Primul an de după exploziei Uzinei Atomo-electrice de la Cernobâl. Au trecut numai opt luni de la acea nenorocire, de la acea explozie care a avut loc în 24 aprilie. Să facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor nefastului an 1986. A foarte trist, să constatăm că „fraţii” noştri din răsărit, ne consideram fraţi atât de buni, că nici nu ne-au avertizat cu o vorbă măcar, despre ce nenorociri se petrec pe teritoriul lor.
Dacă n-ar fi cerut imperativ statele nordice şi Anglia să de-a explicaţii sau să ceară ajutor, poate ar fii trecut mult mai multe zile şi cei vinovaţi de dezastru n-ar fi scos o vorbă. Aşa au trecut cinci zile şi la presiunile celor mai sus notaţi, au recunoscut că:”au o problemă la unitatea 4 de la Cernobâl”, nu că au avut o avarie şi norul radioactiv seamănă moarte pe continent. Aşa cum am menţionat, primii care s-au alertat în urma exploziei reactorului 4, au fost finlandezii, care controlau „buna” vecinătate cu ruşii. Ei au constatat creşterea radiaţiilor. Următorii care s-au arătat îngrijoraţi de creşterea radiaţilor şi prezenţa norului radioactiv pe teritoriul lor, au fost englezii. Cu toate acestea, oficialităţile sovietice, încă „tăceau”. Era foarte greu să învinuieşti pe cineva cert şi sigur de un asemenea dezastru, din moment ce ai pe continent mai mult de 20 de centrale atomo-electrice. Cu toate acestea, specialiştii cunoşteau multe dintre „slăbiciunile” fiecărei centrale atomice şi estimările experţilor dădea ca sigur locul accidentului nuclear în Ucraina, în URSS, deoarece tehnologia de lucru ale termocentralelor ruseşti, era perimată nu numai moral ci şi fizic. Stratul de grafit cu care era căptuşite reactoarele, strat care respingea electronii „scăpaţi” din fisiunea nucleară, are şi rolul de protecţie, ori ce fisurare a sa, era foarte greu de constatat, dacă nu imposibil. Singura modalitate de constatare a acestui incident nefast era creşterea masivă şi bruscă a radiaţiilor, fenomen mai mult decât alarmant deoarece în asemenea situaţie, în cele mai multe cazuri, deja nu se mai putea interveni sigur. Mai mult aceste tipuri de avarii nu se puteau remedia, de regulă, în siguranţă. Şi cu ocazia acestui accident nuclear, s-a văzut că Dumnezeu ne-a protejat pe noi, pe români, deoarece vântul din acea zi, sufla pe direcţia Est-vest şi norul radioactiv a ajuns mai repede în Marea Britanie decât la noi, ce suntem cu mult mai aproape de Cernobâl decât ei.. Ne uitam cu teamă la cer. A plouat doar pe 29 aprilie 1986. A plouat, şi ce a mai rămas din norul radioactiv, a fost trimis pe pământ, acolo unde la dus ploaia. Ştiam deja din informaţiile prin care ne-au alarmat finlandezii şi englezii, de existenţa radiaţiilor pe întreg arealul Europei, dar oficialităţile noastre, s-au alăturat dezinformărilor date de ruşi, şi negau existenţa lor pe teritoriul patriei. În 6 mai am scos un contor Geiger-Muller care a măsurat 200 de dezintegrări pe minut/cm pătrat.
Wednesday, April 15th, 2009 | Scriitor: carti online
Category: cart la poarta tristetii
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0.
Both comments and pings are currently closed.