Cine-şi doreşte o regăsire de sine, o etalare a propriului EU, o reîncărcare a „bateriilor”, în prigoana impusă de traiul zilnic, este un om câştigat, dacă deapănă împreună cu poetul Şiman câteva ore de aduceri aminte ale unui adolescent în suflet ce îşi frânează voit sentimentele, într-o porţionare la care speră să ajungă fiecare dintre noi, care îşi doreşte iubirea. Din versul riguros prelucrat, dar cu tente unduitoare, te fură “întârziatul adolescent” din avatarurile necruţătorului timp permiţându-ţi ceea ce cu ochii deschişi, în această viaţă nu poţi trăi: visurile . Citind poemele din PRIERUL UZURPAT, SIMŢI O BOLNĂVICIOSA dorinţă de-a aborda discuţii pe meandrele dar şi melancoliile versurilor oferite de poetul Şiman. Atât din poezii cât şi din discuţiile co-tangenţiale, poetul dă de înţeles că aceste stări trăite de dânsul în “atelierul său de lucru” , odată încastrate între coperţi, bucata acea de suflet din care au curs versurile s-a scurs odată cu lăpăitul boardului calculatorului devenind bunuri comune. El, poetul răspândindu-le în eter, nu doreşte reîntoarcerea în stările care i le-au “dictat” versurile, moment în care realizezi că totuşi matematicianul de profesie ştie, cunoaşte, că viaţa este ciclică, matematic exprimată, să o spunem, chiar dacă numai am numerota încercările fiecăruia de-a re-relua, sentimentele pierdute, după fiecare nereuşită şi încercarea de-a curăţa, răul nedorit din viaţa fiecăruia. Din aceste motive poate s-a întruchipat şi epigramistul care este Domnul Şiman, epigramist care ştie şfichiui biciul “curăţeniei” foarte bine.
Impresionantul volum PRIERUL URZUPAT, ESTE UN CÂNTEC DE SUFLET A UNEI INIMI DE REZONANŢĂ unduitoare în lungul şir de iubiri împlinite şi neîmplinite, dar care au avut întotdeauna o inimă deschisă acestor nobile sentimente omeneşti, sentimente în care poetul pare că mai are multe rezerve pentru semenii săi. S-ar fi cuvenit, cum de regulă se obişnuieşte, să prezint unele păreri prin „susţinerea” cu versurile din volum. Prin extrapolare, am considerat, şi încă consider, că este un mare abuz, de-a propune ca sentimentelor nutrite de mine, în excursul susţinut acum, să pun „martor” pentru acesta, ciuntind din versurile autorului, aşa zisele „spicuiri”. Poezia, consider eu, este sinonimă cu Biblia. De câte ori lecturezi acele versuri, de atâtea ori descoperi altă latură, alt farmec, o altă înţelepciune a poeziei respective. A impune cuiva voinţa ta, în unele dintre sentimente intime ale poetului, este o adevărată impietate. Cine îşi permite să facă pe mijlocitorul între poet şi cititor este un fals sfătuitor. O găselniţă reală ar putea fi titlul poeziei “Stibina”, denumire a unei flori de mină de-o aleasă gingăşie şi frumuseţe, denumire care nu coboară în realitatea curentă rigidă şi exactă, ce spune că: poetul este locatarul pe o stradă cu acest nume. Recomand citirea poemelor doar acelora care au adus cât de cât un prinos dragostei, al respectului şi dragostei faţă de semeni noştri, altfel, ca şi alte cărţi şi aceasta va fi banală, mai ales pentru acei, care s-au banalizat încă înainte de-a citi.