Această calitate, cunoaşterea meseriei de electrician, se constată în urma unui examen – test dat în faţa unei comisii, desemnată de organele de drept, la acea dată (şcoli, primării).
Cunoştinţele de execuţie, prin care putem efectua ceva: o piesă, un manşon, o linie, un tablou au fost expuse în cei trei ani parcurşi până acum, având în anul I lăcătuşerie; anul II linii electrice aeriene, în cablu şi instalaţii electrice interioare şi exterioare, până la medie şi joasă tensiune şi în anul III cele mai importante aparate, motoare şi transformatoarele electrice.
Ca un caracter al meseriei de electrician, în funcţie de părţile componente descrise ale instalaţiilor şi maşinilor electrice, în funcţie de defectele înşirate pentru fiecare componentă a meseriei de electrician, anul IV dă posibilitatea electricianului să-şi dezvolte reflexele, cimentarea cunoştinţelor, atât electrice cât şi cele de decizie, în cazul unui defect sau avarie, prin efectuarea temei: electricianul de tură care este atribuţia de serviciu, cu sarcini complexe şi uneori cu fenomene neaşteptate, realizând în mic, la nivelul unei secţii, atelier, toate îndatoririle ce-i revin din regulament, norme şi conduita meseriaşului în acest sector, ce impulsionează absolut toate sectoarele economice şi prin care se va realiza civilizaţia secolului în care trăim.
În acest caz ca primă îndatorire se va studia art. 11 şi 12 din Decretul 400/1981.
Art. 11 – Muncitorii şi celălalt personal operativ răspund nemijlocit de funcţionarea, în condiţii de siguranţă şi potrivit regimului de lucru aprobat, a instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor pe care le au în primire, în care scop au următoarele obligaţii:
a) Să cunoască caracteristicile constructive şi funcţionale ale instalaţiilor, utilajelor, maşinilor la care lucrează, să aplice întocmai normele de funcţionare şi întreţinere a acestora, de protecţie a muncii şi prevenire a incendiilor;
b) Să asigure, potrivit prescripţiilor tehnice, supravegherea permanentă a instalaţiilor, utilajelor şi a celorlalte mijloace încredinţate, să verifice buna funcţionare a dispozitivelor de siguranţă, aparatura de măsură şi control;
c) Să folosească şi să păstreze, în conformitate cu prevederile stabilite, echipamentul de protecţie şi dispozitivele de siguranţă;
Arhiva pentru Categoria » carti online «
April 27th, 2009 | Scriitor: carti online
Categori - citeste on line: practica electricianului de intretinere si reparatii
| | Comments off