SCURTISSIME

De-acu să te tii bine!

O să explodeze reforma în învăţămănt. Mai abitir ca orice explozie. Şi cum dracu să nu se-ntămple treaba asta. La cărma ministerului de-i zice al învăţămăntului şi-a mai nu ştiu cui a revenit… of ce bucurie… Abramburica. Da, ea, cea care a fost mazilită, pentru multiplele-i gafe (vezi ce elegant, am definit incompetenţa?).

Păi bine măi tovarăşi politicieni. Chiar la modul ăsta v-aţi tămpit? Au nu vedeţi voi, oare, că susnumita nu se ştie cu învăţă¬măntul? Nu ştiu Ia cel superior. Dar la cel preuniversitar… VALEA PLăNGERII.

Să mă explic. Ea şi dedesubalterna ei susţin cu tărie că orele de educaţie fizică trebuie să se facă sămbăta sau duminica. Cică să nu meargă elevii transpiraţi la alte ore. De două ori GAFĂ. Odată că individele dovedesc, fără pic de ruşine, că nu ştiu nimic despre rolul orelor de educaţie fizică -practicarea sistematică, de către toată suflarea şcolară, a exerciţiului fizic. Apoi, un alt aspect deosebit de grav. Cănd susţii că elevii merg transpiraţi la orele următoare recunoşti că în şcoli nu sunt cele mai elementare condiţii de igienă. în ambele situaţii o singură soluţie – DEMISIA. Că la ei, onoarea există, dar lipseşte cu desăvărşire, Nea lancule!

Aştepţi reformă? Şi atunci cănd la nivel de inspectorat şcolar „depolitizat”, dar totuşi conform algoritmului, este adus drept adjunct o dăscăliţă care în ultimii ani a făcut modă şi modeling (sau modelins!!!)? Eu nu mai aştept! Să fie clar!

Sau cănd la nivel de unele şcoli au rămas drept „şefi” nişte epave. De pe vremea comu¬nismului. Care au legătură cu învăţămăntul şi instituţiile sale doar prin faptul că au folosit elevi şi angajaţi la ridicarea propriei lor vile sau în agricultură. Şi care se consideră în şcoală ca fiind pe propria lor moşie. în schimb ţin aproape cu personalul. Dar nu cu tot personalul. Ci cu anumiţi „personali”. Spre exemplu cu secretara. Secretară care, la început, n-a fost personală. Dar a devenit încet, încet. Secretara asta, sărăcuţa, a tot primit sarcini. Şi a primit atătea încăt n-a mai avut ce face. Şi i-a făcut o fetiţă. Directorului. Pe numele soţului. Că deh, secretele şi secretarele sunt de serviciu. Şi interesele îs. Dar de grup. Pe astea le-am trăit şi văzut!

Şi-atunci dragilor, sunt convins că urmează o serie întreagă de făcături. Pe care suspuşii o să le numească reforme.

Amar, amar şi grea durere!

Că directorul de şcoală va fi ales e bine!

Că va fi ales de către profesori şi de către elevi iară-i bine. Poate se vor trezi la realitate. Poate va dispare frica. Frica de-a spune lucrurilor pe nume. Şi pe faţă. Frica aceea cuibărită în oameni de pe vremea comunismului. Şi rămasă, în ţărişoara asta, şi acuma în capitalismul nostru neocomunist. Sau neocomunismul capitalist.

Dar să-1 aleagă primarul sau părinţii asta nu-i bine. în primul rănd că ar fi vorba de subiectivism. Şi apoi, Dumnezeu să mă ierte, dar în cele două sectoare analfabetismul şi corupţia sunt la ele acasă.

De exemplu. La o şcoală, directorul susţine o angajată. Cu soţ, bineînţeles. Care, dracu ştie cum, a ajuns consilier. Şi nu orice consilier. Ci personal. Personal şi propriu. Al pri(mai)marelui. Pri(mai)mare despre care se spune că-i şcolit. Dar nu se spune cănd şi unde. Nici vacă n-au avut acasă. Să fi folosit coada vacii… Şi care-i în permanenţă cu un chiştoc în colţul gurii. Asta da civilizaţie!

înţelegeţi, deci, cum va fi cu alegerea, nu-i aşa?

Mihai Baicu-Capu

---

ACUL EPIGRAMEI NU DOAR ÎNŢEAPĂ, CI ŞI COASE

OCUPANŢI
Ne-au ocupat străinii, roi,
Cotropitori venali şi hoţi,
I-am alungat, cu greu, pe toţi,
Să fim, azi, ocupaţi de noi!

CALEA TRANZIŢIEI
Românii-ar vrea să vadă
Un drum spre bunăstare,
Dorind” autostradă”,
Ei nu văd nici cărare.

ASPIRAŢIE
Unii, cât trăiesc sub soare,
Pot doar asta să conceapă:
Totdeauna vor să-nceapă
Săptămâna viitoare.

JUDECĂTORUL
Făr’ dreptate la-ndemână
Pentru onorar insistă,
Zice cu balanţa-n mână:
Eu împart ce nu există!

EDILILOR
Tot manifestându-şi ura
Şi bolnavi de rele toane,
Au înlocuit natura
Cu betoane!

CRIZA
In lume criza se-adânceşte
Şi mai în toţi, cam dur, loveşte,
Iar bursele falimentează
De când, mai nou, şi melci cotează.

EPIGRAMISTULUI CU SOŢIE AMATOARE DE TĂRIE
Soţia dându-i un ocol,
Ca de-obicei se plânge
Că are-n loc de alcool,
Doar epigrame-n sânge.

UNEI LĂUDĂROASE
Se laudă că e fecioară,
Dar spusa ei e într-o doară,
Căci noi, cu toţii, ştim că e
Doar în această zodie.

EPIGRAMISTULUI ARITMIC
Deşi cam des te critic
Rămâi mereu aritmie,
Dar îmi explic pe dată:
Tu n-ai făcut armată!

Mircea Micle

Deşi pericolul gripei aviare, este tot mai
ameninţător, totuşi, foarte multe familii doresc să vină barza.

PORCUL ŞI MISTREŢUL

Un porc ce nu s-a menţinut stăpân

La teica din ograda părintească,

S-a dus aiurea să-şi găsească

Un smoc de mac, de cânepă sau fân.

„Am fost naintea ta recunoscut!”

I-a grohăit mistreţul din cărare,

Scăpat de vânători cu-o tolbă-n care

A dat de bunătăţi şi-i vesel, c-a băut.

Domesticul, sălbăticiunii-i zice:

„ E fără noimă lumea-n cap, amice,

Când patimile n-au hotar, socot… ”

Mistreţul îi mai grohăie o dată:

„ O lume ce-i din veci-de veci

drogată

Ambrozie vrea, nu şi antidot!”

---

EPIGRAMA – MĂR CU TÂLC

Grădina raiului mai e ispită,

Adami şi Eve-n tihnă s-au prăsit,

Ca mărul, epigrama-i fruct oprit,

Dar indrăzneţii-şi fac „ afacere

vestită “.

In breasla lor, românii, îşi dedică

Frumoase fructe, după sex şi har,

Şi ies, cu haz, din cadrul bugetar,

Cu gust aparte, prompt la o adică…

La pomul lăudat, ca în zicală,

E loc de traistă nudă sau cu fală

Şi nu se lasă nimeni oţărât.

Da-n toamne multe face-şi loc o

frică:

Ai vrea s-apuci, ca o plăcere mică,

Un măr de Bucureşti… să-ţi stea

în gât!

---

Nu înseamnă că, dacă te-ai ars încercând să rezolvi o problemă, implicit ai fost şi un

pârlit.

Un cuplu “ideal”

Vulpoiul lâncezeşte,

Consoarta păcăleşte…

Interviu

– Doamnă, soţul dumneavoastră este un mare artist, desigur are şi nişte capricii, ce părere aveţi?

– Despre ce?!

– Despre capriciile lui…

– A… nicio problemă. El cu ale lui, eu cu ale mele.

Ioan Şiman

Domnilor, asta este situaţia. Nu are rost şi cred că nimeni n-ar încerca măcar să analizeze acest lucru. Este deja omologat şi chiar se poartă. La început, ca de fiecare dată când apare ceva nou, nu s-a sesizat fenomenul care astăzi, uite că, a devenit o modă. De fapt poate că este tendenţios să spunem aşa ceva, dar dacă urmăreşti evoluţia umană cu sau fără Darwin (am auzit că acesta este mort demult) sunt sigur că această amprentă este foarte vizibilă la fiecare specimen şi devine o modă sau poate o tendinţă socială. Pe undeva, probabil este această tendinţă feroce care să ne permită să spunerm’Tu ştii cine-s eu?!” Când eram copil şi eu foloseam această minunată propoziţie, destul de des, dar numai atunci când “prietenii” erau foarte decişi a mă căsăpi, cu aceste vorbe le aduceam aminte că mama avea casa plină de copii, fraţii mei, şi s-ar putea să facem schimb de “corecţii”. Propoziţia aceasta avea farmecul de-a linişti “nervii” partenerilor dejoacă şi ne luam… de altele.
Desigur că fiecare îşi doreşte mai mult, mai bun, mai uşor “de procurat”. Am putea spune că acestea sunt dorinţe fireşti şi este normal ca fiecare să-şi dorească un trai mai bun. Ce este foarte ciudat, după ce, anumite persoane, care au reuşit în această viaţă să-şi potolească burta proprie, după pofta inimii, după ce a reuşit ca gipul lui să-i facă umbră “Daciei” vecinului, care are şi el o “căsuţă” la care cu greu ajungi fără scări de pompieri, orgoliul individului şi setea lui de-a “pulsa” înaintea tuturor, îl duc până acolo, să dea o petrecere, cu toate că el în alte condiţii n-ar cheltui pe viitorii musafiri o ceapă, dar cum altfel să le arate baia lui cu Jacuzzi, piscina, deoarece gardul făcut de el, este ca la casele nemţeşti de altădată, din cărămidă şi-s înalte de 3 metri. Aşa că oamenii neputând să-i sară gardul, ori să-şi petreacă ochii prin el, trebuie să-i bage în curte, în casă. îl cam costă ceva pe individ ca să le vadă mutrele invitaţilor când vor vedea cât de bine este aranjat şi ce lucruri frumoase a adunat, ce tablouri are. Mai greu i-a fost cu cărţile. Spunea cineva că într-o lungime de metru “merg” 42 de volume. Aşa că şi-a luat, şi el acolo, zece metri liniari de cărţi… să fie!
A venit şi ziua în care şi-a primit musafirii, când a constatat ce rău a făcut, trăgănând atât de mult acest lucru, ca acuma să audă în propria-i casă că : “la cutare jacuzzii e zidită, că la ceilalţi era de-o culoare mată, că…” Asta este dacă s-a tot răzgândit şi uite că azi, mâine vor fi cartiere de vile şi oraşe de vile, ocazie în care el va deveni un cvasinecunoscut. Aştia-s ca oile, ce vede la unul şi ceilalţi se i-au după el. Dar omul nostru mai avea un as în mânecă. Va mai face încă o facultate. S-a înscris, mergea din când pe acolo, mai apăreau “taxe”, le mai plătea, a terminat-o şi pe asta. Cu această ştire, a terminării şi celei de-a doua facultăţi, spera să le rupă gura celorlalţi. S-a brodit că a fost invitat la o sindrofie. Aici tapa încontinuu discuţia pe cele două facultăţi absolvite. Un amic “îi face hatârul” şi-i arată încă vre-o zece persoane ce “absolviră” şi ele două facultăţi, ba printre ei erau unii care aveau şi doctorate. Adevărat era că doctoratele lor erau în alte “branşe”, dar le aveau.
Omul nostru nu mai putea suporta atâta ipocrizie şi s-a înscris într-un partid. Cu metodele proprii a ajuns “în capul” acelui partid şi, într-o zi, se vede prefect. Parcă i-au dat cu bota-n cap. A tânjit atât de mult să fie cineva ca să afle, că de fapt funcţia prefectului este o funcţie mai mult singulară şi nici măcar n-ai cui te lăuda. Nimeni nu poate spune ce grozav eşti, ce lucruri minunate faci, deoarece prefectul nu face nimic, el doar observă şi sesizează. Era cât pa’ci să-şi dea demisia când a constatat acest lucru. Păi o viaţă a
“muncit” să fie cineva, da “cineva de cineva” şi aici nimeni nu-1 întreabă nimic, nimeni nu-1 învidiază, ba uneori nici nu avea cu cine schimba o vorbă că nu mai era nimeni în biroul lui. Atunci i-a venit ideia şi s-a “apucat de lucru”. Ideia lui era “să scrie o carte” Acum această carte, ori o avea scrisă, ori a scris-o mai repede (ori i-o fi scris-o cineva) că după două săptâmâini a făcut lansarea ei. Unde? în holul prefecturii. Abia atunci şi-a auzit el vorbele dragi lui, vorbe după care tânjea de-o viată. Acum el era frumosul, bunul, inteligentul, memorabilul etc. A “devenit” omul care veghează la creşterea tineretului, puterea lui de influenţă, binele adus partidului şi judeţului, generozitatea etc. Toate aceste laude i-au plăcut atât de mult, încât şi astăzi se uită la filmele care s-au făcut la lansare…în biroul prefecturii!
Toma G. Rocneanu