(vineri, 6 septembrie 2002)

Patru ani de muncă, cheltuială şi pregătiri, desfăşuraţi şi consumaţi pe perioada unei singure luni. O lună în care nu puţini au fost acei care erau „să-şi dea duhul”, în afară de acei care n-au mai rezistat acestor mari presiuni sau dorinţelor în acest mare consumator, inclusiv de vieţi omeneşti, care este FOTBALUL. Dacă trecem peste rezultatele pure ale acestui mare taifun care a fost şi de această dată fotbalul, rezultatele care ierarhizează pentru patru ani fotbalul mondial, constatăm că acei care se credeau „abonaţi de drept” au părăsit competiţia în faze umilitoare, considerate nedemne de ei(câtă infatuare) şi aruncând vina acestor eşecuri în spatele ori cui ei, „nevăzându-şi bârna din proprii ochi”. Cine şi-a dorit victoria, a avut-o, mult mai corect ca în alte competiţii de asemenea amploare. Cine a făcut primul casetofon nu a ştiut că pune bazele, la nivel mondial, a globalizării. Interschimbabilitatea acestor componente audio a făcut ca o casetă fabricată în Anglia să poată fi folosită în Burundi sau Japonia . Au urmat CD-urile, dischetele, şi de ce nu, chiar ecatarmentul liniei ferate. Multe din obiectele de folosinţă au avut un traiect neobservat din acest punct de vedere. Amintim aici că şi măsurile îmbrăcămintei, şi a Sistemului Internaţional de măsură care a fost adoptat de toate statele. Cu acest mare eveniment, al Campionatului Mondial de fotbal 2002, s-a constatat o globalizare a fotbalului exprimată prin faptul că jucătorii echipelor naţionale, sunt jucători mondiali. Indiferent a cărui stat este echipa, jucătorii ei joacă pe întreg mapamondul! De aici au apărut echipe care nu aveau un fotbal, un campionat intern, care să reuşească a se impune în lume. Numai că cercurile mondiale de afaceri percep globalizarea ca pe-o recolonizare a pământului, de aceia întâlnesc opoziţii puternice ori de câte ori se fac manifestări pe această temă, proteste care vor continua atâta timp cât împing lucrurile în acest sens. O caracteristică a acestui Campionat Mondial, a fost dorinţa de victorie şi luptă a echipelor pe întreaga perioadă de timp afectată meciului. Cine a aşteptat scurgerea timpului regulamentar de joc, şi-a lăsat punctele şi victoria celorlalţi competitori. Un aspect care a uimit pe toată lumea au fost construcţiile actualelor stadioane construite pentru derularea acestui eveniment mondial.
Obişnuinţa noastră de-a vedea o arenă, un teren dreptunghiular, împrejmuit de un gard şi având scaune, gradine, bănci sau alte lucruri pe care se poate sta şi care determină şi numărul de spectatori, actualele construcţii prezentate ca stadioane de coreeni şi japonezi, sunt nu numai monumente arhitecturale, dar şi complexe tehnice cu multiple folosinţe şi eficacitate nebănuită.
Aceste stadioane au oferit suprafeţe de joc ideale pentru fotbal pe întreaga perioadă a desfăşurării competiţiei, cu toate că au fost folosite în acest răstimp de trei , patru ori în meciurile oficiale, plus antrenamentele competitorilor, ele s-au prezentat excepţional. Echipele care au jucat fotbal au avut reale satisfacţii. Au fost meciuri întotdeauna grele pentru turci, camerunezi, irlandezi, japonezi, chiar şi SUA şi coreeni, conştienţi că de aceia s-au calificat la Cupa Mondială să aspire la câştigarea ei, să lupte cum numai ei au ştiut şi astfel au reuşit să facă faţă „măriilor” dar şi spectacol, că de, fotbalul în final este un spectacol, este conceput ca un joc nu numai ca sursă de îmbogăţire.

(sâmbătă, 17 august 2002)

Mi-am permis să intitulez articolul cu acest titlu, împotriva voinţei mele, deoarece acest frumos cuvânt, care poate fi subiect, alteori atribut, şi nu de puţine ori „tragem” de acest atribut ca o ultimă instanţă, ca o ultimă reconsiderare a ceia ce ne pretindem a fi, dar nu de puţine ori, în faţa unui câştig iminent, a unei funcţii călcăm totul în picioare, uitând de OMENIE.
În timpul campaniei electorale s-a uzat mult de tot de acest cuvânt, prin sintagmele: „Un OM pentru voi”; „Un om de omenie”, „Gaz Man”, (man în germană este tot om, dar şi „Alegeţi-l pe Man de la gaz” ), domnul Man pe atunci fiind directorul Regionalei Nord a Centralei gazului. Persoana despre care vorbim solicita voturile concetăţenilor pentru funcţia de primar al municipiului. După cum se ştie nu s-a putut, şi dacă nu l-am votat n-am putut beneficia de apă caldă, deoarece Gaz-manul s-a supărat şi a închis gazele la toate centralele de producere a apei calde menajere. Oamenii s-au supărat atunci, dar tot atunci le-a venit „mintea românului de pe urmă”. Aşa a trecut populaţia Băii Mari pe centrale de apartament, atunci când au observat că aici, în acest oraş, se poate oprii un seviciu către populaţie la bunul plac al unei singure persoane, persoană bine remunerată din banii contribuabililor.(sper să nu spună cineva că face şi vinde gaz metan). A trecut şi acest eveniment neplăcut( unii-ş puneau problema dacă părinţii lui ar fi locuit în oraş, ar mai fi îndrăznit să facă această manevră?), băimărenii şi-au văzut de necazurile lor. Au venit şi alegerile şi uite că l-am făcut şi deputat. Un om tânăr, un om activ, o persoană potrivită pentru asemenea post oferit de maramureşeni. Ne-am aşteptat la multe de la dânsul, dar multe au fost cuvintele suburbane aruncate în toate ziarele şi cam atât am văzut de la el. Ce n-am ştiut este că Domnul Man are o nepoată care n-a luat capacitatea la examenul din acest an pe motive…”politice” Acum domnul Man ne-a prins. A bulversat întreg Maramureşul. Nu-i dânsul deputatul nostru?.Din cauza lui, în Maramureş, rezultatele obţinute la examenul de capacitate nu s-au „lipit” atunci când trebuia. Şapte mii de copii şi cinzeci de mii de părinţi „au stat” prin curţile şcolilor la treizeci şi opt de grade până la orele 23. Frumoasă repetiţie a unei alte bătăi de joc puse de acest Om pe populaţia unui judeţ. Rămâne poate să se stabilească…Poate că un alt deputat „ne va permite” …începerea anului şcolar. Nu ştiu cum se pot întâmpla asemenea anomalii. Ce-i politicul în clasa a opta, dar asemenea fapte trebuie curmate indiferent ce funcţie are un anumit individ în stat, mai ales că funcţiile aduc obligaţii nu numai drepturi!!!

(sâmbătă, 10 august 2002)
Răposatul Eugen Barbu, în destăinuirile sale unui prieten, spunea că: „îmi este teamă de coala albă de hârtie” . Ca să treacă peste acest început de scris, peste acea teamă, făcea un plan, o schemă pe care o dezvolta, şi aşa începea viitoarea carte. Mărturisesc că de această dată şi mie mi-a venit greu să scriu acest articol, dar din cu totul alte considerente. Primul dintre ele este acela că un postulat al învăţării este repetiţia. Este foarte adevărat, dar până când să repeţi acelaşi lucru despre mizeria vieţii şi cei care ar fi trebuit să ştie acest lucru nu dau nucu-un semn că au priceput. De ce trebuie ca o ţară bulversată să blocheze drumuri, să facă greve, marşuri demonstraţii ca acei pe care i-am ales, pasă-mi-te a ne face nouă bine, ţării, ei îşi fac acest lucru numai pentru ei, De aici pleacă necinstea. Pactele făcute cu unele federaţii sindicale au menirea ca ei să poată face ce doresc, iar acei care au semnat aceste pacte şi-au pierdut dreptul la cuvânt şi proteste. Dăscălimea de această dată este hotărâtă să ducă lupta până la capăt dacă actualii conducători vor avea „răbdarea” să-i păsuiască şi cei din exterior. Şi dascăli sunt ferm decişi în această crâncenă încercare datorită faptului că ei nu trăiesc pentru azi, ei trăiesc pentru copii, pentru viitor. Şi Domnul Năstase trăieşte pentru viitor. Pe domnia sa nu-l interesează actuala guvernare, dorinţa dânsului este să fie ales de şef de stat. Tot ce-şi doreşte să schimbe sunt articolele din constituţie care ar trebui să-i asigure această demnitate şi cu puteri mult sporite(să fie votat doar de oamenii din legislativ, pe care-i domină deocamdată) Nu de puţine ori l-a criticat pe răposatul dar multe din comportările dânsului de la el au fost copiate. Greva din învăţământ este semnalul grevei generale, la care se vor alipi şi alţii. Dacă opoziţia n-a fost capabilă să schimbe guvernul, se vor găsi alţii care întradevăr iubesc acest popor şi nu doresc altceva ţării şi oamenilor ei numai binele. Este vorba de binele tuturor nu numai acelor care se prezintă cu sfaturi şi minciuni la televizor şi sunt conştienţi că sumele câştigate de contribuabili sunt mult inferioare fiscalităţii impuse. Cu toate acestea în parlament preocuparea de bază se pare că este scobitul în nas (vor fi de pomină cu manierele acestea. Omul simplu-şi pune întrebarea: „ Ce ţară-i aceasta în care dacă furi o pâine eşti sancţionat penal iar acei care pot da ordonanţe de urgenţe care legiferează fapte ce eludează legile nu dau socoteală nimănui”. Este vorba de blocarea sau abrogarea unor legi organice prin aceste urgente ordonanţe. De aici rezultă că un ministru poate ori când anihila un întreg parlament. Să ai parlament care îl poate ori cine evita, nu dă nimănui de gândit? Ce pot fi, sau ce pot pregăti aceste acţiuni îndreptate împotriva tuturor?! La gânduri mai bune domnilor!