Cum intre doua examene erau 1-2 zile libere, absolventii care erau interni isi umpleau timpul cu diverse jocuri, sau cu simple plimbari in livada din apropierea internatului, a blocului de locuinte ale profesorilor. Cu doua saptamani in urma Todut a intalnit o fata, intamplator. Toate cunostintele sunt intamplatoare, dar ei s-au ciocnit pur si simplu involuntar. Cerandu-si scuze reciproc, au constatat ca, de fapt, ea nu era o buna cunoscatoare a limbii romane, iar el a limbii maghiare. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceea au inceput sa se vada zilnic. Pe parcurs au constatat ca fata stia “ceva” romaneste dar nu excela in expresii si normal nu dorea sa fie “prinsa” pe picior gresit, lucru inacceptabil cand faci o noua» cunostinta, iar Todut, ca ardelean, cunostea “ceva” maghiara dar nu atat cat sa poata “vraji” o fata… Cert e ca aceasta prietenie pe aceste lipsuri s-a legat si s-au ajutat unul pe altul sa dobandeasca cat mai multe cunostinte in limba celuilalt.
Cat erau impreuna timpul trecea placut, trecea frumos si incepeau sa se vada primele semne ale unei viitoare prietenii intre el si domnisoara Eva. Caracteristica acestei prietenii era staruinta fiecaruia in a-1 ajuta pe celalalt, de-a se sti face util unul altuia, pe un fond de sinceritate reciproca, cu minciuna de complezenta cu care au abordat cunostinta lor, ca nu-si cunosc limba, fapt la care tineau.
Fata era frumoasa si mai avea si un par lung ce innebunea orice barbat – ce bine este ca femeile nu stiu acest lucru! – par ce-i mangaia soldurile, strans intr-o coada mai groasa ca bratul unui barbat voinic.
Eva era nepoata unui profesor de al lui Todut si, fiind in vacanta, era in vizita la unchiul sau, vizita de altfel plina de neprevazut… Todut ii dedica ei tot timpul liber si in acest fel intamplatoarea lor cunostinta, se transformase pe nesimtite intr-o veritabila prietenie existand si vointa din partea fiecaruia de-a se debarasa de minciuna de complezenta cu care au inceput aceasta frumoasa prietenie si pe care si-o doreau sincera, fara, nici o pata. Acest lucru prindea contur prin inceputul unei conversatii coerente si destul de limpede intre ei, avand o deosebita intelegere din partea fiecaruia, fapt remarcat de Todut, pe care gandul ca s-ar putea indragosti unul de altul il speria. Nu mai aveau de petrecut impreuna nici macar o saptamana. El urma sa paraseasca orasul in care facuse liceul. O prietenie, ba mai mult o dragoste ar incurca foarte mult lucrurile, complicandu-le viata amandurora. Apoi cine s-ar simti bine stiind ca undeva, cineva sufera pentru el, cu atat mai mult cu cat, a inceput sa tina la Eva si s-o pretuiasca la nivelul sentimentelor ce era capabila sa le traiasca.
Asta fiind situatia si nedorind sa-i cauzeze vreo neplacere, Todut s-a hotarat ca la viitoarea lor intalnire, sa abordeze acest neplacut subiect, pentru a preintampina o viitoare gafa, regretabila in situatia lor. Si pentru a evita situatiile penibile ce ar putea rezulta, din conversatiile lor, desfasurate mai mult dupa limbajul mutilor, pentru a realiza o conversatie mai coerenta, a conchis sa-si ia un coleg care sa-i mijloceasca interpretarea discutiilor bilingve.
Todut “de mana” cu Achim “translatorul”, s-a dus la intalnirea in trei. Om precaut Todut “la instruit” pe Achim, despre scopul discutiilor, despre cum doreste sa iasa aceste discutii si “tactul” la care se asteapta sa dea dovada Achim. Bune au fost toate, cu mica observatie, universal valabila ca: “socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ”.
Todut, prin translatorul lui, incerca sa-i explice Evei de zadarnicia infiriparii unei prietenii in aceasta conjunctura, cand de fapt trebuie sa se desparta fara nici-o sansa de-a se reintalni. Pe masura ce Achim “se lupta” sa-i traduca expozeul lui Todut, intristarea se
cuibarea in sufletele celor trei participanti. in discutiile purtate de Todut in preajma Evei n-a rostit nici-o data nici un cuvant unguresc, pentru simplu motiv ca Eva se “descurca” destul de bine in “romaneste” si el se jena sa rosteasca cuvinte care inca nu le-a mai rostit, dar la multe dintre ele le stia sensul. in acel .moment se intampla o ciudatenie. Achim se pare ca nu-i era indiferenta Eva si din tradus in tradus a inceput el sa se “perpeleasca”, ceea ce l-a dus la cateva “lapsusuri”, proverbiale de altfel, si-i solicita ajutorul lui Todut la traducere. Toate ar fi trecut neobservate daca macar ce meserie avea tatal lui Achim sa-si fi adus aminte “translatorul de ocazie”. in momentul in care Todut “i-a tradus”, Eva a starnit o intreaga furtuna.

Ea s-a simtit pe drept jignita, intrucat Todut s-a prezentat ca necunoscator al limbii maghiare si acum face el oficiul de “traducator”. Achim la aceasta replica a Evei i-a dat “raspunsul” lui Todut: “asa-i daca intri in gura prostilor”.
Todut l-a privit crunt pe Achim, privire de care s-a bucurat si el din partea Evei, dupa care intre Todut si Achim s-a pornit o discutie atat de violenta incat crede-ai ca se vor pocni in cap. Din aceasta furtuna, Achim si-a smuls mana din mana lui Todut si i-a replicat:
– Eva ne-a catalogat pe amandoi perfizi, si se uitau in urma ei cum pleaca. A mai zis, continua Achim, ca nu suntem capabili sa facem cunostinta c-o fata, nu avem alta metoda numai ca nu-i cunoastem limba. Ne dispretuieste.
– Mai Achim, de unde dracul a pornit aceste vorbe?
– in prima faza toate se desfasurau normal pana mi-ai raspuns tu la ce te-am intrebat. Cand a auzit cat de corect ai rostit meseria tatalui meu, gandesti c-ai oparit-o. Mi-a spus ca esti un prefacut si vrei sa-ti bati joc de ea, de aceea nu ai vorbit “numai cu ea ungureste” si vrei sa razi de ea cum o “rupe” pe romaneste. Sper ca in acesta situatie, nu doresti sa te felicite?!
– Achim, eu te-am adus aici, sa-i explici Evei, ca, in saptamana viitoare n-o sa ne mai putem vedea fiind plecat pentru totdeauna din oras, doream sa-mi iau ramas bun si sa ne despartim ca prieteni. De cumva vrea sa-mi dea adresa, m-oi stradui sa-i scriu si vom vedea cum vor evolua lucrurile in continuare… Si acum tu, de dragul de a-ti “plimba” distinsa ta persoana prin fata ei, si-ati baga nasul in discutiile noastre, m-ai bagat intr-un rahat. Te lauzi ca esti capabil sa faci o fapta caritabila, si nu te poti abtine sa nu te “dai mare” tacand dintr-o fapta buna o cacialma. Mersi domnule! O ajunge pe Eva din urma, o saluta si pleaca.
Totul era compromis si la tensiunea la care au ajuns discutiile, o remontare a lor era imposibila. Ce s-a mai putut face a facut, a plecat, jenat vizibil de “rezultatul” convorbirilor. Necazul mare nu era ca pleaca acasa, nu mai stia daca se v-a mai reintoarce. Doamne cand te gandesti ce-a vrut el de la aceasta intalnire si ce-a iesit! A uitat ca: “al treilea in dragoste n-are rost”.
intre ce imagine ar fi dorit sa-i lase Evei si ce-a inteles ea, ca-i perfid, nesincer, el care a simtit acel aflux de sinceritate ce-1 inconjura in prezenta ei si bineinteles ca este si a fost sincer pana in momentul, cand i-a venit ideea nefericita de-asi “imbunatati'” imaginea si randamentul verbal, apeland la Achim.
Era sigur ca in acel moment nu se pregatea sa-si scrie memoriile, dar parca simtea nevoia de-a nota undeva marea frustrare ce-o resimtea din aceasta intamplare. Sa stii ca exista undeva pe lume o fiinta, careia i-ai dat impresia despre tine ca esti cu totul altfel decat esti tu si, mai ales, ca imaginea totala era in defavoarea ta, era dureros si descumpanitor pentru Todut. Convins ca nu va trece mult timp si ea isi va da seama de adevar, va realiza ca de fapt era o greseala, dar, pentru moment, in sufletul lui s-a cuibarit o grea tristete pentru neputinta-i de-ai alina sau indeparta, macar pentru cateva ceasuri acele banuieli degradante pentru el.
in scurtul timp ce i-a mai ramas de stat in acest oras se inscria si ultimul examen ce mai urma sa-1 dea. Daca cu invatatura nu a avut si nu avea probleme, in schimb, in dragoste iesise lamentabil gandindu-se la acea nefericita intamplare. Si daca te gandesti ca aceasta minunata fata aparuse ca o ofranda, in aceasta atmosfera stresanta inerenta la terminarea unei scoli. Ar fi fost un corolar al incheierii activitatii in acel oras al tineretii, unde si el si-a depanat zi de zi adolescenta.
in prima duminica ce-a urmat dupa evenimentele derulate intre Todut si Eva, parca special oferita tristetii, a aflat ca si de nu se petreceau respectivele evenimente, Eva tot ar fi lipsit din oras, trebuind sa plece acasa. Todut cu sufletul greu dupa reprosurile primite, purtandu-si umilirea primita cu el, a parasit curtea internatului, poate mai scapa de starea aceasta de “niciunde”, care efectiv ii macina putinele ore de care mai dispunea. in plimbarile lui, Todut avea deja tabieturi. Cauta strazile cele mai retrase, cu aflux mic de circulatie, cu mai putin zgomot, gandindu-se ca pe aceste strazi a umblat si “Batranul” Ziffer; pictandu-le. El isi bucura ochii direct “in natura”. intr-un capat de strada laturalnica, o imagine-1 tinteste in loc… Pur si simplu era de nedezlipit de acel loc… in celalalt capat al stradutei, a zarit o fiinta abia cunoscuta, dar nespus de dorita, despre care pana in acest moment n-a avut nici un indiciu de unde s-o poata lua si acum Ea se afla in fata lui.

Visul lui, fata de care s-a indragostit, Doamne nu-i adevarat, se afla la cativa pasi de el. Cu fata aceasta cu care dansase la club, la “joia tineretului”, o seara intreaga de vis si nebunie, fara sa se poata desparti unul de altul si ea… dispare ca Cenusareasa in caleasca. Numai ca Cenusareasa a lasat urme dar ea… nimic. Si acum… in aceste momente…. uite-o e aici. Aparitia aceasta 1-a naucit pe Todut. Lucrurile-i pareau ireale. Te indragostesti de o FIINTA care dispare luni de zile, o cauti, speri si cand imaginea ei incepe sa se estompeze, sa incepi sa-ti iei nadejdea de la ea, s-o consideri un graunte de fericire pierdut in nisipul iubirii, EA apare si nu ca im graunte, ci ca un bujor si atunci cand el mai avea cateva ore si parasea orasul… .
Se priveau unul pe altul, neputand crede ca si asa ceva s-a putut intampla. Erau ca doi muti… in adoratie. Mara neintelegand aceasta forma de conversatie, se intoarse si incerca sa intre in casa. Atunci cu puterea ce numai disperarea ti-o poate da, Todut a alergat inspre ea sa se intalneasca. S-a oprit la gardul curtii ei si din nou o privea doar, fara a scoate un cuvant. intr-un tarziu a rasuflat un: “Buna ziua!”
– Buna!
Pana in acel moment Todut era sigur ca atunci cand o va intalni o sa-i poata spune toata dragostea lui, dorul cel purtase atatea luni spre ea… Dar probabil ca numai in gand ii mai putea spune ceva, ca, acum, pas de mai zi ceva!, era complet mut atat de puternice ii erau emotiile. Si dezastrul s-ar fi produs, daca nu i s-ar fi citit toate acestea pe fata, dar mai
ales in ochi. Numai acestu-i lucru se datoreaza faptul ca in acele momente, Mara nu i-a intors spatele sa intre in casa.
Dupa trecerea primului fior, cu aceste impresii deosebit de puternice si neasteptate, Todut a mai inceput sa ingane cate ceva, vreo doua trei vorbe, poate chiar si propozitii, fiind un oarecare inceput de conversatie, astfel situatia devenii agreabila. in impasul acesta de inceput de conversatie, Todut era constient ca are nevoie de timp, pentru a-i sterge Mareei impresia destul de penibila care credea ca i-a lasat-o, incercand o conversatie plecata de Ia o stare… de cascat. A incercat o stratagema sa rupa aerul acela neprielnic lui, a invitat-o la film. Mara a acceptat si cu aceasta s-au despartit pentru putin timp.
La reintalnire, Todut era din nou stapan pe el si pe situatie si se gandea cu teama, ca de n-ar fi acceptat invitatia Mara, practic ar fi fost despartiti intr-un mod prostesc, el neputandu-si controla emotiile care-1 dominau la revederea acestei fiinte dragi, fiinta de la care aproape ca-si luase gandul. Timpul petrecut impreuna, ii trezea din nou sentimentele avute candva, amortite pana astazi si care-l asaltau cu si mai multa vigoare. Se simtea minunat in prezenta ei. Avea ciudatul sentiment ca-l protejeaza pe el si sentimentele lui. I se parea ciudat dar avea impresia ca langa Mara nici foamea nu l-ar ajunge. Avea un sentiment de plinatate, si nu-si mai dorea nimic. Se simtea fericit si in acel moment speriat: oare m-am indragostit? Parca a mai avut si altadata stari euforice discutand cu alte fete, dar acum, aici avea senzatia ca-i ceva ce lui inca nu i se mai intamplase. Parca toate lucrurile erau cum nu se poate mai normale, mai firesti si cu toate acestea era minunat. Ar fi dorit cel putin sa afle prin ce se explica acest lucru! Era prima oara cand simte cum ii patrunde aceasta nebuloasa fiinta si parca se crea ceva neexprimat, neexplorat. Dilema aceasta dainuia inca din seara cand a cunoscut-o, dar nemaiintalnindu-se, incepea sa se estompeze, sa-si piarda din farmec. Posibil ca Mara sa nu fi nutrit aceleasi sentimente care-1 imboldeau pe Todut, sentimente ce-l impingeau fara echivoc spre Ea. Era multumit ca Mara-1 agrea, Iui nu-i displacea atentia de care se bucura din partea ei si faptul ca n-o deranja ca se tinea dupa ea aceasta “mutra”, lucruri ce-i conferea un plus de pretiozitate, fata de ea si fata de “altii”.
Cu toate acestea, Todut realiza ca viata lui se complica, complicatii nemaivazute si la care nu le intuia sfarsitul. Apoi “incurcaturile” de ieri cu Eva, s-ar cuveni “deslusite” azi cu Mara fiindca, este posibil sa nu le fi observat nimeni, dar el poimaine va fi plecat din oras…
Subconstientul ii oferea cu obstinatie o veche melodie: “Cand mi-a fost lumea pe mana, n-am stiut la ce mi-i buna!” Rau era ca nimeni nu le-a dat lumea pe mana lor, dar se gandea ca poate si el ar fi patit acelasi lucru ca tipul din cantec.