Istoria patriei ne arată câţi domni viteji au ţinut pe braţe scutul neatârnării noastre care, ciudat, în acelaşi timp gândeau şi la reîntregirea ţării, a tuturor românilor, ca să nu fim cum spunea marele Iorga:”Singura ţară înconjurată de propriul său popor”.În acest efort îl putem aminti pe Iancu de Hunedoara, pe Ştefan Cel Mare şi Sfânt, şi pe primul Domn al tuturor românilor Mihai Viteazul, şi de la el speranţele şi încercările românilor au dus la 1918 când, la 1 decembrie „ne-am văzut visul cu ochi”. Ne mai mângâiem cu gândul că Ţările româneşti n-au fost făcute paşalâc, că pe teritoriul ţării noastre nu staţionează trupe străine. Dar am pierdut şi istoria. La ce au folosit atâtea jertfe dacă actualii guvernanţi pun ţara la dispoziţia NATO? Ţara este oferită pentru baze NATO, mai înjositor lucru posibil pentru neamurile care au trăit dar mai ales au murit pentru independenţa acestui pământ românesc, care cine ştie cât v-a mai fi românesc. Trupele din bazele militare vin, dar nu mai pleacă. Nu sunt naţionalist dar să vină mercenari care să-ţi folosească untul când tu n-ai bani de margarină? Ei să-şi poată permite luxuri şi tu băştinaşul nu-ţi poţi plăti taxele către stat. Ei să-ţi mănânce pâinea albă şi tu deabea să poţi cumpăra tărâţe? Aşa că vei fi marginalizat în propria-ţi ţară. De fapt abia acum am ajuns la vorbele lui Ştefan cel Marte: „că nu-i a mea, şi nici a voastră” ci probabil că a celor pe care-i invităm respectuos să ne cotropească. Până acum mai aveam şi aveau rostul lor în şcoli cuvintele: abnegaţie, dăruire, patriotism şi de ce nu NAŢIUNE. Acum noile motive de divorţ vor fi:”Mi-a fugit nevasta cu un „blond” din trupele NATO”. Am înţeles-o. Soldaţii aceştia au câştiguri de cinzeci de ori mai mari ca noi, şi aceşti bani vor fi alocaţi de guvernul României. Probabil că-s favorizat, dar multiplele aspecte ale acestor ”măreţe hotărâri” se vor vedea după câteva generaţii, când nepoţii şi strănepoţii îi vor „felicita” pe „actualii”.
„Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar cel Atotputernic veghează peste toţi” (Eclesiasticul 5/7). 12 noiembrie 2001

În ţările în care cei care-şi pot permite o maşină personală, există regula de-a o schimba la doi ani. Dacă trece această perioadă şi nu ţi-ai luat o altă maşină , bineînţeles tot nouă, lumea începe a te ocoli, a te bârfi, considerând că ai necazuri profesionale de aceia nu-ţi schimbi maşina. Maşinile personale se consideră uzate moral la 5-6 ani. Dar nici acestea nu se pot cumpăra la infinit, ceia ce atenuează ritmul de fabricaţie. Cu toate acestea nu cu maşinile se câştigă miliardele de miliarde de dolari. Aceste sume fabuloase sunt dobândite din fabricarea şi vinderea armamentului, dar nu cu cel ce se depozitează ci cu acel care se foloseşte. Încă de la înfiinţarea S.U.A. (United States of America) s-a mizat pe acest lucru, ei ştiind că nici-un fel de industrie sau comerţ nu este atât de profitabil ca industria armamentului. Cum Uniunea Statelor Americane, cum îşi zic ei, sau Statele Unite ale Americii cum le spunem noi, s-au declarat independenţi acum 225 de ani, eu voi spicui doar „activitatea” militară doar din secolul XX, a acestui stat, care a avut grijă să-şi înarmeze în primul rând toţi cetăţenii. După ce în ţară n-a mai fost nevoie de armament masiv, şi-au văzut de „activităţile externe”, astfel: din 1914 şi până în 1922, atacă şi preiau teritorii de la Mexic. Cu Cuba poartă războaie între anii 1906-1909, 1912, 1917-1922, 1962. În Nicaragua întreţin un război din 1912-1933, cu haitienii se bat între 1919-1934, Republica Dominicană este „asaltată prieteneşte” 1916-1924, în 1917 fac pauză pe continentul american şi intră în Primul Război Mondial. În 1919 atacă Rusia. În 8 decembrie 1941 „ participă” la al Doilea Război Mondial. În 1950 atacă Coreea., nu scapă nici guatemalezii în anul 1954. Din 1964-1973 un război cu vietnamezii. Ronald Reagan (1980-1988) aventurează trupele în America centrală şi probează armamentul cu neutroni chiar pe 6 august. În 1991 atacă Irakul iar în 1996 bombardează Serbia, iar în 2001 i-a venit rândul Afganistanului.
Ce poate înţelege un om din această sută de ani de războaie susţinute de americani. Multe nu-s de priceput. Aproape fiecare război au avut de probat o armă nouă cu care ieşea pe piaţă SUA şi era verificată „în practică”. Bombele cu napalm în Vietnam, muniţia cu neutroni în Golf, bombele cu reziduuri nucleare în Serbia şi acum ultimele modele de „avioane invizibile” dotate cu arme speciale pentru lupta în munţi. Oare accidental s-a pornit războiul în Afganistan? De ce are nevoie SUA de NATO, SEATO, ANZUS, CENTO şi chiar de noi? Simplu: ei fac armele, le folosesc şi le vând. Ceilalţi trebuie să le plătească. Cred că s-au prins şi alţii….5 noiembrie 2001

Memoria îmi readuce imaginile celor care, imediat după revoluţie, au venit în ţară încercând să ne ajute prin experienţa lor, cu metodele prin care ei au prosperat, prin cunoştinţele ce le aveau. Printre ei era şi academicianul Rugină care nu l-a putut determina pe primul ministru de atunci Roman să facă moneda de schimb din argint. O monedă nouă, obliga pe toată lumea să meargă la lucru pentru a o obţine. Având valoare intrinsecă nu mai interesa pe nimeni schimbarea de valută. Nu s-a putut şi bine nu ne-a fost, cu toate că ni-l dorim acest bine şi după cum ne-a sfătuit o altă minte luminată tot cu asemenea ocazii, am putea ajunge „undeva” chiar şi fără prea mari eforturi. Acest savant ne-a propus o temă simplă şi dacă a fost simplă trebuia luată în consideraţie. Domnia sa spunea: „O sută de grame de nuci are 640 de calorii. O sută de grame de ciocolată are 300 de calorii. Dacă fiecare om din ţara aceasta plantează un nuc, sau are un nuc, noi nu putem fi săraci şi nici flămânzi”. Socoteala-i simplă şi la îndemâna fiecăruia. Spun acest lucru deoarece pădurile au fost date în grija”cuiva” care au avut „grijă” de ele după cum ştiţi. Totuşi, cine are cât de cât spirit de observaţie, constată deja că vremurile nu mai sunt cum au fost. De aceia se pune urgent problema reîmpăduririlor chiar dacă guvernele încă nu-şi dau seama de lipsa pădurilor, ori mai au încă ceva afaceri în acel domeniu. Frecventele furtuni de deasupra României, ploile reci, poluările, nu pot aduce binele şi de rău nu mai are rost să vorbim. De ce să nu ne cramponăm şi de această specie de lemn care-i nucul? De sorginte asiatică, în afară de hrană şi producţie timpurie lemnul este preţios, nu se scorbureşte, se autoprotejează, ajunge pe rod în 3-7 ani şi la maturitate în 16 ani. Nu necesită întreţinere. Îi place terenul uscat care să conţină şi amendamente. Uşor de însămânţat şi nu-i trebuie lucrări de coronament. 28 octombrie 2001