Dacă întradevăr dorim ca Ţara să se aşeze, este necesară inventarierea lucrurilor nefăcute, amânate sau care au fost făcute cum nu trebuie. Se simte nevoia de-a aduce rezolvări trainice, de-a realiza lucruri de durată, care, întotdeauna, la început au costat mult, dar valoarea lor în timp au întrecut au întrecut estimările. Citeam undeva că se pregăteşte Legea copilului, adică ne vom ocupa de crengi, uitând de copaci. Problema copiilor a devenit „problemă” de când părinţii n-au locuri de muncă şi, implicit, salarii. Copiii-problemă a României – sunt cu deficienţe motorii sau de altă natură, provin din abandonurile familiale, orfani. Mai puţin ne ocupăm de orfani, care îşi merită şi ei drepturile ca ori care alţii. Rămân copiii abandonaţi în spitale şi pe străzi. Din partea autorităţilor sanitare şi chiar a oamenilor de ordine se poate face mai mult. În primul rând se constată că, la ora actuală, nu se cunoaşte exact populaţia ţării şi nici domiciliul (stabil sau flotant) fiecărui cetăţean. La alegerile de anul trecut în evidenţe exista o diferenţă de 20.000 de locuitori, în municipiul nostru. Să ai o marjă de eroare a populaţiei unui oraş precum Baia Sprie, e cam mult. Nu se cunosc proprietăţile, nu cu mult timp în urmă o asistentă medicală mai trecea prin sat sau cartier, să vadă cum stau oamenii cu problemele lor. Acum nu se cunosc numărul femeilor gravide într-o circumscripţie sanitară. Dacă s-ar şti, s-ar cunoaşte şi cine-şi leapădă pruncul în spital. Dar şi aşa se ştie că, de regulă, tinerele fete de ţigan şi prostituatele „ne fac cadouri” de asemenea factură. Dacă urmărim fenomenul se observă că acelea care-şi leapădă pruncii în spitale nu au, unele n-au avut niciodată, carte de muncă. Asta înseamnă că ele nu plătesc nici un fel de impozit statului şi aplică ”legea cucului”. Să-i creşti tu copilul, ceia ce consider o mare sfidare a celorlalţi oameni care respectă legea, statul, ordinea. Dacă tot se adună uneori copiii străzii, de ce nu sunt amendaţi părinţii care îi abandonează ? N-au bani ? Să muncească în folosul obştii ! Să facă şi ei ceva, nu numai să râdă de cei care le cresc progeniturile. Noi avem nevoie de aceşti copii, să crească frumos, să fie sănătoşi şi educaţi. Ei sunt viitorul, peste 10-15 ani ei ne vor conduce. Să investim în ei, dar să şi cerem celor care ne pun în asemenea posturi, indiferent cine sunt ei, atitudine civică, responsabilitate. Există legi şi ordine pentru toţi. Nimeni nu are dreptul de-a se eschiva de la îndatoririle care-i revin ! Acestea trebuie răsădite în mlădiţele tinere ca să tragă la răspundere pe acei care sfidează societatea şi ordinea! 2iulie 2001

Să şti că m-am supărat pe tine. Tu vrei să mă sancţionezi pentru greşeli şi eu nu pot să-ţi spun nimic, ori să aştept ceva pentru lucruri pe care tu le faci ca instituţie.
Ştiu, Europă, că tu vrei să conservi cei mai bun pentru tine şi numai „ce dă” peste margini să-mi dai mie. Mi-ai imputat, sau cum îţi place să spui, îmi monitorizezi orfelinatele şi handicapaţii, dar de ce nu te întrebi ce le-ar trebui şi celor normali, celor calificaţi, celor excepţionali?! Probabil că te gândeşti că dacă-i descurajezi, puţin „mai încolo” nu vei fi obligată să-ţi scoţi pălăria în faţa lor.
Ne-ai dat vre-o 20 de case (cu mult tam-tam) pentru handicapaţi şi orfani, dar n-ai aruncat un EURO pentru un Institut de cercetări unde minţi de avangardă sfidează viitorul. Cu toate acestea nu i-ai refuzat pe cei mai buni specialişti români pe care n-ai dat un leu, dar îi foloseşti şi vor fi ai tăi. Dacă vorbim de handicapaţi, în /87 cam toţi handicapaţii tăi erau în România, la mare. Aţi sosit cu ei în noapte şi ne-au fost solicitate camerele noastre de la Hotelul Opal – Cap Aurora. Nimeni n-a comentat. Era de înţeles, dar se pare că noi suntem mai greu de înţeles de către tine, Europă. Întotdeauna ţi-ai tăiat felia mai bună.
După război te-ai făcut că n-ai ştiut că am fost a patra putere beligerantă. Cine era să-şi împartă prada cu românii? Acum „ne ajuţi” cu fel de fel de apelative ca să „ne explici” cât de neînsemnaţi suntem.
Dacă ai fi vrut ceva, ai fi făcut, nu ne-ai fi „umplut de indicaţii” şi sfaturi, dar bani-ioc. Am observat că mai ai şi tendinţa să-ţi arunci resturile în curtea noastră. Întâi ai pornit cu deşeurile, apoi articolul acela cu homosexualii (se vede că n-ai citit niciodată Biblia şi ai tăi se cred creştini) şi acum aţi făcut vaduri pentru droguri.
Ne mai spui că românii fură, se bat. Este adevărat, dar în materia asta noi am inventat numai ţeapa, dar tu: ghilotina, ştreangul, otrava şi alte asemenea. Pentru cine?
Noi vrem să-ţi mai spunem, Europă, că în Consiliul tău din nou am rămas orfani. Din nou ne laşi de izbelişte şi subiect de bârfă la îndemâna tuturor.
Mi-ar fi plăcut Europă, să ne fi mamă, nu maşteră… 25.06-1.07. 2001

Ştim cu toţii cât de greu ne este să scriem, să descriem, un prieten. Poate şi datorită faptului că unele prietenii se fac prin conjuncţie(biocurenţi) ori la vederea unei trăsături morale sau de caracter, care ne-a frapat în momentul observării. Prietenia cu o femeie este mai simplă. Ele „au forme, au ochi”, dar şi Vasile are ochi. El a înţeles să iubească deoarece credinţa este dragoste neîngrădită. Că Vasile-i prietenul multor oameni „există o explicaţie”, care în principal se referă la trăsăturile lui de caracter aproape neobişnuite. Setea lui extraordinară de-a cunoaşte atât în sens filozofic cât şi fizic, stabilitatea în opinii, în cunoaşterea adevărului şi a calităţii semenilor pe care i-a întâlnit, viaţa punându-l la încercare prin diferite întâmplări, ori numai prin simple schimburi de idei. Poate-i de domeniul fantasticului să porţi o discuţie (pe atunci doar în şoaptă) şi să constaţi după treizeci de ani, că aceiaşi discuţie îşi păstrează parfumul şi certitudinile pe care le avea „atunci”. Este incredibil acest lucru datorită faptului că Vasile „de atunci”, „a bătut” trei continente, cu ţări unde cuvântul are atâta valoare, că deosebeşte omul de necuvântătoare. De-ar fi fost explorator, lui Vasile i-ar fi plăcut marginile, capetele, vârfurile, dar aşa s-a mulţumit întotdeauna cu mijlocurile, indiferent dacă acestea erau ale femeilor, ale continentului Asia sau ale Orientului …Mijlociu. Este taciturn, şi-şi bea cafeaua sau ceaiul la Bar OJT. Nu te cheamă, nu te respinge, dar sentimentele faţă de tine sunt evidente. Este poate singurul om care a încărunţit…degeaba, deoarece părul lui alb-auriu n-a realizat un contrast mai mare ca argintiul de acum. Dorea să scrie o singură carte în această viaţă. Nu s-a putut deoarece ochii lui albaştrii transparenţi, probabil au avut mai multe datorii. Aşa că s-a ales cu;”Femei care m-ar fi putut iubi” şi un biet „Fluier pe zăpadă”. De câte ori ne întâlnim încerc câte-o „vorbă de sărbătoare” cu prietenul meu Vasile şi, fac lucrul acesta deoarece născut fiind în Postul Crăciunului nu-şi poate sărbători „ziua de naştere”. De vă mai spun că traducerea numelui său înseamnă BUNUL sunt convins că veţi şti cine-i bunul meu şi-al vostru prieten,Vasile, căruia îi urăm acum, când putem, „La mulţi ani şi multe succese”…că de ziua lui…
18-24 iunie 2001