În Ajunul Sfintei Boboteze, domnul Oanţă ne-a prilejuit o întâlnire cu primarul Anghel şi şeful Energoterm Baia Mare. S-au dezbătut probleme care dor. Impozitele şi dobânzile pe serviciile Energoterm. Un şef de serviciu a făcut o impresie lamentabilă telespectatorilor prim modul evaziv de-a răspunde la întrebări. De la microcentrale s-au asfixiat 20 de persoane, de la centralele de bloc sau cartier nici una. N-a fost capabil, după ce s-au strâns listele cu “debranşaţii” pe oraş, să prezinte o situaţie reală a unui bloc măcar, din punct de vedere a reluării serviciilor. Fiind presat de moderator a conchis că ar putea monta o altă centrală de bloc sau scară. De la un inginer ne aşteptam ne aşteptam şi la alte date, dar…Văzând totala necunoaştere a situaţiei reale, ne mirăm de confuzia “împinsă” până la primul ministru. Debranşările au fost plătite de cei care le-au făcut nu din nevoia de fantezii, ci datorită faptului că “serviciile” nu-şi mai onorau denumirea şi gigacaloria a săltat peste posibilităţile permisibile ale salariilor actuale. Domnul primar, explicând creşterea de 49% a impozitelor pe clădiri, terenuri etc., spunea că se bazează pe devalorizarea leului şi acordă reduceri pentru acei care sunt în dificultate de plată. Totuşi leul se devalorizează şi în buzunarul contribuabilului, nu numai în primărie şi scumpiri s-au anunţat peste tot. Este bine că mai avem şi vom mai avea drumuri şi trotuare bune, dar mi-e teamă că vom umbla desculţi pe ele. Dacă tot se vor aloca banii de rebranşări, ei ar putea fi folosiţi pentru montarea de sobe în blocurile ale căror sisteme de încălzire s-a autoanulat(există şi acum sobe care funcţionează cu hârtii şi cartoane) şi COŞURILE DE FUM necesare acestora. Atunci vom fi siguri că în Baia Mare nu vor mai fi gazaţi sau intoxicaţi în propriile apartamente visând la ceia ce înseamnă”confort” pentru muritorul de rând. Viaţă bună şi gânduri bune acelor care mai gândesc la vieţile şi traiul altora…19 02 2001

“Şi a privit Dumnezeu câte le-a făcut şi iată că erau bune foarte”(Facerea 1:31) Credem că de Om a fost cel mai încântat, dar şi mai încântat a fost când a “zămislit” pe Brâncuşi. Omul care, dacă ar fi fost în Gomora, Avraam n-ar fi stat atâta pe gânduri să-i spună Domnului; “da Doamne, este un om muncitor sârguincios, modest şi cu credinţă. Se numeşte Brâncuşi. “El este unul dintre marii artişti care slujesc strălucit ideea că un artist pentru a deveni universal, nu trebuie să se desprindă de ţinutul său şi de natură…Arta abstractă are puternice rădăcini în natură şi în popor” (Bulent Ecevit-preşedintele Turciei). Brâncuşi obişnuia să-şi sărbătorească zilele întru anume fel. Prima era de primenire în “tabul” lui(vas din tablă, rotund, pe post de vană) după care Natalia îi aranja barba şi părul, se îmbrăca în alb, cu salopetă şi saboţi, după care făcea mâncare, se ascultau discuri, cânta la vioară sau chitară, îşi povestea viaţa. Câte seri la gura sobei (făcută de el şi refăcută cu noi în fiecare toamnă), câte istorii şi răspunsuri.(Alex Istrati şi Natalia Dumitrescu- “Nouă ani alături de el”). Dar el n-a fost purtat pe braţe prin lume. Şcoala de meserii din Craiova-un episod. Murindu-i tatăl, mama cere ca fiul ei să fie internist şi bursier. Prefectul de Dolj, printr-un ordin dat directorului şcolii, cere locuri în internat pentru 10 elevi, printre care şi Brâncuşi. Premiantul şcolii a fost Brâncuşi. În vacanţa anului IV, trei oameni de marcă I-au facilitat să lucreze la fabrica de mobilă Thanet din Viena. Brâncuşi a putut lua cunoştinţă cu multe valori mondiale ale arhitecturii, sculpturii, picturii. Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, un carnet cu 62 de schiţe şi două desene, şase lucrări artizanale şi încă 21 de sculpturi şi patru desene în colecţii particulare Brâncuşi era şi un portretist deosebit. Berto Lordera spune:”Era un om de-o mare delicateţe sufletească. Am preţuit la el faptul că a putut să-şi păstreze acel soi de nevinovăţie, de inocenţă originară, a fiului de Ţăran. Mi-a povestit cum a făcut drumul, pe jos, la Paris, căci eram foarte nedumerit de această călătorie. Mi-a spus că, mergând, cânta”. Se întâmpla în 1902. După doi ani s-a stabilit la Paris. Avea atelierul în Imass Rosin, 11. Munca asiduă şi creatoare, inteligentă şi arta de avangardă se acceptă greu, uneori necunoscute contemporanilor. În 1920 a fost expulzat dintr-o expoziţie din Franţa pe motiv că piesa Prinţesa X este…pornografică. În 1927 se afla pe rol procesul Brâncuşi versus SUA, câştigat după un an de Brâncuşi, căruia i s-au imputat că piesele super finisate ar fi fost executate…tehnologic. O viziune a lui Bulent Ecevit asupra complexului muzeal din Tg. Jiu este demnă de luat în seamă:” Sărutul pe care-l realizase la Paris, transformându-l într-un motiv, a făcut din el Poarta Sărutului. Partea de sus a porţii a făcut-o să semene fie cu un sicriu, fie cu o ladă de zestre a unei mirese de la ţară. E ca şi cum ar fi vrut să arate că moartea semnifică, în aceiaşi natură, şi despărţirile şi unire”. Brâncuşi, poate că numai lui I-a fost dat să se disipeze în noi, în spaţiu, în lume. După Domnul Isus n-a mai existat o asemenea persoană a cărui avere să fie enormă, dar şi a tuturor. Poate de aceia în faţa operelor lui cazi în tăcere. Şi de n-ar fi existat Brâncuşi n-ar fi existat nici Concordie…n-ar fi existat…cine ştie ce. Operele lui Brâncuşi sunt onoarea ori cărui muzeu, “risipite” în aproape cinzeci de muzee şi colecţii particulare. După unii, Brâncuşi a găsit o legătură între el şi “Gânditorul de la Hamangia”. Brâncuşi zice:”Nu vom fi, niciodată, îndeajuns de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul” 10. 02. 2001

O astfel de întrebare şi-a pus-o fiecare. De fapt, ridicând uneori ochi în SUS ne gândim că, aşa cum toate se schimbă, de ce nu s-ar schimba şi timpul? În iarna anului ’71 sau ’72 “am prins” -23 grade Celsius. Apoi, “un puseu” de zero la unsprezece grade la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie. Ianuarie s-a dovedit luna cu maximul de precipitaţii şi din ce în ce mai puţin geroasă. Februarie n-a mai coborât sub -12 grade, nici din greşeală. În 1978, prin august “a venit” un ciclon care a pus la pământ întreaga pădure de pe versantul nordic al Gutâiului. Pagube de asemenea amploare n-a mai cunoscut Maramureşul. În 1986, noiembrie 23 au înflorit trandafirii. A fost “anul Cernobâl”, când, după explozia din 27 aprilie, am avut şi puţină şansă. Vântul bătea din Est la Vest, norul radioactiv ajungând mai repede în Anglia decât la noi. Pe 28 noaptea, a plouat bine şi abia pe 29 s-au semnalat radiaţii la noi în ţară. Temperatura întregii Europe era aceiaşi în ori ce ţară care a fost afectată de radiaţii până în 8 iunie 1987. Tot în acel an, ’86, povesteau bătrânii din zona Iaşului că “au semănat păpuşoiul în mustul zăpezii. În toată vara n-a căzut o picătură de ploaie, dar aşa păpuşoi să nu vezi călăreţul de pe cal n-am mai avut”! Porumbul a fost adus din Mexic. Radiaţiile l-au ajutat. Nu l-au ars. S-au raportat culturi de 18-20 mii kg porumb la hectar. Poate că au fost cinci mi. Cert este că armata şi şcolile, în acea toamnă, pe un teren de patru hectare, în faţa F.N.C. ului din Baia Mare, au construit coştee de porumb, atât de mult s-a primit din ţară. Un lucru hazliu, dar şi ciudat; găinile nu mâncau acest mălai. După *86, circa zece ani în zonă nu s-au făcut castraveţii. În această perioadă, s-au înregistrat temperaturile; -!6 grade în decembrie ’86, -18 în februarie ’87. Apoi temperaturile cresc. Avem în 22 februarie ’88 -8 grade, în 16 decembrie ’88 şi în ianuarie ’89 minus 12.grade, în decembrie ’89 -aceiaş temperatură. Se mai înregistrau -13 grade pe 31 ianuarie 1990 şi -14 grade la 1 februarie, -16 grade în decembrie a aceluiaşi an. De remarcat că aceste “minime” ţineau doar o zi. În 1991 oamenii au văzut Dunărea îngheţată. În 19 mai acelaşi an, apele Lăpuşului şi Someşului au ieşit din matcă(nu punem la socoteală inundaţiile din ’70 şi ’75). În 14 iulie-uragan, apoi inundaţii în Moldova. De atunci nu este an să nu avem parte de furtuni pe care altădată nu le-am fi văzut în o sută de ani. Acestea se completează cu grindină şi inundaţii. Un lucru foarte ciudat, vara de câte ori plouă se răceşte mult atmosfera. Practic sunt ploi reci. Abia în acest an au căzut două ploi calde. Unii ar spune că sunt anomalii meteorologice dar, după frecvenţa cu care se succed furtunile, grindina şi inundaţiile se pare că se schimbă clima. Posibil ? De ce nu? Consumul exagerat de oxigen la lansările în spaţiu, “găurile” din stratul de ozon, tăierea pădurilor şi defrişarea junglei amazoniene pot avea un impact incredibil. Se pare că ne îndreptăm spre ceia ce nici nu vreau să mă gândesc. Dacă am putea gândi cum trebuie, cât încă mai e posibil, ne-am mai putea bucura de ce ne-a dat bunul Dumnezeu ! 29. 01. 2001