– Bun Noroc si va multumim tuturora! Sa va iubeasca Dumnezeu! mai spuse Toader, dupa care s-a scuturat pe cizme si a intrat in casa.
Todut dupa ce i-a condus pe fiecare unde avea nevoie, a refuzat sa-1 duca masina minei acasa. isi dorea cateva momente de liniste, de singuratate si a plecat spre casa, pe jos.
in asemenea situatii folosea o butada: “Mersul pe jos este singurul lux ce si-1 permite”. De fapt, el dorea sa-si deruleze filmul, acestui incident, de care, sub un motiv sau altul a fost tinut la distanta… “Ce-1 macina”, era cauza pentru care a fost lasat in afara evenimentelor… Dupa lege si regulamentul de ordine interioara, in asemenea cazuri, primul care trebuia instiintat, era seful ierarhic, deci…. el. Dar, daca seful minei era in serviciu si dirija operatiile de salvare personal, intreaga responsabilitate era a lui. El era raspunzator si direct implicat in asemenea situatii, care spre fericirea tuturor s-a terminat cu bine. in cazul acesta putea fi incunostintat. Tinand cont de precipitarea si modul de desfasurare a evenimentelor, atat cele care-l priveau pe el, cat si cele care au dus la avaria petrecuta in subteran. Inginerul sefa procedat cu mult tact si profesionalism. in acest caz, el nu s-a pripit cu “ofertarea a 25%”? Pe el l-a socat ca n-a fost anuntat conform regulamentului. considerand aceasta o abatere de la regulamentul de serviciu, indisciplina. Acest lucru in ochii oamenilor este intolerabil, stiind ca. cu cat ti-e functia mai mare. cu atat depind mai multe vieti de hotararile, sau gafele tale. Avand si un asemenea om. cum este Baciul Gavrila. care stie toata mina ca pe propriile-i buzunare, este un orgoliu nejustificat, consultarea lui, numai cand dai de necaz, pana atunci, pana a nu declansa o avarie sa nu fi avut timp sa-l consulte?
Toate aceste aspecte trebuie esalonate si data o decizie corecta, care sa-l repuna si pe el din nou in “capul'” oamenilor, ca de aceasta data a avut senzatia ca a cam fost ocolit.
Se parea ca a participat doar la un singur banchet si acela a racit atmosfera intre el si ortacii lui, ceea ce-i inadmisibil. Probabil ei stiindu-l benchetuind, au considerat ca, probabil nu-1 mai intereseaza viata si munca lor, drept pentru care nu l-au mai “deranjat”. Acest lucru-i “spunea” ca trebuie sa se lase de banchete, daca tinea la oameni, altfel “distanta” se va mari si in plan afectiv. De aici rezulta ca de fapt, parte din abaterile facute de subordonati, prin prisma, lor sunt ale lui.
Dupa aceasta concluzionare, in loc sa fie suparat, s-a bucurat ca n-are subordonati indisciplinati. Apoi, parca rasufland mai usurat a inceput sa “vada” ca de fapt copacii au frunze si nu numai… Locul unde a ajuns. ii parea deosebit de cunoscut, el stiind sigur ca n-a mai calcat pe acolo, niciodata. Apoi a realizat ca, de fapt acea straduta laterala a orasului, semana ca doua picaturi de apa, c-o portiune dintr-o straduta din propriul lui sat, loc cautat si indragit in copilarie, loc de uitare, dar si de aduceri aminte… Pe atunci, “circula” o poveste cam ciudata, in satul lor.
Un barbat, pe nume Vasile Butinaru, intr-o sambata noaptea se intorcea de la padure cu lemne de foc. Era un om cu statura atletica, neavand frica nici de fiarele padurii, nici de lucru dar nici de oameni “de scarba”. Pentru el ziua era la fel de sigura ca si noaptea. Daca ti-a promis ceva, in timpul promis iti rezolva lucrul asteptat. Era si un om corect si cu frica lui Dumnezeu, de aceea povestea din acele vremuri, spusa de el, devenea credibila. Se spune ca era intr-o sambata noaptea cand, el trecea chiar prin acel loc, de care si-a adus aminte Todut, si el, Baciu Vasile. a avut o senzatie ciudata. La un moment dat, se intoarce si vazu un om care zbura pe sus, deasupra lui si peste carul lui, moment in care peste el trec sudorile mortii de spaima. Atat si-a putut da seama ca nu-i… “ptiu departe de casa noastra”, ci era chiar un vecin de-al lui, pe nume Gheorghe Zloata, “costumat fiind” cu hainele cu care se pune tot omul la culcare….
Dupa aceasta “planare” a lui Gheorghe, animalele s-au oprit. S-a oprit si Baciu Vasile, cu toate ca dupa ce a vazut asemenea lucru, bucuros s-ar fi indreptat spre casa, si daca numai sa spuna un Tatal Nostru. Dupa ce s-a mai linistit el si animalele, a plecat in graba din acel loc ciudat. Dorea sa se sfatuiasca cu cineva, sa-i spuna cuiva, cu toate ca era sigur ca, de nu-si va tinea gura, va ajunge de risul satului. Cine-ar putea crede asa ceva? Ce a vazut el.
Pasind ingandurat si inspaimantat pe langa boi, simtea o stare de prea plin, si-i era imposibil sa nu se sfatuiasca si cu altcineva, dar cu toate aceste impulsuri, spre semeni pentru asi descarca sufletul, “a imparti” cu cineva aceasta intamplare neverosimila, necurata, Baciu Vasile era constient ca putini din sat il vor mai crede cu “mintea intreaba”.

Nu era o fericire sa fi nebunul satului. In acel moment i-a venit un gand, sa-i povesteasca preotului. Asa a si facut. Cu caruta incarcata s-a oprit la poarta preotului caruia i-a povestit toata tarasenia. Preotul l-a ascultat, i-a mai pus si alte intrebari, ramanand pe ganduri. Era un lucru deosebit, ciudat, diavolesc. Apoi “I-a citit pe cap”, dupa care Baciul Vasile s-a intors linistit acasa, lasandu-i preotului gandurile si spaimele sale. Cu meticulozitatea-i obisnuita si-a dejugat vitele, le-a dat de mancare, apa, si-a mai vazut odata gospodaria inainte de-a se culca, a cinat cu nevasta-sa si s-a dus la culcare, impacat de inca o zi alduita de Dumnezeu. Din ce-a patit el pe drum, nu i-a povestit nimic nevestei.,

Gheorghe i-a cunoscut pe tineri, ar fi putut sa-i “aranjeze” si el, ca mai aveau “datorii” prin satul lor, dar odata pornita razbunarea-ti macina toata viata, schimba sensul vietii si nu de putine ori, platesc vieti nevinovate. Stia ca unul dintre ei era mort dupa Ioana, dar nu si Ioana dupa el. Cu ei daca-ti pornea-i viata in ura si batai, nu se termina niciodata, antrenand din ce in ce mai multi oameni, poate mai multe crime. A fost prea frumos sa fie adevarat, dar nici chiar parintii lui, inca nu sunt de acord sa “ia fata din alt sat”, despre altii…
Gheorghe s-a straduit mult s-o uite pe Ioana, sa-si potoleasca aleanul. Reusit-o, n-a reusit numai Dumnezeu stie, dar nici aceea nu era o afacere, sa mori cutitat intre sate… Trecutu-i-o sau nu i-a trecut dragostea pentru Ioana, nu s-a aflat, dar s-a casatorit cu femeia ce-o are si acuma, cu Maria.
Si casnicia lor era ca si celelalte. Nici mai buna, nici mai rea ca a altora, ei traiesc in buna intelegere si respect.
Despre Ioana stia ca s-a casatorit in satul sau, cu un barbat vrednic care n-a fost in grupul “sfatuitorilor”, si nu era vorba nici de tanarul care era “mort dupa ea” pe vremea “lor”. Nesansa Ioanei a fost ca sotul ei, doborand un copac, intr-o iarna, a alunecat sub el facand-o pe Ioana vaduva. Poate ca Gheorghe s-o fi uitat pe Ioana, dar Ioana nu 1-a uitat pe el, chiar si dupa atata timp. Zile in sir, dar mai ales nopti, lungi de iarna si de nesomn, ii chinuia gandurile, il stia ca-i insurat, dar stia ca n-are copii, cu toate acestea nu indraznea sa se “afiseze” in satul lui si un lucru nu lipsit de insemnatate, nu stia dac-o mai iubeste.
De necrezut,.dar aceasta femeie, care pana acum nu mai stia nimic de Gheorghita, incepea sa-si realimenteze fosta dragoste, de una singura, neinteresand-o si parerea barbatului in cauza.
Obsedata de aceste ganduri, i-a venit o idee diabolica. A inceput sa bata toate manastirile, toate lacasurile sfinte si de rugaciuni, sperand sa poata cineva sa-i infaptuiasca minunea, sa ii redea pe Gheorghe inapoi. Dupa acest periplu, neavand rezultatul dorit, a
inceput un altfel de turneu in care erau inclusi toti vindecarii, pe toti aceia care aveau, sau sustineau ca, au puteri deosebite… Nici un rezultat…
in mod normal dupa atatea incercari si cheltueli, multi s-ar fi dat batuti, da, dar nu Ioana.
intr-un sat traia un batran care rareori avea placerea sa aiba cate-odata vreun musafir, consateni, niciodata. Acest lucru era asa datorita faptului ca omul a facut ambele razboaie mondiale, din care a scapat intreg si sanatos, si… singur… Dintre cati au plecat din sat, nu s-a mai intors nici unul. La intoarcerea de pe front, consatenii l-au tratat cu respect, respect care pe parcursul timpului s-a transformat in teama, aducandu-i-se invinuirea ca ar poseda puteri oculte… Unii mergeau mai departe spunandu-i in fata ca si-a vandut sufletul la dracu, ca sa-i apere viata in razboaie. Ce era adevar in aceste povesti nimeni nu stie, cert era ca a fost marginalizat de consateni si-si traia viata de unul singur nestiut de nimeni. Dorul Ioanei, a impins-o si spre acest om cu reputatie “sifonata” Ea nu considera deplasat sa-1 viziteze daca-i capabil sa-il aduca pe Gheorghita inapoi. Era atat de posesiva in dragostea ei oarba, incat nu-si dadea seama ca ce facea peste firea lucrurilor”… Si-a luat inima-n dinti, de nu era putin lucru sa fii vazuta ca intri la Baghia… Daca-1 are chiar pe dracu, mai stii ce poti patii? Cu toate acestea, Ioana s-a dus la Baghia… Ea atat stia ca ii trebuie pe Gheorghita… si pentru asta-i capabila de orice….
Nimeni nu stia discutiile purtate de cei doi, Baghia si Ioana, si nici pretul targului, important era ca s-au inteles si Baghia i-a dat invatatura de care avea nevoie, sa-1 aiba pe Gheorghe… Se spune ca Baghia, printre celelalte invataturi, i-a spus sa faca un obiect, in perioada dintre Craciun si Pasti. Nu conteaza ce obiect, nu conteaza nici daca-i tricotat sau confectionat din lemn, important este ca in fiecare zi sa faca ceva la el, dar mai ales cat timp dureaza confectionarea lui, deci intre Craciun si Pasti, nu avea voie sa vorbeasca cu nimeni, altfel totul e zadarnic… Cand veneau Sfintele Pasti, sa-si ia obiectul cu ea la Slujba invierii, si atunci dobandea puterea de-a vedea ceea ce unui muritor de rand nu i se arata. Vezi ceea ce Dumnezeu interzice oamenilor sa stie… Se spune ca Baghia i-ar mai fi spus ca, va vedea si lucruri din partea Satanei… atunci va vedea singura cu cine si la ce pret va face legamant, pentru voia ce-o are a implini…
Ioana si-a facut o bluza frumoasa in acel interval. Cu ea s-a dus la inviere… Timp de trei luni n-a schimbat o vorba cu nimeni. A fost un calvar dar acum nu-i pare asa greu acest lucru. in biserica, Ioana a vazut ce avea de facut si se pare c-a facut si “targul”, care ei i sa parut mai bun.