Se mai întâmplă şi din acestea după cum se observă şi sunt bine primite. De fapt, în ultima perioadă, întreg CLBUL freamătă fără oprire. Este vorba că lunar avem evenimente remarcabile în domeniul pe care noi l-am îndrăgit, al epigramei. Aşa cum am mai arătat şi cu alte prilejuri, în afară de faptul că ne facem serios treaba cenaclieră, am reuşit să-i convingem şi pe alţii că “SPINUL” este un CLUB care trebuie respectat după roadele muncii sale şi dacă se munceşte, după cartea “Săgeţile ritmate” carte a clubului nostru, a urmat: Şiman cu “Descântec de ..răspăr” şi mai nou Domnul Filip cu “Filipicele” sale. Apoi a apărut revista “Spinul”, revistră de cenaclu care a avut un ecou mai puternic decât cele mai optimiste gânduri pe care le-am avut fiecare dintre noi. Era aproape firesc ca să ne resfeţe şi televiziunile locale şi prima care ne-a făcut un colaj de o oră a fost AXA TV, televiziune la care Domnul Micle cunoştea o parte din angajaţi şi a considerat că aşa ar fi bine să ieşim pe post. Şi uite aşa ne-am dat în spectacol timp de-o oră. Materialul urmează a fi transmis pe post. Atât ar mai fi de adăugat că simularea examenelor de bacalaureat, a blocat pe trei colegi în această acţiune. Au fost prezenţi la cenaclu şi în emisiunea AXA TV următorii: Bodnar Mihai, Andreea Nagy, Şiman Ioan, Micle Mircea, Bud Nistor, Filip Romulus, Viorica Găinariu şi Toma G: Rocneanu. A fost o şedinţă frumoasă, cu frumoase realizări, cu o discreţie specifică “actorilor” din club şi această peliculă v-a sta la baza realizărilor noastre având material original care depăşeşte conţinutul a două reviste. Cu alte cuvinte o nouă reuşită a Clubului “Spinul” din Baia Mare.
Acum trecem la altele. Ca să spun aşa, prima întâlnire de “afaceri” cu Domnul Şiman, am avut-o în 1996 cu prilejul “Zilelor Editurii Gutinul” la Sighetu Marmaţiei. Pe umerii dânsului apăsa volumul de versuri PRIN ANOTIMPURI care începe cu o frumoasă CONFESIUNE, eu am scos LĂCĂTUŞĂRIA şi DESTINE CONJUGATE. De atunci, tacit, dar parcă în cunoştinţă de cauză, ne luptam fiecare cu fiecare din noi, pentru a scoate din harul lui o altă carte, evident că fiecare pe specificului său. Concurenţa nu se realiza în acelaşi domeniu. Ne înscriam, cu scrisul, în plane paralele, dar totuşi concurenţiale la setea de muncă, la randament, la menţinerea tonusului la scris la cote cât mai înalte, la care se putea practica. Un timp frecventam împreună Cenaclul scriitorilor din Baia Mare, apoi ca şi Mircea Marian, ca şi alţii, Ion venea mai rar, cu toate că a văzut că o lansare de carte nu se poate face în familie şi prieteni, că sunt buni, sau altfel, în această branşă, tot acolo-i afli. Apoi când Mihai Bodnar a deschis Cenaclul Epigramiştilot la Baia Sprie, m-a rugat să-l însoţesc şi eu. M-am dus cu el deoarece îmi plăcea prezenţa lui. Nu te agasa cu discuţiile. Nu acapara discuţiile. Nu discuta ca să se audă. Discutam puţin, la obiect şi ne respectam, aşa cum ne respectăm şi astăzi, gândurile şi judecăţile fiecăruia, nehazardându-ne în bârfe sau judecăţi pripite, cunoscând că tagma aceasta, meseria aceasta de-a scrie, este una de invidie şi chiar ură, ce nu de puţine ori se revarsă în câte-o cronică a cărţii respective, vorba vine, a celui care a scris-o. S-a ajuns până acolo că pentru a ne sparge prietenia, acel care avea câteva cărţi de versuri scrise, să invoce că-mi scade prestigiul cărţii dacă punpersoane “neconsacrate” pe coperta IV. Şi eu făcusem lucrul acesta deja. M-a supărat acest lucru, dar mi-am dat seama că, intriganţii comit o eroare, deoarece, ceea ce eu scriam, nu mai scria nimeni. Deci era clar că dacă cineva-şi exprimă o părere despre cărţile mele, nu poate fi altfel decât la obiect, deoarece sânt puţini oameni care s-au sărutat cu moartea în mină. Totuşi nu am mai scris citate sau ziceri pe coperta IV. M-am apucat în cărţile mele să-mi fac “comiltoni” vorba Domnului Mihai, pe toţi prietenii mei. Aşa am scris despre fiecare membru al cenaclului, despre oamenii pe care-i cunosc şi unele fapte care ne-au înlănţuit zilele, încheind cu o cronică a unei cărţi de versuri scrisă de Domnul Şiman, cronică ce a fost tipărită în “INFORMAŢIA”, apoi am inclus-o în cartea “CART LA POARTA TRISTEŢII”, care este o componentă a volumului IV din MINERII ARDEALULUI. Am învăţat de la Şiman că nu poţi trăi singur şi fiecare are un confident al propriei lui scriituri. Am parcurs cei 12 ani de prietenie cu îndoielile pe care le-a avut fiecare, cu temerile lui, dar n-aş spune că satisfacţiile n-au fost la fel de mari, uneori ca şi nesiguranţele noastre. Când veneam din Baia Sprie de la cenaclul lui Bodnar, atunci a adus vorba Domnul Şiman despre acest Club al epigramiştilor. Nu numai că nu eram interesat fiind foarte preocupat de ceea ce atunci făceam, de fapt eram în complectarea colecţiei mele de sponsori, persoane deosebit de greu ai scoate la lumină şi care-ţi macină, dacă nu tot timpul şi inspiraţia, dar umilinţa şi starea de cerşetor ţi-o prezintă de câteori pot. Aveam impresia că domniile lor, erau convinşi că acesta era actul cultural, adică de câte ori te puteau umili, uneori între patru ochi, alteori făceau cam aşa cum face şi Gigi Becali când vorbeşte de banii lui. Asta ne rupea dintre ale noastre, dar cu toate acestea n-am rupt niciodată relaţia cu prof. Ioan Şiman şi nici n-am încercat să conducem o ceartă. Seninătatea şi încrederea ce o emana din el Şiman, aducea linişte şi în sufletele mai zbuciumate. Şi această tărie şi dorinţă a Domniei sale a fost atât de mare încât şi domniile voastre aparţineţi acestui crez al domniei sale. Din anul 2000 ne întâlnim mai frecvent şi am petrecut împreună mai mult de 400 de ore, timp în care am înţeles că omul la ori ce vârstă are idealuri dar şi percepte şi că de fapt nimeni nu şi-a terminat niciodată treaba întreagă propusă, dar este minunat să trăieşti într-un cadru intelectual de creaţie decât să bârfeşti viaţa politică: activitatea la care ne-am autobligat, evident cu concursul lui Şiman, ne
permite o detaşare faţă de tarele lumii, ne oferă o viaţă onestă şi corectă şi nu permite lâncezirea cerebelului. Acestui om care ne-a oferit cele câte am înşirat, eu atâta îi doresc viaţă: lungă şi continuitate! Să se bucure de sănătate, să-şi poată împlini cele dorite, cu toate că acum patru, cinci ani, nici nu visam să avem poziţiile pe care le-am obţinut până astăzi şi pe care sperăm să le menţinem.
Sănătate Domnului Şiman şi “La mulţi ani !!!”

Întâlnirea cenaclului epigramiştilor “Spinul”
Din 14 0ctombrie 2004
Aşa cum şi pe Domnul Bud nu de puţine ori îl bat gândurile de-a nu mai participa la cenaclu, de această dată şi eu ca şi dânsul eram hotărât să-mi găsesc altă preocupare în acest timp în care-mi petrec timpul cu cenaclu şi lucrările sale. Nici măcar “procesul verbal” al şedinţei din data de 5 nu l-am scris. Din care se vede clar că ceva nu este aşa cum trebuie. Şi toate acestea din cauză că ceva ne-a deranjat pe fiecare. Un prim indiciu ar fi neconcordanţa între noi şi alte organizaţii care folosesc “Sala cenaclului” dar şi stăruinţa ca cenaclul nostru să se desfăşoare în
aceleaşi zile şi ore cu alte activităţi a altor solicitanţi ale Sălii Cenaclului. Aşa stând lucrurile, citind şi ce scrie pe frontispiciul SĂLII ai impresia că alţii ne-au ocupat sala, poate cauza să fi fost modificarea zilelor de desfăşurare, (apropo astăzi iarăşi am modificat datele la care urmează să ţinem cenaclul), apoi ne-a afectat şi pe noi starea grea în care se afla doamna Găinariu, care căuta continuu pe cineva căruia să-i povestească necazurile domniei sale, cine ştie, cert este că treceam cu toţii pritr-o stare mai aparte, un puseu al stresului târziu care nu-i mulţumit cu numărul de victime, nici eu nu ştiu nimic precis. Cert este că uneori absenţa celorlalţi membrii ai cenaclului este foarte greu suportată de cei prezenţi, mai ales că nu odată am scris că prietenia între membrii Cenaclului “Spinul” este mai presus de ori ce. Dacă iar ne gândim că ne lăsăm de această activitate sunt sigur că ne va părea şi mai rău că nu ne vom mai revedea. Trecem peste astea şi ajungem la ale noastre. Ce să spun. Ideea este că agreem cu greu cea mai mică schimbare din viaţa noastră, cu toate că în ţara aceasta încă nu este nici un partid conservator.(pe atunci acela se numea “umanist”)
Acum că s-a întors şeful de la băi, era normal că şi dânsul avea tolba plină de critici care se materializau în speţă prin puţinătatea materialului oferit de cenaclieri în compunerea acelei antologii a Epigramiştilor din acest spaţiu al ţării.(este vorba de acei care n-au adus materialele promise) Cu toate cele verificate s-au adunat doar 90 de pagini. Domnul Bud Nistor prezintă intrevederea cu domnul Director al Bibliotecii Judeţene, Domnul Ardelean , care s-a obligat să tipărească domnia sa această antologie ca o preţuire a celor care au abordat acest gen literar şi care aduc un renume aparte oraşului şi mişcării cultural artistice de aici, căruia, Domnul Bud i-a dat asigurarea domniei sale, că sunt gata toate materialele şi urmează tehnoredactarea promisă ce o va face doamna Medan. Cu toate acestea a reieşit că unele materiale încă nu sunt în posesia Domnului Şiman, persoana competentă de-a dialoga cu ceilalţi factori de răspundere implicaţi în această întreprindere. Prin discuţiile purtate prin unele autoimpuneri, a rezultat că atunci când ne vom mai întâlni pe 8 noiembrie să ne aflăm cu lucrarea în faza de tipărire. Să sperăm că nu vom mai umfla termenii. Nici la această întrunire n-am fost mulţi, în afară de cei menţionaţi şi cel ce scrie a mai fost prezent Domnul Micle Mircea şi Domnul Fârte, ocazie cu care i-am imortalizat
cu o camera digitală din două părţi. N-am uitat să-i spunem: La mulţi ani, Domnului Mihai care a fost sărbătorit şi în cadrul Cenaclului Scriitorilor Baia Mare. La acea aniversare au mai fost sărbătoriţi şi domnii: Ion Burnar şi Rus Dumitru, personalităţi cenacliere născute în luna octombrie. Gânduri bune şi roadă bogată.

Poate nu ştiţi, dar din 14 februarie 2004, Cenaclul Scriitorilor Baia Mare şi Clubul epigramistic “Spinul”, au primit găzduire într-una din încăperile noii Biblioteci Judeţene, lăcaş care a fost inscripţionat cu sigla CENACLUL SCRIITORILOR ceea ce face ca să ne simţim şi noi acasă după—vre-o 50 de ani. Ca la ori ce mutare se presupun şi aici ceva reguli propri ale acestui aşezământ care este
Biblioteca Judeţană. Ei bine, aceste noi modalităţi de lucru şi posesie ni le-a propus Domnul Ardelean Teodor, directorul Bibliotecii Judeţene, fost senator, actualmente consilier judeţan, doctorand, profesor de română, om de-o remarcabilă cultură literară dar şi politică. Domnia Sa şi-a coagulat “forţele” intelectuale în jurul Bibliotecii şi la ora actuală am putea spune că omul politic Tedy Ardelean este un câştigător în acest sens. Era normal ca şi adunările noastre ale EPIGRAMIŞTILOR SPINULUI din 14 februarie să înceapă tot de aici din varii motive. Primul şi cred cel mai important, în acest local, care are toate utilităţile şi care prin concepţie a fost construit astfel, dacă este sediul CENACLULUI SCRIITORILOR din Baia Mare, este absolut sigur că un alt Cenaclu Literar nu v-a fii în continuare oaspetele bodegilor, dacă avem acest spaţiu. Cu atât mai mult, toţi conducătorii urbei, sunt interesaţi ca mişcarea literară băimăreană să fie cuplată, firesc, în jurul Bibliotecii Judeţene. Apoi ca să se înţeleagă că este vorba de ceva vesel a fost rugat să citească un epigramist: Domnul Ioan Şiman. Dar, de cele mai multe ori, nu-i cum se plănuieşte, ci-i aşa cum se nimereşte. Aşa s-a şi întâmplat deoareace vulpoii care nu doreau să piardă asemenea publicitate care era normală pentru Şedinţa Comună a celor două Cenacluri Literare de astăzi (televiziunile locale şi toate ziarele judeţene) s-au înghesuit, şi-au pus pilele în funcţie, unii chiar n-au băut în acea zi, pentru aşi face publice alte scrieri intoxicate de vapori toxici de alcool. Ca un făcut, acei care s-au înghesuit la inaugurare, la masă, au uitat să mai vină la şedinţa Cenaclului de acum aşa că….
După desfăşurătorul Cenaclurilor Literare reunite ale municipiului nostru, a citit Victor Tecar şi s-a reprezentat cartea domnului Şiman :”În creuzetul timpului” carte de versuri şi
anecdote pe care a prezentat-o prof, Romulus Filip. Şiman a ocupat doar “un loc în faţă”. După citirea “avertizată” a lui Tecar, a reieşit că are mari carenţe în scris şi o înfatuare fără de margini, neagreate de vorbitori. Au fost şi dintre acei care l-au minimalizat pe M. Preda punându-l alături de Victor Tecar. Asupra lecturii citite de el ş-au spus opiniile şi acei care au văzut în materialele prezentate doar o adunătură de texte, care momentan nu spun nimic, cu toate că se doresc nişte oglinzi ale unor personaje insuficient personalizate, chiar dacă sânt continuarea vieţilor anumitor personaje din primul volum. Evident că m-am ascultat şi pe mine care mi-am propus o “oglindire” a personajelor lui Tecar (observaţi că se vorbeşte de personaje şi nu de acţiuni) şi printre altele sau în paralel, şi despre cartea lui Şiman, mai puţin, deoarece nu i-am văzut numai coperta. În acest caz am reiterat faptul că după zece cărţi Domnul Şiman nu are încă o cronică de carte.La care domnul Săluc a motivat că poate lumea care face cronici nu agrează poezia cu formă fixă. Şi dacă n-o agrează nu trebuie analizată. Aici mi-au plăcut replicile lui Şiman care a spus că au câştigat “versurile” poeziilor pentru cântecele lor nişte amploiaţi, deoarece “poeţii” de grija de-a scrie versuri albe, versuri fără rimă, versuri moderne, au pierdut acest segment literar, prin excelenţă poetic şi ca răspuns lui Săluc “că poezia cu formă fixă se citeşte mai puţin”, Şiman a răspuns sub formă de întrebare: “Cea cu versuri albe este mai citită?”. Asta a fost atmosfera de închidere a discuţiilor după care la o ţuică s-au repetat fazele în care CENACLUL tinde să fie partinic cu unele persoane şi indiferent cu altele, care se pare că sunt mai productive, mai prolifice, ca acei care se bucură de laude, ce de mai multe ori se dovedesc că atâta ţin cât ţine cenaclul. Mă grăbesc deoarece peste două zile mai avem o şedinţă.