– Ai perfecta dreptate, dar noi trebuie sa vedem si ce poate fi in clasa aceea, daca din ea pot genera asemenea manifestari, cu adevarat nocive! in alta ordine de idei, Felicia e fata noastra si nu cred ca educatia ei, care noi i-am facut-o, sa nu se fi prins nimic de ea, de aceea consider ca tu, tatal ei, nu trebuia sa-i “arunci” asemenea vorbe, deosebit de jignitoare, atat pentru ea, cat si pentru noi parintii ei.
– Nevasta, tu in aceste momente incerci sa-mi dai “explicatii” la ce eu am vazut cu proprii mei ochi?!
– Tu ai vazut ce ai vazut, dar de inteles nu ai inteles nimic!
– Vrei sa-mi dai a intelege ca a-ti da chilotii jos in fata unui barbat este doar o miscare premergatoare inainte de a-ti lua taiorul si a iesi in oras?! De ce incerci sa deturnezi lucrurile? De ce-mi era rusine la fetele altora, acum ma impiedec in propria-mi casa si la. fiica mea?! Tu crezi ca acesta-i un lucru firesc, normal?!
– Domnule, lasa-ma sa-ti spun, sa-mi termin si eu fraza, pe urma iti ascult si eu toate lamentarile!
– Poftiti, doamna!…
– Fetele la varsta ei. au un curaj nebun… Practic, simtindu-se protejate de familie, n-au simtul fricii. Nu sunt constiente ca “iesirea in lume”, poate fi uneori si o nenorocire. O fi varsta, o fi nesabuinta, nu stiu? Pot sa-ti mai spun ca o colega de-a ei, profitand de faptul ca profesorul de chimie s-a imbolnavit si unei colege de-a ei “nu-i mergea” chimia, pe perioada cat a lipsit profesorul se prezenta ea, inlocuindu-si colega. Cu alte cuvinte facea substituire de persoana. La reintoarcerea profesorului, si-a dat seama de fapta respectivei eleve. Cam la acest fel de “joaca” am fost si noi spectatori. Erai aici, ai vazut si tu… daca doi oameni doresc sa faca dragoste, normal stau aproape unul de altul… se mai mangaie… se mai pipaie… dar ce am ajuns sa-ti spun eu cum se face dragoste?! Ceea ce tu ai vazut, era doar un striptease facut de fata-ta care-i examina reactiile lui Liviu, saracul si caruia-i starnea poftele. Ori vrei sa spui ca tu altceva ai vazut?! Jocul, evident este periculos si ar fi fost si mai periculos, daca Liviu ar fi avut alta varsta. Nu recomand nimanui “testarea” barbatilor la asa ceva, dar acesta era lucrul ce l-am vazut noi doi, nu?!
– Nu, eu nu am vazut num ic! Lasa-ma in pace!
Defulat, cu toate aceste probleme pe cap, pleca sa-si vada de ale lui. Nu si-ar fi inchipuit vreodata ca fiica lui va fi aceea care sa-si asmuta colegii, cu trupul ei, pentru a le studia reactiile si a fi convinsa ca ea este placuta, dorita si ca este asa precum isi dorea, SEXI… Mai auzise el ca unii barbati isi incearca farmecele cu diferite femei, alegand-o, vorba vine, pe cea care el crede ca i se potriveste mai bine.
Posibil ca si femeile sa aiba asemenea metehne, de-asi proba farmecele, pe diferiti indivizi, ca sa fie sigure ca sunt placute, ca sunt sexy… Uite ca acum si fetita lui are asemenea vanitati… adica, de asi proba propriile farmece pe un baiat, care pana acum nu i-a dat atentie. Toate aceste meditatii facute de unul singur l-au aruncat in alte meditatii, vorba unui coleg mai pesimist, care in ceea ce priveste realizarea profesionala spunea: “Este trist, dar aproape fiecare om, in viata lui este nerealizat, fata de gandurile, visele si dorintele lui dintotdeauna. Realizarea profesionala nu se face dupa visele noastre, ci dupa comanda sociala, dupa indicatiile familiei, uneori din pura intamplare si spre amuzamentul tuturor, chiar dupa moda.
Constati ca omul care are ori a avut pamant, nu si 1-a dorit niciodata, ba nu de putine ori il uraste, el fiind cauza tintuirii sale in acel loc…
Cel ce n-a avut niciodata pamant, 1-a purtat in suflet toata viata, pretuindu-l si adorandu-1, de cele mai multe ori, pamantul altuia si niciodata al sau.
Alte persoane, isi doresc foarte mult satul, el ramanand “ancorat” pret de-o viata intr-un bloc. cu nu mai stiu cate etaje…
Pe cel ce si-a dorit orasul il vom gasi si acum intr-un sat cu nume prea putin important. Neinsemnat este si sufletul sau acum, cand cu toate ca si-a asezat pruncii la casele lor, el nu a incetat sa-si doreasca mirajul orasului.

Daca totusi prin absurd le-ai putea indeplini macar acum aceste dorinte de-o viata, ti-ai da seama ca de fapt ai adancit si mai mult ranile sufletului, a amintirilor. in aceasta noua viata unde el nu are si n-a avut niciodata radacini, nu se va adapta, se va simti in plus, va avea continuu senzatia ca toti ceilalti stiu ceva ce el nu va sti niciodata, ca toti oamenii comploteaza la spatele sau, ajungand la concluzia ca nici aici nu-i de el… Dincolo n-a dorit sa fie, aici nu-i este locul, unde-si mai poate afla linistea? Poate in singurul loc, unde vom fi chemati pe rand, unul cate unul…
in aceasta viata, nu de putine ori ai si satisfactii. Ai facut o munca ce ti-a adus satisfactii, ai muncit cu spor, realizand ceva… o casa, un lucru care pretuieste mult pentru tine, o casnicie fericita, un copil reusit, poate chiar mai multi, o eventuala achizitie considerata minunata. in acest caz, punand in balanta dorintele, pe deoparte si realizarile acestora. in cealalta parte, reiese in final o viata framantata, viata unui suflet de pe acest pamant. Zbaterea noastra, de cele mai multe ori nu-i singulara. Alaturi de noi se mai zbat si batranii nostri, parintii nostri, profesorii nostri.”
Adevarate sun toate aceste “spuse” ale colegului, dar numai cine a circulat prin Bucuresti si-a dat seama ca, intreband un bucurestean, cum poti sa te deplasezi sa ajungi la o anumita adresa, constati cu stupoare, ca el nu-ti raspunde cum ar trebui sa procedezi tu ca sa ajungi acolo, ci iti expune cum procedeaza el, ca sa ajunga acolo…
Cu alte cuvinte, cum stie el, ce cunostinte are el in acel moment, despre mijloacele de transport din Bucuresti….
Tot in acest fel, multi parinti, multi profesori isi indruma copiii dupa calificarea lor, dupa deosebita experienta a vietii lor, sfaturi care copii, tineri, aproape ca le “destainuiesc” ca-i plictisesc cu ele, cu asemenea sfaturi, de “viata”, care sunt de fapt: trairile parintilor, ale profesorilor, ale… sfaturi care ei considera ca nu le sunt de nici un folos. Ce nu stiu acesti “atotstiutori” ca de cunostintele lui de viata, medicale sau tehnice, de reactiile lui, in unele momente ale vietii, pot prelungi, ori salva, viata celor dragi, copii, sotie, prieteni. Tinerii ar trebui sa-si de-a seama ca cel mai important lucru in viata este, valorificarea cunostintelor primite, de la ori cine si exploatarea lor la maximul, pentru a realiza unele randamente in varii domenii. E trist cand un tanar nu-i constient ca un parinte sau un profesor care “a invatat sa invete” ii poate mult usura zilele vietii, si viata insasi nu-1 va putea “prinde” pe picior gresit, va fi pregatit.
Cu toate acestea, problemele tanarului, pleaca de la el, de la cunostintele lui, sanatatea lui, de la averea lui, temperamentului lui si capacitatea Iui, posibilitatile lui in felul de-a angaja o anumita lucrare la un moment dat. Posibilitati care aproape niciodata nu sunt la fel cu precedentele, sau cum a invatat, de la cine a invatat.
Chiar daca “dascalul” si “ucenicul” pleaca de la aceiasi parametri, rezultatele ar fi diferite. La inceput ar castiga experienta, cu timpul si cu noi cunostinte, va castiga tineretea.
Asa ne zbatem si intr-o casnicie, langa o fiinta care ne este sot si, dupa zeci de ani de coabitare, ne dam seama ca inca nu ne cunoastem pe deplin. Cum sa ai atunci pretentia, ca sa fim intelesi sau “copiati” de proprii nostri copii, in educatia ce le-o facem si-n indrumarile ce le dam, cand noi, dupa anii traiti impreuna, considerand ca unele lucruri sunt intr-un fel, constatam cu stupoare ca sunt… altfel. Aceste bulversari ale vietii, te duc uneori la gandul ca ti-ai ratat viata. Ca lucrurile nu stau chiar asa o dovedesc realizarile tale de pana atunci. Nu esti un ratat social; ci doar un ratat al propriului EU. Un ratat intim, care, in momentul in care si-a dat seama de acest lucru, cu sufletul unui om care a suferit o pierdere ireparabila, cauta sa-si impinga zilele cate i-au mai ramas de trait, in indiferenta. in nimicnicia in care-a trait.
Sa fi ajuns si el, sa nu fie capabil sa-si inteleaga propriul copil? se tot gandea Todut, dupa ce recapitulase mental peroratia colegului, astazi pensionar. Oare deja ajunsese un refulat in viata copiilor? S-ar fi putut ca incidentul de la ora de dirigentie sa nu-i fi permis o judecata limpede a situatiei create la el acasa…
Acolo, materialul ce trebuia expus, s-a frant la jumatate… Initial intentiona sa faca o expunere de vreo 20′, interesul pentru aceasta tema, in acel moment, fiind oarecum mai aparte, situatie creata si de faptul ca ora era “deschisa”, l-a facut pe Todut sa renunte la “expunerea libera” si sa-si pregateasca un material foarte documentat, material care s-a bucurat de o buna audienta, daca directorul adjunct n-ar fi intervenit asa… Elvira l-a “sunat” si si-a prezentat scuze, in numele ei si a directorului care, afland de ora ei in ultimul moment, n-a mai putut reprograma sala si clasa respectiva. In final, l-a rugat frumos sa vina si sa-si termine expunerea poimaine.

Todut i-a promis c-o va face, dar, avand o inspectie din partea Inspectoratului Miner, l-a delegat pe Inginerul sef Stef, sa-i faca acest serviciu.
Luat pe “nepusa masa”, Stef, in scurtul timp ce i-a ramas, s-a straduit sa-si suplineasca seful, dar, dupa telefonul primit de la Elvira, si-a dat seama ca ceva “n-a mers”…
– Inchipuiti tu, ii spunea Ia telefon Elvira, ai inceput asa de frumos, cu multe detalii, redate cu vocea ta plina de inflexiuni, cu calmul omului care stie ca realizeaza un lucru bun, asezat in timp si pagina… lucruri care au disparut din ceea ce prezenta colegul tau. Nu doresc sa-ti spun ca omul nu si-a dat toata silinta, dar din ceea ce ne-ai prezentat tu, acum a iesit altceva… Poate ne-am invatat cu pretentiozitatea ta si ea s-a abrogat fara ca noi sa fi gresit cu ceva, cuiva. Te rog fi amabil si vino de-ti termina treaba, asa cum ti-ai conceput-o si care noua ne-a placut foarte mult!
La asemenea rugaminte exista un singur raspuns:
– Bine, scumpa doamna, o sa incerc sa termin ceea ce am inceput. Ramane doar sa-mi spui care va fi ziua in care vom relua activitatea.
– Asa imi placii izbucni Elvira, vorba aia, “acum vii de acasa”! iti multumesc! Te sun eu pentru ati comunica ora si data. La revedere!
– Numai bine!
In ziua “sorocita”, Todut pleca la scoala, sa-si “de-a restanta”… Spre uimirea si satisfactia lui, ora avea o alta “importanta” in “ochii conducerii” scolii, de aceasta data punandu-i-se la dispozitia lor “sala festiva”… Ora avea alta “tinuta”. Dupa “momentul organizatoric”, Elvira-i oferi cuvantul. Todut dupa ce vazu cata asistenta are, interesul manifestat de ei, emotia care aproape la coplesit ii dadea parca o vibratie-n voce. incepu:
– Stimati elevi, parinti si profesori! in prima parte a expunerii mele m-am straduit, atat eu cat si colegul meu, sa va prezentam importanta mineritului, atat in economia tarii, cat si rolul lui in dezvoltarea omenirii in general, prin aducerea unor metale, substante energetice, ori de alta natura la suprafata si punandu-le la dispozitia comunitatilor umane, facand posibila declansarea progresului. Ati observat probabil, cat de adanc este inclusa in cultura popoarelor extragerea si prelucrarea metalelor feroase sau neferoase. Daca obiectul muncii minerilor, definitia epocii de cultura, nu acelasi lucru putem spune si despre acei care sunt eroii acestei activitati, minerii.
Breasla lor, a minerilor, este o societate mai aparte, minerii fiind oameni cu un real simt al dreptatii si cu o opinie publica puternica, dar care “se simte” numai in breasla lor.
Caracterizandu-i pe ei, nu a-si dori sa uit ca au un spirit de fraternitate foarte dezvoltat si, nu in ultimul rand, un curaj dus pana la temeritate.
Miner fiind, si eu doresc sa va spun ca fara aceste calitati, nimeni n-ar putea imbratisa aceasta profesie. Minerii isi fac greu prieteni, dar cu prietenii sunt sinceri si foarte indatoritori. Ati face prieten un miner inseamna ca i-ai castigat increderea, el ramanandu-ti devotat fara rezerve, pentru totdeauna, c-o incredere nemarginita. Acestea sunt calitatile acelor care au imbratisat meseria de miner si, daca mineritul a ajutat la progresul civilizatiilor, aproape nici-o civilizatie nu si-a inclus minerii in cultura ei. Micile exceptii ar putea confirma doar regula…
Acesti oameni, care doresc doar linistea tarii si a familiei sale, prosperitatea si bunastarea tuturor, ei care lipsesc de-acasa mai mult de 12 ore, timp in care nu stiu nimic de-ai lor, si nu-i poate ajuta cu nimic in acest rastimp, fiind in imposibilitatea de-a fi alaturi de ei la necaz. Fapt exploatat de patroni de-a lungul veacurilor, reducandu-i la supunere si docilitate voluntar acceptate, numai sa-si stie familiile in siguranta, ei, carora viata le ofera ce-1 mai putin din ea.
Nerespectarea clauzelor, a intelegerilor i-a facut neiertatori cu sperjurii. Cu toate ca ei nu sunt militari, luptatori, lucreaza zilnic in parteneriat cu moartea si o accepta, nu din resemnare, ci cu buna intelegere. in competitie perfectionandu-se, stiind ca pe masura ce cunostintele lor cresc, DOAMNA se va indeparta de ei…
in afara temeinicilor cunostinte, minerul trebuie sa fie posesorul unor reflexe de invidiat si simturile sale – cinci cate are tot omul – sa fie deosebite calitativ.
Aceste trei conditii sunt SCUTURILE infailibile ale palmasului tanjitor dupa soare.