Ce vremuri! Şi acuma sunt, dar nu aşa cum erau atunci. Începând cu adunarea de la Pesta a deputaţilor bănăţeni de la 1848, continuând cu Adunarea românilor din Caraş în acelaş an, pentru revindecarea drepturilor naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române, apoi în anul următor generalul Bem ne ocupă Banatul, ca în 8 mai să îl ucidă pe Petru Dobra şi Ion Buteanu, după care moţii eliberează Abrudul de la Hatvany a cărui armată va fi decisiv învinsă între Roşia şi Abrud. La 1851, cam tot la data aceasta, apare la Paris, în două numere, Junimea Română iar Nicolae Bălcescu ţine conferinţa:” Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”. La 1852, Theodor Aman pictează “Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”. În 1853 tot pe un 9 mai se rup relaţiile ruso-turce care este preambulul războiului Crimeii. La 1864 tot în 9 mai se descoperă
complotul Sutzu-Lambert ce viza răsturnarea lui Cuza. În 1866 pe 10 mai (în acte este trecut 9 mai), prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen devine domnitor al României sub numele de Carol I. 1876 se formează un guvern liberal Emanoil Costache Epureanu. 1877 este Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor care proclamă independenţa României. În 1887 se promulgă Codul comercial. 1881 ia fiinţă CLUBUL constituţional condus de P.P. Carp. 1898 congresul V al PSDMR.
Toate aceste date sunt un fragment din bulversata istorie a românilor, dar în acelaşi timp ne relevă că pentru români primăvara este anotimpul trezirii, a marilor acţiuni.
În acest context şi membrii Clubului ”Spinul” s-au “trezit” că le trebuie o nouă conducere şi evident că au ales cea mai bună conducere, adică VECHEA CONDUCERE. Cu un lucru aşa de important dus la bun sfârşit, am trecut la lucrurile ordinare, care au început cu cedarea, într-un moment de omenie a Doamnei Găinariu a sălii cenaclului …unora. Noi ne-am văzut cu această ocazie daţi afară. Semi-fericiţi ne-am dus la Sala pentru copi a Bibliotecii, unde probabil dintr-o neobrăzare crasă, cei cărora le-am cedat Sala Cenaclului după câtăva vreme, ne-au evacuat şi din acest spaţiu, de această dată prin inundare cu foarte multe persoane.
Nespus de “fericiţi” am plecat de aici. Bărbaţii într-o parte femeile unde au vrut, cert este
că am vrut să ne stingem amarul şi să ne cinstească noua conducere. După vreo douăzeci de minute de întreţinere doi cu doi şi mai rar în patru, am plecat amărâţi la ce preţuri a ajuns berea la halbă .

Puteau s-o facă şi alţii, poate chiar mai bine. S-a dorit ca eu să fiu cel “de serviciu” deoarece foloseam ambalajul cel mai potrivit pentru prezentarea unor lucruri…mai greu de văzut de alţii. Aşa că m-am văzut omul care poate scrie ceea ce de regulă se numeşte:”verbal” şi care dacă n-am fi fost şi comunişti de la care am preluat şi dus mai departe “procesul lor verbal” scris de un tovarăş, am fi observat că se puteau nota lucrările unor “şedinţe” şi prin “adnotări la şedinţa..” sau “note scrise” cu desfăşurarea cursului şedinţei respective, ori termenul devenit juridic în ultimul timp:”stenografierea şedinţei”. Şi nu se termină aici bogatul vocabular al limbii române. Dar în virtutea inerţiei…am rămas tot acei care am fost. M-a uimit şi impresionat tenacitatea şi acribia cu care a luptat Domnul Şiman pentru înfiinţarea acestui Club epigramistic “SPINUL”. Club care prin excelenţă se vrea epigramistic şi nu umoristic şi spun acest lucru nu pentru că ar fi un defect, dar realizarea epigramelor cere multă muncă, sunt agreate în număr mic, dar inacceptabile în a se impune într-un gen literar foarte vast, dar destul de sărac în acest genul comic. Numai această specie literară, care ori cât ar fi de plăcută, pentru unii, nu umple setea de umor a întregii populaţii. Se cunoaşte de către ori cine, că de multe ori un epigramist a fost indentificat uneori după o singură epigramă luată din toată creaţia sa. În acest context cred că este meritoriu pentru cine observă, că sunt epigrame de fiecare zi, ca şi hrana de altfel, dar tot ca şi hrana, uneori este mai îmbelşugată, alteori mai modestă. In acest caz se pare că “producţia de epigrame” a noastră, este în suferinţă dacă ne gândim la genul literar din care face parte.
Ca să nu jignesc pe cineva o să-mi cer scuze, eu primul, deoarece nu am căutat să aprofundez acest gen literar, să insist cât de cât, dar acest lucru nu a fost numai o scăpare a mea, nici alţii nu-şi văd viitorul “fabricând” epigrame. Este ca o plafonare, o abordare lăturalnică a genului. Scuzele pe care mi le cer se datorează faptului că nu mi-am propus încă să aprofundez, să mă implic mai mult, în scrierea epigramelor. Cu toate acestea, chiar dacă mi s-a spus, că unele
dintre ele nu aveau nici-o hibă, după cum mi-a spus chiar şi domnul Şiman, au rămas cvasi necunoscute, sau cum spunea domnul Micle despre “reacţia” colegilor de club în momentul în care citim epigrame: “Spuneţi şi voi ceva, faceţi măcar o grimasă să avertizaţi cumva omul despre ceea ce a citit, despre împresia pe care v-a făcut-o” M-a uimit această lipsă de interes, deoarece aşa am fost obişnuiţi că Domnul Şiman îşi va da cu părerea, le v-a finisa sau măcar ne va spune că:”Mai este de lucrat pe ele”, deoarece la începuturi nici nu concepea să nu le finiseze dânsul, iar acum şi-a abandonat brusc meteahna. Probabil că şi dânsului îi lipsea timpul necesar. Apoi tot dânsul, n-a mai prezentat interesul ştiut pentru producţia celorlalţi membrii ai Clubului, şi aşa se face că sânt, numai eu, cu mai mult de o sută de epigrame “în lucru”. Sincer să fiu eu m-am bazat mult pe aportul ce ni la dat Domnul Şiman în mustirea acestor epigrame şi credeam că conlucrarea va fi pentru o lungă perioadă de timp şi acum mă văd abandonat de dânsul. De ce îmi cer scuze, pentru că v-am încurcat şi pe Domniile voastre şi pe mine, deoarece în acest interval de timp, în care am participat la acest Club, “Spinul”, o bună parte din timp l-am folosit, ca să spunem aşa, pentru alte activităţi care pe mine mă dureau mai mult. Aici trebuie să luaţi în considerare că în această perioadă am scris şi tipărit opt cărţi de beletristică şi trei de tehnică din care două au fost premiate – 1640 pagini- Ca să pot tipări volumele acestea, era necesar a
afla sponsori pentru materializarea aceastei activităţi. Conform noilor ordine din învăţământ, am fost obligat să-mi “pregătesc” şi aşa numitul portofoliu, care cumulează peste 300 de pagini. Această rememorare a lucrărilor efectuate în cei peste 40 de ani de muncă, invenţii, inovaţii, documente şcolare, concursuri pe meserii, sesiuni de referate şi alte activităţi, care acum însumate mi-au atribuit de două ori consecutiv ”gradaţia de merit” şi dosarul meu a fost clasificat la 75 de puncte, în vederea obţinerii “Diplomei Gheorghe Lazăr” cl I. Am scris aproape 30 de “cronici” la şedinţele clubului “Spinul”. Mi-am încercat forţele la concursul “profesorul anului” unde m-am clasificat între primele 24 de cadre didactice din ţară. În afară de slujbă, examene, două cursuri de perfecţionare, întreţinerea atelierului…din buzunarul propriu, în ceace priveşte lumina, căldura şi materialele strict necesare instruirii practice, am devenit ”independent”. Realizând acest lucru, şcoala noastră a primit dreptul de-a fi numit “Centru de examinare a elevilor claselor a X SAM profil electric”. La acestea s-au mai adunat unele corespondenţe cu personalităţi marcante, miniştrii învăţământului(se schimbau prea des), al comerţului şi industriei, cu Preşedinţia României etc. audienţe la directorii generali ai Remin-ului, Electrosistem, Muzeu, Inspectorate, două inspecţii de fiecare dată după ce trimete-am scrisori “sus”. Inspecţiile s-au materializat inclusiv la orele de dirigenţie, inspecţii făcute de către un psiholog, persoană care nici n-a catadicsit măcar să-mi dea “procesul verbal” de inspecţie. Dacă ne gândim la timpul necesar pentru desfăşurarea acestor activităţi, cred că fizic, un om nu putea face mai multe, în acest scurt interval, ţinând cont că mai sunt şi problemele casei. De aceea aş fi fost bucuros dacă “umărul domnului Şiman “m-ar mai fi susţinut puţin în realizarea epigramelor, concret să mă mai inspecteze încă în acest an, că apoi vom concura unul cu altul, că văd eu că de aşa ceva se teme. Tot ce am realizat în această perioadă, toate aceste lucrări, preocupări şi activităţi, s-au desfăşurat în ritm alert. Pentru realizarea unei epigrame în schimb, este nevoie de linişte, de răbdare şi inspiraţie. Când stai în pioneze la seviciu nu îţi mai arde de nimic. Se pare că liniştea nu se vinde nicăieri…

Platforma betonată din jurul Bibliotecii Judeţene Maramureş se sparge într-un colţ oferind
curiosului patru trepte care te duc în faţa uşii pe care scrie: CENACLUL SCRIITORILOR. Până la citirea acestei specificaţii, în coborârea scărilor n-am avut probleme. Acum, dacă şi cunoaştem cine-i adăpostit în acea locaţie, automat îţi zboară gândul la savantul Iorga. Da, dar el urca, pe noi de ce ne coboară? Întrebarea aceasta nu ne-a liniştit multă vreme, cu toate că se ştia dinainte că acest demisol va fi sediul cenacliştilor băimăreni. Încertitudinea n-a durat mult şi ne-am prins. Dacă eşti o fiinţă capabilă ridică-te prin propriile puteri.(chestiunea nu are nimic cu liberalii). Ne gândeam noi, faza aceasta cu scările, este de la Dl. Ardelean T. citire, (directorul Bibliotecii Judeţene Maramureş, persoana care a şi supervizat construcţia localului de cultură băimărean) sau de la societatea civilă? (care încă nu s-a adresat nimănui niciodată) Impunerea venea din ambele sensuri şi a fost receptată de “SPINOŞI” ca atare. De fapt oamenii care compun clubul umoristic al epigramiştilor “SPINUL” (imaginaţi-vă sânt 13), în marea lor majoritate au fost refulaţi de societate prin pensionare. Asta nu înseamnă că în acest cenaclu nu ve-ţi găsi şi fete frumoase şi nu puţine, dar noi vorbim despre epigrame, în celelalte domenii suntem: îngeri. E ciudat că trebuie să scriu, dar aceşti pensionari au fost şi sunt motorul acestui cenaclu, al epigramiştilor. Şi probabil au făcut acest lucru pentru a aduce un afront celor patru trepte impuse
şi de societate şi de…constructor. Nici când am dat “Planul de măsuri” al organizaţiilor de partid pe unitatea şcolară sau economică, cu toate că acolo eram cu sutele, nu am obţinut asemenea succese. Putem spune că avem multipli câştigători în varii concursuri de epigrame şi epigramişti, am obţinut un critic literar, un finalist al “profesorului anului”, îşi rupe coatele şi timpul pe lângă noi, un doctorand, o altă persoană cu funcţie socială importantă, un câştigător notoriu al concursurilor epigramistice, un inginer silvic declarat de universitate EXCELENŢĂ şi alţi “frumoşi nebuni şi nebune”, care de patru ani storcesc alfabetul LIMBII ROMÂNE pentru a umple cu epigramele lor cam toate revistele care şi i-au dorit ca parteneri. Deci scopul inversării treptelor la intrarea în CENACLUL SCRIITORILOR le-a reuşit din plin. Cenacliştii epigramişti au făcut faţă provocării şi dacă doriţi să-i cunoaşteţi mai bine, fiecare dintre ei se va prezenta prin propria-i muncă. De aceia vi-i oferim să-i citiţi şi analizaţi prin propriile lor realizări.