3 ianuarie 2005. Mă grăbesc înspre staţia de autobuz. Mi-am luat şi eu un prim avânt din prima zi lucrătoare din acest an şi pe o adiere de vânt prietenoasă, mi-am propus o zi plină, zi în care speram ca din acea presupunere să iasă un lucru cert, de-a dona nişte cărţi Casei Corpului Didactic, cărţi din propria-mi realizare, care recent au ieşit din teascurile unei tipografii din oraş, donaţie care se va extinde şi la alte instituţii de cultură din municipiu. Am ajuns cu greu în staţia de autobuz din cauza zăpezii care a fost cu mult mai bogată decât ne-a “fericit” natura în anul ‘82. Diferenţa mare a stratului de zăpadă de acum, aşa cum „ne-a spus-o” vântul este că, iar au fost surprinşi şi în această iarnă, ca şi în altele de altfel, gospodarii municipiului. Cumulul acesta de zăpadă se mai datorează şi faptului că acei care au “efectuat curăţatul” acestei zăpezi numai pe “buricul drumului” . Ce s-a “curăţat” de pe drum, au împins cu drag pe trotuare, situaţie care a bulversat circulaţia pietonală. Mulţi oameni, din cauza acestor inconveniente nu vor uita multă vreme această iarnă a anului 2005. N-au fost puţini nici dintre aceea care, şi-au fracturat oasele, au suferit căzături, au întârziat unde viaţa-i obliga să ajungă, încât li s-a făcut lehamite, de acest tip de trai cu nesiguranţa fiecărui pas ce trebuia executat, în această iarnă grea şi lungă ce “ne-a ţinut” în ger aspru până pe 4 martie. Şi când zicem ger este vorba de –10-20 grade C. Pe această temă prin ziare mai „musteau” şi unele epigrame:

Drumurile noastre toate…

Iarna a venit ca muză.
Iar şi iar acel travaliu.
Oamenii stau o repriză,
Până şi-or lua salariu.

Este rău că merg… pe drum;
Sigur nu-i un lucru bun.
Trotuarele-s blocate,
De maşinile parcate.

Ca şi ceilalţi concitadini aşteptam autobuzul, sau poate o şoaptă a vântului, care ne va transporta pe traseele dorite. Pentru a demonstra încă odată că: “excepţia întăreşte regula”, nu am stat prea mult şi apare maşina. Numai că acest autobuz, la ora aceasta executa traseul cu “tura mare”. Îmi este cam peste mână gândind că voi ajunge mai repede în cartierul mărginaş Ferneziu, decât în oraş în staţia autobuzului de la stadionul Dealul Florilor, staţia cea mai apropiată de Casa Corpului Didactic din Baia Mare. La ieşirea din blocul în care locuiesc, zăpada începea să se topească şi afară a început a burniţa. Când am ajuns la cap de linie, în staţia din Ferneziu, “trăgea” un vânt, care de această dată avea o singură ştire: să-ţi simţi toate formele ce el ţi-le înconjura. Pe jos pojghiţa de gheaţă părea a fii recentă, şi în refacere. Când am ajuns în oraş, la locul de destinaţie, adică în staţia de sub Dealul Florilor, zăpada de aici, era uşor îngheţată. Constatarea aceasta mi-a confirmat că pe arealul oraşului Baia Mare există diferenţe de temperatură în varii locuri, care pot oscila în limitele a 4-5 grade Celsius, dacă nu cumva şi mai mult.
Să fi trecut vreo oră de când am plecat de acasă cu “donaţia” mea de cărţi pentru Casa Corpului Didactic şi abia acum mă văd ajuns.