Lucrurile acestea se intamplau cu ceva ani in urma… De la acea inviere, se zicea ca ii mergea mai bine si gospodaria-i prospera. Se pare ca ZIUA cea MARE a fost in sambata in care, 1-a luat din asternut de langa nevasta-sa, pe Gheorghita… Baiatul calare, era fiul Ioanei si a venit dupa hainele lui Gheorghe, caruia ii trebuiau toalele sa se imbrace… Todut si-a amintit de aceasta poveste nu numai din cauza asemanarii deosebite a celor doua strazi, ci si datorita faptului ca n-a mai apucat sa cunoasca sfarsitul povestii, intrucat a plecat in chiar seara aceea la examen si mai tarziu n-a mai reusit sa se intalneasca cu persoana care i-a spus aceasta poveste incredibila a lui Butinaru si Zloata Gheorghe.
Legat de amintiri, linistit sufleteste dupa intamplarile petrecute la mina, Todut a ajuns acasa, unde-1 astepta Mara destul de ingrijorata cu toate c-a trimis vorba acasa ca, lucrurile s-au aranjat, nu erau probleme, doar traseul parcurs si evident calea aleasa, au intarziat mai mult decat se astepta, eliberarea prinsilor in lucrarile vechi.
in cateva cuvinte, a certificat Mareei, vorbele transmise prin “curierul verbal”, dupa care au mai schimbat cateva cuvinte pe “marginea vizitei” familiei Deacu, ocupandu-se fiecare de propriile lui treburi.
Todut, intr-adevar ca s-a linistit in privinta modului inteligent de rezolvare si salvare a oamenilor din subteran conceput de Seful minei, executand acest lucru, fara evenimente si fara victime, dar povestea fara sfarsit, si poate si fara noima, cu toate ca dupa cate v-am spus omului care i s-a intamplat era vrednic si onest, om caruia nimeni nu i-a tagaduit spusele. Si pana atunci si de atunci, omul era si a fost respectat de obstea satului. Si atunci?… Mai mult, un barbat din propria-i familie, un om de asemeni in afara ori caror banuieli de-a confectiona sau de-a fi cu mintea deplasata, si el deci i-a spus o astfel de poveste, la care-i stia sfarsitul, dar nu stia “de unde s-o ia”. intr-o carte englezeasca, se spunea cum trebuie sa procedezi ca sa vezi intr-adevar fantome. in cateva vorbe, in acea carte scria ca: “daca doresti sa vezi o fiinta care a murit, intr-o zi cetoasa (deci suficient de umeda), intr-un loc unde putrezesc niste vreascuri (locul ideal ar fi in cimitir sau in preajma lui), sa gandesti puternic la fiinta dorita ca o s-o vezi. Explicatia consta in faptul ca: emanatia vreascurilor in putrefactie, biocurentii emanati de persoana respectiva, pe fondul umezelii generale, da o anumita imagine care multa lume o iau ca imaginea dorita”. Todut era constient ca nu orice persoana are predilectie pentru asa ceva, asa ca nu-si facea probleme de ce el si altii care strabat strafundurile pamantului, n-au intalnit asa ceva, ori poate gandurile lor nu se puteau sa se abata in afara productiei, sau in afara solicitarilor personalului miner. Dar sa derulam intamplarea unchiului lui Todut, om care a absolvit Scoala De Arte Si Meserii (aceeasi ca si genialul Brancusi), dupa care a fost incorporat. Lucrurile povestite se petreceau prin anii ’37. Armata o facea in Arad. Cand erau invoiti, cu automotorul plecau la hore prin satele vecine, Ghioroc, Minis si alte localitati. in periplurile sale, ca soldat si-a gasit si o iubita. Erau sinceri unul cu altul, se iubeau la nebunie, si-n nebunie. Practic au devenit amanti desavarsiti.
Cum in astfel de cazuri, apar si invidii, barfe, dupa vreun an, fara a o numi plictiseala, relatia din partea lui s-a cam racit, moment in care, un ofiter caruia i-a rezolvat o deosebita problema tehnica (i-a reparat batoza), i-a facut cunostinta c-o fata deosebita. Deosebirea fetei consta intr-o juna cu patru ani mai tanara ca cealalta fata (care era croitoreasa), era o fiinta tare gingasa (fata de cealalta care muncea pe rupte), avea un ten culoarea untului facut din lapte de vaca, mignona, dar mai ales mostenea 50 ha de teren arabil. Era bogata, foarte bogata. Casa ei, era un castel in miniatura. Mari proprietari de vite, de atelaje si multe altele. Baiatul era frumos, pe acele timpuri si scolit (scoala respectiva dura 5 ani dupa gimnaziu), dar sarac. Cum era un om cu picioarele pe pamant, nu si-a facut iluzii despre aceasta relatie. Parintii ei avand tractoare, batoze si alte masini agricole si vazand ca intr-adevar pricepe meserie, l-au tot invoit de la cazarma din Arad sa-i repare utilajele. L-au mai platit, l-au mai invitat la masa si fata, Ana, s-a indragostit de el. Nici lui Iuliu nu-i era indiferenta dar el stia ca nu se poate accepta o casatorie intre o fata de mosier si un “coate goale” chiar daca el a devenit pe timpul armatei, cel mai renumit mecanic din zona. Dupa vreo luna de munca la familia fetei, idila a inceput intre tineri. Iuliu pentru prima data in viata a avut impresia ca-si va putea realiza, ceea ce-si dorea neincetat, atelierul lui propriu, fabrica lui.

Visul nu era deplasat, daca am fi observat cat de tare s-a indragostit Ana de el si casatorindu-se cu ea, viata lui ar fi fost un Rai. Acestea erau gandurile tinerilor dar nu si al parintilor Anei, care asa cum a banuit si Iuliu nici nu vroiau sa auda asa ceva. Ne oprim aici putin pentru a vedea ce credea cealalta fata, croitoreasa, care asa cum a povestit el i-a fost nevasta si ajutor in cea mai grea perioada a vietii sale de Soldat, si caruia i-a promis c-o va lua de nevasta la liberare.
Iuliu inca inainte de-a avea relatiile lui atat de avansate cu Ana, daca va mai amintiti, era presat cu barfe, si vorbe de ocara la adresa Mariei, de catre unii camarazi, si lucrul dracului, chiar de unele “cadre”. in ochii lui imaginea Mariei pierzandu-si aureola, dar mai ales ceea ce i-a legat dragostea si farmecul ei a disparut, Iuliu nemaiavand fata de ea nici o atractie. in aceasta situatie, a considerat, cinstit dar mai ales necesar, sa-i spuna fetei ca el doreste sa se desparta de ia.
intr-o duminica, si-a luat o invoire in care s-a hotarat sa-i spuna unde-au ajuns relatiile lor, si ca el doreste sa se desparta in mod civilizat.
A plecat la Maria, care era acasa, il astepta impreuna cu mama-sa, care-1 iubea ca pe un fiu, femeia fiind vaduva. Au servit masa, au mai “aruncat” cate-o barfa, si la plecare, luliu i-a spus pasul. Pentru prima oara, ochii Mariei “sagetau”, si-i spuse lui Iuliu.
– Dragul meu in cel mai greu an din viata ta ti-am stat la dispozitie cu toate bunurile ce mi-le-a dat bunul Dumnezeu, cu dragostea mea, cu tot ce ti-ai daruit, ai dispus de toate ale mele, ca si cum ar fi fost ale tale. iti spun acestea nu pentru ati imputa ceva, ci doar sa-ti dai seama ca fara a fi casatoriti, ai intrat in familia mea, comportandu-te ca un barbat, diferenta fiind ca un barbat aduce un castig casei, tu numai ai consumat. Probabil ca nu mai ai multa armata de facut, si asa stii tu sa te achiti de datorii, si poate si mai probabil, alta iti va lua foloasele. Iuliu draga asta nu se face la o fiinta iubita, mai ales care-i si orfana si n-are cine s-o apere, probabil, de acei ca si tine.
Din tot ce-a fost intre noi, n-am nimic de-ti imputat, si eu mi-le-am dorit, dar sa ma arunci ca pe-o carpa folosita nu cadreaza cu demnitatea unui barbat, a unui om.
Ce incerci tu sa faci acuma iti arata nemernicia sufletului tau, care sincera sa fiu, se sterge din inima mea. Asi putea zice ca ma bucura ca nu m-am casatorit cu un asemenea nemernic. Totusi ca sa vezi ca si femeile care n-au barbati in casa nu pot fi batjocorite de oricine, cu cata “barbatie” mai ai, pune diseara, inainte de culcare, o cana cu apa pe geam. “‘Poti sa faci asta barbate! De-i avea aceasta amabilitate, sa faci acest lucru sambata seara si daca esti bun, pana acuma ne-am intalnit cand tu ai vrut, cum tu ai hotarat, acuma permite-mi sa iti dau eu intalnire Dumineca. Esti de acord?
– Nu vad de ce n-as fi?
– Te rog sa nu uiti de cana cu apa! Bine?
– Bine, de ce nu?
– Atunci “la buna vedere” pe Duminica.
– La buna vedere. Noapte buna. Si Iuliu a plecat la cazarma.
Vremea in cazarma a trecut repede. A si uitat de Maria, si ar fi uitat definitiv daca un camarad nu i-ar fi cerut, bocancii lui, care evident ca erau mai frumosi (cat pot fi o pereche de bocanci de soldat), sa mearga la intalnire. L-a refuzat si a inceput el sa se pregateasca de intalnire cu… teama. A chemat plantonul si i-a spus toate spaimele lui. Pe planton l-a rugat sa stea langa el, sa observe daca i-se intampla ceva, iar daca cumva vede ceva, sau pe cineva ca se apropie de patul lui sa-1 indeparteze, sa-1 opreasca.
Cu sufletul mic, si-a intors camasa pe dos, a impuns-o cu un ac, a pus cana cu apa pe geam, i-a mai facut un semn plantonului, care a fost platit regeste si s-a culcat.
. Dupa o ora, l-a trezit cu foarte mare greutate, plantonul care a depus reale eforturi cu toti camarazii care mai erau in dormitor, sa-1 trezeasca.
Iuliu a sarit la fereastra, sa vada cana. Era numai jumatate cu apa. S-a uitat daca nu s-a varsat, a intrebat daca n-a baut cineva din ea, nimeni, si cine sa se apropie de ia dac-o pazea plantonul din seara aceasta care era aproape un urias.
– Camarazi, vedeti cana aceasta, a fost plina cu apa, acum e jumatate, daca n-ati fi putut sa ma treziti, cand apa disparea din cana, imi disparea si sufletul meu.

Iuliu, dimineata s-a dus la oglinda, si a vazut o “fata palida”. S-a mai ciupit, si-a mai aplicat niste palme pe fata si tot nu si-a revenit. A visat ca cineva il infasura cu un lant peste piept si-1 tot strangea continuu. Orice metoda de-a scapa de acel lant s-a dovedit neputincioasa si probabil daca nu l-ar fi trezit camarazii, nu s-ar mai fi trezit niciodata.
Cum era om de cuvant s-a dus si la intalnire. Pe drum a mai “sorbit” si o oca de vin, dar culoarea in obraji nu i-a revenit.
A gasit-o pe Maria oarecum contrariata si nervoasa.
– Iuliu ai facut ce te-am rugat ?
– Bineinteles draga.
– Ceva n-a fost in regula. Poti sa-mi spui ce?
– Nu te supara Maria, dar nu stiu la ce te referi.
– Ai pus apa?
– Da.
– S-a golit cana?
– Poate, nu era chiar plina, de ce?
– Tu ai facut ceva ce eu n-am stiut.
– Ce puteam sa fac?
– Tu stii, dar nu-i nici o problema. Te rog sa pui si in asta seara o cana cu apa si apoi fa tu ce vrei!
– Maria, te-am ascultat, am facut ce mi-ai cerut si tu sti asta, sincer sa fiu nu am chef sa ajung de rasul camarazilor. Mai bine ai face daca am iesi putin la aer. Nu prea sunt in apele mele. ;- De ce?
– Tu crezi ca-i usor lucru sa-i spui iubitei ce ti-am spus? Crezi cumva ca sunt un las si vreau sa ma debarasez de tine? Mi-ar fi rusine daca ai crede asemenea lucruri despre mine. – Duminica trecuta n-ai fost asa de spasit. S-a intamplat ceva cu tine?
– Nu, nu s-a intamplat nimic, dar nu crezi ca tu n-ai insemnat nimic pentru mine?
– N-am nici o certitudine.
– Ce certitudini doresti, intreaba Iuliu infricosat ca va trebui sa traiasca o viata cu o vrajitoare care-1 poate face un “zero” cand are ea chef. Atunci s-a gandit ca despartirea de Maria el n-o s-o poata realiza in veci. E robul ei! Numai daca….
– As dori ca si pana acuma sa ramanem tot ce-am fost… si ca din senin s-a pornit o ploaie torentiala. Erau langa cimitir. Casele erau cam departe. Au fugit si s-au pitit de ploaie intr-o cripta. Cu toate ca era dupa amiaza, afara era aproape intuneric.
Mai schimbau cate-o parere cand Iuliu, vede ca mana ei aproape ca-i intra in ochi.
– Ce faci tu. Tine-ti mana “acasa”!
– Dragul meu, o mana mi-o tii tu, si cu cealalta te-am imbratisat. Despre ce mana
vorbesti?! Pe Iuliu l-a prins o teama gretoasa si fara sa mai zica nimic, a iesit ca din pusca din cripta.
– Vino inlauntru, ploua inca tare!
– Acuma tot suntem uzi, hai sa mergem acasa sa ne uscam. Au plecat si au ramas in relatii amiabile, Iuliu fiind ingrozit de ea, a cautat sa aiba relatii din care sa nu reiasa sentimentele care le nutrea pentru ea acuma. Toate se puteau regiza, greu era cand trebuia sa “doarma” cu ea pentru ca toate sa fie ca inainte.
Ideea i-a venit cand l-a rugat sa puna a doua oara, cana cu apa. Maria era frumoasa si plina de viata. S-ar fi putut ca toate barfele sa-i fi iesit pentru faptul ca n-a vrut sa stea de vorba cu toti cei care si-ar fi dorit-o, sa fie a lor. Unul dinte camarazi era innebunit dupa ea, il implora sa-i spuna uneori chiar intimitati despre ea. Ar fi facut ori ce numai sa-i raspunda la salut, dar ea nu-1 “vedea”. Iuliu si-a facut planul si ca din intamplare, se mai intalneau, i-a prezentat-o, au inceput sa mai schimbe replici, cum el si ea erau cam plictisiti, a reusit sa-i lase singuri. Le-a fost de bun augur. S-au casatorit dupa terminarea stagiului.
Si Iuliu s-a casatorit dupa terminarea stagiului cu Ana… dar parintii au dezmostenit-o…