Acest an n-a avut în luna ianuarie mai mult de 5 zile senine. În acelaşi context nici în 2 februarie ursul nu şi-a văzut umbra. Deci aveam speranţa la o primăvară mai timpurie. N-a fost aşa de timpurie.
Mă aflam în casa unor cunoscuţi, unde era ziua de naştere a cuiva, deoarece se aflau şi alte persoane străine de familie. După masa de sărbătoare s-au animat şi discuţiile. Printre invitaţi se afla şi un bărbat spelb, la vreo 35 de ani, necăsătorit, după câte spunea dânsul.. Probabil că tipul a dorit să impresioneze fetele gazdei, adevărate domnişoare şi îşi căuta un companion. I-a căzut fisa pe mine, cu toate că nu doream să port discuţii cu persoană străină în casa rudeniilor, s-a brodit invers. Pentru a nu ieşii vr-un clinci şi a indispune gazda m-am executat, cu neplăcere. Tipul dorea o discuţie n-aş putea spune elevată , ci mai mult o discuţie din care să reiasă, de fapt cât este domnia sa de umblat, de cunoscător de oameni şi de locuri. Aşa vorbea de parcă ţara asta era moşia lui. Şi poate că nu m-aş fi antrenat în discuţii dacă nu rostea cuvântul „Dunărea”. M-a prins tipul. Dunărea este subiectul meu preferat. Urmăresc de aproape 20 de ani „răsuflarea Dunării”, oficial „Cotele apelor Dunării” la toate cele 27 de puncte de măsurare a fluviului care „mângâie burta ţării” pe mai bine de 1075 de km. Domnul povestea că abia ieri a venit de la Galaţi, „unde se va întoarce mâine”. Discutăm puţin de Galaţi şi specificul construcţiei radiale a oraşului raportat la fluviul Dunărea. Am trecut iar la populaţia nou venită care a inundat pur şi simplu oraşul, ce înainte de construcţia furnalelor n-avea nici 100.000 de oameni şi acum se apropie de o jumătate de milion. Că vechile obiceiuri nu se mai păstrează deoarece cei peste zece mii de noi veniţi sunt din toată ţara şi fiecare-i în felul lui. Nu-mi amintesc cum a mai evoluat discuţia, când eu i-am pus o întrebare fără intenţie de fapt: „la care picior de pod este amplasată mira de măsurare a Dunării?” . Mi-am dat seama imediat că, nu am fost atent la modul cum am pus întrebarea, deoarece mira este în port. N-am apucat să fac corectura deoarece a început tipul să ne spună cât de frumoase poduri sunt în Galaţi, parcă spunea că nu le-a văzut pe toate cinci, dar va merge să le vadă şi pe celelalte, etc…Pentru un cunoscător a spune că Galaţiul are poduri peste Dunăre este echivalentul „găleţii de curent”. Pentru mine era clar că poate nici nu ştia unde se află Galaţiul. Asupra unui lucru am fost amândoi de acord. Prea puţine două melodii, celebre este adevărat, dar numai două, să cânte apele binefăcătoare ale acestui fluviu care are cele mai mici izvoare, şi care în acel moment, la km 344 avea doar 1,2m.
S-a întâmplat ca fiica mea, în acel an să fie la facultate. În martie 26 ne-a făcut o vizită. La plecare efectiv n-am avut ce să-i pun d-ale gurii să aibă ce mânca în tren. Şi vă daţi seama că nu exagerez, dacă vă mai aduceţi aminte că „aveam dreptul” la 2kg de cartofi pe lună, pentru care disciplinaţi stăteam la şiruri nesfârşite. Degeaba aveai bani. Toate alimentele erau la raţie.
Se zice că după o discuţie mai „aprinsă” cu nevasta, doctorul Bogăţilă a făcut un anevrism. A murit în Spital, el, directorul Spitalului TBC de atunci. Nu ştiu cât l-au regretat colegii dar vecinii îl regretă şi acum. Dacă o să auziţi de-o violonistă celebră cu acest nume să ştiţi că-i fiica lui, un talent rar. N-a trecut mult şi soţia lui, uitându-şi cheile în apartament a încercat să coboare pe balcon să intre în casă. N-a mai ajuns în apartament, a alunecat şi a căzut de la etajul patru(doamna a fost handbalistă profesionistă)