Tudor statea cu coatele pe masa, sprijinindu-si capul intre maini. Lumea lui de ganduri era rascolita de un fapt marunt. Intr-o discutie cu nevasta-sa ridicase tonul fara sa fi avut vreun motiv. Acum, stiind si framantand lucrurile, si-a amintit ca si nevasta-sa procedase la fel in alte discutii fara ca vreunul din ei sa acorde vreo importanta acestui lucru.
,.Si ce-i cu asta?” — veti zice. Este, fiindca singurul lucru ce i-a adunat a fost dragostea. Si acum, in prag de nunta de argint, sa constate ca au inceput sa tipe unul la altul. Nu, asta nu se poate, doar si-au jurat ca vor fi mereu doi indragostiti.
Isi aduse aminte cum a fost in ziua casatoriei. Ea era imbracata intr-o rochie de matase inflorata ca si ,,Primavara” lui Boticelli, el in pantaloni maro si sacou. Nu uita nimic din ceea ce le-a imbogatit viata, sufletele. Toate reusitele si averile care i-au fericit pe altii pe ei i-au ocolit. Numai dragostea le-a inflorit mereu, ceea ce uneori le aducea pizma si invidia celor din jur. Dar cand iubesti, nu faci analiza moralei pe pamant. Intr-o casnicie sant destule motive care sa te mistuie.

La acestea se gandea acum Tudor. La acestea si la altele. Primul impuls ce-i asalta constiinta a fost acela ca in familie ar fi aparut anumite neintelegeri, dar analizand trecutul pas cu pas nu gasi nimic de reprosat nici lui insusi, nici consoartei lui, Zina, de care e tot atat de indragostit ca la inceput. Atunci ce poate fi?
Tudor isi aduse aminte ca mai zilele trecute un coleg ii povestea despre sine fapte asemanatoare celor intamplate lui. Ii spunea ca a fost pus supraveghetor la o clasa de elevi ce dadeau examen de admitere la treapta. Dintre profesorii supraveghetori foarte putini erau barbati — de altfel, ponderea in invatamant o detin femeile.

Ei bine acest coleg, care era un fin observator al psihologiei individului, a remarcat o carenta comuna la aceste femei si, dupa cum zicea el, fenomenul 1-a speriat; parca tuturor acestor fiinte le lipsea ceva!
— In primul moment n-am sesizat acest lucru, preocupat fiind de grija organizarii elevilor, a eliminarii si prevenirii oricaror surse de informare in timpul examenului. Apoi mi-a sarit in ochi fata trista a colegei cu care supravegheam clasa. Dar, mi-am zis, cum : ei i-a murit sotul, aceasta tristete o fi o stare normala. Cautand ba ciorne, ba caiete, am reusit sa le vad in acea zi pe toate supraveghetoarele de la etajul respectiv. Toate aveau aceeasi. expresie intunecata a fetei indiferent ca erau inginere sau profesoare, vaduve, maritate ori nemaritate, de pe chipul fiecareia lipsea acea lumina ce vine din adancul fiintei ca expresie a fericirii de a trai, ca semn al puterii omului de a fi fericit. Dar nu numai .lor le este specific acest semn de instrainare sufleteasca, ci chiar si mie. De fapt tuturor femeilor si barbatilor de acum. Da, tuturora ne lipseste buna dispozitie, ne sant straine acele momente cand barbatii devin atenti si politicosi, fara a urmari un interes anume prin aceste purtari frumoase. Azi nu mai adreseaza nimeni un compliment: celuilalt, cu toate ca toti suntem colegi si cadre cu pregatire superioara. Nu, nu ne intereseaza viata celuilalt. Altadata cunosteam pe nume si porecla un sat intreg de 5—10 mii de locuitori. Azi nu ne cunoastem cat de cat nici macar cei trei-patru vecini de palier. Am devenit indiferenti fata de aproapele nostru.