Presupunând că în această epistolă ne vom ocupa de elevi, de comportamentul lor în a asimila unele cunoştinţe dar şi de felul cum se adaptează la anumite situaţii. Sigur că voi fi întrebat:”Care elevi? La care vom răspunde:” e vorba despre cei de la Şcoala de Arte şi Meserii. Am ales acest segment şi unele dintre problemele acestei populaţii şcolare deoarece sunt clasele cu cele mai multe incertitudini şi evident cam tot atâtea necunoscute care li se propun unor copii cu psihicul cel mai labil. De aici pleacă multe neajunsuri care vor avea denumiri de: absenţe, lipsa interesului pentru învăţătură, neadaptarea în noul colectiv, uneori lipsa constituirii acestui colectiv, probabil şi altele care pot fi incluse sub cuprinzătorul adjectiv DEZINTERES. De aici şi până la abaterile disciplinare de mai mare gravitate, nu sunt delimitate de nici-o linie, nu există nici-o barieră. Nu este greşit a menţiona că în aceste colective, ale claselor acestora, de regulă puţini elevi claselor acestora să-şi fi “luat Capacitatea”. Pentru un tânăr cadru didactic, această prezentare, poate fi scenariul unui film de groază, cu atât mai mult, cu cât de regulă, elevii de la gimnaziu care au ratat capacitatea, erau dintre elevii şcolilor acelora care puneau probleme de disciplină cadrelor didactice şi nici cu învăţătura nu erau prea avizi de-a de ocupa înainte de-a veni la noua şcoală. Cine a primit dirigenţia unei asemenea clase, este convins că o bună perioadă de timp, v-a fi cuplat încontinuu la problemele acelei clase, să nu spunem că problemele îl vor urmării pretutindeni şi numai rezolvarea acestora îi vor aduce liniştea sufletească şi câte-o dată, o senzaţie de uşurătate, de plinătate la “punerea jos” a unor probleme care i-au măcinat fiinţa, timpul şi nervii zile şi nopţi în şir.
Aceste probleme au luat fiinţă în timp şi cu puţină maleabilitate şi înţelegere ar fi putut fi estompate multe dintre problemele noastre şi ale elevilor dacă persoanele care răspund de destinele învăţământului ar arăta o oarecare preocupare mai mare pentru:”cum poţi să faci bine elevului fără ai face rău?”. Acest lucru se rezolva foarte simplu dacă s-ar fi consultat şi pe acei care din asta au trăit şi trăiesc fiind buni cunoscători ale acestor problemele şi numai pe acei care au o funcţie “de scaun” prin ministerul învăţământului. Ca să observaţi cât sunt de distanţate de realitate aceste persoane vă voi spune doar că ponderea învăţământul practic la clasele de şcoală profesională şi cele de arte şi meserii, ajunge în acest moment la 30%-65%, cu toate acestea, acest segment profesional de predare, nici măcar nu au inspector de specialitate. Problemele lor le”discută” alţii care după cum se vede, este clar că nu le cunosc de loc. A doua problemă, ce rezultă din prima, este conceperea unei Curricule nu nepedagogice ci antipedagogice, pretinzând elevului să facă practica de specialist, şi el încă nu are dobândite cunoştinţele de bază în respectiva profesie. Dar să lăsăm problemele acestea altora, aşa cum obişnuit se face, deoarece nouă ni se cere să reparăm greşelile altora, şi acest lucru facem perpetuu, ştiind că încă nu se cunoaşte statutul acestor elevi, care deja-i “pregătim AŞA până la noi ordine”.(momentan problemele curriculare s-au rezolvat dar cea a reprezentării maiştrilor în inspectorat nici nu se pune problema)