Mama avea o vorbă: „Omul când n-are ce face-şi sparge casa”.Aşa ne spun unii şi nouă când vorbim despre revoluţie. Mai mult, suntem geloşi şi egoişti văzând că altora le merge mai bine. Ne-am obişnuit „să tragem o fugă” pe la unguri să vedem cum le merge şi lor. În ultimul timp „ne mândrim” să ne comparăm cu bulgarii. Aici merge zicala cu capra vecinului. După păreri formate, verificate şi certe, indiferent cum îi merge bine, unuia sau altuia, noi n-am beneficia de binele lor. Nu li-l putem nici lua nici cerşi. Trebuie să avem binele nostru, făcut de noi şi de care noi să beneficiem. Acum că am trecut de „Cerbul de aur”, îmi aduc aminte ce probleme au fost când s-au gândit să organizeze spectacolul în Piaţa Sfatului. Era nevoie de platforma care să primească scaunele, spectatorii şi toate utilităţile. Nu le-a dat-o nimeni. S-a aflat una care ar fi fost pretabilă la acest scop, undeva prin Ungaria, dar chiria depăşea preţul construcţiei. Braşoveni s-au apucat şi au făcut-o. Aşa trebuia de la început. Imediat după revoluţie m-a uimit preţul mic al convectoarelor pentru încălzirea pe gaz, care ni le vindeau ungurii. Ştiind că fiecare lucru are şi un revers, am ajuns şi la adevăr. Când ruşii au construit conducta de gaz metan care mergea în Germania, ungurilor le-a fost oferit gazul la preţuri modice. Acum, îmi spunea cineva, că atât de mult s-a scumpit gazul în Ungaria că nimeni nu-şi mai permite să-l ardă, aşa că încet, încet, ei renunţă la convectoarele pentru încălzirea cu gaz şi ni le vând nouă. Ne aflăm la un an de când s-a schimbat puterea. Aţi văzut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Preţurile în schimb, la alimente şi combustibili au devenit ABERANTE pentru marea majoritate a populaţiei. Când gazul avea un preţ mic, îl scumpeau cu 9-15%. În acest an guvernul a dublat preţul gazului, a energiei electrice, etc. Nu-mi plac discuţiile pe această temă dar cu trei ani în urmă, în plină iarnă, toate taxele de întreţinere şi consum erau mai ieftine decât apa rece din această vară! Este bine?!
Vorbind de partidele politice, singurul partid care şi-a ţinut cuvântul dat alegătorilor a fost UDMR. Ceilalţi…Povestea un moş: „Domnule şti cum se va vota numai peste trei ani?- De unde să ştiu , îi replica-i eu. Va veni un mare ştab la o adunare în pieţele mari ale localităţilor şi va pune întrebarea: care doreşte să facă ceva pentru glia aceasta, pentru oamenii aceştia, să poftească în faţă! Şi acela va fi alesul”. Visăm nu? Am visa mai mult dar de câte ori ne gândim să cumpărăm lubeniţa aceasta copiilor, să nu putrezească pe trotuare, constatăm că banii ne lipsesc. La mai bine, domniile voastre!
1 octombrie 2001!

Titlul acestor rânduri, nu numai că indică o lipsă acută de sânge din spitale, dar arată în cel mai înalt grad cum mai stăm noi cu omenia, cu întrajutorarea. Comerţul cu sânge că în final la aceasta se reduce, presupune un donator şi o instituţie specializată care să-l preia şi să-l valorifice. La noi acest lucru se face prin Centru de Transfuzii de pe Str. G. Coşbuc şi donatorii de regulă, sunt oameni destui de săraci sau acei pe care „i-a lovit” necazul. Spun acest lucru deoarece uneori s-au prezentat să doneze sânge oameni atât de anemici încât medicul de serviciu le-a administrat întâi vitamine şi după ce acestea şi-au făcut efectul s-a efectuat recoltarea. Centru de recoltări şi transfuzii au specificat prin anunţuri, vârste ţi şi condiţiile care trebuie să le îndeplinească un donator. Starea sănătăţii bună, , să nu fi avut boli contagioase şi să aibă vârsta cuprinsă între 18-26 de ani. Segmentul acesta de vârstă, de regulă sunt sănătoşi şi probabil că n-au avut nici-un fel de probleme de sănătate pentru a cunoaşte importanţa donării de sânge. Poate nu ar fi fost greşeală dacă se specifica şi vârsta maximă posibilă a donatorului. Condiţiile de recoltare a sângelui la Centru de recoltare, sunt severe din punct de vedere al protecţiei sănătăţii donatorului. Sunt medici care analizează pe loc starea de sănătate a donatorilor şi a sângelui donat şi se foloseşte instrumentar de unică folosinţă.
De cealaltă parte a baricadei, donatorul, este aşa cum spuneau un om împins de nevoie la acest gest, ceea ce îl face să-şi dorească anonimatul.
După ce i se prevalează sângele, ca preţ pentru sângele donat, primeşte un „bon valoric” , prin care în patru sau cinci magazine din oraş îşi poate cumpăra ceva. Aici intervine o problemă din care se dijung şi altele. Dacă eu îmi vând sângele, că de fapt asta fac, de ce nu mi-se dau bani sau un CEC? În mod normal acesta este drumul normal a ori cărei mărfi. Nouă ne-a mai rămas din „ţara proletară” , neasemuita „grijă faţă de om”. Cu alte cuvinte, îi impunem noi ce trebuie să-şi cumpere donatorul, în speţă să nu fie tentat a da banii pe băutură. Spunem că este democraţie şi ne băgăm nasul în treburile fiecăruia. Dacă suntem atât de grijulii, de ce nu-i dăm donatorului un pahar cu lapte după recoltare?
De ce ne mai interesează ce amarul face el cu suma aceia derizorie cu care şi-a vândut sângele? Acum urmează partea ce-a mai umilitoare pentru donator. Se duce la „magazinele cu firmă” care-i valorifică bonul. „Întâmplător” sunt cele mai scumpe din oraş. Din sângele vândut, sub zâmbetele pline de înţeles ale vânzătoarei căruia-i cresc fesele din porţia ei, la ceea ce eu am donat, cumperi…cam jumătate din valoarea scrisă pe bon dacă ţi-ar permite să cumperi în altă parte. Dacă totuşi este necesar sângele, daţi oamenilor valoarea lui şi a celor două zile libere cuvenite, în bani şi v-a fi sânge din belşug. Oamenii nu sunt nemulţumiţi de preţul sângelui cât de acest lanţ de umilinţe la care sunt supuşi.
17 septembrie 2001.

„Ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceia va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”.(Facerea 2/25). „Şi a pus Adam femeii sale numele de Eva, adică Viaţă”(Facerea 3/20). Din citatele prezentate aici realizăm că Dumnezeu după ce a făcut pe OM şi prima FEMEIE, a binecuvântat şi prima căsătorie ( „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” Facerea 1/28 ). Din inspiraţie divină Adam numeşte femeia VIAŢĂ. Constatăm că din începuturile vieţii pe pământ, aceasta nu a fost gândită niciodată altfel decât ca familie. ISUS ŞIRAH în înţelepciunea lui şi în pildele date la acest subiect, aureolează căsnicia spunând:”Trei lucruri sunt plăcute lui Dumnezeu, unirea fraţilor, dragostea dintre prieteni şi bărbatul cu femeie care se înţeleg bine”( cap. 25/2), şi merge mai departe şi zice:”Darul Domnului este femeia tăcută şi femeia bine crescută nu are preţ pe pământ”(26/16). În întâia Epistolă a lui Sf. Pavel, spune: „!3 Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA”. În Coloseni mai suntem avertizaţi tot de Sf. Pavel (3/19) : „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi asprii cu ele”.
Ca ori ce lucru impus, dă naştere la suspiciuni. Dacă familia-i necesară, de ce numai în familie suntem în deplinătatea pe care ne-a oferit-o Ziditorul? „Familia este unitatea socială elementară ale cărei funcţiuni specifice sunt reglementarea relaţiilor dintre sexe şi asigurarea procreării şi educării copiilor”(mic dicţionar filozofic-`69) . Familia este un nucleu social elementar, realizat prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora, prin raporturi strânse de ordin biologic, economic şi spiritual! (dicţionar enciclopedic vol. II-1996). Cu alte cuvinte acest nucleu – familia – este un depozitar şi transmiţător de cultură, educaţie, spiritualitate, sociologie şi multe altele. Pentru noi, familia, înseamnă nu numai cei şapte ani de acasă, ci şi transmiterea destul de bună şi exactă de la daci la romani a tuturor averilor lor culturale, folclor, modă şi multe altele. În vremea dacilor, dacă un membru al familiei făcea o faptă reprobabilă şi familia lui îşi asuma fapta membrului familiei lor, ei înşişi pedepsindu-l. Deci familia avea şi rol justiţiar, rol care se mai menţine şi astăzi la italieni şi japonezi şi la alte popoare care încă sunt „subordonate” altora. Rolul familiei este copleşitor. Funcţiile şi aria de acţiune sunt destul de mari. Românii şi-au înfiinţat satele prin roire, de la familia de bază plecând familiile tinere care-şi întemeiau sate, care la rândul lor erau subordonate cnezului sau sfatului moşilor de unde au plecat.
Se ştie şi este confirmat acest lucru, că o familie unită nu are probleme cu fapte penale, dar şi cealaltă este valabilă, unde rolul familiei scade, destrăbălarea creşte şi societăţile de care aparţin „se duc pe râpă”. Aceste exemple pot fi luate de la Imperiul roman şi până în zilele noastre. Cu 50-60 de ani în urmă bărbaţii ruşi se căsătoreau la 40-50 de ani. Acum acest obicei al lor a dispărut. Din „documentele” prezentate de americani, din filme, opere, ce le avem la dispoziţie se pare că familia americană este în derută. Se observă la familiile americane (prin ceia ce ne arată) că au abordat ei obiceiul rusesc, cu căsătoria la vârste înaintate, obicei care le permiteau pe vremuri să îi eticheteze pe ruşi ca barbari.
Distrugerea nucleului de bază al societăţii, familia duce la distrugerea respectivei societăţi deoarece transmiterea valorilor umanitare nu se mai produce. Pentru noi aceste lucruri sunt clare, nu este clar de ce pe abonamentele noastre TV ni-se transmit astfel de filme care n-au nici-un substrat artistic, pur şi simplu de prost gust. Toată vara, societăţile de televiziune, au căutat să ne lămurească cât de puţină educaţie au cei 30 de tineri care sunt la mare în vacanţă. E trist dar aţi devenit jalnici cu asemenea prestaţii televizate….3 septembrie 2001