(joi, 16 ianuarie 2003)

Stă în obiceiurile pământului ca în prag de sărbătoare să trimitem gânduri curate nu numai prietenilor, rudeniilor şi iubiţilor, ci şi duşmanilor. Nu credem că avem atâţia duşmani, dar în ceia ce ne priveşte, acest lucru se referă la faptul că pe parcursul anului trecut am mai scris şi articole, poate nu chiar măgulitoare, mai ales la adresa celor care conduc destinele acestei ţări. Eram ferm hotărât să găsesc un lucru bun în a lor activitate pe care s-o laud şi eu. Eram, dar în momentul redactării articolului, poştaşul mi-a adus ziarul cu „proaspetele” scumpiri transmise mai pe şest de la guvern. Ce să mai lauzi în acest caz. Toate au fost anulate. Apoi a mai apărut şi clasificarea României pe ultimul loc din Europa. Ştiam cum stăm, de fapt ştiam că nu stăm pe roze şi, cum am putea sta mai bine dacă toate „guvernele care şi-au asumat până acum conducerea ţării”, au „făcut” doar pensionari şi nici un loc de muncă. Cred că în dicţionarul domniilor lor, cuvântul „producţie”, relansarea industriei, lipsesc.
Eu sunt convins că odată intraţi în UE ne va fi destul de greu. Sincer să fiu ar fi fost de dorit ca ţara să se „ridice” prin propriile puteri, fără pomenile altora, dar ne lipsesc conducătorii, că „mână calificată” este atâta că toate ţările europene, şi nu numai, se bucură de cunoştinţele şi hărnicia românilor. Cu toate acestea ne-am văzut în „coada Europei”. Ruşine mai mare nu cred că există. Ori unde mergem suntem buni, suntem harnici, dar ţara nu-i capabilă să iasă din coada neamurilor. În prima fază mi-a fost ruşine, ca apoi să constat că ruşinea nu-i a noastră, ci acelora care s-au erijat în conducători, dar habar n-au ce-i de făcut, ori poate alte preocupări îi sustrag de la nobila lor muncă. Aşi fi vrut să vă spun că se scumpesc doar cele anunţate în presă, dar, cum n-am intenţia să vă mint, vă voi spune că in afară de scumpirile anunţate la: gaz, curent, gigacalorie, adevăratul şoc al scumpirilor pentru români va veni de la corelarea adevărată a leului cu Euro şi mai ales cu dolarul care a fost menţinut artificial, de dragul americanilor, la cote ireale. Cu aceste adevărate „realizări” an întrat în noul an. Îmi pare rău să vă spun că toate majorările acestea sunt recuperate de la bugetari şi de la pensionari. Aşa să tot conduci!

(marţi, 31 decembrie 2002)

Mă întreb, nu de puţine ori şi eu, cum bănuiesc c-o fac şi alţii, adică îşi pun şi ei unele întrebări despre om, şi mai ales când acesta îşi schimbă comportamentul? Mai exact care-i mecanismul ce declanşează schimbările interioare la un individ, modificări care uneori sunt atât de profunde că au efect şi în psihicul individului? Cum de se schimbă şi de ce aceste schimbări în marea lor majoritate sunt „în rău” şi nu în bine?
Multe Institute Medico-legale, prin studii pertinente şi practică adecvată, prin colecţiile de relicve ale unor criminali, caută răspunsuri la aceste întrebări deoarece este cert că măsurile antropologice n-au dat răspunsuri dorite în acest domeniu. Ce duh ne domină fiinţa că din oameni obişnuiţi, unii calcă pe drumurile pierzaniei? Poate fi un indiciu oferit de Biblie care în cap. Facerea spune:” Şi a fost seară şi a fost dimineaţă; ziua întâi”. Să ne fi influenţat atât de mult faptul că Domnul a făcut şi numerotat zilele începând cu serile, cu noaptea? Toată gândirea noastră să fi fost influenţată de faptul că lumea-i numerotată cu sfârşitul zilei şi începutul de noapte ?
La slujbele făcute întru Slava Mântuitorului, vocile corurilor, ale tinerilor şi a adulţilor te poartă într-un teritoriu neegalat, al înălţimii spiritului, a unei stări transcedentale nedisimulate. Mărturisesc că auzind aceste voci îngereşti, mi-a fulgerat prin cap ideea :” Când şi unde se transformă aceste voci dumnezeieşti, în voci de „neveste” , de „soacre”, cu ale cuvinte când trec de la timbrul îngeresc la cel supărător, uneori nesuferit? Ar fi fost posibil ca aceste schimbări ireversibile să apară conform zicalei:”Hoţul ocazia-l face”. Este posibil ca aceste turnuri majore în viaţa individului să fie comutate la prima ocazie care se iveşte? Evident că nu.
Omul nu-i „o frunză în vânt” care să penduleze la prima adiere. Cu vremea trecând şi prin alte lăcaşuri de cult, am văzut în unele dintre ele, acele bucăţi de marmură prin care credincioşii aduc mulţumiri Domnului sau unui Sfânt şi care momentan erau stivuite sub formă de cuburi, probabil în vederea executării unor lucrări de zugrăvire în lăcaşul de cult respectiv.
Cum erau cam două grămezi de un metru cub, mi-a trecut prin cap că prin ele credincioşii au adus mai mult de şapte tone de mulţumiri Prea Sfântului. În Baia Mare sunt peste 15 biserici şi ori cine poate să vadă aceşti munţi de mulţumiri scrise pe plăcuţe de marmură adresate Domnului, care populează toate bisericile noastre.
Spuneam mai sus că nu-i posibil ca o singură întâmplare să modifice brutal comportamentul omului. Dacă omul are credinţă şi educaţie, o simplă întâmplare nu-i va modifica viaţa. Cu toate acestea mă gândesc ce i-a determinat pe actualii conducători să se întoarcă de la frumoasele promisiuni făcute înainte de alegeri, la actualele măsuri de austeritate nemaiîntâlnite niciodată pe aceste locuri. Să fi fost cauza mai înainte amintită că începutul numerotaţiei zilelor a început de fapt cu serile? Pentru atât, să se fi întors domniile lor, împotriva acelor care le-au oferit totul? Sau o fii un dram de răzbunare? Mai sigur se profilează un cinism fără de seamăn împotriva acelor care le-au putut oferii TOTUL şi acum nu mai sunt nimic.
Pentru ei nu mai au importanţă. După modul cum procedează. După asemenea lucruri „bune” cu care ne înghesuie zilnic, dar mai ales după asemenea „realizări”, mai mult ca sigur că ei nu vor fi „îngropaţi” sub mulţumiri trecute pe plăci de marmură. Răsplata este întotdeauna după prestaţie. După „atâtea dovezi de preţuire” se pare că domniile lor n-au nimic cu mulţumirile credincioşilor şi ale patrioţilor români. Ei „nu dau nimic” pe nimeni nici chiar pe cele veşnice. Le trebuie totul în astă viaţă şi în mare grabă.
Oare aceste mulţumiri pe bucăţelele de marmură sunt reazime numai pentru cei sărmani? N-ar fi exclus, deoarece persoanele despre care aducem vorbire, n-au avut nici atunci şi n-au nici acum nici un fel de credinţă, întrucât cunoscut este că nu se pierde credinţa, ea se întăreşte cu timpul. În rest se pare că numai alegerile anticipate mai interesează pe unii!

(marţi, 26 noiembrie 2002)

Ne-a bucurat vestea reîntoarcerii domniei voastre în locurile natale, atât ca o ştire cu alt conţinut, raportată la cele care abundă în ultimul timp, despre sărăcie, politică şi urmările lor: violenţe, sinucideri, emigrări şi alte asemenea, dar şi faptul că un om de notorietate mondială îşi mai aduce aminte de ţara de origine, de foştii săi compatrioţi. V-am urmărit întinerarul modul cum şi-au exprimat bucuria oamenii care v-au revăzut şi alături de preşedintele ţării şi bineînţeles că v-am urmărit şi excursul dumneavoastră transmis integral de Radio România de la inaugurarea Casei memoriale ELIE WIESEL. M-a surprins că tonul vocii dumneavoastră nu era cald, prietenos, în ton cu primirea şi preţuirea arătată de acei care v-au întâmpinat. În timbrul vocii dumneavoastră se simţea un ton de dojană. La un moment dat spuneaţi:”Spuneţi copiilor voştri ce-aţi făcut ca ei să ştie…” Din acel moment bucuria ne-a fost eclipsată. De fapt ce-am făcut noi, domnule Wiesel? În istoria noastră este consemnat că înainte de cel de al doilea Război Mondial, un grup de indivizi, o bandă de ucigaşi, au ucis circa două sute de evrei la Iaşi. De unde venea acest grup de ucigaşi, ale cui ordine le executau, sunt absolut sigur că aveţi documente certe că aceia nu erau poporul român pe care-l îl certaţi acum.
În satul din care eu mă trag, cu toate că evreii aveau posibilitatea de-a lua copiilor lor dascăli acasă, ei frecventau şcoala românească. Copii aceia de evrei, pentru părinţii lor erau extrem de preţioşi datorită faptului că erau a doua pereche de copii, ceilalţi fiind dispăruţi în lagărele morţii, şi mulţi evrei dintre acei care au mai rămas, datorită vârstei înaintate nu mai puteau procrea. Şi-ar fi lăsat Zalel Izidor, Biţişpan, Dudi şi Mindi, Wais, Rosenffild, copiii lor atât de preţioşi şi puţini la o şcoală împreună cu copiii unor criminali? Evident că nu! Tot în acea localitate, principalele activităţi comerciale, bancare şi chiar de alimentare şi sănătate erau deţinute de evrei. Toate acestea puteau da animozităţi între oameni dar nimic nu s-a întâmplat din ceia ce nu trebuia să se întâmple. Oamenii indiferent de naţiune s-au unit şi ajutat între ei în perioadele nefaste. Dar toate acestea ştiu că le cunoaşteţi foarte bine, deoarece s-a dovedit că până acum evreii au cel mai bun sistem de informare din lume. Nu cred că nu ştiţi că numitului Zalel Izidor I s-a făcut paşaport să plece în Israel şi el la refuzat spunând:”V-am cerut eu aşa ceva? Atunci ce să fac eu cu ceva ce nu-mi trebuie?” şi a rămas să moară între români.
Mă întristează că în ultimul timp se orchestrează cu ori ce prilej fel de fel de denigrări la adresa poporului meu, acum şi domnia voastră apăsaţi în acelaşi sens pe acei care v-au fost compatrioţi. Ce să le spunem copiilor noştri? Că ne sunt „restituiţi” fel de fel de criminali, cerşetori, hoţi, care cândva „au fost români”. Că există ţări care au exterminat populaţii, au făcut şi fac crime împotriva umanităţii chiar şi în zilele noastre, nu supără pe nimeni, nu le vede şi nu interesează pe nimeni. Nu cumva această acţiune concertată împotriva românilor vehiculează ideea de-a felia România diferitelor state, care nu-şi pot găsi bună starea lângă noi?
Am crezut Domnule Wiesel, că durerea este durere pentru ori cine. Dumneavoastră credeţi că pe românii care au salvat evrei i-a durut mai puţin ce au pătimit? Credeţi că acele comadouri constituite de evrei după război, care împuşcau în cap părinţii copiilor de români pentru o vină reală sau imaginară, după liste venite de la „centru”, erau mai umane?! La asta v-ar putea răspunde, dacă mai trăieşte Domnul Rosenffild Lupu (Farcaş), căruia de acea dată lui i-a venit rolul de-a salva românii de gloanţele comandourilor evreieşti. Dar cum se vede despre astfel de acte şi acţiuni nu povesteşte nimeni. Liniştea ce şi-o doreşte poporul evreu ne-o dorim şi noi şi o mai dorim tuturora, dar bine era dacă noi n-am învrăjbit pe nimeni, să fim lăsaţi în pace. Viaţă lungă şi sănătate laureatului Premiului Nobel, Domnului Elie Wiesel şi pace tuturor!