Arhiva pentru Categoria » cronica sedintelor «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Se zvonea cu ceva şedinţe în urmă, că se va trece la testarea fiecărui epigramist al Clubului “Spinul” (oare de aceea lipsesc unii?), testare care va fi altfel decât până acuma. În speţă fiecare epigramist va aduce 10 epigrame făcute acasă şi în cadrul Clubului vor fi analizate de toţi membrii clubului. După ce domnul Filip a împărţit cele două proaspete “circulare de la centru”, domnul Şiman a dat curs calendarului de concursuri şi festivaluri epigramistice, care vor derula în aceast an şi “cuvintele cheie” pentru fiecare concurs. Am notat cerinţele acestor circulare şi mai ales acele cu care începe şi concursul pentru “Epigramistul anului”, proaspăt inclus în regulamentul de lucru al Uniunii Epigramiştilor din România. Al doua etapă spre cucerirea acestui râvnit titlu, este mai milt ca sigur, cumpărarea unei radiere. Scopul acestei ustensile este de-a corecta estetic greşelile din compoziţia epigramelor. Se pare că nu se admite ca acest lucru să fie făcut ca până astăzi tăind cu pixul şi continuam mai departe. Nu se mai admite aşa ceva. Într-un moment când gândurile mi-au luat-o razna, mă gândeam că ce ar fii mai bine să citim regulamentul ori să satisfacem cea mai recentă invitaţie adusă de domnul Micle de-a produce într-o “ oră culturală şi de bunădispoziţie în Ardusat”. În contra repriză există mai vechea cerere a domnului Bodnar de-a face un asemenea spectacol dar la liceul “Mihai Eminescu” din Baia Mare. Domnul Bud Nistor a dat citire celor care încă n-au adus situaţiile statistice, dânsul intenţionând să ne prezinte deja lucrarea domniei sale. De aici discuţiile fiind generale şi neinteresând pe nimeni, domnul Şiman a dat cuvântul domnului Fârte pentru aşi “expune” creaţia colegilor pentru ai fi audiată, receptată şi cine doreşte sau are eventuale “îndreptări” să le facă publice. De remarcar că toată lumea a fost de acord că aceste epigrame, ale domnului Fârte, erau descurajant de bune şi dacă s-a vorbit pe marginea lor, a fost doar a preciza unele elemente, care au fost mai mult scoase în evidenţă cu scopul de-a fi reliefate situaţiile dorite de creator. Sigur că şeful prin natura funcţiei, trebuia să afle greşeli incluse în epigrame. N-a aflat greşeli deoarece epigramele cu greşeli le-a uitat domnul Fârte acasă. Dacă până acuma unii scriau catrene şi doreau să fie epigramişti, acum mulţi dintre epigramişti se vor face “catrenari” sau “madrigalişti”. A fost un regal epigramistic şi după cum spuneau cei în drept, toate epigramele-şi vor găsi locul în revista “Spinul” Nr. 9. Epigramele au fost atât de savuroase încât domnul Filip, din rezervele lichide “uitate” pe acolo, ne-a dat să mai savurăm şi altfel de gusturi. În afara celor pomeniţi aici, au mai fost prezenţi domnul Mureşan şi doamna Aurelia, doamna Oancea şi domnul Ţîncaş. Lunea următoare avem invitaţie la Ocolul Silvic Baia Sprie. 28 ian. 2008

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Cine-ar fi crezut că după o viaţă la catedră, cam aceasta a fost profesia majorităţii membrilor Clubului “Spinul”, acum după pensionare se vor ivi şi alte examene, chiar dacă nu vor sta în faţa comisiei de examinare.
De curând, am primit o plăcută şi onorantă invitaţie la Ocolul Silvic Baia Sprie, loc unde altădată se adunau în afară de cadrele de conducere a Ocolului şi o parte din intelectualitatea oraşului în frunte cu domnul primar Barbuloviciu, profesori, patroni, consilieri. Acum a fost altfel. O situaţie fortuită şi în politica internă(şi primarul de Baia Mare şi cel de Baia Sprie au fost oaspeţii unei televiziuni) dar această nepotrivire s-a exprimat şi în plan economic, Ocazii care ne-a frustat pur şi simplu de auditoriu. S-au adunat, în afară de noi, încă cinci oameni. Dar aşa cum ne-am planificat şi pregătit, această “ieşire” a fost considerată ca o repetiţie generală a viitoarelor invitaţii primite, invitaţii pe care le vom onora şi probabil că atunci vom avea spectatorii promişi. Un asemenea afront, chiar dacă este involuntar, se resfrânge asupra fiecăruia, de aceea probabil că începutul acestei “ore culturale” a fost mai ezitant, dar când domnul Bodnar a dat “tonul” la citirea unei proze, fiecare şi-a revenit şi spectacolul propus a început să se deruleze. Printr-o înţelegere tacită, nu am vorbit de “funie în casa spânzuratului”, aşa că generoasa temă a dispariţiei pădurilor, v-a face obiectul altor întruniri. A citit fiecare membru al clubului în două reprize cel puţin 10 epigrame. Ziceau unii că domnul Şiman a citit 24 de epigrame şi au mai fost alţii cam tot cu atâtea. Selecţia epigramelor, pregătirea colegilor, a dus acolo că am făcut un spectacol reuşit…între noi, un spectacol în care ne-am preţuit şi bucurat împreună. În regia acestui spectacol, doamna Găinariu, a parafrazat în versuri, conţinutul cântecelor populare care, prin cuvintele versurilor folosite, includeau şi “pădurea”. Mulţumirile au fost din ambele părţi şi fiecare şi-a propus o reîntâlnire deoarece cu toate că se spune:”cultura este lumină” de această dată aici şi acum nu ardeau nici becurile.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Bucuroşi, nevoie mare, ne-am reântâlnit în data de 4 februarie, după ce cu o săptămână înainte am fost oaspeţii angajaţilor Ocolului Silvic Baia Sprie. Bucuria noastră, în afară de faptul că ne revedem, se datora şi faptului că ursul nu-şi văzu-se umbra, pe doi februarie, aşa cum se ştiu semnele din bătrâni, deci, chiar dacă s-au scumpit toate, măcar iarna nu va fi lungă. Lungi au fost “pomelnicile” citite de Domnul Şiman, printre ele era unul care venea de la domnul Culicovschi Gheorghe din Buzău şi altul din Bistriţa. În primul domnul Culicovschi ne solicită epigrame atât pentru “Glasul Buzăului” cât şi pentru viitoarele volume de epigrame ale domniei sale, volume care se doresc certificări ale epigramiştilor din întreaga ţară, deci şi a noastră. Ne precizează şi modul de a le trimite, adică pe dischetă sau CD. Este de înţeles această pretenţie de la o persoană care a trecut de opt decenii şi cu toate acestea, cu câteva zile în urmă, îmi certifică telefonic, faptul că a primit şi copiat e-meilul care i l-am trimis.
A doua invitaţie, care ne-a ţinut pe jar încă o jumătate de oră, este invitaţia de-a participa la “Festivalul naţional de umor “Mărul de aur” de la Bistriţa care a ajuns deja la a XXIV ediţie. Regulamentul de înscriere la concurs este greoi, sunt necesare atât cereri de înscriere cât şi curricule pentru fiecare participant, deasemenea mai există unele ambiguităţi chiar la secţiunea “epigrame”. Cine va dori va trece şi peste aceste mici imperfecţiuni şi se va înscrie şi în acest festival.
Cum s-a decis, de către şeful clubului, astăzi i-a venit rândul doamnei Aurelia să ne delecteze cu epigramele domniei sale, epigrame care s-au bucurat de aprecieri, ajustări dar şi critici care înfierbântă auditoriul şi creatorul. Am trecut şi peste acest moment şi din nou am primit “două vorbe”pentru a face o epigramă. Se obişnueşte acest soi de concurs contra cronometru deoarece este uzual la fiecare festival al epigramiştilor, aceasta este una dintre probele “forte” ale participanţilor. În acest caz şi epigramele noastre au fost şi bune şi nebune, după care am trecut anticipat să-i consumăm ofertele făcute de ziua lui, de către Vasile Mureşan. Atmosfera a fost cea dorită, după ce i-am cântat “La mulţi ani” .Poate că s-a procedat aşa şi datorită faptului că epigramiştii nu spun bancuri, sânt sătui de epigrame.
Cu preţuire T.G.R.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off