Acest lucru nu este unul la care noi sa-i facem propaganda, dar doream sa-ti arat ce diferente de mentalitate exista intre noi si ei. in plus, in aceste localuri, se aduc toate stirile si tot de aici se informeaza majoritatea, in domeniile respective.
Traiul, nefiind tare usor nici pe acolo, unii traind singuri, singura modalitate de a-si alunga singuratatea era si este si acum, vizitarea acestor localuri, unde mai consuma o bere, mai schimba o vorba, mai intalnesti pe unul, pe altul si uite asa se constata ca de fapt localurile lor sunt un mediu social, unde un grup social isi consuma o parte din timpul lor. Putini sunt aceia care indraznesc sa faca asa o “consumatie” ca sa iasa din local “in patru labe”, intrucat proprietarul localului care tine la deverul lui, nu-si permite sa-si alunge vre-un client onorabil pentru un bautor. In acest caz il scoate el din local. Uimitor este faptul ca, in aceasta atmosfera, in preajma alcoolului, fiecare isi cunoaste rolul si rostul lui.
Patronii de localuri, se luptau intr-adevar pentru castigarea unui nou client, de la un alt local. Daca mai adaugam si ambientul familiar, modul in care esti servit cand exista preocuparea patronului sa-ti satisfaca orice pretentie, este foarte placut si bineinteles ca te simti bine, relaxat. La ei aceasta conduita este o norma a vietii, o politica a castigului, ca sa-ti dau un exemplu, cum e RFN-ul la noi.
Cativa oameni cu cap au observat ca privelistile oferite de natura, sunt frumoase oriunde. Sunt frumoase si unice si-i ajuta mult pe acei care le viziteaza, la destinderea lor, dar…
Aceleasi lucruri se pot afirma si despre cladirile frumoase, din toata lumea si la acest capitol nici noi, romanii nu stam prost. Nici ale noastre nu sunt cu nimic mai prejos ca ale altora. Nimeni nu merge sa contemple un “zgarie nori”, cine umbla in lume doreste sa se lepede de cotidian, sa invete, sa se relaxeze.
Toti oamenii de meserie au constatat ca, daca un turist nu are o amintire din peregrinarile sale, din sejurul lui, nu ramane nimic.
in atari situatii se cumpara ori ce poate aminti de acele locuri. Toate prostiile, toate imitatiile, si contrafacerile se vand si se cumpara, dar cat putem “cara” dintr-un sejur? Putine… foarte putine… si pana la urma ne rezumam doar la cele care ne amintesc de cea mai afectiva intamplare sau local, pe unde am trecut.
Aici intervine prospectia pietei. A existat un Scherlock Holmes in realitate? Bineinteles ca nu! Turistii doresc acest lucru? Da. Atunci sa-1 inventam… S-a inventat o adresa a “domiciliului maestrului”, o poveste romantata a copilariei sale, locurile unde maestrul isi facea plimbarile, si cam tot ce ar fi putut intregi, imaginea… imaginatiei turistului. Si italienii au considerat ca ar fi o mare prostie, daca “indragostitii din Verona” nu ar avea mormantul lor, castelele lor si altele. Chiar si la noi la loc de cinste se afla Castelul de la Poenari, considerat resedinta a Domnitorului Tepes-Dracula, “castel bantuit de fantomele fostului domnitor”.
Deci cineva care si-a propus o calatorie de placere, spre placerea celor care-1 vor “testa” la intoarcere, trebuie sa aiba ce povesti, despre locurile pe unde a trecut. La noi cladirile care ar putea avea acest deziderat, sunt bisericile, carora li s-a pus in pronaos, sub o forma sau alta, cateva cuvinte scrise, despre ctitori si istoricul lor de la ridicare si pana azi. Dar turistul nu este multumit numai cu atatea explicatii, el solicita si altele. Servind si satisfacand pe unul, pe altul, si daca-i si multumesti in pretentiile sale se va injgheba un oarecare traseu turistic. Cred ca si tu cunosti ca la noi, bisericile si manastirile sunt cele mai frecventate de turisti, dar sunt sigur ca nu ai stiut si de ce. Acum sti si, daca am pune si noi cate un inscris macar pe cele mai importante sau reprezentative cladiri, ori cate-o placa comemorativa, ca evenimente pe teritoriul tarii au fost destule, am deveni si noi mai competitivi in asemenea spatii legendare, cu legende mai mult sau mai putin veridice, dar care nu supara pe nimeni, as putea zice ca ele chiar incita. Aceste locuri si cladiri ar putea fi si fotografiate de turist, iar noi, facand niste “mutre importante”, vom reusi sa fim la inaltimea situatiei! Aceasta tara a avut multi barbati si femei demni de alduire si venerare.
Cine sa-i faca cunoscuti lumii daca nu noi?! in alte parti ale lumii unii vand “gogosi istorice” si noi nu ne simtim capabili sa ne prezentam pe noi insine, sau poate-i necesar s-o invatam si pe asta. Mai stii?

Cam acesta-i turismul, nu cum doresc unii de pe la noi, sa-i bage taranului “turismul” in propria-i casa. Cu asta te-as ruga sa incheiem aici capitolul despre munca altora, mai bine sa trecem la munca noastra, unde avem si-o licenta, si eventual ne mai si pricepem…
– Nu, nu e cazul. Eu si asa plecam, sunt foarte grabit, intervine Radu, si-1 parasi pe Todut, cu aceasta motivatie cam… neinteleasa pentru el.
Probabil “luatul” cuvantului, sa fi fost cauza acestei grabe. Nu se stie, dar se cunoaste ca unii se considera ofensati daca nu ei sunt ce-i care te “uimesc” cu “inteligenta” lor… in alt domeniu… Sa fi gafat Todut in acest fel fata de Radu?! Revazand aceste intamplari si-a amintit ca el asteptandu-si nevasta, dorea sa-si canalizeze gandurile spre ea, s-o revada cu ochi mintii. Nu-si explica de ce-i “apar” aceste amintiri perturbatoare, asa ca… Rememorand, isi mai aducea aminte, ca prin acea perioada a tineretii isi incepuse si serviciul, lucru care-1 stie oricine, iti cam bulverseaza viata particulara, care trece in planul doi, gandea Todut in aceste momente de asteptare. Apoi urmeaza perioada, destul de lunga, cand iti “cari” problemele de la serviciu acasa, ca dupa un timp, la o “trezire” sa constati cu stupoare, ca-au trecut o “legatura” buna de ani si tu cu “gandurile productiei” ai trait cu capul in butoi, viata ta intima, particulara, fiind o anexa a celei de productie, trairi, sentimente, copiii, au ramas pe planul II. Din tot ce-ai intreprins, a ramas in tine repetabilul program: TREZIRE-SERVICIU-SOMN. Atat ai fost zeci de ani. Uni se trezesc mai repede din “ciclu”, de regula necasatoritii ori cei carora le lipseste ceva, ori au multe insatisfactii. Acei casatoriti, ajung uneori sa depaseasca 40 de ani si inca nu realizeaza ca si-au irosit o buna bucata de viata, penduland incontinuu intre serviciu-casa…. Reluand si revazand aceste intamplari de viata, Todut si-a parasit gandurile tulburi si trupul i s-a incalzit de bucurie ca macar acasa, Dumnezeu i-a harazit o nevasta, care 1-a ajutat sa strabata acest tunel cu doua gauri, care este viata, si intre cele doua puncte de oscilatie: serviciu-casa. Avand, nevasta care-o are, a gasit in ambele capete ale tunelului si bucurii si satisfactii, care i-au permis sa nu observe intotdeauna ca viata “nu-i o plimbare in roz”. Aceste constatari l-au dus cu gandul la idila lor in tinerete, la dragostea lor, dragoste pentru Mara, pentru ce era ea, pentru cum “arata” ea, dar mai ales pentru modul cum erau receptate semnalele lui, de catre Mara. Fara aceste lucruri, posibil sa nu existe dragoste, si-i posibil ca ea, Mara, sa fi fost cea mai sensibila fiinta pe care el s-o fi intalnit, care 1-a inteles fara macar sa doreasca a se face inteles, care 1-a simtit, fara macar ca sa-si vorbeasca, era suficient si nu de putine ori, doar sa se uite unul la altul. Poate erau predestinati unul altuia, dar numai predestinatia nu-ti orneaza viata cu petale, pentru viata, pentru ce ai trebuie sa lupti ca sa o meriti si ei s-au dorit… si-au luptat.
Revenind la zilele din tinerete, cand Todut si-a luat diploma, dar a hotarat, vazandu-1 pe baiatul cu care discuta Mara, ca el Todut, e mai indreptatit s-o curteze decat “ala”, dar mai ales pentru a-si definitiva, odata pentru totdeauna, si aceasta situatie, aceste sentimente, care atunci erau foarte incerte, dar mai ales foarte bulversate, si care-1 zdruncinau psihic, nepermitandu-i reluarea a nici unei activitati.
Poate ca pentru majoritatea baietilor, aceasta cramponare, n-ar fi avut nici-un rost, dar pentru Todut se pare ca parerile altora, nu-1 tare impresionau. Si printre acest “alti” era si un prieten deosebit, Erno si pe el 1-a neglijat in aceasta “afacere” a sufletului sau.
Cu rabdarea unui sfant si-o consecventa de invidiat, Todut, cu diferite prilejuri si intalniri “accidentale”, s-a straduit s-o vada sa-i vorbeasca, lucru ce a renascut sentimentele si tandretea dragostei care incepuse a se infiripa cu cativa ani in urma.
Sa fi trecut vreo doua saptamani cand Todut, fiind aproape sigur de raspunsul ei, i-a pus intrebarea:
– Ma iubesti?
– Todut, tin la tine, dar vezi bine ca discut cu Alexandru, cu care nu ne-am certat si nici nu vad motivul pentru ce as face-o. Daca mai luam in considerare ca tu esti “acolo” si eu aici, nu-mi pot da seama de viitorul relatiei noastre. Tu ce raspuns ai la aceasta problema?
– Eu imi aduc aminte ce te-am intrebat si uite tu ce-mi raspunzi. Cred ca dilema-i alta, daca tu zici ca tii la mine, nu sunt probleme de nesurmontat, si fara a mai spune ceva, pleca…
in acele timpuri sarutul nu era un lucru obligatoriu la despartire.

In cateva zile, Todut si-a gasit serviciu in oras. Prilej de aducere aminte de “spusa” cuiva… S-a dus acasa sa-si ia transferul si sa se intoarca la iubita lui. De necrezut, pentru acele timpuri, directorul 1-a inteles si, cu toate ca era pe un post de baza, urma sa fie si avansat, nu s-au opus transferului.
La cererea lui i-au dat transferul, fara ai imputa lipsa personalului pe acel post. Aceste fapte, de deosebita generozitate, i-au adus in minte o intamplare petrecuta imediat dupa razboi…
Un pilot englez, care a luptat ca aliat al URSS chiar pe teritoriul lor, s-a indragostit de-o rusoaica. Dragostea lor s-a cimentat, ajungand la faza in care doreau sa se casatoreasca. Ar fi dorit, numai ca razboiul s-a terminat si englezul demobilizat si trimis acasa in Anglia. Nefiind certificata prin acte relatia lor, el n-a mai putut stationa pe teritoriul URSS, iar Natasa nici nu putea pune problema parasirii tarii, in acea perioada.
Destine si vieti distruse de legile… soartei.
Dupa doi ani de la despartire, cu un avion sport, pilotul englez trece ilegal frontiera de stat a URSS si se opreste… la iubita lui. Lucrul acesta a facut valva in toata lumea. Dupa ce rusii l-au anchetat si au ajuns la concluzia ca nu-i vorba de spionaj, a mai ramas cealalta fapta penala, trecerea ilegala a frontierei de stat… Si a inceput procesul… Toata lumea vuia. Avocati din toate colturile lumii s-au oferit voluntar sa-1 apere. Regretul era ca in URSS… nu aveau dreptul sa practice avocatura… strainii. Toata lumea paria pe pronosticul viitoarei sentinte. Era ceva deosebit, care tinea intreg pamantul in tensiune, tensiune care nu era un razboi ci era… dragostea. Lumea occidentala nu s-a abtinut de la aprecieri de tipul: “Sunt capabili sovieticii care fac toate lucrurile in comun in colhozuri si sovhozuri sa “priceapa” acest sentiment nobil, DRAGOSTEA, sentiment considerat monopolizat de “lumea libera”. in final, dupa o lunga perioada de timp, se pare c-au inteles-o si l-au achitat pe pilot, permitandu-i lui si Natasei parasirea teritoriului URSS.
Poate ca, in precedenta poveste si Todut a fost inteles, cu toate ca erau in deficit de personal. Acum, pentru Todut, pentru familia lui, dar, mai ales, pentru mama lui, parasirea familiei era o problema deosebita… dezradacinarea. Daca pana atunci mama lui Todut nu se sesizase, nefiind vorba de vreo nunta, fiind linistita in aceasta privinta, acum, observand intentiile lui Todut, 1-a intrebat direct:
– Vrei sa ma parasesti dragul mamei? Atat e de grozava fata aceea?!
– Mama…
– Todut, stii ca toate subterfugiile astea nu-si au rostul cu mine! Spune-mi cinstit, crezi ca aici nu s-ar gasi o fata pentru tine, pe gustul tau?! Sincer…
– De ce sa te contrazic, ar fi una… -CARE?!!!
– Pai… o stii si matale… A merceologului.
– Adevarat… e o fata buna! Dar in ultimul timp n-ati discutat… V-ati certat?
– Inchipui-ti ca nu ne-am certat, ba as spune ca suntem in relatii foarte bune.
– Atunci stii ce facem? Stai tu jos si adreseaza-te printr-o scrisoare parintilor ei, prin care s-o ceri de nevasta. Eu, maine seara ma duc la ei, fiind sarbatoare, si iti cer fata. De nu se vor invoi, din partea mea ai voie si binecuvantarea sa pleci, la fata dupa care vad ca-ti sfaraie calcaiele…
– Bine, mama.
Todut s-a pus pe scris. in termenii cei mai cordiali cu putinta, a redactat acea cerere in casatorie, adresata viitorilor socri, si Anei. Pe masura ce scria, sufletul lui Todut se incetosa.
El si Ani, in ultimele sase luni, au fost nedespartiti, la filme, in plimbari, diferite distractii tineresti cu alte perechi, erau ca un cuplu. Ce scria acum, catre ea si catre parintii ei, erau lucruri reale si dorite si, bineinteles ca nu se astepta la un refuz, cu atat mai mult cu cat, era evident cat tineau unul la altul. La acest capitol si parintii Anei tineau mult la Todut si el le purta acelasi respect si consideratie de care-el se bucura in casa lor. Pentru Todut avansarea in scrisul scrisorii era considerata legare cu buna stiinta. Legare care poate premerge o casatorie. Relatiile deosebite dintre el si ea, dintre parinti ei si Todut, nu aveau cusur cu atat mai mult cu cat si familiile aveau relatii amiabile de foarte multi ani. Todut, “prins” intre cele doua iubite, si-a dat seama ca-i vine foarte greu sa faca fata situatiei impuse de mama-sa.