21 octombrie 2007

Nu-i un lucru aparte, în nici-o ramură culturală sau socială, să convoci pe cineva….după ce ţi-ai adus aminte de el, adică doar în momentul în care consideri că ai realizat tot ce trebuia pentru a se desfăşura respectiva manifestare culturală, cu mica observaţie: că ai uitat să inviţi şi participanţii. Poate să nu fi fost chiar aşa, dar celor din România, organizatorii Festivalului de Epigrame din Chişinău, le-au trimis invitaţiile cu câteva zile înainte de-a începe. Cum ei “nu s-au dat cu noi” şi “nici noi nu suntem cu ei”, asta a însemnat că nu se mai poate trece doar cu buletinul între cele două limbi de pământ. Să-ţi faci paşaport în timpul scurt în care ai fost solicitat, îţi trebuie taxă de urgenţă, care-i pentru unii un sfert de pensie. Acu, de, trebuia cumva să fac faţă chiar dacă am numărat de mai multe ori sumele…date altora cu acest prilej. Cu aceste documente în mână, după care am umblat atâta timp, mă simţeam ca şi în armată când mi-au dat “carnetul de serviciu”. Totuşi m-am liniştit puţin şi cum în ziua următoare trebuia să plec, am înţeles că mai sunt invitaţi epigramişti şi din Cluj-Napoca, persoane cu care mi-ar fi plăcut să merg împreumă pe moşia Marelui Ştefan Vodă. Contactez pe confratele meu din Cluj şi rămânem înţeleşi, să pornim la acest drum în aşa fel ca la ora 10 să ne întâlnim în Dej.
Trăgeam după mine un geamantan cu cărţi. Nu mi-am întâlnit confratele în gara din Dej, dar după ce mi-am găsit locul în vagon, am început să-l caut prin vagoane. După ce am făcut două tururi de lungimea trenului, am constatat că întradevăr colegul lipseşte. Am coborât din “Internaţional” în Chişinău şi confraţii moldoveni m-au luat în primire.
Printre atâţia oameni adunaţi acolo, în sala de conferinţe, era şi un tip, cam aşa cum îmi înmaginam eu la ora de istorie, că ar fi trebuit să fie Pârcălabul Arbore, un stâlp al istoriei, când observ că “stâlpul” îmi face sămn să mă duc la el. M-am dus. De fapt nimeni n-ar fii îndrăznit să nu-l asculte. “Arbore” acesta începe să mă descoase.:
-Nu-i fi tu Şiman din Baia Mare ?
-Io-s.
-Apoi numele tău nu-i tare românesc…
-Las’ că nici cu ale voastre nu mi-e ruşine. De câte ori vi le citesc îmi aduc aminte de Şantierele Naţionale, când se construia linia ferată Salva – Vişău.
– Pi cum aşa?
– Bini. Să nu-i cităm pe toţi .Cărare, Ciobanu, Ciocanu, Cojocaru, Târnacop, Lopată, Croitoru, Puică (noi avem găina). Mi-am permis această mică asociere de nume ale voastre, deoarece am observat cât de mult vă şicanaţi voi între voi, şi ce mult se gustă gluma prin părţile acestea, şi nimini nu se supără. Cert este că acei care au numele alea neaoşe româneşti, ori nu scriu epigrame ori nu le ies aşa de bine ca şi nouă… ăştia
-Domnule Şiman, încearcă un coleg de cenaclu, să-l aducă din Moldova în Baia Mare: Ştiţi că revista noastră este deja pe internet….
-Şti ce, acum eu vreau să vorbesc numai de-ale mele şi nu de-ale voastre. Aşa că…onorabilul nostru coleg, îşi continuă pâţăniile de dincolo de Prut.
După ce mă lasă “pârcălabul” , continuă povestea Şiman, îmi văd şi companionul de la Cluj-Napoca.
-Omule, tu unde ai fost? Când ai sosit?
-Domnule Şiman: eu am făcut aşa cum bine ne-am înţeles. La 10 am fost în Dej.
-Nu se poate domnule. Te-am căutat în tot trenul.
-Uite biletul. Şiman îi ia biletul şi, nu era o noutate, biletul colegului său era cumpărat în devans cu 12 ore. Deci Şiman a vorbit să se întâlnească la 10 AM şi el a înţeles PM. Aşa au putut rezolva acel lucru, să nu se întâlnească pi tren.
Ne-am luat locurile în sală, continuă Şiman povestirea, şi a urmat premierea celor mai deosebite creaţi. Îmi aud şi numele meu strigat acolo. M-am prezentat şi m-au premiat. Numai că şi acest premiu consta din cărţi ale autorilor din ţara, care n-a fost a lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, dar nici a lor nu este. Aşa că bagajul meu, geamantanul cu cărţi, de care m-am “descotorosit” răsuflând uşurat la Chişinău, a crescut din nou în volum şi greutate.
Din prinosul de cărţi primit la Chişinău, domnul Şiman ne-a făcut şi nouă cadou câte una:”pentru a le face recenzii ce le vom înclude în revista noastră”. Cică ce-a păţit el, dar noi…

Poveştile lui Şiman şi ale noastre nu s-au terminat, ba dimpotrivă s-au înteţit odată cu anunţarea de către Domnul Bud Nistor că urmează omagierea celor 80 de ani ai Domnului Ion M. Mihai, epigramist fondator al Clubului Spinul din Baia Mare. Au făcut elogii şi dovezi de preţuire a muncii depuse de Ion M. Mihai, preşedintele Clubului, Domnul Şiman, Domnul Filip Romulus, Doamna Găinariu, Domnul Micle, Domnul Bodnar dar cea mai înteresantă luare de cuvânt ne-a părut expozeul soţiei Domnului Mihai, care în puţine cuvinte a arătat că şi acum dragostea care i-a legat îi mai leagă încă. Au fost vorbe de-o sonoritate aparte care a fost receptate de fiecare participant, amintindu-şi partea frumoasă a tinereţii. S-a mai bucurat de aceste frumoase momente ale acestei sărbătoriri şi domnul Ţîncaş precum şi eu, momente care întotdeauna sunt unice în felul lor. Urându-i atât prin cântec cât şi prin grai, sărbătoritului “Mulţi ani cu sănătate” alături de Doamna Domniei sale, din nou ne-am grăbit să strângem deoarece, alţi cursanţi au venit de pe la ora cinci “să ne întrebe”…La Mulţi ani Domnule Mihai!

Sunt sigur că acest îndemn l-aţi auzit nu odată în viaţa dumneavoastră, şi totuşi el încă mai trebuie folosit şi destul de des, chiar pentru persoane la care, datorită vârstei, ar fi trebuit să-şi impună unele lucruri, deoarece nu toată lumea e dornică de observaţii, cu atât mai mult, cu cât această neatenţie împietează asupra altora.
Primul lucru, în care doresc să fiu mai “decis” este prezenţa la cenaclu. Avem deja trista experienţă, ca unii să promită cert acest lucru şi după această certitudine să nu mai vină de loc. În cauză sunt doamnele profesoare: Medan, şi Hendrea mai nou şi domnul Mihai care n-a venit un an la Club, cu toate acestea el s-a bucurat de aniversarea făcută de către membrii clubului, aniversarea vârstei de 80 de ani, ocazie cu care ne-a promis, că nu ne-a părăsit şi după câte s-a văzut, ne-a uitat. Ne doare mult acest lucru deoarece nu numai că este membru fondator, dar unui om de vârsta Domniei sale te jenezi să-i faci observaţii.
Poate unul dintre cei mai sobri membrii ai clubului, un om predestinat ordinii şi a limpezirii unor situaţii, o persoană care prin munca ce o depune, doreşte ca activitatea clubului “SPINUL” să fie privită la înălţimea rezultatelor ei, vorbim aici de domnul ing. Nistor Bud, cu atât mai mult cu cât, deja aceasta prestigioasă muncă, este bine cunoscut în ţară, domnia sa, datorită unor membrii ai clubului, nu poate să-şi vadă munca încununată, deoarece unii membri ai Clubului, n-au fost capabili, de cinci ani, să-şi adune un Curriculum vitaie necesar membrilor clubului pentru evidenţa respectivă şi mai nou, de un an, nu poate termina un album al clubului cu toate că pretenţiile pentru aceste materiale nu sunt de loc exagerate. Ne pare rău că uni membrii ai clubului nu consideră necesară colaborarea cu secretarul clubului, răspunzând prompt solicitărilor sale deoarece nouă ni le face, şi este obligatorie conlucrarea cu dânsul, pentru o clară evidenţă a clubului, o statistică a activităţii fiecăruia şi în final pentru baza de date a clubului. Poate ca măcar acum e vremea să înţeleagă fiecare, că nu este cazul să arătăm indiferenţă muncii de statistician şi organizare la care s-a înhăitat Domnul Bud Nistor şi noi, care nu facem nimic în acest sens, să mai privim şi de sus munca domniei sale.
Să credem că nu va mai fi necesară încă o intervenţie pentru a se limpezi şi aceste lucruri prin aducerea de către fiecare membru al clubului materiale cerute şi dacă se poate în acest an.
În final consider că este cazul să aducem mulţumiri Domnului Bud Nistor, secretarul Clubului “SPINUL” pentru stăruinţa de-a rezolva aceste baze de date ale membrilor clubului.

S-a stabilit în precedenta şedinţă a Clubului, să nu mai facem epigrame instantanee în timpul şedinţelor planificate, deoarece consumăm prea mult timp din cel afectat unei şedinţe şi este foarte neplăcut să stai cu “Jăndarii la uşă” cam aşa stau lucrurile la această probă şi mai suferă de frig, cursanţii care aşteaptă eliberarea sălii de cenaclu. Poate că n-am întârzia niciodată în mod curent, dar dacă observi că eşti aşteptat să pleci, creşte iritarea şi puterea de concentrare devine nulă. Nu doresc să spun cât de grozavi suntem noi “spinişti” dar atâta timp cât alţii se laudă cu noi, când pe uşă scrie “CENACLUL SCRIITORILOR” de ce avem senzaţia că cineva doreşte să ne scoată de aici, cu atât mai mult cu cât sunt destule săli goale la Casa de Cultură, pentru asemenea cursuri şi chiar în bibliotecă. Dacă nu se poate rezolva altcumva să schimbăm ziua, ora, dar ori ce om cu o judecată logică ştie că sub presiune numai Verdi se putea concentra. Noi nu suntem Verdi, dar nici nişte persoane chiar atât de mărunte pe care să le neglijeze fiecare.
Astăzi (12 XI 2007) ne-am adunat numai “de probă” , urmând ca în urma acestor dezbateri să decidem cum vom veni, respectiv dacă schimbăm datatele şedinţelor şi urmează să facem acest lucru, deoarece, epigramişti din Vişeu, cei care se considerau prieteni cu noi şi chiar judeţeni, aruncând cu vorbe slabe şi nu prea orientate către noi, care le-ar putea fi părinţi, în ori ce domeniu, mai puţin unul…. Se pare că numai noi i-am ţinut de prieteni, deoarece domniilor lor se ţin de şmecherii. Este vorba despre Concursurile-festivaluri care se ţin în Vişeu şi unde Perţa are grijă, ca atunci când citeşte ce şi cui urmează să acorde acele premii, să pună deoparte premiile cele mai grase pentru…ei. Am zis că se ţin de şmecherii deoarece ei în loc să plătească ziarului “Graiul Maramureşului” pentru publicitate, se folosesc de el ca propriul lor cotidian. Îşi laudă revista lor care este sublimă, dar nu o vede nimeni. De ce nu-şi publică minunatele lor realizări în mult botezata şi alduită revistă PUPĂZA. Pentru că unii bat din gură şi alţii fac socotelile cu folos. Am constatat că fac câte un număr numai pentru G. Corbu pentru ca dânsul să nu-i scoată din “Anale” epigramiştilor. Şi ca revista să nu fâşie trecând dintr-o mână în alta, se pune puţină pălăncă, cam atât cât un portbagaj de maşină.
Deci acesta era scopul :”dacă şi acuma se vor lua de noi”. Aflaţi că nu numai că s-au luat de noi, dar “umili” cum sunt ne-au spus că “de nu-i considerăm pe ei cei mai buni epigramişti din Maramureşul istoric, făcăleţul este-al nostru” . Modeşti cum ne ştim, prin epigramele trimise, domnul Adi Fârte i-a arătat persoanei că făcăleţul dumneaei suferă o mică redicţionare:inspre soţul domniei sale, domnul Şiman a răspuns atât de frumos lui Perţa că vă las pe dumneavoastră să citiţi singuri epigrama, şi lângă ei, Domnul Bud şi Domnul Micle le-au ţinut scutul de reflecţie a epigramelor înspre Vişău. Totuşi s-a dovedit nu numai la vişeoani şi la băimăreni că materia asta, chimia, nu este o materie uşoară, de aceea am rămas să facem ore suplimantare, când auzim pe Domnul preşedinte că ne întreabă: CARE A FOST TEMA OREI TRECUTE? Să fim iertaţi maiestre dar nu aţi uitat dece suntem aici?