Reîntâlnirea epigramiştilor băimăreni
din 5 iunie 2006
De regulă la Cenaclul Scriitorilor din Baia Mare, dacă s-a făcut o ieşire în alt spaţiu, ieşire care este şi într-un timp intermediar între cele două săptămâni, viitoarea reîntâlnire se v-a organiza doar la timpul care rezultă din periodicitatea întâlnirilor. Da, dar, aceste lucruri nu sunt agreate de Domnu’preşedinte al spinoşilor. Şi uite aşa ne-am reîntâlnit după o săptămână, nu după două cum obişnuim. Cert este că ne place să ne întâlnim, dar nu trebuie să le ştie chiar pe toate şeful.
Greu a fost de început şedinţa asta. Cu toate că numai domnul Bodnar a întârziat şi nici
dânsul tare mult, Domnul Şiman a descoperit, după atâtea încercări şi probe, cum se poate tipări o revistă de către Domnia lui, şi asta după ce şi-a tipărit 11 cărţi, apoi revista noastră “Spinul” şi “Suvenirile de la Buziaş”, acel caiet cu 33 de epigrame şi opt rondeluri în care-şi redă toate sentimentele pe care de noi le cam ascunde (“Rondelul egoist”, “Rondelul şnapanului”, “Rondelul ipocriziei” etc.) şi opt sonete în care ne regăsim fiecare gândurile singurătăţii şi multe păreri de rău, pe care nu are rost să la înşirăm aici, deoarece acestea sunt la fel la fiecare. În conlucrare cu persoana care i-a realizat coperta, s-a ambiţionat şi i-a forţat mâna omului, ca să-i scoată o copertă color pentru “Caietul de Buziaş”. Cu coperta colorată, a observat că nu numai caietul, dar şi fotografia dânsului arată mai bine ca el, de aici regretul că el ne-a vândut “caietele” necolorate, care erau mai ieftine, când putea să le vândă pe acestea care…..
Toată această treabă ne-a luat mai bine de-o jumătate de oră. Şi eu şi alţii, am început să murmurăm. Atunci şeful a căutat două cuvinte “comparaţie” şi “pot” şi ne-a dat extemporal. “No-a faceţi epigrame!” S-a lăsat liniştea. Doar pixul Domnului Filip ne mai aducea aminte că prin secolul XIX s-a inventat alfabetul Morse. Cum nu toată lumea a fost radioamator, Domnul Nistor Bud a întrebat care-i scopul acestor « manevre » zgomotoase, moment în care Domnul Filip a răsuflat entuziasmat : »No acum scrie şi pixul meu». N-a lipsit mult şi am şi auzit ce ştia să scrie acel pix. Cu toate că nu s-a menţionat cât de lungă-i pedeapsa, mă scuzaţi, câte epigrame calde trebuie de făcut, cu excepţia Domnului Micle care a putut realiza şase epigrame, ceilalţi au făcut câte două. Le-au citit pe rând fiecare şi şeful a apreciat munca noastră, spunând că n-am bătut degeaba cu pixul în masă. Toţi am fost antrenaţi în treaba aceasta şi posibil să fi fost o reuşită generală. Aprecierile au fost revărsate asupra epigramelor Doamnei Hendrea, a Domnului Micle, a domnului Bud Nistor şi parcă mi-a zis şi mie ceva, posibil : « să nu mă încred ».
Apoi s-au citit epigramele din revista “EPIGRAMA”, epigrame care ne-au adus fel de fel de insatisfacţii şi poate că nu i-am bârfit pe toţi, dar nu cred că au scăpat prea mulţi de bârfele noastre. După acestea, în sfârşit, mi s-a permis să citesc şi banalul « proces verbal » dresat pentru ultima ieşire de la GRUPUL ŞCOLAR « Gheorghe Lazăr » din Baia Mare. Toţi au fost mulţumiţi de…activitatea pe care a prestat-o Clubul acolo. (ciudat a fost că nimeni nu m-a întrebat de unde am ştiut că Domnul Micle a citit 30 de epigrame deoarece eu nu le-am numărat, dar s-a potrivit ca din tavanul clubului, cam la frecvenţa cu care citea Domnul Micle câte-o epigramă, cădea şi câte o picătură de apă. Picăturile le-am numărat eu). După ce s-a făcut această estimare măgulitoare, au început criticile…pe care sunt sigur că bănuiţi ce desfăşurare au putut avea. S-a ajuns până acolo încât s-au dat şi unele indicaţii de regie, pentru o viitoare ieşire. Dintre acestea cele mai pertinente au venit din partea Domnului Bodnar. Răsfăţaţi cu cafea de către Doamna Hendrea (este vorba de cei şapte…prezenţi), ne-am oprit din rumoare şi parcă la comandă toţi ne-am aruncat ochii pe geamuri. Era trecut de ora 18 şi nimeni nu se uita la noi prin geamurile termopan. Ezotericii nu veniseră. Atunci am realizat că ei şi-au luat deja vacanţă.Numai noi “Spinoşii” şi parlamentarii mai muncim în ţara asta. Ca să vezi domnule cum apar asocierile. Nu trebuie uitat că Domnul Filip a spus că are toate materialele pentru a realiza revista noastră. Atunci un zâmbet ne-a fluturat pe feţe. Noi vom avea revistă dar parlamentarii nu. În sfârşit avem şi noi ceva ce mai marii ţării n-au. SÂC ! Nu au prins poantele acestei şedinţe animate: Familia Velea, Gabriela Medan, Domnişoara Ciumău, Doamna Găinariu, Domnul Mihai, Domnul Fârte, Domnişoara Nagy Andea. Vă doresc o vacanţă profund odihnitoare şi fără “copemsate”

Ţinută la data de 15 iunie 2004, a avut o prezenţă foarte slabă, frecvenţă care era susţinută doar de patru membrii ai cenaclului. S-ar fi putut motiva această frecvenţă slabă prin faptul că s-a brodit a avea aceiaş dată de desfăşurare şedinţa noastră, cu comemorarea morţii Marelui nostru Eminescu, eveniment care s-a bucurat de prezenţa unor persoane cu ştaif în cultura Judeţului nostru şi care erau invitaţi de domnul Fănăţean Dumitru la Baia Sprie. Domnul Fănăţean fiind directorul lăcaşului de cultură din acel oraş, a avut printre invitaţi şi pe domnul Mihai. Domnul Micle şi-a început periplul peste hotare, iar domnul Filip era deja la băi. Deci nu erau absenţe nemotivate acestea, erau doar absenţe. Domnul Şiman a prezentat ultima apariţiei a revistei „Epigrama”, publicaţie centrală, de capitală, unde îşi găsesc nu de puţine ori spaţiu de publicare şi membrii clubului nostru. De această dată, în revista „Epigrama” s-au publicat materiale semnate de domnii: Bud, Micle, Şiman şi doamna Găinariu. S-a mai anunţat de către domnul Şiman, în prezentarea care a făcut-o, cum că, revista îşi exploatează unele drepturi cum ar fi:ordinea şi cantitatea materialelor publicate, imixtiuni în text şi altele (de fapt mai multe nici nu trebuie dacă „se umblă la texte” toate epigramele pot fi ale unui singur autor)
Domnul Şiman a precizat că a primit o ofertă de:”Antologie a Epigramelor Judiciare Româneşti”, antologie care îi solicită pe epigramişti să-şi selecteze, şi să trimită aceste materiale la Buzău, preşedintelui cenaclului de acolo, Domnului Culicovschi. A prezentat materialele pe care apoi le-a lăsat pe masă pentru consultare. Menţionez că la această şedinţă au fost prezenţi : doamna Găinariu, Domnul Bud, Domnul Şiman şi Rocneanu care notează aceste lucruri.
Am aflat cu tristeţe că al nostru coleg „Baicu Capul”, umblă într-un picior (celălalt i-a fost amputat) ca să afle pe cineva care să-i ofere o proteză în locul piciorului lipsă.
S-au citit epigramele la temă, unde fără modestie m-am înfipt. Apoi şi-a prezentat producţia doamna Găinariu, Domnul Nistor Bud, care fiind invitatul „Simpozionului salvării castanetului”, simpozion de extindere internaţională, unde domnia sa a prezentat un material ce însuma 60 de pagini din care, cu zgârcenie ne-a prezentat lucruri inedite, în care dânsul este declarat excelenţă. După acest scurt excurs, în ce era şi ce nu mai este castanetul băimărean, ne-a prezentat şi epigramele domniei sale în număr de trei la tema dată. Apoi a reluat cuvântul domnul Şiman care şi-a citit şi el tema.
Acum a urmat un lucru neplăcut. Nu comentez faptele, dar Doamna Găinariu, dacă ce spunea dânsa era real, avea multiple metode de „rezolvare” ale acestei păreri nefondate după opinia mea, într-un mod mai cult, mai elevat, chiar şi printr-o epigramă. Dânsa a ales vocabularul şi tonul care o dezavantajează cel mai mult şi-i scade prestigiul a tot ce a muncit în „epigramă” în care a avut şi multe succese. Ne-am văzut în faţa ochilor cu două persoane:una cu aspiraţii la cultura ţării şi o alta care pe un ton suburban, nu se poate controla în relaţiile cu colegii. Poate şi dânsa să-şi fi dat seama, dar noi ceilalţi am regretat profund ”scena” propusă, lăsându-ne un gust amar în gură, într-o vară lungă şi fierbinte, făcând ca ultima întâlnire din sezon să fie tristă. Spun pentru ultima dată acest lucru: pe mine nu m-a încălzit „epigrama dânsei” ca şi construcţie deosebită a limbii pe care-o vorbim şi nici nu am căutat punţi „de-a fi cineva” prin ea. Toţi cei care formează acest nucleu erau nu demult CINEVA în oraşul nostru Am fost atras aici de prietenia deosebită între nişte oameni care au realizări imense în viaţa lor, şi care au considerat că se pot relaxa intelectual prin construcţia acestor epigrame, ele nefiind scop ci doar posibilitatea de exprimare, nu folosim epigrama propriu zisă ca trambulină ci sarcasmul, luarea în derâdere a unor apucături care se manifestă pretutindeni printre concitadinii noştri. Deci prin cultura pe care o au, prin varii cunoştinţe în diferite domenii, au considerat, că se adresează doar acelora care pricep nivelul acesta de prezentare, acum că mai pot îndrepta unele lucruri, din lumea aceasta atât de rea, prin conceperea de epigrame care nu sunt doar fraze tipice de :”fă aşa sau aşa” ci la un anumit nivel, îndreptări care, acelor ce le pricep le este solicitat şi intelectul dar şi sufletul. De la asemenea oameni am considerat că nu sunt puţine lucrurile pe care le-aş mai putea încă învăţa de la ei. Pentru asta sunt aici şi după refulările care ni l-e-a „servit” doamna Găinariu m-au pus pe gânduri aceste manifestări, deoarece ştiut este că a te certa cu cineva astăzi este destul să deschizi uşa apartamentului, nu să frecventezi un cerc elitist.
Tema la care trebuie să transpirăm în această vară este :”Păsări migratoare”
Pe perioada de vară mi s-au publicat câteva epigrame. La unele contribuţia Domnului Şiman a fost deosebit de meritorie de aceia-i mulţumesc şi evident că-i mai aduc de lucru.

Pe marginea
Şedinţei din 20 martie a clubului “Spinul”

În primul rând se observă un absenteism destul de ridicat al membrilor cenaclului la această şedinţă. Cum absolut toţi membrii “Spinului” sunt persoane de caracter, nu se pune problema neseriozităţii, a lipsei de dragul de-a absenta. Domnul Mihai este “separat” de colegi de-o mai veche răceală care-l iubeşte nespus şi care încearcă să se cuibărească an de an în trupul domniei sale rebegindu-l, dar ce este mai greu că nu ne putem întâlni cum ne doream. Desigur că Domnii Şiman, Filip şi Bud l-au mai vizitat şi acasă. La persoane de vârsta noastră, în afară de încurajările date de medic, nu încerca tu să-i spui mai multe unui suferind. El ştie cum se simpte, se cunoaşte şi banalităţi, până acuma, a auzit destule. Dacă domnul Mihai este răcit cu o bronşită rebelă, pe domnul Bud îl încearcă reumatismele cu dureri uneori de nesuportat. Faptul că aceste neplăceri sau boli s-au pus stăpâne pe sănătatea colegilor este un fapt cu totul neplăcut, costisitor, chinuitor şi mai ales depresiv şi afectează inclusiv activitatea cenaclului. Cu toate acestea, cu toate că nu suntem chiar tineri, felul acesta de prizionerat prin boală, cred eu că are o altă cauză, care n-are absolut nimic cu şubrezirea sănătăţii sau vârsta şi este de cu totul altă natură. Îmi permit să sugerez din experienţa mea, ca fiecare să facă anual un set de injecţii “B” care cel puţin şase luni crează imunitate la răceli, dar şi la stres. Problema este cu kilogramele. Dar, deh, nimic nu este fără revers. Ca să-mi explicitez şi cuvintele mai sus înşirate, pot aprecia că starea precară de sănătate, nu numai a domnilor cenaclişti, a lumii în general din această parte a ţării, are o cauză cu totul de altă natură. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, fiecare caracter uman este complectat cu unul sau mai multe hobiuri. Al meu este “apa” sub formele şi stările de agregare pe care le are. Pot să vă spun că Dunărea are 27 de posturi hidrologice cu miră pentru măsurarea cotelor apelor acestui fluviu şi se comportă ca o fiinţă uriaşă care uneori ne ocroteşte alteori ne pedepseşte. Mai pot să vă spun că dacă urcăm într-o plută la Merişor şi “ne lăsăm” pe ape la aceste debite nu avem nevoie mai mult de opt zile pentru a vedea Bara Sulina, folosind ca mijloc de locomoţie numai curgerea naturală a apelor. Timpul creşte la o lună dacă Dunărea şi afluenţii săi sunt la cotele normale. În paralel cu acest lucru am observaţii zilnice pe circa zece ani, a principalelor posturi care măsoară debitelor râurilor dar şi alte tipuri de observaţii meteologice. Din aceste date iese la iveală un lucru cu adevărat cutremurător şi a cărui finalitate încă nu se poate prevedea. Din media multi anuală a temperaturilor în Baia Mare, dar şi din numărul de zile înnourate în zona municipiului, reiese că aici în timpul iernii avem maximum 70 de zile înnourate. În această iarnă, până ieri am numărat 154 de zile fără soare. Acest lucru denotă că asupra sănătăţii noastre, a psihicului fiecăruia s-a manifestat o depresie conştientă sau nu, că însăşi căldura naturii este cu 3-4gC mai mică, că bolile îşi fac veacul, că microbii pe care ultravioletele i-ar fi distrus există. Lăsând grozăvia problemei altora, un alt absent, este prof. ddr. Gabriela Medan care şi-a dat Gradul didactic I şi cu toate că l-a luat strălucit şi-o felicităm, regretăm că a uitat de noi, acei care chiar dacă n-o puteam ajuta, măcar am fi încurcat-o ca să ştie că cineva mai are dreptul s-o şi împungă.
De bună seamă că această denumire a cenaclului a dat-o I. Şiman şi s-a gândit ca ea să-i semene. Împunător, uşor astenic, curbat spre “în jos”, ca ori ce şef ce se uită de sus în jos la subalterni. Cum fiecare clocim câte ceva, altfel ce rost are să porţi steagul curbat al “Spinului”, m-am gândit că nu v-a trece mult şi cenaclul nostru se va numi “Trandafira”, “Urzica”. Denumirile acestea feminine nu au nimic cu botezul uraganelor cu nume bărbăteşti. Un spin nu împunge dacă nu-i uscat, ori eu de câte ori vin la cenaclu mi se usucă gâtul şi cineva musai să dea de băut. Schimbarea compoziţiei cenaclului cu aceste infuzii de frumuseţi de profesoare, neapărat va aduce un reviriment şi în operă, denumire, în alcătuirea unor tablouri de frumuseţi, chiar dacă nu vom alege niciodată pe “Miss Spina”. Din această zi de 20 martie ne-au promis că ne vor onora cu prezenţa domnişoara profesoară Andreea Nagy, şi de astăzi, 3 aprilie domnişoarele profesoare Ciumău Maria şi Hendre Elena, două personalităţi ale catedrei de limbi a Liceului “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare. Sper să fie bine primite şi să-şi aducă rodnicia creaţiilor domniilor lor spre fala cenaclului nostru. Le urăm un “Bun venit” şi multe realizări în domeniu. Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, această pastişă trebuia de fapt să fie cronica de cenaclu. Păi n-a fost?!