După ce am făcut de câteva ori turul bibliotecii, fiecare dintre acei care au dorit să fie prezenţi la cenaclu, cu toate că am sosit mai devreme, au avut surpriza să constatăm că Sala Cenaclului au ocupat-o alţii. De fapt era o redirecţionare a cursanţilor acelui fel de curs, redirecţionare ocazionată de sărbătorirea “Zilei bibliotecarului”. Criza de spaţiu era reclamată deoarece biblioteca era închisă. În acest caz, aş fi început acest pasaj al întâlnirilor noastre cu atât de obişnuitul şi ardelenescul -“NO”, numai că deschizând dicţionarul, acesta spune foarte clar că “NO” nu are nimic ardelenesc el fiind denumirea teatrului popular japonez care se joacă în travesti. Dacă n-am putut folosi atât de preţiosul “NO” că şi la acesta s-au întins japonezii, am zis că-l voi folosi pe “DECI”. Nu s-a putut deoarece încă este foarte utilizat de toţi românii. Mi-a mai rămas posibilitatea de-a le folosi pe:“dacă” şi “de ce” de care nu m-am folosit din copilărie. Şi dacă tot ne-am mâncat sărbătorile care au fost Paştele completate cu Festivalul de la Vişeu, eram siguri fiecare că nu se mai dau premii ori diplome numai pentru simpla prezenţă la cenaclu, aşa că mulţi dintre spinişti, nu s-au prezentat în această zi la Club. Acest fenomen ne-a cam stânjenit oarecum, după cât de mult ne lăudăm cu prietenia care ne leagă. Am fost doar şase membri prezenţi, doi motivaţi, în rest, ceilalţi cred că sunt fericiţi că au primit “Carnetul de membru” al clubului SPINUL şi probabil că se uită înc bagăul”. Dacă aşa s-a pus problema, m-am întrebat: De ce? Şi ne-am pus pe lucru. Văd că şi aici e ca la internat. Ca să-l mulţumim pe Şef, din două vorbe am făcut nu o epigramă, ci două, poate aşa nu se va observa că suntem puţini. Şeful a oprit lucru şi ne-a dat cuvântul. Se pare că i-au plăcut deoarece s-a descruntat uşor şi a început doar să strige la noi: Unde sunt epigramele pentru următorul număr al revistei SPINUL ?, (Eu să mă pun bine cu el i-am dat procesul verbal cu “Laudaţio” scris de mine şi epigramele dedicate cu ocazia aniversării sale). Dânsul a continuat: “De ce unii dintre noi îşi iau înapoi epigramele când se ştie că: “manuscrisele nu se înapoiază” de nici-o redacţie? “Vouă va trebuit revistă cu 28 de pagini? acum daţi material pentru ea!” Apoi ni s-a mai impus şi depunerea materialelor pe care le-am trimis “altora”. Dacă aşa s-a pus problema, poate că e mai bine, deoarece unii trimit aceleaşi epigrame în toată ţara şi de mai multe ori. Acum vor munci mai mult şi vor da epigrame noi la fiecare solicitare. Dacă am văzut că şi această problemă s-a pus şi rezolvat, ne-am liniştit şi am plecat frumos spre casă, ca nu cumva să mai “luăm” şi alte sarcini.ântaţi la el. Dacă am fost doar atâţia, ŞEFUL de bună seamă a început cu muştruluitul şi obişnuit, poţi muştrului doar persoanele prezente, cei absenţi nu te aud. Dacă aşa au stat lucrurile, “ne-a aruncat” două “vorbe” pe care să i le facem epigrame. Mi-am adus aminte de vremea când eram la internat, şi un elev de anul III mi-a dat 25 de bani să-i cumpăr un pachet de ţigări şi să-i aduc şi rest. Situaţia era similară şi azi, doar că pe noi, acum, nu ne mai tentează “

Î-mi povestea pe vremuri un profesor, că animalele simt anumite fenomene naturale şi chiar pericolele. Ţin să-i intregesc spusa: şi oamenii au aceste simţuri, numai că ei nu le acordă atenţia cuvenită. Fără a face un excurs prea mare, ieri s-a dovedit real simţul de afiliere şi proprietate a epigramiştilor. Toţi am sosit înainte de vreme şi de nu ne “scurgeam” în poveştile obişnuite, puteam începe lucrările în avans. Dar nu facem noi greşeli din acestea. Am găsit că totuşi au întârziat doi şi ne-am mai pus la poveşti.
Ce mi-a venit mie cu simţurile? După cum ştiţi, lunea trecută am fost programaţi în Sala Canaclului la concurenţă cu un curs…de nu ştiu ce. Astăzi povestea era cât pe ce să se repete, probabil de aceea ne-am pornit de acasă mai devreme şi trebuie să spun că “pe măsură ce ne sondau ceilalţi” creştea şi starea noastră de surescitare, şi se renăşteau foştii războinici în noi. Aşa s-a întâmplat că eram pe punctul de-a ne certa între noi, pentru o sală, care este de drept a noastră, dar “pe ici pe colo se mai strecoară şi alţii”, evident cu programul propriu. (Am reuşit să-i “dislocăm” din locaţia noastră, doar propunându-le să stea şi să ne asculte epigramele. S-au făcut nevăzuţi. Am rămas miraţi de “puterea” epigramelor noastre.)
Domnul preşedinte Şiman, văzând că unii s-au apucat să revorbească, ne-a oferit două cuvinte, ce aparţin limbii române, din care să mulăm o epigramă. Umbra proaspătului dispărut, a domnului Roman Gheorghe, ne-a copleşit şi după acel minut de reculegere, epigramele noastre s-au transformat în : catrene şi madrigaluri. Cu toate acestea se pare că se lucrează mai bine şi cu

rezultate bune, cu ecou simultan în creaţia impusă, obicei notoriu în concursurile epigramistice. Mulţumirea şefului era reală şi a complectat-o faptul că materialele necesare viitorului număr al revistei, în premieră este deja adunat.
Nu ştim ce lecţii va ţine Domnul profesor Grall, care a apărut deja între discipoli, (am remarcat printre cursanţi mulţi cunoscuţi:profesori de educaţie fizică, foşti directori, informaticieni, Profesor Bogdan Constantin şi inf. Matei Sandu). Nu ştiam că profesorul Grall este orb. Am aflat doar azi. Ştiţi deja trebuie efectiv să facem revista….aşa că ne vedem în 21 iulie (Ce-i dacă “a trecut” Prorocul Ilie, ‘om muncii mai cu sârg). Şi vom face acest lucru cu atât mai mult cu cât ne-am lăudat destul în numărul trecut al revistei noastre. Trebuie să ţinem şi la tăvăleală nu numai la… “Din cauza evenimentelor politice, Cenaclul Scriitorilor Baia Mare, după ce s-a suspendat o lună, se mai amână cu încă o lună” da, dar epigramiştii tocmai de aici îşi iau pâinea. Deci nu vă gândiţi la vacanţă.

Zic să nu fim zilnic urâcioşi şi cârcotaşi. Ne adunăm de fiecare dată la cenaclu, bolnavi de curiozitate să vedem ce noutăţi mai are fiecare, ce-a mai tipărit fiecare, ori, un lucru ce se divulgă mai greu, cine îi este sponsorul. Nu în ultimul rând, ce epigramă mai grozavă a compus sau descoperit, sau ce “răspunsuri” am primit de la un concurs ori de la revistele cu care colaborăm. Deci stresul este foarte accentuat până ne vedem. Printr-o răsuflare adâncă, ne vom debarasa brusc, de toate ştirile acestea, în faţa tuturor membrilor clubului, oameni care te-ar asculta cu plăcere, dacă nu ar face şi ei exact ca tine. Adică să-ţi “vândă totul” dintr-o singură suflare. Acum existau şi alte motive să ne revedem cu toţii şi să ne deşertăm informaţiile acumulate. Pentru prima oară, se aude, că nişte tineri demonstanţi “l-au vizitat pe Iliescu – la sediu – “ punându-i întrebări la care amnezia domniei sale nu i-a permis să răspundă până acum, dar ca un complice, cu toate că se cunoaşte că nici guvernul nu agrează nu ştiu cât persoana mai sus citată, în această conjunctură, se pare că este de acord cu ce a făcut dânsul pe vremuri. Mai mult “se spune” că sunt simpatizanţi din umbră la fostele acte care se derulau în acele porniri primare, aşa zisele mineriade…ştiţi voi când s-au petrecut alea?. Uite că am prins şi eu amnezia fostului preşedinte. Unii sunt de acord că ceea ce se zvoneşte acum, este deja o întâmplare certă. Sincer să fiu, este greu de crezut povestea, dar spun unii că s-a anunţat oficial : “începând din data de… că anul nostru, anul românesc s-a scurtat cu o zi şi o oră”. Cum au evaluat lucrurile cu acele calendare: maiaşe, aztece şi altele nu s-a cunoscut exact, de fapt nici chiar a bunicilor noştri nu suntem precişi cum era, deoarece n-aveau ceas, dar nici nu erau stresaţi de probleme. Chestiunea era să amâne cât pot foncirea. Dar uite că de acum se zice: şi zvonurile sunt mai sigure ca legile, că anul nostru de acum va avea o extindere de 363 de zile şi 23 de ore. Cum este firesc în ţara noastră, până acum nu se ştia nimic despre această intenţie (apropo de ce-a spus ministrul educaţiei:”de ce n-au intervenit sindicatele înainte de promulgarea legii?”) Dacă dânşii ar fi fost corecţi, ar fi spus, că acel proiect de lege n-a fost publicat pentru “prostime” spre a fi discutat. Şi acum, ca de atâtea alte ori, suntem puşi în faţa faptului împlinit. Din surse sigure se cunoaşte că deocamdată, învenţia asta cu lungimea sau scurtimea anului, încă nu s-a brevetat nici la OSIM şi
nici în altă ţară. Zic unii că nu s-a făcut public acest lucru, deoarece există un mic impediment. Cică este vorba de inerenta fluctuaţie a PIB-ul României, care se pare că va scădea în noile condiţii, ori poate va creşte productivitatea muncii (datele acestea sunt strict confidenţiale, nu ne obligaţi să le spunem) Problema aceasta, cu toate că n-a ştiut-o nimeni, se pare că se dezbate de mult timp, cu uşile închise. Ciudat este că până ieri, toţi care “scăpau păsărica din gură” se limitau a vorbi doar de efectele anului scurt, asupra PIB-ului, a productivităţii muncii, numai ieri la o şedinţă de presă, o persoană nu prea stilată, a pus o întrebare mucalită guvernului: “Cum aţi putut reduce zilele anului?”
Atunci Ministrul de resort, Ministrul Muncii şi Protecţiei sociale(care a fost în Baia Mare la sărbătorirea viitorilor pensionari din învăţământ) a spus: “Anul nostru românesc a ajuns mai mic ca număr de zile şi ore, deoarece s-au ajustat costurile. Prin această metodă am ajuns la acest număr de ore şi zile mai puţine. Asemenea ajustare a fost posibilă, deoarece am desfiinţat mineritul şi armata populară, şi “veniturile” de acolo, cu care altădată se sărbătorea “Ziua minerului” şi o cotă, puţin mai mică ce revenea de la difuzarea în ziua de joia a “Ora armatei”. În acest context ne mai existând aceste profesii şi nici asemenea categorii sociale, drepturile lor, câştigate cum ne-au spus dânşi, prin lupte şi jertfe, succese pe care dânşii le aniversau ca pe propriile lor sărbători, acum pentru acestea nu se mai alocă fonduri. Fondurile economisite se vor aloca “serbării berii” în fiecare localitate din ţară. Acum cred că înţelegeţi că nu vor mai exista “zilele sau orele ălora”. Deci automat calendarul….