S-a produs schimbarea de prefix la vârsta Domnului prof. Filip Romulus, ceea ce n-a fost o surpriză. Surpriza este că Domnia Sa a pus între coperţile unei cărţi truda dânsului, sau cum s-a exprimat un “vorbitor” cele 198 de epigrame, reunite sub titlul de “FILIPICE”. Ori ce carte are o istorie şi nici asta nu este o excepţie. De aici din povestea decantării acestei cărţi, poveste care este de fapt povestea omului Filip şi a calităţilor sale, este de menţionat că în această lucrare
aproape toate epigramele, ca să nu spunem în exclusivitate, au o sorginte în evenimentele vremii şi sunt rodul respectului faţă de muncă, o calitate prin care excelează domnul Filip, ele fiind puse într-un anumit “sertar” de unde probabil că fiilor săi le-a fost mai la îndemână să le afle, dar nu s-a pierdut niciuna, stă mărturie cronologia evenimentelor epigramate şi apoi …lăsate în grija timpului. De ce a aşteptat atâta “cu masa pusă”? este şi aceasta una dintre calităţile sale. Poate că nu i-a fost străin faptul că va tipări o carte, dar de regulă epigramele trecute în carte, fiind vorba de unele evenimente, le-au fost aduse la cunoştinţa “proprietarilor” şi aceia dacă cunoşteau că Filip a tipărit o carte, erau îndreptăţiţi să se vadă “afişaţi” în ea. În respectul lor, a păstrat epigramele care au o vechime, unele mai mult de 25 de ani, ceea ce arată calităţile umane ale domnul profesor Filip. M-a frapat şi dragostea lui pentru proprii copii, dragoste care l-a dus acolo că şi-a făcut pseudonim din numele lor, dar şi recunoştinţa fiilor săi, faţă de munca lui, cu dragostea ce dânşii i-o poartă, ei fiind autorii fiinţării acestei cărţi, “FILIPICE”. Sunt în aceste gesturi atâta dragoste încât mişcă şi o stâncă. Dar dragostea lui Filip are şi alte direcţii. Pe cine a epigramat, n-a făcut-o şi nu i-a purtat pică, deoarece chiar caustic fiind, a evitat a jigni sau insulta, şi atunci cel în cauză, a primit epigrama aşa cum trebuie, adică să-şi îndrepte…strâmbătura. Diplomaţia domniei sale este întradevăr…diplomaţie. Când încă orgoliile n-au fost “topite” în “Creuzetul timpului”, adunarea aceasta care acum se numeşte “Spinul”, era o însumare de personalităţi şi persoane care nici nu concepeau că mai pot primi obsevaţii din partea nimănui şi aici v-aş ruga să vă uitaţi că avem personalităţi care au condus sute de oameni, uneori mii şi care dispuneau de inventare cu valori foarte mari ale economiei româneşti, pe care domniile lor le administrau şi din câte ştim într-un mod fericit şi util ţării. Apoi să nu uităm că Domnul Micle scrie epigrame de peste treizeci de ani şi aproape fiecare dintre aceşti cenaclieri, mai avea ceva publicat în domeniul scrisului, în afară de epigrame. Cu cărţile Domnului ing. Nistor Bud s-a mândrit ministrul de resort, acordându-i titlul şi diploma de EXCELENŢĂ. Domnul prof. Ioan Şiman, care acuma-ş râde în barbă, văzând ce a realizat, el fost profesor dar şi director mulţi ani, conducând destinele şcolilor şi a şcolarilor, zeci de ani. Cu aceşti oameni şi cu ceilalţi, diplomaţia Domnului Filip Romulus s-a transformat în liantul microsocietăţii acestea care este astăzi “Spinul” . După Şiman, Filip a avut cel mai ingrat rol şi i-a făcut faţă. Probabil că a avut şi mijloace, ca fost inspector mai punea şi de-o sancţiune sau o “deportare” la Fersig. Toate aceste lucruri mi-au făcut plăcere să le notez, să le arăt, dar felicitările ţin până aici şi de mâine se poate apuca de alte epigrame, altfel pentru ce să-l mai laud.
Mai doresc a spune că lansarea cărţii “FILIPICE” a domnului Filip s-a bucurat de-o audienţă mai mare ca precedenta lansare şi alături de profesori universitari care “împing” mai mult de 80 de ani (Domnul Chioreanu Oaş peste 86) a avut 28 de ascultători, oameni care au avut mari funcţii în cetatea noastră. (prorector, inspector judeţean la cultură, directori de şcoli, doctoranzi, preşedintele Cenaclului scriitorilor Baia Mare, şeful direcţiei silvice Maramureş, etc.) nu i-am trecut cu numele deoarece aici au venit ca prieteni a lui Filip, mari consumatori ai acestui gen, epigrama, după cum declarau unii cu plăcere şi admiraţie. Nu pot uita frumoasele vorbe rostite de Domnul Iancu. Atmosfera a fost animată nu numai de epigramele şi catrenele citite de membrii Cenaclului, Domnul Micle, Bodnar, Găinariu, Bud Nistor-prezidentul, Rocneanu, dar şi de nenumăratele intervenţii ale domnului Iuga-Ion Bogdan, care puncta fiecare frază, fiecare cuvânt rostit de cineva cu un catren sau o epigramă. Frumoase cuvinte a exprimat la adresa domnului Filip, fostul inspector de la inspectoratul pentru cultură, care pe vremuri era inspectat de Filip, şi tot dintr-o inspectie avea amintiri cu fostul director de grup şcolar, Rusu Dumitru. Domnul Burnar a vorbit în nume personal dar şi ca ziarist, sincer, fiind preşedintele de cenaclu jubila. Şi aşa era deoarece lumea literală din municipiu era într-o sărbătoare. Sâmbătă a participat la Cenaclul din Baia Sprie, azi, luni, lasarea FILIPICELOR şi pentru mâine sunt anunţate încă două lansări de carte. Oricum devenim bogaţi chiar dacă suntem sau vom deveni pensionari. Bogaţi spiritual, doar nu ne-om mânji noi cu “ochiul dracului”
Se poate parafraza exact ca în cântec:”Trăiesc o zi frumoasă” şi memorabilă, pentru fiecare.
Baia Mare 22 II 2006 .

Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006

Aşa cum poate am mai scris, nu era firesc ca să infiinţeze altcineva un Cenaclu Epigramistic şi umoristic decât cel ce l-a făcut, adică acel ce s-a născut în aprilie, Ioan Şiman. Prima dată a fost preşedinte că nu era altul, dar de vreo câţiva ani, mai facem şi alegeri şi dacă ne roagă frumos îl mai alegem pe câţiva ani până când ne ceartă el sau îl certăm noi. Anul trecut, neavând motivele mai sus enumerate, totul a decurs firesc, democratic. Atunci n-a dat de băut Şiman, ca să nu se spună că este corupţie la mijloc, dar anul acesta n-a mai existat nici-un impediment, ca de ziua Domniei Sale să-şi cinstească colegii şi să vadă de câtă preţuire se bucură în rândul epigramiştilor din cenaclu. Prima dată ne-am decis asupra localului. “Butoiaşul” nostru de legendă se pare c-a dat chix, aşa că ne-am propus un local mai aproape de sediu şi în final cel mai bun local de-a ne avea oaspeţi şi-a ne simţi bine, în această zi aniversară, s-a dovedit a fi tot sediul nostru, aşa că acolo am şi tras.
Ciudat dar ca niciodată nimeni n-a împuns pe nimeni…în vre-o epigramă, şi ca să se închee eventualele încercări de-a opera în acest sens, Şiman mi-a oferit mie cuvântul. Aşa face dânsul de fiecare dată când doreşte să boicoteze şedinţele, mă pune să citesc eu “procesul scris”, pardon, verbal, al trecutei şedinţe. Se pare că ceva amintiri i-au fost zgândărite lui Şiman, auzind cele citite deoarece, dânsul a început să povestească de mine, şi să spună, ehehei…n-am aflat ce a dorit să spună deoarece, s-a prins repede Filip care l-a întrebat:
-Păi Ioane nu este ziua ta, e a lui Toma? Şi uite aşa marile dezvăluiri s-au încheiat înainte de-a fi denunţate. Bucuria din această zi, a fost mai plină, deoarece a venit deja la această şedinţă şi domnişoara profesoară Elena Hendrea, care a mai împrospătat vârsta cenaclierilor. Un lucru mai nedorit a fost, că fiecare cenaclier a venit pe rând şi nu la ora la care trebuia, de aceea pe când s-au încins spiritele, schimbul care ne scoate afară din locaţia cenaclului, ne fila pe geamuri dacă ne retragem sau nu. Ne-am bucurat de prezenţa domnului Bud care a fost încercat în sănătate, şi
aşa au mai venit Micle, Bodnar, Mureşan, Găinariu, că pe ceilalţi i-am numit deja.
După frumoasele cuvinte adresate de fiecare sărbătoritului, s-a trecut la teme concrete. Concursul “Zâmbete-n Prier” care are loc în Vişeu în data de 13 aprilie orele 13. Tacit s-a stabilit că se poate merge şi mai devreme înspre Vişeu, ca să se poată face o mai bună cunoaştere a concurenţilor.
Epigramistul Fârte a procurat un microbuz în care au încăput epigramiştii “Spinului” şi chiar şi inspectorul de la cultură Domnul Scheianu. În juriul care a apreciat calitatea epigramelor, în afară de G. Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi preşedinte al juriului, a fost cuplat şi L.Perţa ca gazdă, şi a mai fost invitat şi Şiman, din partea Cenaclului “Spinul” din Baia Mare. Unii spun că a fost o onoare, dar alţii zic că nu doreau ca Şiman, alături de ceilalţi “şpinoşi” să ia toate premiile. A fost cum a fost, păcat că domnişoara Hendrea n-a avut curajul să intre-n “în foc”, dar şi aşa cam ce s-a putut lua, strângătorii “Spinului” au făcut-o. Un premiu trei doamnei Găinariu, două premii pentru volume de epigrame şi….celelalte erau promise deja altora.
Acum te uiţi afară şi observi că natura a explodat şi se poate ieşi la talie, dar în 13 cine a avut palton pe el s-a bucurat de căldura lui. Apoi a mai şi plouat… nu numai cu premii. Cu ocazia aceasta am trecut şi peste sărbătorile pascale şi ca să nu se termine sărbătorile, că tare mult ne place a sărbători, o vom sărbători-o pe Aurelia, una dintre epigramistele cele mai sârguincioase şi sperăm că nu v-a dura mult şi va culege şi roadele acestei munci intelectuale şi atât de mult dorite în stăruinţele domniei sale. Dânsa este o epigramistă care a reuşit să mai rupă din aerul cazon de început al cenaclierilor, permiţând şi câte un respiro între două epigrame nereuşite, şi uneori cuplarea discuţiilor şi pe direcţii neîncercate până atunci. Doamne cât de serioşi eram pe atunci şi sobri şi neînţepaţi. Cu dânsa s-a făcut o oarecare destindere, cenaclul nostru devenind mult mai familiar. Acestea fiind zise îi urăm doamnei zile bune, sănătate şi bucurii nenumărate, epigrame numărate printre cele reuşite.
Cu aleasă preţuire Toma G. Rocneanu