Arhiva pentru Categoria » cronica sedintelor «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Această zi a fost stabilită pentru o nouă şedinţă. În jurul orelor 16, suspicioşi nevoie mare, străpungem cu privirea prin geamurile termopane, pentru a şti c-o secundă mai repede cine a mai venit la Cenaclu. Coborâm scările care s-au dovedit a fi de fapt cinci nu patru. La uşă musai să întrerupi privirea de filare prin geamurile moderne din termopan, deoarece există un prag în faţa uşii. Dacă acesta nu-i considerat ca prag, atunci el este treapta cu numărul şase, treaptă care este mai îngustă ca celelalte, şi atunci eşti obligat să o priveşti, deoarece este în permamenţă udă, alteori cu gheaţă, şi-ţi poate provoca unele inconveniente. Cu această ocazie ai constatat şi cum îţi arată pantofii înainte de-a intra la Cenaclu. Dacă ai deschis uşa, trebuie să-ţi descreţeşti fruntea fiindcă îţi aduci aminte că trebuie să te bucuri când îţi vezi colegii, partenerii, prietenii. Zâmbeşti silit, aruncând de pe tine muntele de haine, care stau protecţie între tine şi natură. Acestea, trebuie aşezate pe unicul cuier şi dacă nu se pun echilibrate pot pune cuierul la culcare. Apoi îţi ocupi locul şi constaţi că eşti obosit, moment în care-ţi scoţi materialele cu care, în acea zi, vei uimi asistenţa. Acea ar decurge exact cum este scris dacă nu ar fi şi din acei care
întârzie şi apar exact când tu crezi că ţi-a “puşcat” mai bine poanta. Ca să-şi de-a cu presupusul şi proaspătul intrat, firesc o mai citeşti încăodată, dar parcă nu mai este epigrama aceea inteligentă, vioaie şi caustică, cum ai crezut tu, iar ţie ţi-a pierit cheful de ea.
Spune-am că după ce ne aşezăm jos, constatăm că suntem obosiţi. Oboseala aceasta îi vine fiecăruia din altă parte. Cea mai mare oboseală, oboseală cronică, am dobândit-o deoarece încercăm să fugim de tot ce era în vechiul regim. Vă rog să credeţi că avem de ce fugi şi nu ştiam când ne vom opri. Unii au mai “epigramiat” şi vechiul regim, deci boală veche, de care căutăm să ne debarasăm. Am început prin a funcţiona în acest local nou, şi atunci “la vremuri noi…”, numai că apucăturile ne sânt tot cele vechi. Totuşi cea mai importantă mişcare, pentru a ne elibera de “foştii” care erau afişaţi pe pereţi şi erau, întotdeauna strivitori, deasupra noastră, am făcut-o! Nu mai stăm jur-împrejurul meselor ca înainte, lipiţi de pereţii “ornaţi” cu tablourile “lor”! Ne-am plasat în centru pentru a forma un nucleu capabil de-a dezvolta o reacţie de respingere a acelor fenomene, situaţie care ne favorizează să nu fim striviţi pe margini, pe lângă pereţi, unul câte unul.
O altă oboseală ni se trage de la storcirea dicţionarului de vorbe, de către “ăia”. De fapt
încă n-am stabilit exact ce facem noi aici: şedinţă de lucru, adunare generală, şedinţă de culturalizare, adunare ordinară, se pare că nici-un termen nu se potriveşte acestei întruniri. Atunci cum ar trebui să botezăm “statul” aici, dar mai ales comentariile, că aceastea au ponderea.
Oboseala de bază ni se trage de acolo, că încă nu reuşim să spunem la începutul unei şedinţe direct ce vrem să facem. Întâi se anunţă desfăşurătorul şi numai după această prerepetiţie, începem să spunem, ce putem spune, fără a mai atenţiona onorata adunare, deoarece tot nu purtăm aspacardinul la noi şi ciudat, tot nu ies toate aşa cum scrie acolo în preambulul, preambulului.
Şi dacă începem să citim pe rând, nu din oboseală, din creaţie, ne sare oboseala şi în final şi muştarul, când vedem cum este primită, înterpretată şi evaluată munca de creaţie a fiecăruia. Cu cât individul a scris mai puţine epigrame cu atât este mai acid, dacă ai norocul şi nu se apucă careva să te desfiinţeze cu totul. Când şi-au dat seama că au împins “judecăţile” prea departe, te salvează unul care te roagă să-ţi mai citeşti încă odată epigrama, situaţie în care a fost ”total receptată” şi catalogată ca :bună, merge, “are ceva-n ea”, acesta e momentul în care Domnul Bud reţine acea epigramă pentru secretariat şi publicare. Ai răsuflat uşurat că ai mai impus un sâmbure de inteligenţă asupra tuturor, dar nu-l savurezi prea mult că afară aşteaptă un grup de cursanţi care şi ei folosesc locaţia noastră, pentru a fi învăţaţi de un manager cum se vând produsele firmei “Avon”. Bucuroşi, ne ducem înspre cuierul care ne eliberează hainele, cu care vom trece şi în acest an peste iarnă. Abia acum regretăm sincer că ne despărţim, mai ales că ştim că nu ne vom colinda, şi de întâlnit, se va întâmpla doar la cozile de la medicamente sau pe coridoarele spitalului, ne vom vedea intâmplător. Totuşi materialele pentru revistă trebuie aduse pe 9 ianuarie, că de nu…nu vom avea revista!
Există o vorbă care îşi zice: ”o mică observaţie”. Această observaţie în “cazul de faţă” ar fi că încorsetarea epigramistului în tematică, ba mai mult oferindu-i şi rime impuse, duce la formarea unor şlefuitori de versuri şi nicidecum la formarea de epigramişti. Aceşti versificatori de tipul Domnului Perţa, uneori a poetului Alecsandri şi această şlefuire bolnăvicioasă se vede şi la Macedonski, au dus aceste precauţii şi impuneri ale versului pe culmi nebănuite şi cu osebire frumoase. Epigrama în schimb, acel nimb de inteligenţă şi explozie, satiric sau caustic, îl face mediul, spontaneitatea, întâmplarea, şi mai rar potrivirea instantanee. Chiar DEX-ul reglementează cuvântul “inteligenţă” ca şi capacitatea unei persoane de-a se descurca în anumite
situaţii, de regulă neprevăzute. Ce m-a împins pe mine să aşez aceste vorbe aici, a fost faptul că Domnul Şiman ne-a prezentat concursurile de epigrame ce vor avea loc în ţară, concursuri cărora toţi organizatorii acestor tipuri de concursuri se bazează doar pe aceste potriviri tematice ale versurilor, potriviri care ştie fiecare că “nu vor rupe gura târgului” cu ele. Am rămas uimit că acest lucru se propagă până la cele mai înalte foruri epigramistice din ţară. Mă scuz dacă am greşit formulând această observaţie, dar cred eu, că merită abordată pe viitor.

.
Toma G. Rocneanu “Însemnări de la şedinţa din 12 dec.,unde au fost prezenţi în afară de domnii Bud şi Şiman, mai sus menţionaţi şi domnul Bodnar, doamna Găinariu, domnul Micle, domnul Filip, familia Mureşan Aurelia şi Vasile şi dece nu şi eu.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Cu timpul se observă că, de regulă, cam fiecare om are crezurile şi preceptele lui în privinţa anotimpului iarnă, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă, iernile chiar dacă surprind
conducerile locale şi chiar centrale, DRUSAL-urile, sunt ierni aşa cum le ştiam noi din pruncie, când sticletele a fost singura pasăre care a îndrăznit să urce la SOARE şi să rupă o bucăţică din el pentru a scăpa pământul, oamenii, dar mai ales păsările de iarnă.
Am observat şi eu că pentru populaţia României, în contextul aşteptării urgiilor iernii, preocuparea de bază este să nu ducă lipsă de nimic, cu osebire până trec sărbătorile de iarnă. După aceste sărbători ale tuturor şi ale românilor, indiferent câte greutăţi vor mai avea, vor trece peste ele cu destulă nepăsare. Nu mergem mai departe de sfânta zi de astăzi, când un ger de minus 21 grade C a inundat “Baia” şi n-am auzit nici-un reproş, nici-o discuţie pe această temă. Dacă acest lucru se întâmpla în luna decembrie, umpleam prizele cu radiatoare de cădeau liniile electrice ca în alte…locuri. Acum, “nema”. Prietenii noştri, ţiganii, au alte veleităţi. La ei umblă vorba cum că: “Fie iarna cât de rece, numai Fe-Martie de-a trece.”
“Spinoşii” , în afara prestigiului câştigat, trebuia să iasă la apel şi ei c-o revistă de profil. Deci Domniile lor se “spărgeau” în epigrame, de frig au uitat total. Fac prinsoare că încă în acest an şi-n cel trecut nu reiese din epigramele scrise de ei cum a fost iernile. Totuşi trebuie să avem şi ceva toleranţă, deoarece au avut loc două lansări frumoase în calendarul acestui an, cu toate că n-a trecut din el numai o lună. În ordine cronologică Toma G. Rocneanu şi-a lansat cartea vieţii sale: “MINERII ARDEALULUI”, lansare care s-a bucurat, spre cinstea lor, de prezenţa sută la sută a membrilor Clubului “Spinul”, lucru ce a impresionat plăcut pe fiecare participant din cei 79 prezenţi, mai ales că au participat activ la această sărbătoare, de-o dezlănţuire sufletească rar întâlnită -pentru autor- cu atât mai mult cu cât ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să putem cinsti, chiar bând o ţuică această prietenie alături de bucuria autorului, care vă mărturiseşte că multe nopţi, planuri, drumuri şi spaime i-au creeat această carte care acum poartă frumosul titlu de MINERII ARDEALULUI. Trecând peste toate acestea autorul, vă roagă încă odată să primiţi mulţumirile sale pentru deosebita atenţie pe care i-aţi arătat-o, prin participarea la această încununare şi imensă bucurie a sa, cu rugămintea ca Domnul să vă fericească pe fiecare numai cu asemenea bucurii, cu toate că nu trebuie să uităm şi de motoarele personale care ne sunt inimile, şi sânt puse la destule încercări zi de zi. Să vă dea Domnul ce mie mi-am dorit, în acest egoist segment al vieţii care este scrisul.
Abia m-am putut opri din autolaude şi era să minimalizez a doua lansare, care trebuie să recunosc că, pentru cultura băimăreană şi nu numai, este mult mai valoroasă, în sensul că a atras
multă lume, care am putea spune că a gustat doar din epigrame şi acum îşi doresc lucrul acesta în meniul zilnic. Lansarea volumului de epigrame a Domnului Şiman, (are şi titlu dar neavându-l nu-mi permit să-l citez), a adunat, în afară de cenaclieri şi alţi consumatori de cultură epigramistică, care pentru fiecare dintre noi a fost un balsam, dar şi o invidie, fiecare dorindu-şi cât mai multe lansări personale. Faptul că Domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene Maramureş, a acceptat şi condus această manifestare, mai mult “şi-a făcut şi tema” denotă cât de important şi aşteptat a fost acest volum, operă care s-a bucurat de participarea a numeroase persoane, care şi-au dorit să-şi cumpere acest volum, dar puţini l-au obţinut. Mai că-mi vine să zic : “bine v-a făcut”, dar ţinând cont că suntem 13 cenaclieri şi am luat cuvântul 14 arată starea de spirit care a domnit la lansare, importanţa manifestării şi a lucrării prezentate. Nu-mi rămâne altceva de făcut, decât doar să vă felicit şi să vă urez asemenea bucurii pentru fiecare. Să dea Domnul ca acest început de an să fie bun pentru fiecare. PERSEVERAŢI STIMAŢI COLE GI ! 6 I 2006

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

După ce şi-a văzut ursul umbra
6 februarie 2006

Am fost nouă cenaclieri prezenţi: Bodnar Mihai, Nistor Bud, Filip Romulus, Găinariu Viorica, Micle Mircea, Familia Mureşan(domnul Vasile şi doamna Aurelia), T.Rocneanu, Ioan Şiman. Domnul Şiman a venit c-o jumătate de oră înainte de vreme pentru a se putea exprima asupra ultimelor realizări ale mele. Cu toată graba nu ne-am terminat toate spusele până la ora începerii şedinţei “în plen”. N-am apucat să ne strângem mâinile, că Domnul Şiman ne-a avertizat “să nu scoatem” nici-o vorbă, că avem un program foarte încărcat şi “ăia” cu “AVON”-ul nu sunt dispuşi să ne aloce din timpul lor nici-un minut. Aşa că am tăcut 39 de minute grele. În aceste minute am audiat diferite anunţuri, diferite date ale unor concursuri din ţară, dar am fost şi muştruluiţi, deoarece nu toate materialele au sosit pentru revistă şi mai ales că nu am muncit mai mult. Dacă mă uitam la ceilalţi observam că de fapt toate acestea mi se adresau mie şi poate că puţine dintre ele şi domnului Bodnar, parţial familiei Mureşan, că despre ceilalţi ce să spunem, ziare să fie şi reviste care să le poată publica producţiile. Despre Domnul Micle ce să spun : din Canada şi până în Maramureş, via Bucureşti peste tot e plin de epigramele dânsului. Ba mai mult nu scapă nici-un concurs epigramistic ce se desfăşoară în ţară. Nu mai are nevoie de felicitările noastre cu toate că noi i le oferim cu drag şi ne bucură succesul domniei sale. Sunt mulţi care ar dori să-l întreacă dar aici este vorba doar de stoicismul muncii sale şi evident de aceea sclipire de inteligenţă care-i aranjează literele şi silabele exact în ordinea potrivită. Poate că nimeni nu şi-a dorit un concurs împreună cu Domnul Şiman, dar se pare că impulsul dat de Domnul Micle va duce şi la o asemenea situaţie. S-au dat citire materialelor în ordine inversă faţă de mai vechile noastre obiceiuri. S-a citit cronica de cenaclu şi apoi s-au citit epigramele şi celelalte materiale necesare “tapării” viitoarei reviste “Spinul”. Cu această ocazie Domnul Nistor Bud “a prins” cuvântul “absenţe” situaţie care la dus la citirea prezenţelor tuturora pe anul 2005, şi vai Doamne că au fost destule. Este ciudat cum unii oameni aveau inclusă în profesie disciplina muncii şi cât de greu se poate aceasta adapta la o “disciplină liber consimţită”. Trecând peste aceste împunsături, a avut cuvânt şi doamna Găinariu care “la ars” pe domnul Bodnar, persoană care i-a întors reuşita înapoi. De aici n-am mai avut cuvânt, deoarece s-a dat cuvântul familiei Mureşan care au mai primit un “Mulţi ani trăiască”, după care l-am sărbătorit pe Vasile, cum ne-am priceput, dar şi cum a fost consumaţia, urându-i numai cele bune şi sănătate şi să nu-l asculte pe minerul acela cu :”n-o băga”. Am mai fi stat, vorba aceea ”era la ce”, atmosferă de asemenea, dar nu era timp doarece cursanţii care preluau sala după noi, erau deja puşi în şiruri. Deci “La mulţi ani” Domnule Vasile şi la revedere stimaţi cenaclişti.10 ianuarie 2006

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off