Li s-au acordat notele minime mai ales acelora care au luat notele de 8 şi la examenul dat împreună cu muncitorii specialişti la instalaţiile de extracţie. Toate trec….După o săptămână susţineau probele teoretice ale examenului de absolvire pentru certificarea calificării profesionale. Aici notele le-au dat profesorii de meserie şi nu au fost nici-un fel de probleme.
Conform repartiţiilor de atunci după o lună de concediu, trebuiau să se prezinte la Unitatea la care au efectuat practica comasată. Angajarea a avut loc pe doi august.
Cu toate că speranţele lor au fost tocmai acestea: să termine şcoala şi să fie angajaţi în această Exploatare, din satul lor, modul cum s-au comportat cu ei „generaţia bătrână” i-a dezamăgit total. Nu pe toţi, numai pe acei care aveau de fapt nevoie de ajutorul lor, acei care nu aveau neamuri la exploatare sau erau orfani au fost descurajaţi prin această angajare. Ştiau şi ei ceva. Disperaţii aceştia, neavând ce face, vor face tot ce pot, vor devenii buni muncitori, care vor intra in viitoarele competiţii pentru posturile care urmau să le ocupe, sau vor fi mai bine pregătiţi la examenele de categorii superioare, vor promova mai repede ca ei. Despre acei care au avut ei grijă să fie încadraţi aşa cum trebuia să facă cu fiecare, n-o să povestim, vom povesti periplurile productive ale celorlalţi pe care-i oropseau cu neruşinare şi în văzul lumii.
Pe unul l-au oprit a atelierul mecanic. Aici după vre-o două luni, a sosit un ordin că în ateliere, de la acea dată nu mai sunt admişi muncitori necalificaţi. Nu discutăm aberaţia acestei măsuri, de ce ajutorul de fierar trebuie să aibă calificare când nu s-au făcut calificări în meseria de fierar dinainte de război, şi când „mecanicul şef” era o persoană cu doar şcoală primară, care în acel moment, „a fost făcut” şef de atelier, deoarece a sosit un inginer mecanic care a terminat o facultate muncitorească. Şeful de atelier, mai sus pomenit, a venit la tânărul muncitor calificat repartizat acolo şi i-a spus: „ Măi băiete nu vrei să stai tu vre-o două zile în locul lui Iugan care şi-a luat două zile libere” . „cum să nu” şi cele două zile s-au făcut un an de bătut la baros ca ajutor de fierar. Aceiaşi figură s-a întâmplat şi cu celălalt coleg al „ajutorului de fierar”. Fraza doar era puţin modificată. Pe tânărul meseriaş care făcea în atelier pe ajutorul de fierar, într-o zi maistrul i-a cerut „să ajute căruţaşul să ducă materialele la Lainerie, fierăria minei care ascuţea sfredelele, cu un ciocan pneumatic marca LAINER. Ajunşi „sus”, meseriaşul a descărcat căruţa, căruţaşul era doar „cociş” nu hamal ca meseriaşii aceştia calificaţi. După ce a pus toate unde I s-au spus, s-a urcat în căruţă să se întoarcă la atelier, fază în care căruţaşul i-a spus pe un ton amical:
– Jos din căruţă!
– Păi nu mergem jos?
– Eu da. Tu mi-a spus maistrul că rămâi aici!
— De ce?
– Întreabă-l pe el. L-a întrebat şi a aflat că ajutorul „de jos” este deja fostul lui coleg iar el să rămână acolo. Şi a rămas şi acesta un an şi jumătate tot de ajutor de fierar, numai că la această fierărie mecanizată. Aici lupta dintre generaţii a prins contururi inimaginabile. Fierarul care n-avea nici o calificare şi nu terminase nici ciclul primar, de când lucra aici, circa şape ani a învăţat bine „ce are de făcut”.