Domnilor asta este situaţia. Nu are rost şi cred că nimeni n-ar încerca măcar să analizeze acest lucru. Este déjà omologat şi chiar se poartă. La început, ca de fiecare dată când apare ceva nou, nu s-a sesizat fenomenul care astăzi, uite că, a devenit o modă. De fapt poate că este tedenţios să spunem aşa ceva, dar dacă urmăreşti evoluţia umană cu sau fără Darwin(că am auzit că acesta este mort déjà) sunt sigur că această amprentă este foarte vizibilă la fiecare specimen şi devine o modă sau poate o tendinţă socială. Pe undeva, probabil că este şi necesară această tendinţă feroce care să ne permită să spunem:”Tu şti cine-s eu?! Când eram copil şi eu foloseam această minunată propoziţie, destul de des, adevărat, dar numai atunci când “prietenii” erau foarte decişi a mă căsăpi şi cu aceste vorbe le aduceam aminte că mama avea casa plină de copii, fraţii mei, şi s-ar putea să facem schib de “corecţii”, propoziţie care avea farmecul de-a linişti “nervii” partenerilor de joacă şi ne luam…pe altele.
Desigur că fiecare îşi doreşte mai mult, mai bun, şi de se poate şi mai uşor “de procurat”. Am putea spune că acestea sunt dorinţe fireşti şi este normal ca fiecare dintre noi să-şi dorească un trai mai bun.Ce este foarte ciudat, după ce, anumite personae, care au reuşit ca în această viaţă să-şi potolească burta proprie după pofta inimii, după ce a reuşit ca gipul lui să-i facă umbră “Daciei” vecinului, care are şi el o “căsuţă” la care cu greu ajungi fără scări de pompieri, orgoliul individului şi setea lui de-a “pulsa” înaintea tuturor, îl duc acolo ca să dea o petrecere, cu toate că el în alte condiţii n-ar cheltui pe viitorii musafiri o ceapă, dar cum altfel să le arate baia lui cu Jacuzzi, piscina deoarece gardul făcut tot de el, este ca la casele nemţeşti de altădată, din cărămidă şi-s înalte de 3 metri. Aşa că oamenii neputând să-i sară gardul, ori să-şi petreacă ochii prin el, trebuie să-i bage în curte, în casă. Îl cam costă ceva pe individ ca să le vadă mutrele invitaţilor când vor vedea cât de bine este aranjat şi ce lucruri frumoase a adunat, ce tablouri are. Mai greu i-a fost cu cărţile. Spunea cineva că într-o lungime de metru “merg” 42 de volume. Aşa că şi-a luat, şi el acolo, zece metri de cărţi..să fie.
A venit şi ziua în care şi-a primit musafirii, când a constatat ce rău a făcut, trăgănând atâta de mult acest lucru, ca acuma să audă în propria-i casă că : “la cutare zacuzii e zidită, că la ceilalţi era de-o culoare mată Că…” Asta este dacă s-a tot răzgândit şi uite că azi mâine vor fi cartiere de vile şi oraşe de vile, ocazie în care el va deveni un cvasinecunoscut. Aştia-s ca oile, ce vede la unul şi ceilalţi se i-au după el. Dar omul nostru mai avea un as în mânecă. Va mai face încă o facultate. S-a înscris, mergea din când pe acolo, mai apăreau “taxe” la plătea şi a terminat-o şi pe asta. Cu această ştire, a terminării şi celei de-a doua facultăţi, spera să le rupă gura celorlalţi. S-a brodit că fost invitat la o sindrofie. Aici tapa încontinuu discuţia pe cele două facultăţi absolvite. Un amic “îi face hatârul” şi-i arată încă vre-o zece persoane ce “absolviră” şi ele două facultăţi, ba printe ei erau unii care aveau şi doctorate. Adevărat era că doctoratele lor era în alte “branşe” dar îl aveau.
Omul nostru nu mai putea suporta atâta ipocrizie şi s-a înscris într-un partid. Cu metodele proprii a ajuns “în capul” acelui partid şi, într-o zi, se vede prefect. Parcă i-ai dat cu bota-n cap. A tanjit atât de mult să fie cineva ca să afle, că de fapt funcţia prefectului este o fucţie mai mult singulară şi nivi măcar n-ai cui te lăuda. Nimeni nu poate spune ce grozav eşti, ce lucruri minunate faci, deoarece prefectul nu face nimic, el doar observă şi sesizează. Era cât pa’ci să-şi dea demisia când a constatat acest lucru. Păi o viaţă a “muncit” să fie cineva, da “cineva de cineva” şi aici nimeni nu-l întreabă nimic, nimeni nu-l învidiază, ba uneori nici nu avea cu cine schimba o vorbă că nu mai era nimeni în biroul lui. Atunci i-a venit idea şi s-a “apucat de lucru”. Ideea lui era “să scrie o carte” Acum această carte, ori o avea scrisă, ori a scris-o mai repede(ori i-o fi scris-o cineva) că după două săptămâini a făcut lansarea ei, unde? În holul prefecturii. Abia atunci şi-a auzit el vorbele dragi lui, vorbe după care tânjea de-o viaţă. Acum el era frumosul, bunul, inteligentul, memorabilul etc. A “devenit” :omul care veghează la creşterea tineretului, puterea lui de influenţă, binele adus partidului şi judeţului, generozitatea etc. Toate aceste laude i-ai plăcut atât de mult, încât şi astăzi se uită la filmele care s-au făcut la lansare…în biroul prefecturii!

La sărbătoarea unică la care am participat în nouă martie, sărbătoarea lansării cărţii de epigrame a Domnului Mircea Micle, carte care cuprindea 459 de epigrame, au fost prezenţi circa 70 de personae, oameni care au, sau au avut funcţii importante în municipiu, Domnul profesor universitar Brădeanu, de la universitatea de Nord, Directorul Bibliotecii Judeţene dr. Ardelean Teodor, redactorul şef al “Graiului” domnul Cozmuţa, ziaristului de rubrică culturală, domnul Andrei Fărcaş, operatoarea de imagine a bibliotecii, prieteni ai autorului, membrii Clubului “Spinul”, ziarişti, sriitori şi oameni de cultură, cunoscuţi iubitori ai epigramei.
Vorbitorii au scos în evidenţă nu numai valoarea lucrării cât şi activitatea profesională şi intelectuală a prof. ing. Micle Mircea care a predat pe parcursul vieţii domniei sale, în afară de obligaţiile profesionale ale funcţiilor tehnice deţinute la Mina Săsar, la toate tipurile de şcoli din municipiu: şcoli profesionale, licee, şcoli tehnice şi tehnice de maiştri, încununându-şi cariera didactică la Universitatea de Nord ca Şef de lucrări. Domnia sa a debutat astăzi cu această carte de epigrame “Regina…epigramelor”, dar în activitatea didactică dânsul este autor şi colaborator la diferite manuale şi suporturi de cursuri, la unele dintre manualele elaborate de alţi profesori a fost solicitat ca raportor de manual, cu mult înaintea debutului în epigram de astăzi.
Prin însăşi prezenţa unui asemenea auditoriu, denotă preţuirea de care se bucură domnul Micle, în urbea noastră, ca un cert creator de carte şi epigrame, cât şi un adevărat coleg pentru mulţi dintre noi, fiind un sprijinitor şi îndrumător în creaţie. Poate că acestea să fii fost mai mici dacă nu ne dădea şi un exemplu de viaţă familial, într-o lume în care căsătoriile au devenit accidentale şi prieteniile se măsoară în lei şi valută.
Activitatea epigramistică a autorului este foarte veche, în ziarele vremii, aflăm şi acum la rubrica “Basorelief” epigrame compuse de domnia sa prin anii ’80, ani în care mişcarea epigramistică din Baia Mare nu era încă organizată, cu toate că şi pe atunci se scriau, de către multe persoane epigrame, dintre care unele destul de reuşite cum erau cele ale fostului ministru al finanţelor şi al agriculturii: Decebal Traian Remeş, ale lui Gheorghe Roman şi ale altora.
Cert este că în actuala conjunctură, cu o asemenea organizare a epigramiştilor băimăreni, această creaţie epigramistică cunoaşte o amploare deosebită, atât în calitate cât şi în cantitate, prin decantările epigramiştilor a propriilor lor creaţii în volume, posibilitate de a stoca aceste creaţii(care aveau o viaţă efemeră prin ziare cu apariţii accidentale şi uneori în contratimp cu evenimentul pentru care a fost creată respective epigramă). În acest context, numai membrii Clubului “Spinul” din Baia Mare, au publicate un număr de şase cărţi din această specie literară. Cartea domnului Micle Mircea este un câştig pentru club, un câştig literar dar şi o carte de lectură plăcută ori cine
Felicitări din suflet şi să aveţi sănătate să vă duceţi creaţia acolo unde doriţi. Cu aleasă preţuire Toma

Am început această minunată zii, sub soarele acesta indecis de primăvară. Şi am început cu o analiză pertinenţă şi amănunţită a Nr.7 al revistei “SPINUL”, revistă care a fost sesizată cu multe greşeli care, dacă le-am enumera ar arăta cam aşa:
-greşeli gramaticale
-greşeli de scris ale cuvintelor
-greşeli de tennoredactare
-greşeli la epigramare
Toate aceste greşeli au fost recunoscute şi asumate de fiecare, pe felia lui, dar pentru noi nu a fost un prilej de bucurie, deoarece domnul Dinescu, epigramist din Ploieşti, fără a arăta tendenţios aceste lucruri, şi mult mai puţine aflate de dânsul, folosindu-se de prestaţia noastră slabă de care am dat dovadă în acel număr al revistei, a plusat prin revista noastră, deoarece a putut “lovi” câteva personalităţi care fac parte din conducerea Uniunii epigramiştilor, pe care revista noastră le găzduiau în acel număr. Spun acest lucru deoarece, din câte-şi aminteşte directorul revistei, domnul Romulus Filip, aproape fiecare număr al revistei “Spinul” a ajuns şi la Ploieşti, trecem peste faptul că mulţi dintre Ploieşteni au fost la Vişeu, de când se face Festivalul de umor a lui Perţa, şi unde domnul Şiman a dăruit revista noastră celor mai marcanţi epigramişti. Nu ne-am bucurat nici de faptul că “bătea şaua să priceapă calul” dar nici de faptul că acea revistă a fost “verificată” de mai mulţi colegi, şi totuşi s-au strecurat atâtea greşeli, unele copilăreşti. Nu ne-am ascuns după deget, ni le-am recunoscut fiecare, dar evident că domnul Şiman, care este redactorul şef al acestei publicaţii, a pretins ca la viitorul număr fiecare să-şi predea materialele gata corectate. Cu alte cuvinte, să-şi facă propria muncă de corector, neaşteptând ca redactorul şef să rezolve şi aceste neajunsuri. Desigur că multe din aceste greşeli, s-au datorat unor fapte mai puţin subiective, dar greşelile există şi trebuiesc eliminate din munca noastră.
Sub spectrul acestor scăpări împardonabile, am primit tema de-a face câte-o epigramă contra cronometru. Acest lucru a demonstrat, dacă mai era nevoie, că omul dacă nu este în pleinitudinea puterilor şi dacă psihicul suferă nici epigramele nu vor fi cele dorite. Poate şi datorită faptului că lipsea Domnul Bud Nistor fiind suferind fiind şi noi ne pregătiserăm să-I urăm MULŢI ANI FERICIŢI, acum când face trei sferturi de secol.
A sosit timpul în care domnul Şiman ne-a mai prezentat atât concursul de la Vişeu cât şi cel de la Sibiu, unde domnul Rodean este noul preşedinte al clubului. Pe parcurs am aflat dece una dintre invitaţiile care trebuia s-o primim de la un liceu s-a amânat, publicaţia Nord literar a fost prezentă acolo cu aniversarea a şase ani de editare şi a tipăririi publicaţiei cu numărului 70. Deoarece musafirii noştri ancestrali ne filau pe geamuri, am încheiat şi noi şedinţa de cenaclu termenul agreat de toţii pentru al folosi pentru denumirea lucrărilor Clubului nostru. De menţionat că a fost pentru prima oră de la fiinţarea clubului când nu s-a citit acest document de lucru cu toate că erau două numere adunate cu ocazia lansării cărţii de epigrame a domnului Micle Mircea volum ce se numeşte “În slujba reginei…epigrama” Altădată…

Toma G Rocneanu