Arhiva pentru Categoria » cronica sedintelor «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Î-mi povestea pe vremuri un profesor, că animalele simt anumite fenomene naturale şi chiar pericolele. Ţin să-i intregesc spusa: şi oamenii au aceste simţuri, numai că ei nu le acordă atenţia cuvenită. Fără a face un excurs prea mare, ieri s-a dovedit real simţul de afiliere şi proprietate a epigramiştilor. Toţi am sosit înainte de vreme şi de nu ne “scurgeam” în poveştile obişnuite, puteam începe lucrările în avans. Dar nu facem noi greşeli din acestea. Am găsit că totuşi au întârziat doi şi ne-am mai pus la poveşti.
Ce mi-a venit mie cu simţurile? După cum ştiţi, lunea trecută am fost programaţi în Sala Canaclului la concurenţă cu un curs…de nu ştiu ce. Astăzi povestea era cât pe ce să se repete, probabil de aceea ne-am pornit de acasă mai devreme şi trebuie să spun că “pe măsură ce ne sondau ceilalţi” creştea şi starea noastră de surescitare, şi se renăşteau foştii războinici în noi. Aşa s-a întâmplat că eram pe punctul de-a ne certa între noi, pentru o sală, care este de drept a noastră, dar “pe ici pe colo se mai strecoară şi alţii”, evident cu programul propriu. (Am reuşit să-i “dislocăm” din locaţia noastră, doar propunându-le să stea şi să ne asculte epigramele. S-au făcut nevăzuţi. Am rămas miraţi de “puterea” epigramelor noastre.)
Domnul preşedinte Şiman, văzând că unii s-au apucat să revorbească, ne-a oferit două cuvinte, ce aparţin limbii române, din care să mulăm o epigramă. Umbra proaspătului dispărut, a domnului Roman Gheorghe, ne-a copleşit şi după acel minut de reculegere, epigramele noastre s-au transformat în : catrene şi madrigaluri. Cu toate acestea se pare că se lucrează mai bine şi cu

rezultate bune, cu ecou simultan în creaţia impusă, obicei notoriu în concursurile epigramistice. Mulţumirea şefului era reală şi a complectat-o faptul că materialele necesare viitorului număr al revistei, în premieră este deja adunat.
Nu ştim ce lecţii va ţine Domnul profesor Grall, care a apărut deja între discipoli, (am remarcat printre cursanţi mulţi cunoscuţi:profesori de educaţie fizică, foşti directori, informaticieni, Profesor Bogdan Constantin şi inf. Matei Sandu). Nu ştiam că profesorul Grall este orb. Am aflat doar azi. Ştiţi deja trebuie efectiv să facem revista….aşa că ne vedem în 21 iulie (Ce-i dacă “a trecut” Prorocul Ilie, ‘om muncii mai cu sârg). Şi vom face acest lucru cu atât mai mult cu cât ne-am lăudat destul în numărul trecut al revistei noastre. Trebuie să ţinem şi la tăvăleală nu numai la… “Din cauza evenimentelor politice, Cenaclul Scriitorilor Baia Mare, după ce s-a suspendat o lună, se mai amână cu încă o lună” da, dar epigramiştii tocmai de aici îşi iau pâinea. Deci nu vă gândiţi la vacanţă.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Zic să nu fim zilnic urâcioşi şi cârcotaşi. Ne adunăm de fiecare dată la cenaclu, bolnavi de curiozitate să vedem ce noutăţi mai are fiecare, ce-a mai tipărit fiecare, ori, un lucru ce se divulgă mai greu, cine îi este sponsorul. Nu în ultimul rând, ce epigramă mai grozavă a compus sau descoperit, sau ce “răspunsuri” am primit de la un concurs ori de la revistele cu care colaborăm. Deci stresul este foarte accentuat până ne vedem. Printr-o răsuflare adâncă, ne vom debarasa brusc, de toate ştirile acestea, în faţa tuturor membrilor clubului, oameni care te-ar asculta cu plăcere, dacă nu ar face şi ei exact ca tine. Adică să-ţi “vândă totul” dintr-o singură suflare. Acum existau şi alte motive să ne revedem cu toţii şi să ne deşertăm informaţiile acumulate. Pentru prima oară, se aude, că nişte tineri demonstanţi “l-au vizitat pe Iliescu – la sediu – “ punându-i întrebări la care amnezia domniei sale nu i-a permis să răspundă până acum, dar ca un complice, cu toate că se cunoaşte că nici guvernul nu agrează nu ştiu cât persoana mai sus citată, în această conjunctură, se pare că este de acord cu ce a făcut dânsul pe vremuri. Mai mult “se spune” că sunt simpatizanţi din umbră la fostele acte care se derulau în acele porniri primare, aşa zisele mineriade…ştiţi voi când s-au petrecut alea?. Uite că am prins şi eu amnezia fostului preşedinte. Unii sunt de acord că ceea ce se zvoneşte acum, este deja o întâmplare certă. Sincer să fiu, este greu de crezut povestea, dar spun unii că s-a anunţat oficial : “începând din data de… că anul nostru, anul românesc s-a scurtat cu o zi şi o oră”. Cum au evaluat lucrurile cu acele calendare: maiaşe, aztece şi altele nu s-a cunoscut exact, de fapt nici chiar a bunicilor noştri nu suntem precişi cum era, deoarece n-aveau ceas, dar nici nu erau stresaţi de probleme. Chestiunea era să amâne cât pot foncirea. Dar uite că de acum se zice: şi zvonurile sunt mai sigure ca legile, că anul nostru de acum va avea o extindere de 363 de zile şi 23 de ore. Cum este firesc în ţara noastră, până acum nu se ştia nimic despre această intenţie (apropo de ce-a spus ministrul educaţiei:”de ce n-au intervenit sindicatele înainte de promulgarea legii?”) Dacă dânşii ar fi fost corecţi, ar fi spus, că acel proiect de lege n-a fost publicat pentru “prostime” spre a fi discutat. Şi acum, ca de atâtea alte ori, suntem puşi în faţa faptului împlinit. Din surse sigure se cunoaşte că deocamdată, învenţia asta cu lungimea sau scurtimea anului, încă nu s-a brevetat nici la OSIM şi
nici în altă ţară. Zic unii că nu s-a făcut public acest lucru, deoarece există un mic impediment. Cică este vorba de inerenta fluctuaţie a PIB-ul României, care se pare că va scădea în noile condiţii, ori poate va creşte productivitatea muncii (datele acestea sunt strict confidenţiale, nu ne obligaţi să le spunem) Problema aceasta, cu toate că n-a ştiut-o nimeni, se pare că se dezbate de mult timp, cu uşile închise. Ciudat este că până ieri, toţi care “scăpau păsărica din gură” se limitau a vorbi doar de efectele anului scurt, asupra PIB-ului, a productivităţii muncii, numai ieri la o şedinţă de presă, o persoană nu prea stilată, a pus o întrebare mucalită guvernului: “Cum aţi putut reduce zilele anului?”
Atunci Ministrul de resort, Ministrul Muncii şi Protecţiei sociale(care a fost în Baia Mare la sărbătorirea viitorilor pensionari din învăţământ) a spus: “Anul nostru românesc a ajuns mai mic ca număr de zile şi ore, deoarece s-au ajustat costurile. Prin această metodă am ajuns la acest număr de ore şi zile mai puţine. Asemenea ajustare a fost posibilă, deoarece am desfiinţat mineritul şi armata populară, şi “veniturile” de acolo, cu care altădată se sărbătorea “Ziua minerului” şi o cotă, puţin mai mică ce revenea de la difuzarea în ziua de joia a “Ora armatei”. În acest context ne mai existând aceste profesii şi nici asemenea categorii sociale, drepturile lor, câştigate cum ne-au spus dânşi, prin lupte şi jertfe, succese pe care dânşii le aniversau ca pe propriile lor sărbători, acum pentru acestea nu se mai alocă fonduri. Fondurile economisite se vor aloca “serbării berii” în fiecare localitate din ţară. Acum cred că înţelegeţi că nu vor mai exista “zilele sau orele ălora”. Deci automat calendarul….

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Nu cred că vă spun o noutate, reiterând vorbele unui om de duh, dar se pare că este purul adevăr că: oamenii de cultură, artiştii, “sunt ca şi copiii” în sensul că mai păstrează inocenţa copilului, dar şi că sunt foarte uşor de supărat, chiar printr-o simplă contrazicere. Până la ce este democraţia între artişti…ehei. Se mai brodeşte încă o zicătoare zilei respective şi anume:”Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă”
În ziua mai sus menţionată, căldură mare domnilor, nu s-a ajuns la cenaclu cum se întâmpla de obicei. Domnul Şiman reţinut de pierderea unei surori, a absentat şi i-a dat toate prerogativele domnului Nistor Bud care urma să conducă lucrările din ziua respectivă. După cum se ştie Domnul Bud Nistor este un om integru şi şi-a planificat un desfăşurător deosebit pe care era sigur că o să-l respecte. Dată fiind rigurozitatea problemelor propuse, cerinţa de-aşi asuma fiecare sarcinile ce erau necesare a fi realizate cu responsabilitate şi în termen, se pare că Domnului Filip nu i-a convenit aerul impus de domnul Bud acestor demersuri şi oarecum l-a supărat pe acesta printr-un mod mai uşuratic de-a aborda problemele. Grava problemă este că Domnul Şiman are vederea mult atenuată şi nu mai poate realiza ceea ce altădată-i făcea plăcere – REVISTA -. La această problemă a cerut o rezolvare domnul Nistor Bud. Au fost şi propuneri ale doamnei Găinariu de-a o da cuiva s-o scrie contra unei sume. De fapt poate că nu s-a înţeles clar despre ce-i vorba. Nu scrierea revistei este problema ci redactarea ei. Din aceasta se vede câte funcţii “ocupa Şiman” în conceperea revistei. La această replică domnul Filip a dat răspunsul că dânsul va termina de redactat revista şi eu am susţinut că o voi scrie. A rămas în suspensie când primesc materialul deoarece la şedinţa care urmează, normal ar fi să o lansăm. După ce a participat la nefericitul eveniment, Şiman s-a întors şi…s-a apucat să facă revista, deci toate au rămas cum au fost…Din toate discuţiile purtate, domnul Micle a notificat că lipsa de atâta vreme a domnului Mihai este o adevărată sfidare a Clubului, deoarece în ultimul timp este văzut în foarte multe activităţi culturale numai la SPINUL nu mai activează. Ne-am bucurat de prezenţa domnului Fârte şi ne-a îngrijorat starea sănătăţii domnului Bodnar. Cu toate că avem tot materialul, se pare că ne-am întins prea mult în vacanţe şi sărbători deoarece lucru la revistă este doar la începutul şi sfârşitul lunii, din câte ştiu, nu se amână ca şi procesul de învăţământ. Fiindcă a fost sărbătoarea împăraţilor Constantin şi Elena, Ţîncaş a venit mai târziu de la un elenit ce coincidea cu lucrările noastre. Ce să mai spui :Spor la muncă pentru Nr.6, tovarăşi!

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off