Până acuma, ajutoarele ce le primea erau de regulă copii necăjiţi şi fără şcoală. Pe aceştia îi bătea zilnic de câte ori greşeau. Tot zilnic, nu uita să le aplice la acei copii, două-trei scatoaice cu mâna în dungă după cap în zona cervicală. Loviturile acestea în final au avut repercusiuni dintre cele mai nefaste pentru tinerii ucenici. Medicul care „s-a uitat” la ei, a explicat „gâlma” care le-a concrescut după cap şi care în final le-a rigidizat gâtul, făcându-le „gâturi de lup” acea mică cocoaşă ce creştea zilnic, că s-ar datora distanţărilor dintre vertebrele cervicale, ca urmare a acelor tipuri de lovituri aplicate de către „meşter”. La primul copil-ucenic căruia I s-a întâmplat acest lucru, lucrurile nu erau cunoscute de nici unul. După ce a fost la consultaţie şi acest lucru se întâmpla abia când băiatul s-a gândit să se însoare, dar a observat că fetele-l ocolesc tocmai pentru că avea gâlma aceia necunoscută pe gât. „Meşterul” fierar deja îl avea pe al treilea băiat cu gâlmă după cap. Partea sadică a acestui fenomen barbar era că „meşterul” se lăuda cu gâlmele „scoase” foştilor săi ucenici. Cu tânărul meseriaş care era „noul ajutor” erau alte probleme. Într-o lună era stăpân pe munca care se făcea acolo şi-i mai trebuia o lună ca să împlinească 18 ani, când putea cere să fie promovat… de fierar. În perioada în care a lucrat la fierăria manuală, perioada de adolescent, s-a dezvoltat şi şi-a profilat structurile musculare, devenind, în concursurile adhoc de forţă, ce-l mai puternic bărbat. Cu toate acestea :năravul din fire…într-o zi a văzut deasupra capului o umbră. Sa retras şi cu repeziciune a prins „umbra”. Era mâna meşterului care acum era mai bulversat ca niciodată. Dacă „acesta” împlineşte 18 ani, şcoală are, meserie ştie, în cel mai bun caz devine ajutorul lui, dacă nu-l vor da afară. Dar cine „l-a pus şi ţinut” acolo va avea grijă de el şi pe mai departe.
După ce a prins mâna „meşterului” că aceasta era umbra de deasupra capului, i-a lăsat-o, a luat un sfredel supra încălzit în mâini şi cu o mişcare fulgerătoare a făcut un cerc din el, apoi la aruncat afară. Şi-a scuturat mâinile ca şi cum s-ar desprăfui şi a zis:
– Baciu Aurel, dacă n-ai aflat că prima inimă de colivie ce s-a făcut la Exploatarea aceasta a fost refulată de Dunăreanu, Pintilie şi eu, este lipsa ta de informare. Ce doresc eu să-ţi spun, că au fost puţini aceia care pot duce un baros de 15 kg, dar aceştia au fost singurii care au putut şi „bate” cu el şi mai mult de 10 ore. Dacă vrei să te respect, încearcă acelaşi lucru. Dacă se mai întâmplă să ridici mâna la mine, să şti că te arunc pe foc! Nu o lua ca o ameninţare, este numai o atenţionare. Se pare că a sosit vremea să întri în rândul oamenilor. Dar această atenţionarea a avut şi ea ecou.
Dintre tinerii mineri calificaţi, la doi parcă nu le-a aflat nimeni un loc de muncă. Erau băieţi pricepuţi în meserie, au muncit în echipe la Herja şi Săsar şi aici nu erau buni numai ca vagonetari, cu toate că erau nişte mineri foarte buni. La un loc de muncă din Terezia, front de lucru cu probleme, l-au cerut ei să-l exploateze. Şi l-au dat, l-au dat la un fost puşcăriaş pentru crimă. Ei erau în al doilea an când împingeau vagonul. Alţii fără pregătire, după 6-10 luni erau puşi de ajutori de mineri. Ei calificaţi mineri, după un an şi jumătate, au avansat tot…vagonetari. Poate că ar fi fost mai mulţumiţi dacă ar fi fost vagonetari de front sau al treilea-patrulea om în echipă.