigrama”, să poată compune mult şi bine de azi înainte fără a avea alte controverse.

S-a născut în 19 ianuarie 1923 în Băileşti, Râmnicul Sărat. Este licenţiat al Facultăţii de Matematică-Fizică a Universităţii Bucureşti. S-a stabilit în Baia Mare în anul 1986. Este autorul culegerii de probleme şi jocuri distractive Cum gândim şi rezolvăm probleme .Colaborator fervent al presei maramureşene; Pentru socialism, Phonix, Glasul Maramureşului şi Graiul Maramureşului la rubrica “Epigrama zilei”, cu eseuri şi poezii. Este Laureat al Concursului Naţional de epigrame desfăşurat la Craiova în 1996. Are un volum de epigrame de autor Acupunctură cu umor Ed. Gutinul-Baia Mare 1991 şi este trecut în Epigramişti râmniceni de azi… de altădată a lui Cristea Traian 1997- Râmnicu Sărat. În scurta perioadă cât a stat în Baia Mare a scris peste o sută de epigrame, sonete, articole, eseuri publicate în presa locală. Referinţe critice despre opera sa ne pun la dispoziţie Emil Danciu şi Augustin Cozmuţa. S-a stins în anul 2002. Dincolo de litera seacă, de datele statistice, Ion Costin a fost un dascăl îndrăgit cu o mare aplecare asupra copiilor şi a căutat ca materia predată de dânsul, matematica, să fie îndrăgită şi nu o sperietoare a copiilor. Aşa s-a născut prima carte a sa. În toată activitatea: publicistică, socială şi didactică, a fost un om cu adevărat în ajutorul semenilor, un om cu bune intenţii, împăciuitor şi primitor. Nici în opera scrisă nu foloseşte trivialităţi, cuvinte jignitoare sau insulte
cu toate că l-au preocupat absolut toate ramurile sportive, sociale şi politice ale societăţii. A fost un om blajin, deosebit de creator, un om de ajutor şi un epigramist excelent.
Din cele prezentate, era imposibil ca Ion Sava Costin să nu cunoască şi membrii viitorului Club “Spinul” din Baia Mare care, chiar nefiind încă asociaţi în club, îi erau prieteni şi împreună au tipărit volumul colectiv “Epigrama Zilei”, volum ce cuprinde 12 epigramişti din Maramureş. Era ultima carte de epigrame la care participa cu epigrame (a mai tipărit în colaborare o “Carte de reţete” a mîncărurilor), după care se stinge la vârsta de 79 de ani.
Dăm câteva din epigramele sale: “Se poartă tricouri cu inscripţii şi reclame”/ Inventivă sau, mai ştii?!/Să alunge diavolii,/De la sâni spre-n jos a scris/ Clar şi mare…PARADIS!/ La îndemnul “Strângeţi cureaua!”:/ Să răspund franc la chemare,/Practic, strâng cureaua,/Dar n-o strâng aşa de tare/ Să nu-mi cânte… cucuveaua!/ “Parlamentară” ; Înfierând toţi tirania,/ În partide cu toptanul,/ Preamăresc democraţia/ Savurând discret… ciolanul!/ “Unui avar”; Să-şi mărească puţin zestrea,/ Căci avari ca el n-au fost,/ Anunţa spre ştire vestea/ Că-şi dă duhul… Contra cost! Epigramistul Ion Sava Costin s-a bucurat de respectul prietenilor şi al iubitorilor de epigrame din toată ţara.

Suntem prezenţi ca şi altădată, toţi acei care, nu consideră întâlnirile epigramiştilor pierdere de timp şi nici consultările dintre ei frecuşuri, cu toate că aceste spuse nu au aceleaşi valenţe pentru fiecare. Suntem bucuroşi de fiecare dată când vedem că au reuşit să vină cei mai activi şi suntem probabil, cu epigramele, cu ceva mai “în faţă”. Preşedintele nostru se întremează, ocazie cu care şi-a dat prerogativele Domnului Bud Nistor care a condus lucrările.
Domnul Romulus Filip, unul din cei doi care au participat la Festivalul Epigramei de la Caransebeş, ne-a iniţiat şi pe noi din tainele desfăşurării acestei acţiuni de profil, unde lumea prezentă de la Caransebeş, atât producători de epigrame cât şi consumatori, s-au bucurat de Nr.7 al revistei noastre SPINUL şi mulţi au regretat că n-a ajuns pentru fiecare. Din cele spuse de Domnul Filip, participanţii la colocvii, au rămas uimiţi de faptul că noi “scoatem” acea revistă dat şi de faptul că este pusă pe site pe internet şi cu toate că acest lucru se întâmplă doar de două săptămâni, până azi(18 sept) site-ul a fost vizitat de 72 de persoane dintre care mai mult de jumătate s-au reîntors la el. Tot din expunerea Domnului Filip, a reieşit că nu s-au ţinut prelegeri, în afară de cei trei oficiali şi că Omul Nicolae Nicolae la 80 de ani de viaţă a primit un premiu de excelenţă, acelaşi premiu primind-ul şi Mircea Ionescu Quintus pentru 90 de ani de viaţă. Întâmplător, într-un moment de destindere, violonistul a cântat o piesă pe versurile scrise chiar de senior, moment în care omul a căzut într-o melancolie aparte. Acele versuri, spunea domnia sa, au fost scrise în anul 1936 de către dânsul, pe atunci fiind student. Premiile care au pus “cireaşa pe tort” au fost frumoase dar şi relaţiile dobândite cu această ocazie. Aceste relatări au stârnit un oarecare sentiment de neîmplinire în rândul epigramiştilor băimăreni, aici încă n-am putut realiza o asemenea sărbătoare a epigramei cu toate că se spune printre ceilalţi epigramişti din ţară, că după dotări şi activitate, am fi printre cei dintâi. La această problemă(despre colocvii sau festivaluri) au avut păreri angajante domnul Fârte, domnul Micle şi domnul Bodnar care spuneau că mai avem încă această posibilitate în municipiul nostru, dacă am ataşa această sărbătoare a Epigramei şi epigramiştilor, festivităţilor pricinuite de “Serbătorilor Castanelor” festivităţi ce au loc an de an în urbea noastră şi sunt “susţinute” prin buget. Cu toate acestea spunea domnul Fârte, mai trebuie de bătut la multe uşi, dar se va putea. Şi-a citit fiecare recolta de epigrame, unele văzute şi corectate de domnul Micle, printre care şi ale mele, după care s-a citit statistica de internet şi modul cum s-a încadrat revista în lume în cele două săptămâni.(A fost accesată din Chile până în Rusia trecând prin Madrid şi Ungaria, Moldova, de către cei 72 de curioşi). Deci a luat-o valul în lume. Referitor la costurile unei asemeni mişcări culturale pe ţară, Domnul Filip a precizat că suma cheltuită de caransebeşeni a depăşit 200 milioane. O altă problemă pe care ne-a destăinuit-o dânsul, a fost că a abordat împreună cu domnul Ardelean, posibilitatea scoaterii unui nou volum colectiv de epigrame în care să intre fiecare membru al clubului Spinul cu 40 de epigrame, lucru care încă nu este decis şi care, în dezbaterile noastre, a avut girul fiecăruia, deoarece s-a constatat că volumele colective sunt mai solicitate de publicul epigramistic având posibilitatea imediată de-a citi epigrame scrise de persoane diferite, pe aceiaşi temă.
Cu toate că, cronologic, ar fi urmat incheierea şedinţei, problema fiind de suflet, a avut o amplă desfăşurare. Domnul Nistor Bud a fost primul care a oferit flori în numele clubului, Doamnei Viorica Găinariu, persoana care împlinea o vârstă la această dată, dar sărutul a fost personal. S-a înghesuit şi Ţîncas, apoi fiecare am felicitat-o şi i-am urat în primul rând sănătate şi multe epigrame reuşite, multe concursuri câştigate. Pentru acei care n-au băut ţuică, vă garantez c-a fost minunată şi pregătirile care au fost făcute erau a unei adevărate gospodine. Să-i dea Domnul tot ce-şi doreşte şi în primul rând sănătate.