Multiplele pericole ce-1 pandesc cum ar fi muntele, materialele explozive, apa ca urgisitor, lipsa oxigenului, exploziile unor gaze si multe altele, daca-i pregatit, ii vor ascuti simturile si-i vor sporii reflexele.
in razboi stii ca trebuie sa te feresti de glont, in mina uneori trebuie sa te feresti de toate si-n aceiasi timp, de aceia, uneori este imposibil s-o mai faci si atunci ramane colegilor datoria sa-ti pastreze… amintirea.
Cu trecerea varstei, cu totii ne uzam, sanatatea ne paraseste, devenim batrani si bolnavi. Minerii nici aici nu sunt mai prejos, au. cancerele lor; silicozele, Sindromul Raynoud si multe altele, complicatii care lor le apar la varste mult mai mici ca la ceilalti oameni.
in vechiul regim se mai facea si cate-o statuie minerilor, minerii si-au facut chiar o parohie pe banii lor exclusiv. in Baia Mare minerii au o statuie in plus. in parcul orasului exista o roca de 1,3 m cubi, gaurita in toate planurile cu primul perforator care a lucrat in Baia Mare care a lucrat in minele din tara noastra. Este vorba de un Fllotman 1912. Cam putin, dar… asta este. Din cate se observa, aceasta profesie, presupune ca acei ce o imbratiseaza, sa aiba niste aptitudini deosebite, spirit de sacrificiu si o mare dragoste de oameni.
Mica mea disertatie o consider un mic, dar respectuos omagiu adus acestor oameni deosebiti; MINERII! Va multumesc pentru rabdarea si bunavointa de care ati dat dovada! S-a ridicat sa plece. Elvira i-a multumit, i-au multumit si elevii si chiar si un parinte a tinut sa-si exprime satisfactia pentru aceasta reusita “ora deschisa”.
Todut parca nici nu savura acest succes. il bucura aceasta intoarcere in sufletele oamenilor, fata de breasla minerilor, atat de hulita in ultimul timp, intoarcere cu dragoste de oameni pentru oameni, care de aceasta data sunt “minerii lui”, ortacii lui. Oare atunci de ce Todut nu radia de bucurie, ci mai degraba era stapanit de-o neliniste?
Gandurile lui se intorceau cu groaza, la primirea facuta din randul trecut de Felicia, cand se intorcea de la cealalta ora de dirigentie. Nu si-ar dori o noua repetitie.
– Te vad cam abatut, il chestiona Mara.
– Ma gandeam si eu la una-alta…
– Se pare ca ai fost convingator, i-ai cucerit!
– Sa nu exageram! Pur si simplu oamenii si-au descoperit… semenii.
– Auzi, Todut, am tot dorit sa te intreb: tu cu familia Deacu ai ceva relatie mai speciala? in afara de cazul ca te tachineaza cu religia lor si ca intotdeauna sunt inoportuni?!
– Da… am.
– imi poti spune si mie?
– Bineinteles, dar nu cred ca-ti va face placere ce o sa auzi. Daca insisti iti spun.
– Te rog.
– Nu despre cat de frumos ma rogi tu este vorba. Am considerat sa-ti protejez auzul de niste prostii. Nici gand ca-ti ascund ceva.
– Daca iti mai aduci aminte, cand cei doi s-au casatorit aveau atata avere… cat era pe ei. Ei bine, la cateva saptamani au prosperat brusc dobandind valori materiale si imobile apreciabile. *
– Da, parca-mi aduc aminte.
– Ei bine, considerand ca ma flateaza, ori poate a dorit sa ma cucereasca, doamna Deacu mi-a destainuit sursa lor de inavutire. in casa in care locuiesc acum, traia un om mai in varsta. Omul sa fi avut 60-65 de ani, mai avea o fiica care s-a stabilit in Germania, pe vremea cand acest lucru era considerat o mare greseala.
Batranul despre care-i vorba era instarit, in afara de casa avea si multe pamanturi, iar bunurile din locuinta sa erau foarte valoroase. Cu alte cuvinte, omul cu valorile lui mobiliare si imobiliare era bogat. Bogatia lui iar fi fost confiscata, daca nu ar fi existat o mostenire recenta primita de la o persoana din Vest, care, de altfel, era foarte bine vazuta in tara si avea oarecare influenta chiar si la noi. Batranul ne mai avand pe nimeni in tara, si-a manifestat dorinta de-a pleca si el in Germania. La asemenea varsta, nu mai constituia o problema plecarea lui, deci a primit viza pentru plecarea definitiva din tara. La granita insa, lucrurile s-au complicat. Stiindu-1 bogat, pur si simplu l-au “periat”, pentru ai gasi bogatiile avute in tara. Spre stupoarea granicerilor, a vamesilor, omul n-avea nimic, in afara de pasaport si banii de drum.

Evident ca nimeni nu 1-a crezut, dar i-au dat voie sa plece din tara si o bucata de timp a fost urmarit, pentru a-si putea explica “anumite” persoane ce s-a intamplat cu valoroasa lui avere, timp in care nu i-au fost “neglijate” nici conturile din banci si cam tot ce se putea face, pentru a se lamuri in final ca, de fapt, omul era in adevar sarac. Si cum sa nu fie asa, daca familia Deacu l-au saracit…
– Dar cum au putut?!
– Destul de simplu. Imediat dupa casatorie si-au pus planul marsav in aplicatie. Candva “doamna” fusese servitoarea batranului. Nu doresc sa intru in amanunte,
dar probabil ca batranul i-a mai facut si niste avansuri, sau poate chiar au avut o viata “a lor”… Din aceasta cauza, sau pentru alte motive, batranul i-a primit in chirie imediat pe tinerii casatoriti… El cu serviciul, cu prietenii, mai mult nu era acasa. Asa stand lucrurile, cand ei au considerat ca… a sosit timpul, au trecut la santajarea batranului. Comportamentul doamnei Deacu, cat si tinuta ei in casa batranului era provocatoare, cu tenta de atatare pentru orice barbat, si de aici si pana a-i propune o “partida de sex”, n-a trecut tare mult timp.
Au hotarat o seara cand “dansul nu va fi acasa”, doamna dezbracata in pat il va astepta pe batran, sa-i vina alaturea. Omul a cazut in cursa. in seara cu pricina a venit in “camera ei”, a vazut-o asa cum s-au inteles, s-a dezbracat si el si a intrat in pat langa ea, moment in care a tabarat Deacu pe ei, cu aparatul de fotografiat, zapacindu-1 pur si simplu pe bietul om. Apoi domnul Deacu, a mimat o criza de nebunie “vrand” numai si numai sa-1 omoare… Sotia lui s-a aruncat intre ei si a reusit sa-i impace. Sotul inselat primind in schimb, ca despagubire toata averea ce-o avea batranul: casa, pamanturi, mobile, echipamente electrice moderne, practic toata avutia lui, a batranului, a trecut in posesia “inselatului” barbat, a Deacilor…
Aceasta era cauza pentru care batranul nu mai avea nici un fel de avere.
Dupa o buna bucata de vreme, doamna Deacu, participand la onomastica unei foste colege de-a mea, s-a cam “facut”, si cum nu exista placere daca nu-i impartasita si altora, a inceput sa povesteasca, in gura mare, cu detalii concrete date asupra “operatiunilor… “Doamna” povestea ca in momentele cand au fost “surprinsi”, batranul era deja apt sexual, si regreta ca a fost prea grabit sotul ei cu “surprinderea”. Din acest pasaj multi au conchis “la un anumit fel de viata” cu batranul cand dansa-i era angajata. Acu-i pare rau c-a pierdut o ultima… reintalnire… probabil cu fostul… pofticioasa tipa.
Dupa ce si-a insusit intreaga avere a omului, se simte frustrata de-o placere sexuala promisa, dar nesavurata… Are tupeu tipa, nu gluma… nu?! La asta ce spui de “disponibilitatile” pocaitei “noastre” care se doreste si convertoarea noastra, la o alta credinta, ea care n-are nici-un Dumnezeu.
– Todut imi este scarba de tot ce am auzit. Mai bine nu te intrebam.
– Poate trebuia s-o stii si pe aceasta. Dar te intreb eu, tu ce zici, ne mai asteapta Felicia cu chilotii?!
– Regret ca trebuie sa-ti spun, dar avea dreptate fata cand ti-a spus ca n-o cunosti!
– Bine draga, bine, hai sa lasam astea, mai ales ca vrei sa ma parasesti.
– Repede mai umbla informatia. Nu-i o problema deosebita, delegatia de francezi, care s-au infratit cu un sat din jurul Baii Mari, are nevoie de-un translator. Deci, nu parasesc orasul, numai de acasa voi fi absenta.
– O, acum sunt perfect linistit! Si cum copii vor fi din nou cu mii si mit de programe, tocmai bine ca dupa amenzile voi fi zi de zi singur, de nu voi avea si eu ceva solicitari la serviciu, lucru nedorit de nimeni, intrucat la o mina problemele sunt intotdeauna complexe si implica de fiecare data si oamenii, minerii.
Duminica, de ziua surorii lui Todut, au vizitat-o si i-au luat si un cadou. Tot era sa vina “martisorul” si asa se face.
Cu aceasta ocazie s-au mai derulat amintiri si intamplari mai proaspete, ori mai vechi, din care reiesea ca Todut este cauza dezradacinarii familiei sale, familie frumoasa, familie mare. Ba unii dintre ei, avand si servicii bune si cu vechime apreciabila, avand sanse certe de promovare.

Plecarea lui din satul natal, plecare care s-a dovedit a fi definitiva, a rupt lantul. Rand pe rand, fratii si sora lui, cu un prilej sau altul, sub un motiv sau altul, au parasit locul nasterii lor. S-ar putea spune, ca totusi familia s-a regrupat, in localitatea unde s-a stabilit Todut, dar nu-i asa. Casatorindu-se unul intr-o localitate, altul in alta, mai mult s-au dispersat decat sa se adune, sa se apropie. Todut s-a vazut din nou fara familie, cu toate ca fiecare dintre frati avea impresia ca s-au estompat distantele dintre ei. In aceste accese de singuratate, uneori Todut isi rememora amintirile pe calea vietii, cu urcusurile si coborasurile sale, trepte in profesie, unele mai lente altele mai repezi, pana a ajuns unde-a ajuns. Inainte de-a fi director a fost responsabil cu “invatamantul” pe mina. Avand si o scoala de calificare in subordine, candva a fost convocat si el, pe vremea raposatului, la o sedinta de analiza, in cadrul Ministerului invatamantului si Stiintei din acele vremuri. La prima convocare n-a putut fi prezent, la “punerea problemelor”. Despre ce s-a intamplat acolo 1-a pus in tema un confrate, care a participat la acea consfatuire cu Cadrele din Ministerul invatamantului si din alte ministere. Participand la sedinta de analiza a avut surpriza sa constate ca ei n-au fost chemati sa spuna, sau sa propuna masuri de indreptare a situatiei, ci doar sa aprobe ceea ce a gandit un oarecare sef, care se vedea de la o posta, ca domnia lui, nu numai ca nu cunostea problemele invatamantului, dar facea un deserviciu scolii prin ceea ce dorea sa impuna ca “inovatie”…
S-a intamplat, ca imediat dupa aceea, Todut sa fie promovat, si a scapat de penibilul situatiei “de-a da din cap” la comanda si de-a inrautati situatia invatamantului, impotriva vointei sale spre satisfactia nu stiu caruia amploiat. Isi “fugareste” asemenea ganduri si-si rememora proaspata intalnire cu un coleg de an. Pare ciudat, dar acum la intrarea in proaspata democratie, cu toate ca suntem doar la inceput, ai impresia ca toata lumea este expert in politica, toata lumea isi permite sa de-a consultatii in politica, solutii, stratageme si… doctrine. Cu totii sunt experti in toate, cu o mica exceptie, in propria lor bransa se descurca mai greu, unde toate sunt complicate, sunt grele, de nesurmontat…
Asa sunt cu totii, iar cei ce dau sfaturi, de fapt ii barfesc pe altii, pentru a-i minimaliza, a anihila pe oricine, mai bucurosi decat sa-si rezolve propriile treburi, asa cum s-ar cuveni si nu sa poarte grija “caprei vecinului”. Bunaoara, si acest fost coleg al lui Todut, daca-1 ascultai, aveai impresia ca vorbesti cu un expert in turism. El cunostea toate variantele optime ale turismului in Romania. Stia trasee, posibilitati si facilitati de servire, coeficienti de castig cei mai fabulosi, metode de vitalizare si unde-i cazul de ameliorare a situatiilor mai precare, unde da randamentul turismul rural, posibilitati de asociere evident in castig, etc., etc.
Intr-un tarziu, Todut simtind ca “vremea trece pe langa ei”, 1-a oprit din peroratii:
– Radule, te ascult de 40 de minute. Pentru tine ar fi mare efort sa ma asculti 10 minute?!
– Cum nu Todut, dar tot pe aceasta tema?!
– Daca asta vrei tu. Numai ca eu as fi dorit sa-ti relatez niste fapte, nu solutii.
– Te rog.
– Radule, prin deceniul opt, am facut si eu doua “plimbari” prin lume si evident ca am invatat ceva. Am inceput sa fac diferenta intre mentalitatile noastre si la alte popoare de aiurea. Un mic exemplu. Daca mergem aici la bufet, ce crezi c-om face?!
– Pai comandam o suta de coniac, o bem dupa care plecam.
– Ha… ha… ha… vezi exact aceasta-i realitatea. La noi intri in carciuma sa bei si cam acest lucru se intampla in fiecare local. La alte neamuri, de pe acest Pamant, localurile nu sunt surse de-a te face “lemn”. Localurile sunt locuri in care oamenii se aduna sa nu fie singuri, sa aiba cu cine schimba o vorba, in localuri, in fiecare din ele poti servi si masa, se pot servi variate mancaruri si bauturi, dar mai ales se fac toate tranzactiile, toate aranjamentele, toate felurile de intalniri inclusiv cele matrimoniale. Din cate se vede “acolo” localurile sunt un fel de prelungire a propriului apartament, a propriei resedinte. in intima ta locuinta nu se primesc numai intimii.
in aceste localuri se desfasoara practic toata viata sociala, care nu presupune intimitate.
Sunt tari, putine la numar, care nu cunosc acest cuvant si unde chiar si lucrurile pe care noi le consideram deosebit de intime, la ei se desfasoara in ochii lumii.