Arhiva pentru Categoria » cronica sedintelor «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Suntem prezenţi ca şi altădată, toţi acei care, nu consideră întâlnirile epigramiştilor pierdere de timp şi nici consultările dintre ei frecuşuri, cu toate că aceste spuse nu au aceleaşi valenţe pentru fiecare. Suntem bucuroşi de fiecare dată când vedem că au reuşit să vină cei mai activi şi suntem probabil, cu epigramele, cu ceva mai “în faţă”. Preşedintele nostru se întremează, ocazie cu care şi-a dat prerogativele Domnului Bud Nistor care a condus lucrările.
Domnul Romulus Filip, unul din cei doi care au participat la Festivalul Epigramei de la Caransebeş, ne-a iniţiat şi pe noi din tainele desfăşurării acestei acţiuni de profil, unde lumea prezentă de la Caransebeş, atât producători de epigrame cât şi consumatori, s-au bucurat de Nr.7 al revistei noastre SPINUL şi mulţi au regretat că n-a ajuns pentru fiecare. Din cele spuse de Domnul Filip, participanţii la colocvii, au rămas uimiţi de faptul că noi “scoatem” acea revistă dat şi de faptul că este pusă pe site pe internet şi cu toate că acest lucru se întâmplă doar de două săptămâni, până azi(18 sept) site-ul a fost vizitat de 72 de persoane dintre care mai mult de jumătate s-au reîntors la el. Tot din expunerea Domnului Filip, a reieşit că nu s-au ţinut prelegeri, în afară de cei trei oficiali şi că Omul Nicolae Nicolae la 80 de ani de viaţă a primit un premiu de excelenţă, acelaşi premiu primind-ul şi Mircea Ionescu Quintus pentru 90 de ani de viaţă. Întâmplător, într-un moment de destindere, violonistul a cântat o piesă pe versurile scrise chiar de senior, moment în care omul a căzut într-o melancolie aparte. Acele versuri, spunea domnia sa, au fost scrise în anul 1936 de către dânsul, pe atunci fiind student. Premiile care au pus “cireaşa pe tort” au fost frumoase dar şi relaţiile dobândite cu această ocazie. Aceste relatări au stârnit un oarecare sentiment de neîmplinire în rândul epigramiştilor băimăreni, aici încă n-am putut realiza o asemenea sărbătoare a epigramei cu toate că se spune printre ceilalţi epigramişti din ţară, că după dotări şi activitate, am fi printre cei dintâi. La această problemă(despre colocvii sau festivaluri) au avut păreri angajante domnul Fârte, domnul Micle şi domnul Bodnar care spuneau că mai avem încă această posibilitate în municipiul nostru, dacă am ataşa această sărbătoare a Epigramei şi epigramiştilor, festivităţilor pricinuite de “Serbătorilor Castanelor” festivităţi ce au loc an de an în urbea noastră şi sunt “susţinute” prin buget. Cu toate acestea spunea domnul Fârte, mai trebuie de bătut la multe uşi, dar se va putea. Şi-a citit fiecare recolta de epigrame, unele văzute şi corectate de domnul Micle, printre care şi ale mele, după care s-a citit statistica de internet şi modul cum s-a încadrat revista în lume în cele două săptămâni.(A fost accesată din Chile până în Rusia trecând prin Madrid şi Ungaria, Moldova, de către cei 72 de curioşi). Deci a luat-o valul în lume. Referitor la costurile unei asemeni mişcări culturale pe ţară, Domnul Filip a precizat că suma cheltuită de caransebeşeni a depăşit 200 milioane. O altă problemă pe care ne-a destăinuit-o dânsul, a fost că a abordat împreună cu domnul Ardelean, posibilitatea scoaterii unui nou volum colectiv de epigrame în care să intre fiecare membru al clubului Spinul cu 40 de epigrame, lucru care încă nu este decis şi care, în dezbaterile noastre, a avut girul fiecăruia, deoarece s-a constatat că volumele colective sunt mai solicitate de publicul epigramistic având posibilitatea imediată de-a citi epigrame scrise de persoane diferite, pe aceiaşi temă.
Cu toate că, cronologic, ar fi urmat incheierea şedinţei, problema fiind de suflet, a avut o amplă desfăşurare. Domnul Nistor Bud a fost primul care a oferit flori în numele clubului, Doamnei Viorica Găinariu, persoana care împlinea o vârstă la această dată, dar sărutul a fost personal. S-a înghesuit şi Ţîncas, apoi fiecare am felicitat-o şi i-am urat în primul rând sănătate şi multe epigrame reuşite, multe concursuri câştigate. Pentru acei care n-au băut ţuică, vă garantez c-a fost minunată şi pregătirile care au fost făcute erau a unei adevărate gospodine. Să-i dea Domnul tot ce-şi doreşte şi în primul rând sănătate.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Cu toate că folosim acelaşi spaţiu ca şi “Cenaclul scriitorilor maramureşeni”, epigramiştii băimăreni, n-au acceptat niciodată un loc “următor” deoarece ei nu mai au douăzeci de ani, dar se străduesc din răsputeri să facă cinste acestui “Cap de ţară” cum în multe privinţe a fost dobândită această sintagmă de către maramureşeni. Cu toate că la nivelul clubului, epigramiştii băimăreni, nu şi-au propus “să rupă gura târgului”, creaţia care este prinosul muncii lor, este respectată datorită ţinutei sale la standardele actuale ale epigramei naţionale. Acest lucru este demonstrat de faptul că actualmente, unele reviste umoristice din ţară au publicat epigrame ale epigramiştilor băimăreni şi tot în acest context sunt învitaţi la toate festivalurile de profil (7-10 anual), la simpozioane şi festivaluri pe tema epigramei. La festivaluri, cu toate că noi ne numărăm doar 15, avem invitaţi câte doi membrii ai Clubului (Brăila are peste 200 de epigramişti şi invitaţi sunt doar pentru consacraţii)
Faptul că numai în acest an am fost nominalizaţi în 6 volume de cărţi de profil, şi, aşa cum spuneam mai sus, în unele reviste epigramistice din ţară, ideea ne duce acolo că în Clubul nostru, creaţia a devenit o preocupare sobră, de valoare ridicată care s-a impus în rândurile confraţilor, dar şi a cititorilor de epigrame. Am scris deja “cititor de epigrame”. De când e lumea şi pământul, indiferent de tipul de “realizator” acesta şi-a aşteptat elogiile din partea “beneficiarului” în cazul nostru – cititorul. Şi cum sadismul acestei întrebări “toacă mărunt” nu numai pe creatorul de epigrame ci pe toţi acei care scriu, conducerea Clubului “Spinului”, a luat hotărârea de-a se confrunta direct cu această întrebare: “Cât de citiţi suntem, câţi oameni mai citesc epigrame?”. Am făcut acest demers momentan, ca un cadou pentru frumoasa şi rodnica lor muncă, prin punerea Revistei ”Spinul” pe un site, particular şi care ne oferă această râvnită statistică. Au trecut 60 de zile şi site-ul ne spune că: în această perioadă, am avut 688 de “accesatori” dintre aceştia au devenit şi cititori de epigrame aproape toţi, ţinând cont că au accesat a doua sau a treia oră acest site şi au copiat Nr.7 al revistei “Spinul” de cel puţin 400 de ori. Pe site, există un număr de 218 accesatori care au citit numai epigrame (tirajul revistei noastre nu depăşeşte 150 buc.). Marea noastră surpriză a venit din faptul că acest site a fost preluat de încă zece distribuitori (directori) care amplifică răspândirea lui pe internet. Şi o ultimă surpriză sunt locurile din lume de unde am fost accesaţi: Chile, Madrid, Austria, Germania, Moldova, Ungaria, Elveţia Atena, San Francisco, Los Angels(partea de sud) Franţa, şi alţii Aceste punţi peste meridiane ne aduc mari satisfacţii, răspândind producţia noastră de epigrame tuturor cetăţenilor români care sunt departe de ţară, dar această confirmare ne obligă la mai mult. Poate că după această încercare reuşită, spunem noi, vom face un site doar al Clubului şi al revistei, dar deocamdată posibilităţile noastre sunt acestea. De cumva se doreşte accesarea Revistei “Spinul” Nr. 7 se poate face prin site-ul www rocneanu.ro.
Vă dorim lectură plăcută şi bună dispunere.
Toma G. Rocneanu

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Acest cenaclu l-am început cu ceva timp mai devreme, deoarece fiecare dintre noi a sosit din timp, fără a socoti că însăşi şeful a venit mai devreme cu o jumătate de oră. Din nou ne aflăm într-o perioadă de acumulări de materiale pentru ultima revistă din acest an, Nr.-8, revistă pe care am dori s-o terminăm de ziua României. Dacă tot era şeful era acolo, l-am informat atât despre statistica revistei pe internet, cât şi asupra unui articol, pe care l-am scris cu mare bucurie, deoarece din statistică luată de pe internet a reieşit că revista noastră “Spinul”, a fost citită de mai bine de 86 de vizitatori în această scurtă perioadă de două săptămâini, ceea ce practic ne măreşte numărul tirajului revistei cu încă o sută. Articolul a plăcut atât de mult domnului Şiman, că la luat cu dânsul şi l-a dus la redacţia “Graiului”. În ziua următoare acesta a apărut (10 octombrie) Cum am sosit la cenaclu punctuali, fiecare căuta să-i smulgă cât mai multe ştiri şefului clubului, deoarece pe adresa dânsului primin corespondenţa pentru Club, şi pe adresa domnului Filip, materialele pentru revistă. Eu, în ultimul timp, am fost angajat în mai multe lucruri şi n-am trimis epigrame la Timişoara şi Piteşti, dar acei care au trimis, îşi aşteptau răspunsurile. Este vorba de doamna Găinariu şi mai ales de domnul Nistor Bud care a trimis un număr mare de epigrame. Domnul preşedinte parcă nici nu auzea de cererile lor. Ba mai mult ne-a pus din nou la un concurs de epigrame dându-ne cuvintele impuse “ruginită şi brumă” Am motroşit mult şi cea mai reuşită epigramă a fost a domnului Mureşan, apoi ale domnului Bud, Filip, Găinariu, după care, fiecare şi-a citit producţia proprie care însă nu satisface şi nici nu-i suficientă viitorului număr. Domnul Bodnar ne-a citit o scurtă proză umoristică, Domnul Filip câteva epigrame reuşite urmând ca între a dânsului şi a domnului Bud să se aleagă epigrama care va stabili locul clubului în topul erarhic cu cele lalte cluburi din ţară. A avut epigrame bune şi Ţîncaş care n-a întârziat şi dacă la recenta întâlnire n-am “apreciat” epigramele domnului Halas, astăzi n-a venit. A sosit momentul în care şeful şi-a deschis geanta de unde a scos revista AG-Pe Rime, revistă care i-a publicat toate epigramele domnului Bud Nistor.
Cu toate că n-a fost ziua nimănui, Doamna Aurelia Velea, de bucurie că s-a întors în ţară din Cipru, ne-a făcut cinste cu băutură şi minciunele, cu salatine şi vin şi alte bunătăţi. Ne-am bucurat de bucuria dânsei poveştile deviind de la patriotism la cum se face ţuica din crupe. I-am urat cele bune şi ne-am bucurat că, după aproape un an, o revedem între noi. S-a decis aniversarea a 80 de ani a domnului Ion M. Mihai, cu toate că în acest an a venit o singură dată la club. Membrii clubului apreciază mult contribuţia dânsului la ridicarea prestigiului clubului şi colegii doresc să-l aniverseze aşa cum se cuvine
. Am crezut că s-a terminat cursurile ezotericilor, dar n-am terminat de strâns că au şi apărut.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off